de Advaita Stoian
Campania mediatică și presiunile politice de culise care s-au
exercitat aproape neîncetat asupra autorului de cărți și a profesorului de yoga
Gregorian Bivolaru au făcut să apară unele rezultate… ciudate. După mii de
articole în care aceleași câteva informații învechite, amestecate cu tone de
minciuni, erau reluate obsesiv și prezentate ca fiind noutăți, iată că
ziariștii au primit o bulă de aer informațional: Gregorian Bivolaru arestat în
Paris și expus posibilității de extrădare către România. La finalul acestui
articol veţi putea urmări o sinteză excelentă a felului în care s-a ajuns aici,
după o lungă serie de abuzuri, ilegalităţi la cel mai înalt nivel şi chiar
manipularea legislaţiei în favoarea unor interese personale!
Această știre este o pomană pentru majoritatea iobăgimii
condeiului ce aparține moșierilor media. Din fericire, nu toți jurnaliștii
intră în această categorie. Cei aserviți diverselor interese pot acum să
brodeze tot felul de speculații care să facă pe plac celor cărora le servesc,
prezentând scenarii care mai de care mai sinistre despre o situație ce este în
realitate foarte clară.
Gregorian Bivolaru este deja protejat de către Suedia în baza
convenției de la Geneva (din 28 iulie 1951) și de aceea nu poate fi extrădat în
România. Decizia luată de Curtea Supremă din Suedia se bazează exact pe dosarul
în care ulterior Gregorian Bivolaru a fost condamnat în România. Acuzațiile
nefondate, modul abuziv în care s-a desfășurat ancheta poliției, folosirea unei
forțe polițienești disproporționat de mari în timpul anchetei cu scopul vădit
de a intimida, felul în care a fost dezinformată în mod sistematic opinia
publică românească cu privire la Gregorian Bivolaru, chiar de către
autoritățile care îl investigau, toate acestea au făcut ca, atunci când acesta
a cerut azil politic în Suedia, cererea să îi fie luată imediat în considerare.
Investigația abuzivă a autorităților române și folosirea poliției și a
mass-media ca o armă de intimidare au constituit dovezile de netăgăduit că ceva
este putred în acest caz și au determinat Curtea Supremă Suedeză să respingă
cererea de extrădare adresată de România și, ulterior, să îi acorde statutul de
azilant politic lui Gregorian Bivolaru, în data de 2 ianuarie 2006.
Convenția de la Geneva nu lasă loc la niciun echivoc: odată
stabilită cu minuțiozitate necesitatea ca o persoană să fie protejată, ea este
protejată indiferent de demersurile țării de proveniență de a o aresta și de a
o aduce înapoi. Altfel nici nu ar avea sens o asemenea protecție, pentru că
țara opresoare va susține întotdeauna că actul de justiție a decurs normal și
democratic, iar cererea de extrădare a fugarului este îndreptățită având la
bază însă decizia propriei justiții. Așadar, Suedia a analizat cazul cu
atenție, a audiat chiar martori și chiar presupusa victimă, iar în urma acestei
investigații a decis să îl elibereze imediat și necondiționat din închisoare pe
Gregorian Bivolaru, unde era ținut (în regim de izolare strictă) la cererea
expresă a României.
La Stockholm nu a fost atât vorba de documente trimise sau nu
din România (deși românii au trimis enorm de multe documente ca să îi convingă
pe suedezi să îl extrădeze pe Gregorian Bivolaru), ci de verificarea directă a
unor aspecte de bun simț… cum ar fi DACĂ EXISTĂ SAU NU VICTIMA!!! Și, spre
imensa surpriză a celor 5 judecători de la Curtea Supremă din Stockholm,
presupusa victimă a mărturisit că, de fapt, ea a fost agresată de organele de
anchetă românești, și nu de către Gregorian Bivolaru. La această uimire a
judecătorilor suedezi s-a adăugat și altceva mai greu de distins de la
distanță: contrastul uriaș între felul în care Gregorian Bivolaru a fost
prezentat în fața autorităților suedeze de către partea română și felul în care
a fost el prezentat direct în fața curții de către expertul în secte și mișcări
sectare, reverend Karl Erik Nylund.
Un Bivolaru a fost adus în fața instanței supreme suedeze cu
lanțuri la mâini și la picioare și încadrat de ofițeri cu pistoale automate
(toată mascarada fiind în mod expres cerută de autoritățile române), iar altul
a început să se contureze în fața judecătorilor curții, prin gura martorilor, a
presupusei victime și a expertului propus de Curtea Supremă suedeză. Atât de
mare a fost diferența între cei doi Bivolaru, cel inventat de români și cel
prezent în fața judecătorilor, încât aceștia din urmă au cerut să se renunțe pe
loc la măsurile poliției și, după încheierea procesului, Gregorian Bivolaru a
fost pus în libertate în mod necondiționat. După câteva săptămâni, autoritățile
suedeze i-au acordat statutul de azilant politic lui Gregorian Bivolaru. Motivația: Gregorian Bivolaru cel real nu poate beneficia de un
proces echitabil în România și viața sa poate să fie pusă în pericol în cazul
trimiterii sale înapoi în țara natală deoarece personajul inventat de
autoritățile române este deja inserat în conștiința publică printr-o campanie
mediatică fără precedent.
Cu toate că o asemenea „palmă pe obrazul României”, cum numea
această decizie primul ministru de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi făcut
o altă țară să își reconsidere poziția, autoritățile din România, într-un
perfect spirit balcanic, au început să dea vina pe ministrul justiției de
atunci cu care aveau în realitate o răfuială directă. Mai mult, s-au înfoiat în
pene și s-au ambiționat să încheie procesul început cu atâtea gafe și abuzuri,
acoperindu-se de un munte de ridicol și cheltuind sume imense din banii
contribuabilului român. Aceasta, în timp ce mass-media, ce nu își plătește
datoriile la stat, îl îndoapă pe același contribuabil cu un fluviu de minciuni
și calomnii la adresa lui Gregorian Bivolaru și a MISA, doar ca să își
justifice cheltuielile exagerate cu acest caz. Iată cum se aplică zicala „O mână spală pe alta”.
Două instanțe l-au achitat pe Gregorian Bivolaru în acest dosar
al rușinii, însă ÎCCJ (adică echivalentul românesc al Curții Supreme Suedeze) a
vrut să își arate „supremația” și a continuat procesul într-o manieră
halucinantă care numai într-un stat aflat la cheremul unor interese personale
este cu putință. Spre deosebire de Curtea Supremă Suedeză, ÎCCJ a dovedit că
are mușchi, dar nu a dovedit că are coloană vertebrală.
După anularea hotărârilor prin care a fost achitat în
totalitate, judecătorii Curții de Casație ar fi trebuit să trimită dosarul să
fie rejudecat la instanța de fond. În mod abuziv și ilegal, judecătorii care au
anulat deciziile de achitare a lui Gregorian Bivolaru au procedat la
rejudecarea cauzei, în condițiile în care deveniseră incompatibili prin faptul
că își exprimaseră dezacordul cu achitarea, prin anularea deciziilor
anterioare. Așadar, ei nu mai prezentau garanția imparțialității, anularea
deciziilor de achitare reprezentând o formă de antepronunțare, care arată clar
intenția lor de a-l condamna pe Gregorian Bivolaru indiferent de situația de
fapt care va rezulta din probele administrate în faza de rejudecare. În faza de
rejudecare, judecătorii au respins cererea lui Gregorian Bivolaru de a fi
audiat legal prin comisie rogatorie, spre uimirea observatorilor internaționali
ce urmăreau acest proces îndeaproape… evident nu pentru motive estetice.
Așadar, după un lung șir de abuzuri și situații kafkiene,
vajnicii (a se citi jalnicii) apărători ai dreptății din România l-au condamnat
pe Gregorian Bivolaru la 6 ani de închisoare, transformându-i pe cei 5
judecători supremi suedezi în adevărați profeți: procesul lui Gregorian Bivolaru în România nu a fost unul
echitabil! Iar ei au știut asta cu 7 ani înainte ca procesul să fie încheiat.
Să-i fi ajutat Gregorian Bivolaru pe suedezi prin niște tehnici
yoga să privească în viitor? Sau adevărul este mult mai simplu: lucrurile erau
atât de clare deja încât nu mai putea fi nicio îndoială.
Autoritățile române ar avea dreptul acum să comenteze statutul
de azilant politic acordat de Suedia lui Gregorian Bivolaru dacă ar fi dovedit
că totuși acțiunile lor, măcar după 2006, ar fi contrazis necesitatea
protejării acestuia. Să fi organizat un proces echitabil și atunci puteau să
vină acum și să bată obrazul suedezilor cu privire la decizia de a acorda azil
politic unui cetățean român… însă România a preferat să meargă pe drumul
inițial fără nicio abatere… de la abaterile practicate.
Chiar dacă mass-media se căznește cu disperare acum, și în
special cea din România, să eludeze această parte a ecuației (esențială de
altfel în deznodământul actualei situații), totuși, abuzurile făcute de
autoritățile de la București împotriva lui Gregorian Bivolaru nu vor putea fi
acoperite niciodată cu prostiile și minciunile debitate pe acest subiect, chiar
dacă ele sunt în cantitate uriașă.
Agenții sub acoperire ce aparțin serviciilor secrete din
mass-media românească – căci este oficial că îi avem – duc acum o campanie
delirantă, începută chiar înainte de arestarea propriu-zisă a lui Gregorian
Bivolaru la Paris. Atunci când numai serviciile secrete și scribii aserviți
știau ce urma să se petreacă, ei au început să îl prezinte ca pe un criminal
notoriu, „cel mai căutat infractor din Europa”, făcând din nou un imens abuz
mediatic, un adevărat linșaj cu anticipație. Ce dovadă și mai clară putem să
cerem decât această pregătire cu anticipație a acțiunii ce apoi a fost
prezentată ca fiind o manevră spontană a poliției franceze și române?
Filmul arestării lui Gregorian
Bivolaru așa cum îl prezintă autoritățile române: un scenariu de desene animate
În povestea oficială se arată că în data de 26 februarie 2016
Gregorian Bivolaru este semnalat de către cetățenii vigilenți din Paris ca
fiind printre vizitatorii salonului de carte veche de la Porte de Champerret.
Pe de altă parte, Poliția Română afirmă că ei primiseră informații despre
faptul că Gregorian Bivolaru a părăsit Suedia pentru a merge în Franța la acest
salon de carte. Iar acolo a fost semnalat de către cetățeni.
Povestea aceasta este penibilă și de necrezut. Lista celor mai
căutați infractori a fost publicată recent pe site-ul ENFAST (o divizie a
Europol care se ocupă de prinderea rapidă a celor mai căutați infractori, cu
ajutorul cetățenilor). Așadar, abia publicată lista pe un site oficial al
Europol și iată că cetățenii deja îl recunosc pe unul dintre cei prezentați pe
această listă! Câți oameni cunoașteți care stau pe internet și studiază asiduu
un site oficial al Europol pentru a se familiariza cu lista celor mai căutați
criminali din Europa? Mai ales că în Europa nici nu există cultura
senzaționalului și a circului făcut de autorități așa cum există în SUA în
jurul aceleiași liste most wanted. Câți oameni sunt
avizi să se informeze dacă Europol a mai publicat ceva și să afle astfel despre
Gregorian Bivolaru? Probabil că extrem de puțini. Iar apoi, câți dintre aceștia
merg pe la saloanele de carte veche unde să dea peste Gregorian Bivolaru?
Este clar pentru orice om cu bun simț că plasarea lui Gregorian
Bivolaru pe lista celor mai căutați infractori din Europa a fost doar o
acoperire a poliției pentru a îl putea ridica atunci când ar păși în afara
Suediei. Și au așteptat momentul pentru a face aceasta în public, pentru că
numai astfel puteau justifica așa-zisa „recunoaștere” a sa de către vigilenții
cetățeni francezi. Dacă ar fi mers să îl ridice din casa unde se afla în
vizită, atunci povestea lor era și mai penibilă. Grija aceasta pentru a arunca
o aură de spontaneitate asupra întregii operațiuni polițienești dezvăluie
„musca de pe căciula” serviciilor secrete române. Musca aceasta se vrea însă
bine ascunsă între faldurile unei căciuli care, din păcate, ține loc de creier
de multe ori.
Așadar, denunțat poliției că se află la salonul de carte,
Gregorian Bivolaru este arestat la stand, la câteva minute după ce a ajuns
acolo, de către o echipă numeroasă de ofițeri ai poliției franceze, însă
îmbrăcați în haine civile. Fluturându-i o legitimație pe la nas (care putea să
fie orice legitimație), ceata de ofițeri îl înhață chiar sub privirile uluite
ale însoțitorilor săi care sunt îmbrânciți la o parte. Niciunul dintre martorii
oculari nu a văzut legitimația vreunui ofițer. Cu toate acestea, în câteva minute
de la ridicarea lui Gregorian Bivolaru din târgul de carte, știrea apare la
București! Halal acțiune spontană. Motivele acestei deghizări a acțiunilor
poliției și a serviciilor sunt evident amestecate cu motivele din spatele
acestei întregi campanii. Altfel, ce nevoie ar avea autoritățile de o asemenea
manevră?
Însă firul evenimentelor evidențiază încă o dată prezența unei
agende oculte dincolo de circul făcut de poliție și mass-media.
(va urma)
Citiți și:
Este oare Gregorian Bivolaru inamicul numărul 1 al serviciilor secrete române? (1)
Un abuz de proporţii al Poliţiei române este pe cale să facă de ruşine România în faţa întregii Uniuni Europene
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu