Noua ordine mondială impusă de Grupul Bilderderg a vizat până de curând privatizarea apei. În viziunea megalomană a Grupului, apa reprezintă un bun care trebuie exploatat pentru a obţine profit, cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite a menţionat apa ca un bun public. Oamenii din mai multe colţuri ale lumii au început să se revolte. Din Portugalia, până în Germania, India şi SUA. Speriaţi de o posibilă escaladare la nivel planetar a acestui scandal, autorităţile de la Bruxelles au bătut în retragere. Deocamdată.
Comisia Europeană a retras sectorul apei dintr-o propunere de lege europeană privind concesiunile. Motivul îl constituie temerile legate de o eventuală privatizare, în special în Germania, unde acest sector este gestionat de municipalităţi. „De luni de zile există informaţii referitoare la încercarea Comisiei, de privatizare a apei prin propunerea sa privind concesiunile”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier. Cetăţenii germani, revoltaţi de decizia de privatizare a sectorului apei au strâns aproape un milion de semnături pentru petiţia „Apa este un drept al omului” în cadrul „Iniţiativei cetăţenilor europeni”. Petiţia a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona şi permite unui număr de cel puţin 1.000.000 de cetăţeni ai UE să prezinte Comisiei Europene o propunere în vederea modificării legislaţiei europene într-un anumit domeniu.
Petiţia cere ca instituţiile europene şi statele membre să fie obligate să se asigure că toţi oamenii au dreptul la apă şi canalizare şi ca alimentarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă să nu facă obiectul normelor pieţei interne, iar serviciile de apă să fie excluse de la privatizare. „Este de datoria noastră să ţinem cont de îngrijorările exprimate de un număr atât de mare de oameni. Astfel, cea mai bună soluţie pare a fi eliminarea apei din domeniul de aplicare a directivei privind concesiunile”, a afirmat comisarul european Michel Barnier.
Speriat de amploarea iniţiativei cetăţeneşti europene, comisarul european a fost obligat să facă un pas în spate, deşi înainte era un susţinător înfocat al acestei măsuri. Eurodeputata ecologistă germană Heidi Ruhle a spus că legea privind concesiunile era o formă de presiune asupra statelor naţionale, astfel încât apa lor să devină un bun privatizabil ca orice marfă şi scos la vânzare. Interesul comisarului Michel Barnier a ieşit la iveală o dată cu informaţiile privind aşa-numita „troikă” (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) care a cerut explicit guvernelor Greciei şi Portugaliei să privatizeze companiile de apă. Organizaţiile non-guvernamentale din Europa au cerut într-o scrisoare eurocraţilor de la Comisia Europeană să explice de ce, prin presiunile făcute asupra guvernelor Greciei şi Portugaliei, au încălcat tratatul de aderare care le cerea să rămână neutri în ceea ce priveşte politica de privatizare. Multă vreme, Comisia nu a dat niciun răspuns.
Surse de la Bruxelles spun că există un lobby puternic al unor companii transnaţionale făcut asupra Comisiei Europene în vederea emiterii unei directive pentru concesiunea şi privatizarea bunurilor şi serviciilor publice care erau până acum considerate vitale pentru populaţie. Una dintre aceste companii este şi Nestle. Fostul ei preşedinte, austriacul Peter Brabeck-Letmathe, a stârnit un scandal internaţional acum câţiva ani prin declaraţiile şocante pe care le făcea în faţa presei. Letmathe afirma fără ocolişuri că apa este un bun ca oricare altul, că nu este un drept al omului şi, ca orice bun, trebuie privatizat.
Peter Brabeck, CEO al companiei Nestle: „Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public”
„Azi oamenii cred că tot ce vine din natură este bun. Asta reprezintă o mare schimbare deoarece destul de recent am învăţat că natura poate fi nemiloasă. Omul se află acum în poziţia în care să poate asigura un echilibru natural, dar în pofida acestor lucruri avem şi o deviză... că tot ce provine din natură este bun.
După 15 ani de mâncat produse modificate genetic în Statele Unite nu am întâlnit niciun caz de îmbolnăvire din cauza consumării lor în termenul de valabilitate şi, totuşi, în Europa suntem atât de speriaţi că ni s-ar putea întâmpla ceva. Asta este ipocrizie mai mult decât orice altceva.
Apa este, desigur, cea mai importantă materie primă pe care o avem astăzi în întreaga lume. Este o întrebare dacă ar trebui să privatizăm rezerva de apă a populaţiei şi sunt opinii diferite legate de acest subiect. Prima opinie, pe care eu o consider extremistă, este reprezentată de ONG-uri care ne bombardează cu mesaje prin care declară apa... un drept public. Asta înseamnă că orice fiinţă umană ar trebui să aibă acest drept, să aibă acces la apă, şi asta e o soluţie extremă. O a doua variantă este aceea că apa este considerată un produs ca oricare altul şi ca orice alt produs ar trebui să aibă o valoare de piaţă. Personal, eu cred că este mai bine să dăm unui produs o valoare pentru a ştii cu toţii că el are o valoare şi atunci să luăm măsuri specifice pentru acea parte a populaţiei care nu are acces la apă. Și aici sunt mai multe posibilităţi”, a declarat fostul CEO al Nestle.
Compania Nestle a declanşat mai multe scandaluri în lume. În Pakistan, a secătuit izvoarele subterane pentru a vinde marca sa de apă îmbuteliată, „Pure Life”. O poveste similară a avut loc în Nigeria, unde preţul unei singure sticle de apă îmbuteliată depăşeşte venitul zilnic al unui cetăţean nigerian. Nestle deţine sau arendează 50 de izvoare din întreaga Americă. Totodată, Nestle controlează o treime din piața internă pentru apă îmbuteliată din SUA. Un exemplu al problemelor pe care Nestle le produce este Colorado, unde 80% dintre cetăţenii oraşului Aurora se opuneau prezenţei companiei. Pe parcursul următorului deceniu, aceasta ar urma să extragă 2,5 miliarde de litri de apă din râul Arkansas pentru a o vinde mai apoi sub marca „Arrowhead Springs”. Mai mult, sticlele din plastic ne-biodegradabil sunt poluanţi majori şi rămân toxice timp de un mileniu. Potrivit Watch Corporate, Nestle face un profit de 35 de miliarde de euro în fiecare an din vânzările de apă îmbuteliată la nivel mondial.
Brabeck crede că responsabilitatea socială a oricărui preşedinte de companie este să facă cât mai mult profit, astfel încât oamenii să aibă locuri de muncă. Ne întrebăm: oare este justificată goana după cât mai mult profit, în dauna sănătăţii populaţiei întregii planete?
Revenind la apă, consecinţele pivatizării apei (idee susţinută de şeful Nestle), au fost devastatoare pentru comunităţile sărace din întreaga lume. În Africa de Sud, de exemplu, unde sindicatele s-au opus din răsputeri privatizării, efectele au fost dezastruoase pentru populaţie. Ca urmare a privatizării apei, preţul a crescut foarte mult. Drept consecinţă, mulţi oameni săraci au renunţat la serviciile de distribuire a apei şi după aceea a izbuncnit o epidemie de holeră care a afectat peste 120.000 de persoane, dintre care 300 au murit.
Nestle are o reputaţie proastă și în rândul activiştilor. Acest boicot a început încă din 1977, atunci când Nestle a început o campanie agresivă pentru ca femeile să nu-şi mai hrănească bebeluşii cu lapte natural, de la sân, ci să folosească laptele praf produs de Nestle. Această corporaţie a făcut lobby pe lângă ministerele sănătăţii din mai multe ţări, pentru a promova laptele praf. În ţările sărace, acest lapte praf a fost letal pentru mai mulţi bebeluşi, din moment ce femeile au amestecat praful cu apă contaminată, în loc să-şi hrănească natural copiii.
Brabeck crede că apa este un drept al omului, dar afirmă că ar trebui privatizată
Cu o atitudine combativă, Brabeck a răspuns ulterior acuzelor care i-au fost aduse în urma afirmațiilor făcute în cadrul acestui interviu, susținând că este important să reacționăm într-un mod mai puțin emoțional și să fim mai analitici referitor la acest subiect, deși a recunoscut că presiunea venită din partea grupurilor de acțiune civilă au forțat Nestle să admită faptul că o companie nu își poate crește profiturile doar în beneficiul acționarilor săi, dacă nu aduce, în paralel, beneficii și pentru societate.
„Problema este că ei [activiștii] se referă mai înainte de toate la cel mai mic volum de apă consumat”, spune el. „Sunt primul care susține faptul că apa este un drept al omului. Acest drept uman este de cinci litri de apă de care avem nevoie pentru hidratarea zilnică și cei 25 de litri de care avem nevoie pentru igiena minimă.
Această cantitate de apă este responsabilitatea primară a fiecărui guvern pentru a o pune la dispoziția fiecărui cetățean din lume, dar aceasta reprezintă doar 1.5% din totalul de apă care este folosit de oameni.
Problema mea este cu acești 98.5% de apă pe care îi folosim, pentru restul scopurilor, care nu este un drept uman și din cauza faptului că îl considerăm a fi așa folosim apa într-un mod iresponsabil, deși este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. De ce? Pentru că nu îi atribuim o valoare acestei ape. Și știm foarte bine că dacă ceva nu are o valoare, comportamentul uman care tinde să se manifeste este unul iresponsabil.
Dacă ne uităm în urmă, atunci când m-am născut, erau 2,7 miliarde de oameni și nu foloseam 40% din apa reciclabilă, dar acum fiind șapte miliarde o supra-folosim și dacă stăm să ne gândim că vom ajunge la 10 miliarde [de oameni], trebuie să ne modificăm relația cu această resursă.”
yogaesoteric
15 ianuarie 2016
15 ianuarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu