Autorităţile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităţilor economice, profitând de criza de amploare cu care se confruntă economiile de pe bătrânul continent pentru a implementa aşa-zise „reforme” pe care cetăţenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiţii normale, se arată într-un studiu publicat de economistul american Mark Weisbrot înThe Guardian.
Deşi sursa şi epicentrul crizei financiare şi, ulterior, economice, din 2007-2009, a fost economia americană, modul în care factorii de decizie americani şi europeni au răspuns problemelor generate de criză a determinat evoluţii diferite pe cele două continente, una mult mai nefericită în cazul Europei, se afirmă în studiul citat.
Recesiunea tehnică a durat în Statele Unite ale Americii (SUA) aproape un an şi jumătate (din decembrie 2007 până în iunie 2009), în timp ce zona euro s-a confruntat cu o perioadă de recesiune similară, ca lungime, din ianuarie 2008 până în aprilie 2009.
Dar, în timp ce economia americană a intrat, după recesiune, pe o tendinţă de creştere, fie ea şi uşoară, cea europeană s-a confruntat cu o nouă depreciere, de data asta chiar mai lungă decât prima perioadă de recesiune. Astfel, economia zonei euro a intrat pentru încă doi ani în recesiune, începând cu trimestrul trei al lui 2011 şi terminând cu aceeaşi perioadă din 2013, pentru ca nici în prezent să nu se poată bucura de certitudinea intrării pe o tendinţă pozitivă.
UE a adoptat politici publice „distructive”
Răspunsul factorilor de decizie din Uniunea Europeană (UE) în faţa crizei economice a fost apelarea la o brutală politică de austeritate. În totală contradicţie cu modelul de acţiune american şi cu teoria economică elementară, care recomandă o politică fiscală expansionistă în perioadele de criză economică (reducerea taxelor şi impozitelor, respectiv, creşterea investiţiilor publice), conducătorii UE au crescut substanţial fiscalitatea şi au tăiat cheltuielile publice, sufocând în acest fel şi mai mult economia europeană puternic afectată de criză.
Nici politica monetară adoptată de BCE nu a fost una la fel de coerentă şi de inspirată ca cea a FED-ului, măsurile de reducere a dobânzii monetare de către Banca Centrală Europeană fiind tardive şi ineficiente, în lipsa sprijinirii lor printr-o politică fiscală adecvată. Mai mult decât atât, Mark Weisbrot afirmă că autorităţile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităţilor economice, criza de amploare cu care se confruntă în prezent economiile de pe bătrânul continent fiind preţul plătit de populaţie pentru insistenţa factorilor politici de decizie în a implementa aşa-zise „reforme”, pe care cetăţenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiţii normale.
Şi mai intolerantă pentru situaţia economiei europene este, spune economistul american, rata şomajului calculată pentru populaţia tânără, care a sărit demult de 50%.
Criza economică, indusă de Comisia Europeană, FMI şi BCE
Autorul studiului prezintă ca dovadă 67 de rapoarte ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) realizate în perioada 2008-2011, rapoarte în care FMI, împreună cu Comisia Europeană (CE) şi guvernele europene arată că au alte preocupări decât ieşirea din criză, şi anume: reducerea sectoarelor publice, reducerea drepturilor salariaţilor, tăierea cheltuielilor cu asistenţa socială şi de sănătate.
Economistul american prezintă şi exemple concrete: FMI a recomandat înăsprirea politicilor fiscale în toate cele 27 de state membre UE, reducerea cheltuielilor de sănătate în 14 dintre ele, tăierea pensiilor în 22 de ţări europene.
De asemenea, toate recomandările FMI legate de forţa de muncă vizează reducerea drepturilor angajaţilor, prin diminuarea plăţilor pentru accidentele de muncă, a ajutoarelor de şomaj, creşterea vârstei de pensionare şi eliminarea contractelor colective de muncă.
Iar FMI-ul nu este o entitate independentă, de sine stătătoare, care să impună UE aceste măsuri, în dauna factorilor de decizie europeni, notează Mark Weisbrot. Măsurile au fost recomandate şi susţinute inclusiv de directorii europeni ai FMI, ceea ce ne dezvăluie care este agenda politică pe care „troica” formată din Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) doreşte să o impună, lăsând revirimentul economiei europene într-un plan secundar, afirmă analistul economic american.
Acest tip de măsuri au slăbit ţări precum Grecia şi Portugalia, criza economică ce a afectat aceste două state venind ca o consecinţă directă a politicilor impuse de factorii de decizie ai UE, se mai arată în studiul citat.
După ce mai mult de 20 de guverne europene şi-au schimbat conducerea politică în timpul lungii crize economice cu care s-a confruntat Europa, au lăsat-o mai uşor cu „distructiva politică de înăsprire fiscală”, altfel spus, cu măsurile de austeritate: de la un nivel de 1,5% din PIB în 2012, s-a ajuns la 1,1% în 2013 şi s-a estimat un procent de 0,35% în 2014. Dar nimeni nu poate anticipa câţi ani vor mai trebui să treacă până rata şomajului va ajunge în Europa la nişte valori normale, se mai arată în studiul citat, care afirmă că, în ceea ce priveşte problemele economice, democraţia operează cu încetinitorul, agonizant de lent, în zona euro.
Modelul american
Chiar dacă nici în SUA perioada grea economică nu s-a încheiat pentru o mare parte din populaţie, diferenţa dintre criza pe termen scurt, în formă de V, cu care s-a confruntat economia americană şi recesiunea pe termen lung, în formă de W, cu perspective incerte pentru viitorul economiei, cu care se luptă în prezent zona euro, poate fi observată şi în statisticile oficiale: în timp ce rata şomajului este cuprinsă în intervalul 6-7% în Statele Unite, şomajul bate aproape lună de lună noi recorduri nedorite pe bătrânul continent, sărind de 12% pentru media uniunii monetare şi de 25% în ţări precum Spania sau Grecia.
Politica monetară adoptată de Rezerva Federală Americană (FED) a fost factorul cheie care a contribuit la reacţia diferită a celor două economii (americană şi europeană) în faţa crizei. Astfel, organismul de reglementare a pieţei financiare din Statele Unite (similar Băncii Centrale Europene – BCE) a redus în 2008 nivelul ratei dobânzilor până în apropiere de 0 şi a continuat această politică până în prezent, anunţându-şi public intenţia de a continua în această manieră pentru o perioadă lungă de timp.
FED s-a aventurat, practic, pe teritorii necunoscute, angajându-se în trei runde de politică monetară relaxată neconvenţională („quantitative easing”) prin care a creat mai mult de două trilioane de dolari. Acest lucru a permis autorităţilor americane să „repornească motoarele” economiei, prin injectarea unei mari cantităţi de bani lichizi pe piaţă.
Mark Weisbrot este un economist american, co-director al Centrului de Cercetare pentru Politici Economice (Center for Economic and Policy Research – CEPR), cu o bogată activitate publicistică în presa de specialitate.
Citiţi şi:
yogaesoteric
27 octombrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu