Care este probabilitatea declanșării unei noi crize financiare?

La șapte ani de la criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc, sistemul bancar este amenințat de declanșarea unui nou krach.

Cei trei factori care îi îngrijorează pe experți

1. Lumea se dărâmă sub greutatea lichidităților: 
Lichiditățile injectate în economie de Băncile centrale prin intermediul QE (quantitative easing – politică monetară neconvenţională care constă dintr-un program de injecții directe de lichidități care nu au acoperire în economia reală):
3100 miliarde de euro – Banca Rezervei Federale a Statelor Unite ale Americii (Federal Reserve Bank, FED)
- 1300 miliarde de euro – Banca Japoniei
- 1100 miliarde de euro – Banca Centrală Europeană (BCE)
- 500 miliarde de euro – Banca Angliei

2. Ratele de interes sunt foarte scăzute: 
Ratele de interes ale OAT (Obligation assimilable du Trésor – Obligațiuni de tezaur asimilabile)
4% – noiembrie 2008
0,75% – mai 2015

3. Speculațiile financiare ating cote extrem de ridicate: 
Totalul produselor financiare derivate aflate în circulație în lume:
- 600 000 miliarde de dolari în 2008
- 700 000 miliarde de dolari în 2015

Rate scăzute, injecții excesive de lichidități, speculații financiare – Sunt întrunite multe condiții pentru o nouă criză a sistemului bancar

Lumea financiară este cu adevărat incorigibilă. La doar șapte ani de la criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc, care a aruncat în aer sistemul bancar internațional, iată că reapare temerea declanșării unui nou krach. „Stăm pe un butoi cu pulbere, iar întrebarea este pur și simplu care va fi detonatorul”, afirmă economistul Marc Touati. „Ne aflăm într-o zonă de risc asemănătoare cu cea din 2008”, confirmă Christophe Nijdam, de la centrul de expertiză Finance Watch. Altfel spus, ieșirea Greciei din zona euro sau noua creștere puțin cam brutală a ratelor de interes sau simplul faliment al unei bănci ar putea să ne antreneze pe toți într-o teribilă criză financiară și într-o recesiune planetară.

Totuși, fusem asigurați că un astfel de scenariu catastrofal nu se va mai repeta. Piețele de capital urmau să fie supravegheate, băncile împărțite în două sectoare (pe de o parte finanțarea economiei și a cheltuielilor de întreținere, de cealaltă parte speculațiile bursiere), produsele toxice interzise, pe scurt, ar fi fost sfârșitul unei piețe financiare bolnave. Ei bine, nu a rămas mare lucru din această frumoasă promisiune. Nu numai că oamenii de afaceri din întreaga lume continuă să jongleze cu miliardele, dar condițiile economice obiective fac situația poate și mai fragilă decât acum șapte ani. Cum s-a ajuns aici? Mai este timp pentru a evita dezastrul pe care anumite voci îl anticipează? Rândurile care urmează ar trebui să vă ajute să vă faceți o idee corectă despre riscurile implicate.

De ce creșterea ratei de interes va determina căderea obligațiunilor

O obligațiune este un titlu de creanță emis de Stat sau de o companie pentru o durată determinată. Ea oferă dreptul la plata unei dobânzi fixe stabilită dinainte, calculată la valoarea nominală. De exemplu, o obligațiune de 100 de euro cu dobândă 3% emisă pe zece ani va fi plătită trei euro pe an timp de zece ani.

Odată ce termenul pentru care a fost emisă va expira, emițătorul obligațiunii trebuie să o cumpere la prețul de emitere, adică 100 de euro. Aceasta este suma pe care va trebui să o achite pentru a-și plăti datoria. În general, statele care cheltuie mulți bani emit imediat o nouă obligațiune pentru acea rată pentru a o compensa.

Între timp, totuși, nimic nu îl împiedică pe deținătorul obligațiunii să o revândă unui alt investitor. Dar atenție: prețul acesteia din urmă pe această „piață secundară” nu va fi neapărat de 100 de euro. Acesta va varia în funcție de ofertă și de cerere, la fel ca pe orice altă piață.

Dacă nivelul ratelor de interes a scăzut odată cu emiterea de titluri, vechile obligațiuni vor putea fi negociate la un preț mai mare decât valoarea lor nominală. De fapt, acestea vor ajunge să aibă o valoare mai mare decât obligațiunile emise mai nou și, drept urmare, vor fi mai tentante pentru investitori. Din contră, dacă nivelul ratelor de interes a crescut din nou între timp, valoarea obligațiunilor va scădea pe piața secundară: nimeni nu va dori să achiziționeze un titlu cu 3% în timp ce noile emisii oferă 4%.

În practică, prețurile pe piața secundară evoluează astfel încât randamentele obligațiunilor noi și vechi să fie echilibrate. Dacă ratele se dublează, valoarea titlurilor vechi va fi împărțită în două pentru ca să redea proporțional același lucru precum cele noi. Iată de ce o creștere brutală a ratele ar putea provoca un krach obligatar.

De ce au apărut aceste himere economice?

Pentru a resuscita economia, după anul 2009 Băncile centrale au inundat planeta cu lichidități, bani care de fapt nu au o acoperire reală. Specialiștii numesc acest demers quantitative easing, dar este pur și simplu echivalentul modern al străvechii emiteri de monedă. Marii emițători nu stau cu spatele la tiparniță, din contră: din 2013 încoace Federal Reserve Bank a injectat 3 500 de miliarde de dolari în economie, Banca Angliei aproximativ 500 și cea a Japoniei nu mai puțin de 1 500 de miliarde. După ce a ezitat o perioadă îndelungată, președintele Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, a decis să intervină și el pe piață. Și el la rândul lui a prevăzut că va merge direct la țintă dat fiind faptul că va pune pe piață în fiecare lună câte 60 de miliarde de euro până în septembrie 2016, adică în total 1 100 de miliarde. În principiu, această masă monetară ar trebui să irigie companiile (pentru ca ele să investească) și cheltuielile de întreținere (pentru ca acestea să consume) prin intermediul sistemului de credite. În realitate, băncile și finanțatorii se folosesc de această situație pentru a realiza noi speculații bursiere, favorizând în acest mod formarea de himere economice. „Piețele se află din nou într-o fază de exuberanță irațională”, scrie Christophe Dembik, de la Banca Saxo.

De ce creșterea bursei provoacă neliniște?

Acest mecanism, această politică a banilor ușori a avut drept efect scăderea ratelor de interes. Instituțiile financiare s-au îndepărtat puțin câte puțin de la obligațiunile de Stat, un plasament care în mod tradițional era sigur, dar care nu mai reprezintă mare lucru, iar aceasta s-a petrecut în avantajul investițiilor mai rentabile, cum ar fi acțiunile. Indicele Wall Street S&P 500 s-a mărit astfel de trei ori în șase ani, o performanță care nu poate fi comparată cu cea a economiei americane. Bursa de la Frankfurt și cea de la Paris au crescut și ele la rândul lor cu aproximativ 20% de la 1 ianuarie, în ciuda unei reveniri europene destul de greoaie (o creștere de doar 1,5% prevăzută în 2015 în zona euro, și doar de 1,1% în Franța). Or, nu este ceva sănătos ca sectorul financiar să crească în acest mod în timp ce economia reală de abia ține pasul: acesta este semnul ca ceva nu merge bine. Președintele FED, Janet Yellen, a încercat să calmeze speculațiile bursiere, amintindu-le operatorilor regulile de prudență: „Actualmente dezvoltarea burselor este în general destul de ridicată, și prezintă riscuri în acest domeniu”, a declarat aceasta. Dar totul se petrece ca și cum sectorul financiar, angajat într-o cursă de miliarde, nu mai evaluează riscurile plasamentelor. Chiar perspectiva unei falimentări a Greciei pare a-l lăsa de gheață. „O proastă estimare a riscului s-a aflat la baza precedentei crize financiare și se pare că acest fenomen reapare”, avertizează economiștii de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). „Banii obținuți ușor încep să facă probleme”, continuă Christophe Nijdam.

Bursele nu sunt singurele himere economice în formare. Dezvoltarea accelerată a anumitor valori bazate pe internet și a biotehnologiei provoacă neliniște și în rândul experților, la fel ca și munții de împrumuturi acordate studenților americani. Și sectorul imobiliar din Marea Britanie este într-o creștere vertiginoasă, prețurile înregistrând un salt de 10% într-un an. Creșterea ajunge până la 18% la Londra.

De ce nu au fost luate măsuri pentru a preveni apariția acestor efecte?

Înainte de toate, pentru că presiunea lobbyului făcut de bancheri a fost foarte eficientă. Chiar după criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc, membrii grupului G20 susțineau sus și tare că doresc împiedicarea abuzurilor strigătoare la cer. Dar statele s-au retras rapid în fața exigențelor finanțatorilor. Brusc, dispozițiile lor au trecut în plan secund. Regulile de prudență impuse băncilor de acordurile Basel III, de exemplu, „nu sunt deloc pe măsura problemei”, susține Paul Jorion, profesor de finanțe la universitatea din Bruxelles. La fel se petrece și în cazul setului de reglementări puse în practică de Europa: referitor la anumite subiecte, precum lupta împotriva speculațiilor financiare în ceea ce privește produsele agricole, Statele Unite afișează reguli mai stricte decât Uniunea europeană! Punerea în funcțiune de către Bruxelles a Fondurilor de rezoluție unică (FRU), destinate amortizării eventualelor falimente ale unor bănci de pe bătrânul continent, este în sine dezamăgitoare. Cu siguranță, obligarea instituțiilor financiare să cotizeze la un sistem de asigurări este o idee foarte bună. Dar FRU nu va fi dotat în primă fază decât cu 13 miliarde de euro față de cele 55 prevăzute, astfel că în caz de criză acută nu va fi capabil să facă față situației.

Chiar și independent de aceste manevre și presiuni, bancherii au găsit modalitatea prin care să ocolească reglementările care îi deranjează. De exemplu, ei au elaborat un sistem paralel, botezat „shadow banking”, care funcționează de comun acord în afara tuturor reglementărilor cu privire la prudență. Între 60 000 și 75 000 de miliarde de dolari sunt tranzitate prin intermediul acestui sistem. De asemenea, s-au înmulțit rețelele de schimburi numite „dark pools” (lichidități ascunse). Aproximativ 15% dintre tranzacțiile bursiere se realizau de altfel în aceste „camere întunecate” imposibil de controlat, care deschid larg ușa tuturor tipurilor de abuzuri din domeniul financiar.

Produsele financiare riscante au dispărut?

Nu. Volumul unora dintre acestea, cum sunt creditele ipotecare cu grad mare de risc și contractele de tip Credit Default Swap (CDS, care acoperă riscul în caz de faliment al unui debitor), a fost mult redus. Însă altele prosperă, precum „Repo” (contractele de report) și „titlurile de credit”, al căror volum a crescut deja la 20 000 de miliarde de dolari. În total, produsele financiare derivate ar însuma în prezent 700 000 de miliarde de dolari, de zece ori PIB-ul mondial, având o valoare chiar mai mare decât în 2007. Or, prin intermediul acestora s-a răspândit criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc...

Cel mai grav este că fondurile sunt și mai volatile decât în trecut. Practica „high-frequency trading” – altfel spus vânzarea de volume enorme de titluri într-o fracțiune de secundă de către programe informatice – a explodat, de fapt, până acolo încât a ajuns să reprezintă aproape jumătate din tranzacțiile bursiere din Europa și până la 60% din Statele Unite. Având o natură instabilă, acest sistem a provocat un krach fulgerător în 2010. Însă nu a fost interzis din acest motiv, și nici măcar supravegheat.

Ratele de interes sunt prea scăzute?

Nivelul actual foarte scăzut al ratelor de interes face să planeze un risc enorm asupra sferei financiare. În Franța de exemplu, în urmă cu un an, când Parisul dorea să împrumute bani pentru trei ani, emitea bonuri de Trezorerie propunând o dobândă de 0,35%. În prezent, cel care oferă împrumutul trebuie să achite 0,09%! Păstrând proporțiile, este ca și cum băncile ar plăti cheltuielile de întreținere pentru a lua un împrumut imobiliar... Această deviere este unul dintre efectele perverse ale politicii ultra-adaptabile a băncilor centrale: există atât de mulți bani în circulație încât posesorii lor se luptă pentru a putea să pună de-o parte măcar un anumit procent din ei într-un plasament sigur, așa cum îi obligă reglementările prudențiale. Este o situație foarte favorabilă pentru statele care cheltuie mulți bani, dar din punct de vedere economic este vorba despre o aberație care nu poate să dureze mult timp.

În afară de a incita statele să cheltuie, ea apasă asupra rentabilității instituțiilor financiare, o mare parte din fondurile acestora fiind investită în obligațiuni suverane. Astfel, societățile de asigurări de viață germane, care au garantat adesea randamente mai mari de 3% asiguraților, întâmpină în prezent mari dificultăți din cauza faptului că propriile lor plasamente le aduc mai puțin profit. „Politica ratelor scăzute este pe cale să distrugă puțin câte puțin sectorul asigurărilor”, afirma revoltat acum câteva luni patronul reasiguratorului francez Scor, Denis Kessler. De atunci, lucrurile nu au făcut decât să se înrăutățească...

De ce un krach obligatar induce o stare de teamă?

Pentru că este riscul numărul 1 care apăsă asupra economiei mondiale. Și, paradoxal, o nouă creștere a ratelor este cea care ar putea să îl declanșeze. Prost gestionată, modificările ratei de interes ar putea, de fapt, să ducă o bancă la faliment și să se transforme, printr-o reacție în lanț, în criză financiară. Un asemenea scenariu a avut loc în 1994. La acea vreme, economia americană era echilibrată. Temându-se de reîntoarcerea inflației, Alan Greenspan, președintele FED, a luat decizia de a crește din nou ratele, brusc, de la 3 la 3,25%. Aceasta a fost suficient să determine căderea obligațiunilor și să declanșeze o stare de panică printre posesorii acestora.

Această situație este foarte posibil să se repete. Din momentul în care creșterea va demara, băncile centrale (și piețele) vor ridica ratele, fapt știut de toată lumea. Valoarea stocurilor gigantice de obligațiuni deținute de bănci și societățile de asigurări riscă atunci să se prăbușească.

Altfel spus, interesul băncilor centrale este să facă să crească la loc ratele de interes într-un mod foarte lent. Ecuația va fi cu atât mai complicată pentru ele cu cât o creștere prost negociată ar putea să stopeze toată activitatea. „Ele sunt în situația asemănătoare unei persoane care își lăcuiește parchetul și se află izolată într-un colț”, comentează Paul Joridon.

Un krach obligatar amenință piața economică

Valoarea Euro-Bund Future (Federal Government Bond Liabilities – Obligațiuni Federale Guvernamentale), care servește drept referință pentru obligațiunile de stat:
- 138 euro – 27 decembrie 2013
- 152 euro – 7 mai 2015

Bursa a făcut un salt mult prea rapid

Evoluția CAC 40 (indicele bursier al pieței de capital din Franța)- 4005 – 15 decembrie 2014
- 5090 – 10 mai 2015

Valorile tehnologice sunt supracotate 
Evoluția indicelui bursier Nasdaq, care regrupează valorile tehnologice cotate la New York
- 4069 – 15 mai 2014
- 5003 – 10 mai 2015

S-a format o himeră imobiliară la LondraIndicele prețului imobiliar la Londra:
- 100 în principiu – februarie 2002
- 179 – ianuarie 2012
- 242 – ianuarie 2015

Responsabilii pentru criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc au plătit amenzi substanțiale. Cu toate acestea, sistemul bancar se află într-o situație similară.

73,5 miliarde de dolari – Bank of America – a doua bancă americană. 
Nu este principala vinovată de criză, dar ea a achiziționat Countrywide și Merril Lynch, două grupuri implicate în criză.

26,4 miliarde de dolari – JP Morgan Chase & Co.  
În afară de această amendă, prima bancă din Statele Unite a trebuit să achite 4 miliarde de dolari drept compensare pentru persoanele private afectate de criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc.

13,1 miliarde de dolari – CityGroup
Grupul a înregistrat pierderi enorme odată cu criza din 2008. Acesta a fost readus pe linia de plutire de către guvenul federal. În ciuda acestei amenzi consistente, grupul și-a revenit în formă.

9,5 miliarde de dolari – Wells Fargo – a patra bancă americană, al cărui sediu se află în San Francisco, a achiziționat în 2009 Wachovia, unul dintre acționarii majori de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc.

4,5 miliarde de dolari – Morgan Stanley
Această instituție istorică de pe Wall Street nu a ajuns să cunoască aceeași soartă precum Lehman Brothers în timpul crizei financiare de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc. Ea a fost adusă pe linia de plutire cu grijă de către banca japoneză Mitsubishi.

4,1 miliarde de dolari – Goldman Sachs
Gigantul de pe Wall Street a fost condamnat să achiziționeze titluri compromise, pe care le vânduse către Fannie Mae și Freddie Mac, cei doi giganți semipublici care garantează creditele imobiliare din Statele Unite.

Citiți și:
Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale.
Bursa globală de valori se apropie de o mare şi inevitabilă criză.

yogaesoteric

26 iunie 2015