Pingtang este o vale montană adâncă în provincia Guizhou, în sud-vestul Chinei. Satul Zhangbu este un loc pitoresc şi se întinde pe o suprafaţă de peste 6 km. Zona este izolată şi a rămas relativ neatinsă de oameni. În iunie 2002, expoziţia internaţională de fotografie Duyun a recomandat această zonă pentru fotografii. În timpul curăţării de rutină a zonei, a fost descoperită această „piatră ce ascundea cuvintele în ea”.
Bolovanul s-a despicat în două după ce a căzut de pe o stâncă, breşa fiind suficient de mare pentru ca doi oameni să poată trece prin ea, umăr la umăr. Cele două secţiuni au o lungime de 7 metri fiecare, şi aproape 3 metri înălţime şi cântăresc aproximativ 100 de tone. Expresia „Partidul Comunist Chinez se prăbuşeşte” poate fi văzută clar pe una dintre secţiuni şi fiecare caracter are o mărime de aproape 30 cm pătraţi.
Li Ting-Dong şi Liu Bao-Jun de la Academia chineză de Ştiinţe şi Li Feng-Lin de la Universitatea chineză de Geoştiinţe au făcut parte dintr-o echipă de 15 cercetători care a analizat piatra. Ei au concluzionat că acele caractere nu au fost gravate de o mână umană, respingând teoriile că oamenii moderni le-au scris pentru a atrage atenţia sau pentru a aduce turismul în zonă. Ţinând cont de claritatea caracterelor, se pare că este improbabil ca ele să se fi format în mod natural. Misterul originii lor persistă.
Experţii estimează că piatra are aproximativ 270 milioane de ani vechime, datând din perioada Permiană. Piatra a căzut de pe o stâncă înaltă în valea râului Zhangbu. Pe panta stâncii se poate vedea o urmă corespunzătoare unde ar fi trebuit să fie piatra misterioasă, înainte să cadă în poziţia sa curentă. Piatra s-a fisurat în două la impact, caracterele care formează expresia „Partidul Comunist Chinez se prăbuşeşte” ieşind la iveală.
În timpul investigaţiei, Cotidianul Poporului, CCTV, Guanming Daily, Technical Daily, Travel Satellite, China Internaţional Broadcasting, People’s Daily.net, Sina.net, Eastern Net, Sohu.net, Yahoo, New China şi alţii au raportat despre piatra misterioasă. Peste 100 de alte ziare, posturi de televiziune şi website-uri au retransmis ştirile în legătură cu investigaţia ştiinţifică.
Chiar dacă nimeni nu îndrăzneşte să menţioneze cel de-al şaselea caracter [în China], adică verbul „se prăbuşeşte”, toţi cei care îl văd îi înţeleg semnificaţia.
Citiți și:
Locul straniu din Bucegi unde telefoanele mobile se descarcă instantaneu.
Misterul «pietrelor calde», imposibil de desluşit Materializări –
DematerializăriCodul biblic poate dezvălui evenimente care s-au petrecut sau se vor petrece cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia
Locul straniu din Bucegi unde telefoanele mobile se descarcă instantaneu.
Misterul «pietrelor calde», imposibil de desluşit Materializări –
DematerializăriCodul biblic poate dezvălui evenimente care s-au petrecut sau se vor petrece cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia
yogaesoteric
6 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu