............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

joi, 13 august 2015

«Sunteți cei mai sufletiști oameni din Europa. Comoara voastră națională este satul românesc. Nimeni în Europa nu are ce are România.»

Peter Hurley, este un irlandez stabilit în România care organizează anual Festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, la Săpânța, în Maramureș, pentru promovarea valorilor și tradițiilor autentice românești.
Festivalul a fost conceput astfel încât să atingă punctul maxim chiar de Sfânta Maria, când tot satul merge la biserică şi petrece în haine tradiţionale de sărbătoare. Festivalul a încercat să îmbine trei componente esenţiale pentru dezvoltarea şi conservarea satului românesc: cea tradiţională, cea spirituală şi cea turistică.” 
Ca mulţi străini stabiliţi aici, printre primele lucruri pe care le-a remarcat a fost ospitalitatea românilor. „Oamenii au fost foarte prietenoşi, primitori. Eu mă simt uşor stânjenit, aşa sunt eu, dar peste tot am fost bine primit”, mai spune Peter.
Întrebat ce iubeşte la ţara noastră, pe primul loc a menţionat limba romană.
Iubesc limba romană. Este ca un cântec. Îmi place să vorbesc. Iubesc istoria şi trecutul României. România este o ţară care aproape miraculos a reuşit să reziste. La câte întorsături a luat istoria şi soarta, drumul României a fost aproape inimaginabil de greu, cu multe tragedii şi multe nedreptăţi.
Iubesc satul românesc. Mi se pare că esenţa României se află la sat şi îmi pare rău când îl văd ocolit, ba chiar batjocorit. Comoara voastră naţională, chiar identitatea naţională, este strâns legată de soarta satului românesc. În măsura în care continuaţi să îl ignoraţi, o să-l pierdeţi în scurt timp. România are cea mai mare civilizaţie rurală autentică, vie din Europa. Nu înţelegeţi că este lucrul care vă defineşte. O să vă pară rău pentru copiii voştri”, a spus Peter Hurley.
România nu a avut niciodată prieteni, doar vecini care au vrut să o folosească. Sunteţi cei mai sufletişti oameni din Europă pe care îi cunosc. Şi nu de azi său ieri. Aşa este neamul vostru construit.”
Dorinţa lui este să ţină viu satul românesc şi tradiţiile acestor locuri. Crede că România este deosebită pentru că păstrează stilul de viaţă pe care bunicii lui îl aveau în Irlanda, pe când el era doar un copil.
Irlanda este o ţară străveche, noi am cam pierdut cultura, civilizaţia noastră ţărănească, străveche, adevărată, autentică. În România, aceleaşi tradiţii de care noi ne amintim le găseşti încă vii şi asta e foarte special şi interesant despre România. Asta e comoara, cred eu, pe care o are România”, afirmă Peter Hurley.
Cu cât te duci mai spre oraş, de la ţară, cu cât te duci mai spre vest, oamenii sunt din ce în ce mai dezrădăcinaţi.”
Oamenii sunt dispuşi şi deschişi să te înţeleagă, să te accepte şi să te ajute aproape necondiţionat. Eu cred foarte mult în această ţară, eu cred în tineretul din România”.
Asta nu e o Românie care se găseşte la televizor, sub nicio formă, nu e o Românie care să se promoveze pe media, dar e România adevărată.”, a spus Peter Hurley.
Cultura produce hrană pentru suflet, te inspiră.
În 20 de ani am realizat că asta chiar e o țară minunată.
România e o țară a extremelor. Încă întâlnesc nu mulți, ci din ce în ce mai mulți oameni extraordinari, care mă inspiră și mă ajută.
În Irlanda găsești o cruce celtică sculptată în piatră acu 1.500 de ani, e splendidă și veche. Dar dacă mergi la Săpânța îl întâlnești pe Dumitru Pop Tincu care, încă și astăzi, sculptează crucea celtică (deși nu o numește astfel), nu pentru turişti, ci pentru că a murit cineva din sat şi îi face mormântul. Civilizaţia asta a voastră străveche, autentică, încă foarte vie v-a ajutat să rezistaţi.
Am descoperit că tradițiile vii sunt ceea ce vă diferențiază pe voi, românii. Şi asta înseamnă enorm. Nimeni în Europa nu are ce are România, nici în măsura și nici în concentrația de aici. Asta are legătură cu ortodoxia, Carpații, latinitatea, cu poziția geopolitică de zonă tampon între imperii, cu moștenirea și rănile (post)comuniste. Are legătură, de asemenea, cu împăcarea, toleranța și cu bucuria. Toate astea la un loc fac minuni în România. Iar Europa are ce învăța de aici.
Legat de festivalul de la Săpânța, în medie turiștii petrec acolo 45 de minute. Nu apucă să cunoască bogăția uriașă de acolo, asta nu se vede nici la televizor, se vede dacă mergi și bați pe la porți. Așa că anul acesta (n.n. 2014) dăm celor care vin acolo harta Săpânței și le spunem: «Bateți la ușă, descoperiți ce există aici.»
În România există un efort real de reducere a discriminărilor și de includere a tuturor etniilor. Ba voi chiar discriminați uneori majoritatea pentru a ajuta minoritățile.
S-au săturat românii de România? Ah nu, eu nu am întâlnit pe nimeni pe drum care să spună asta. Am descoperit, în schimb, că oamenii cei mai săraci sunt cei care au cea mai mare grijă de tine, ei sunt mereu atenți la ce se petrece în jur.
Toată lumea e într-o capcană, inclusiv România, a consumerismului, a motivației strict financiare…
Eu încerc să pun șinele în fața unui tren care e în mișcare. Pentru mine Săpânța simbolizează 12.000 de sate din România, deși fiecare e diferit, cu părți bune și cu părți de te doare mintea, dar cu cât afli mai mult, cu atât te îndrăgostești mai mult.”
12 august 2015

Un comentariu:

  1. NAMASTE !!! Ceea ce spune în acest interviu Peter este întrutotul ADEVĂRAT ! Cu cîteva zile în urmă m-am întors din iubitul meu ARDEAL, undeva lîngă BĂIŢA BRAD...la fel ca şi în urmă cu cincizeci de ani simt acelaşi fior,aceeaşi chemare . Umblînd singur pe cărările satului aud undeva un salut .Surprins şi aproape neobişnuit ca cineva să mă salute răspund revenind din urzeala gîndurilor şi întîlnesc pe cei cu care cîndva mă bălăcăream în CĂIANUL cînd blîn cînd învolburat pe care acum din păcate abia se mai prelinge un firicel de apă.Oamenii aştia chiar şi atunci cînd se ceartă au vorba blîndă şi sincer,nu le stă bine deloc,nu îi prinde masca omului rău. Trec pe potecile copilăriei amintindu-mi cum alături de copii din vecini şi de verişorii mei băteam uliţa pînă noaptea tîrziu cînd părinţii înarmaţi cu cîte o boată şi ceva strigături ne împrăştiau pe fiecare pe la casele lor,cum fugeam pierduţi de frică de OMUL ÎN NEGRU....era o poveste ,nu ştiu de cine scornită cam prin anii 63-65 că oamenii negrii ar veni prin sat după lăsatul serii şi ar prinde copii care mai zburdălnicesc pe uliţă. Noi ăştia mici credeam că nu e decît un bau-bau,o sperietoare ticluită să ne adune în casă mai repede. Dar nu a fost aşa. Întro înstelată seară de iulie cum ne jucam noi pe singurul drum asfaltat care duce spre BĂiţa,venind dinspre Deva,iată că la trecerea podului către Barbura-localitate situată mai sus de Fizeş,la Baia de aur,adică la mină,se opreşte o maşină căreia noi nu i-am dat nicio importanţă.Din tarlaua de porumb,aprospe de pod ,ţîşneşte unul din companionii noştri de "v-aţi ascunselea" care fuge strigînd -fugiţi ,vin oamenii în negru ! Nu mai ştiu dacă am luat-o pe şosea sau prin grădini,doar că aproape de casa bunicilor mi-am întîlnit verişoara Viorica şi ea înspăimîntată,lac de apă, care m-a tras de mînă ,nelăsîndu-mă să ies din porumb.Undeva la intrarea potecii care ducea spre casa bunicilor,la marginea asfaltului se vedea o maşină neagră şi două mogîldeţe care ezitau în a o lua pe poteca spre noi sau a se lasa păgubaşi.Ne-am strecurat uşuuurel prin porumbii înalţi ajungînd aproape de curtea noastră apoi cu glasul mai mult pierdut am strigat ,mai mult miorlăit pe bunica ,care bosumflată ne-a luat la refec şi moşu care ca de obicei ne ţinea partea.Nu voi uita toată viaţa mea multe din năzbîtiile frumoase,inocente ale vieţii petrecute în RAIUL COPILĂRIEI MELE ! Şi,DA,pot spune fără ezitare că acele poveşti cu oamenii negrii sînt adevărate .

    RăspundețiȘtergere