Producția de mase plastice a crescut de 20 de ori comparativ cu anul 1964, ajungând la 311 milioane tone în 2014. Se estimează că se va dubla din nou în următorii 20 de ani și se va tripla până în 2050. Industria plasticului va consuma peste 20% din întreaga producție de petrol în următorii 35 de ani, de la 5% cât este acum, se afirmă în raport.
Cu toate că există o cerere în creștere pentru plasticele reciclate, doar efectiv 5% din masa plastică este reciclată, 40% ajung în gropile de gunoi iar 30% în ecosistemele sensibile cum sunt oceanele planetei.
O plasă de plastic ce ajunge în apele mării se poate descompune acolo, în special în apele calde ale oceanelor, dar în acest proces sunt emise chimicale toxice ce sunt consumate de fauna marină, ajungând astfel în lanțul alimentar uman. Încă nu se știe ce se petrece cu reziduurile plastice ce ajung pe fundul oceanelor, sau ce impact au asupra ecosistemelor marine sau asupra biodiversității.
Raportul conchide că momentan industria plasticului nu este deloc pregătită să abordeze această problemă.
Prețul scăzut al petrolului are un efect negativ sub acest aspect. La un preț de sub 30$ pe baril nu mai este viabil economic să se recicleze deșeurile de mase plastice comparativ cu folosirea țițeiului crud.
Citiți și:
Adevăruri ascunse, deranjante si nebănuite despre privatizarea apei
Substanţele toxice din mediu afectează nu numai organismul expus ci şi urmaşii fiinţei respective, prin moştenire epigenetică trans-generaţională
yogaesoteric
17 februarie 2016
17 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu