EXPLOZIV !
O știre care a venit de curând din Hexagon, via AFP,
va electrocuta, în mod cert, alegătorii din România: francezii par să
se fi săturat de tot ce înseamnă clasa politică, indiferent că este
vorba despre partidele de stânga sau de dreapta, și și-au exprimat
dorința pentru un nou tip de politică printr-o mișcare începută la Paris
și care s-a extins către orașele din provincie.
Protestele
au început la sfârșitul lunii martie, când oamenii au ieșit în stradă
pentru a manifesta împotriva unor modificări la legea muncii. În primele
zile, sute, iar mai apoi zeci de mii de protestatari s-au adunat zilnic
în Piața Republicii din Paris pentru a-și exprima nemulțumirile, cum ar
fi cele legate de corupție, de nivelul de trai, de violențele poliției,
de cârdășia elitelor, de dificultatea de a găsi o locuință etc.
„Ideea este să creăm o nouă agora în spațiul public” – astfel sintetizează acțiunea un participant la mișcarea căreia i s-a dat numele Nuit Debout (Noaptea în Picioare).
„Vrem să exprimăm saturația generală împotriva societății, împotriva guvernului. Să luăm politica în mâinile noastre”, își continuă explicațiile cetățeanul, în timpul manifestației din Piața Capitoliului, la Toulouse, unde s-au adunat peste 10.000 de oameni.
„Vrem să exprimăm saturația generală împotriva societății, împotriva guvernului. Să luăm politica în mâinile noastre”, își continuă explicațiile cetățeanul, în timpul manifestației din Piața Capitoliului, la Toulouse, unde s-au adunat peste 10.000 de oameni.
Câteva
sute de kilometri la nord de acest oraș, ministrul francez al
Economiei, Emmanuel Macron, în vârstă de 38 de ani, a anunțat la o „reuniune cetățenească” lansarea unei noi mișcări „nici de dreapta, nici de stânga”, pe care a denumit-o En Marche (În marș).
În
pofida reacțiilor aparent calme ale politicienilor, unii își arată
interesul față de mișcările Nuit Debout și En Marche. Este cazul
responsabililor stângii radicale, dar și al prim-secretarului Partidului
Socialist, Jean-Christophe Cambadélis, care a recunoscut că a făcut „o mică plimbare discretă” prin Piața Republicii. „Este primăvara politicii”,
a spus el, declarație pe care și-a nuanțat-o la scurt timp, comparând
această mișcare mai degrabă cu cele din Hyde Park sau Puerta del Sol.
„Nimeni nu știe unde se va ajunge”, mărturisește unul dintre participanții la Nuit Debout, care crede însă că „acesta este un spațiu de discuții de care avem mare nevoie”.
Ceea
ce se petrece în Franța seamănă izbitor cu evenimentele care au avut
loc la finele anului 2015 în România, după catastrofa de la Colectiv.
Oameni ieșiți masiv în stradă, fluturarea de lozinci contra clasei
politice, a legii lustrației, solicitarea unui alt tip de politică, în
directă relație cu „Vocea străzii”, opțiunea pentru un guvern tehnocrat,
mesajul „Ne-am săturat” transmis pe toate canalele media, toate acestea se regăsesc în mare măsură în evenimentele din Franța.
O asemănare care scoate de la naftalină o întrebare mai veche, care persistă în multe minți lucide: „A ajuns România ultimilor ani un soi de poligon al macro-experimentelor politice europene?” (Bogdan Tiberiu Iacob).
Iată o știre prezentată de Press TV în data de 16 aprilie 2016:
„Cele
mai recente ciocniri dintre miile de protestatari francezi și forțele
poliției din capitala Paris au condus la reținerea de către polițiști a
22 de demonstranți, în timp ce manifestațiile împotriva reformelor
muncii dorite de guvern continuă, au declarat autoritățile.
Oamenii ascultă un discurs în timpul mișcării Noaptea în Picioare, în Paris, pe 15 aprilie 2016
Aproape 100 dintre cei peste 3.000 de protestatari au dat foc la pubele cu gunoaie și au aruncat sticle, cutii de conserve și pietre în polițiști, în timpul manifestațiilor de vineri noapte, 15 aprilie, din piața Place de la Republique. Protestatarii și-au petrecut din nou Noaptea în Picioare manifestând, potrivit unei declarații de sâmbătă a departamentului de poliție din Paris.
Potrivit știrilor locale, polițiștii au răspuns cu gaze lacrimogene, în încercarea de a îi goni pe protestatari din piață.
Protestele
care au loc noapte de noapte au început pe 31 martie, împotriva unor
reglementări guvernamentale care vor facilita concedierea muncitorilor
de către companiile care au dificultăți financiare.
Un jongler face spectacol în timpul adunării Noaptea în Picioare, în piața Place de la Republique din Paris, pe 15 aprilie 2016
Ciocnirile
au continuat în nord-estul capitalei, unde s-a raportat că două bănci
și un șantier au fost vandalizate. Potrivit declarației poliției, patru
dintre oamenii legii au fost răniți în timpul violențelor, iar 22 de
demonstranți au fost reținuți.
Sute de
protestatari s-au adunat în fiecare noapte în ultimele două săptămâni în
zona din estul Parisului unde a fost construit un monument în amintirea
celor 130 de victime ale atacurilor teroriste din noiembrie 2015,
comise de facțiuni ale grupării Takfiri Daesh.
Protestatarii francezi spun că s-au inspirat din mișcarea de stradă a spaniolilor, Indignados (Indignații), din anul 2011, care a condus la ascensiunea la putere a partidului de extremă stângă Podemos.
Pe
data de 9 aprilie au apărut ciocniri sporadice între manifestanții din
Paris și forțele de ordine. Ministrul de Interne francez, Bernard
Cazeneuve, a declarat pe 15 aprilie că 151 de membri ai forțelor de
ordine au fost răniți de când protestele s-au încins, afirmând că
incidentele violente sunt «intolerabile».”
Citiți și: Dat de gol şi dovedit fără urmă de îndoială: guvernul francez a înscenat atacurile din Paris
Situaţia în Paris cu ocazia Conferinţei ONU pe tema modificărilor climatice (COP21)
yogaesoteric
17 mai 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu