Cu o zi înainte de vot, un important ziar american scria: „Trump este ca Hitler în buncărul său, înainte să moară”. Un pronostic „strălucitor”, care sintetizează în mod impresionant orbirea acestor elite care cred că lumea în care se învârt ele reprezintă lumea în întregul ei. Provocând un veritabil cutremur politic, businessmanul newyorkez a luat pe sus Casa Albă. Și-a distrus adversarii. A ridiculizat complet mass-media, care nu a făcut altceva decât să-l defăimeze în mod constant.
În plus, ceea ce nu-i de ici de colea, a umplut de uimire o clasă politică europeană îndrăgostită până peste urechi de Hillary Clinton, candidata care îi semăna. După modelul președintelui Hollande, care a bolborosit niște platitudini oarecare din lipsă de alte vorbe mai inteligente legate de bătaia la urne pe care tocmai a primit-o, clasa politică europeană nu mai știe cărui „sfânt” să-i mai ceară ajutorul. Clasa politică a crezut în mitul Americii „ca lider al lumii libere”, dar acest mit ridicol a dispărut odată cu aplauzele care au însoțit discursul câștigătorului pe care îl detesta. Vor trebui, de acum încolo, să se obișnuiască cu el.
Dar de ce a câștigat Donald Trump?
Putem emite trei ipoteze.În primul rând, o mare parte a populației a văzut în candidatul republican un luptător împotriva politicilor de liber-schimb care au sărăcit-o. Aceiași analiști care tună și fulgeră împotriva lui Donald Trump se fac că uită, de obicei, că în SUA există un procent de 20-25% de cetățeni săraci. Clasa mijlocie a încasat șocul crizei din 2008 și muncitorii au suportat greul globalizării neoliberale promovată de democrați. În ciuda celor opt ani de președinție a lui Obama, această degradare a societății americane poate fi cu greu atribuită președintelui în exercițiu.
Prima lecție a acestor alegeri: atunci când cei care se autointitulează „progresiști” nu sunt așa decât din gură, oamenii ajung să încerce și altceva.
În al doilea rând, Donald Trump a câștigat pentru că a părut (poate adevărat, poate fals) ca un soi de „electron liber”, fără vreo dependență anume, chiar independent de sistemul politic tradițional. Desigur, miliardarul care și-a scris numele cu litere gigantice pe zgârie-norul proprietate personală este el însuși un produs al sistemului capitalist. Dar îi place să se prezinte ca un „self-made man” care și-a construit singur imperiul imobiliar din jungla newyorkeză. Totul nu este decât o poveste înflorită de dragul cauzei, dar nu contează, pentru că americanii care l-au votat simt o nevoie nebună să-i creadă poveștile.
Reprezentant al unei clase de afaceriști orientați către piața internă, Trump a făcut o avere din domeniul imobiliar, reality show-uri și spectacole de Miss. Trump este omul care le vinde vise americanilor, de preferință „albi, de sex masculin și puțin educați”, după cum se exprimă cu amabilitate sociologii. Spre inima acestor americani a țintit Trump, și și-a respectat riguros planul, cu excepția acelor momente când a plusat și a scos la iveală, ca pe un lucru pozitiv, tendințele xenofobe și islamofobe ale Americii profunde, accentuate de climatul internațional și de problemele legate de imigrația ilegală.
Dintr-un foc, Trump a fost capabil să susțină credibil un discurs împotriva sistemului oligarhic, fiind el însuși un oligarh. Spre deosebire de Clinton, nici nu a căutat sprijinul lobby-urilor care fac și desfac carierele politice în Statele Unite. Magnații din industria armamentului, finanțiștii de pe Wall Street și reprezentanții Israelului au preferat-o pe adversara sa. Nefiindu-le dator cu nimic, Trump a putut face procesul establishmentului ca și cum el n-ar fi făcut parte din establishment.
Capitalist fără complexe, dar și lipsit de obligații, Trump a știut să deturneze în favoarea sa ura oamenilor împotriva vulturilor de pe Wall Street, care s-au îmbogățit în timpul crizei pe spinarea clasei de mijloc.
A doua lecție a acestor alegeri: atunci când oamenii sunt porniți împotriva oligarhiei, este mai bine să nu se vadă că ești dependent de ea, chiar dacă faci parte din ea.
În al treilea rând, Donald Trump își datorează succesul, desigur, atmosferei mizerabile din jurul candidatei democrate. Expertă în limbaj dublu, Hillary Clinton a ajuns să se încurce în propriile minciuni. Fiind băgată până în gât în afacerile de pe Wall Street, ajunsese chiar să declare, în particular, că „se simte mai apropiată de clasa financiară decât de clasa mijlocie din moment ce ea și Bill câștigă zeci de milioane de dolari”.
Trucarea nerușinată a alegerilor primare din cadrul Partidului Democrat și afacerea spectaculoasă a e-mailurilor au fost cireașa de pe tort. „Țărănoii” care se scoală cu noaptea în cap pentru a-și hrăni familiile sau pentru a putea să plătească educația copiilor au avut grijă la vot de cea a cărei duplicitate n-au mai putut-o suporta.
Dinspre stânga, vor fi mulți cei care vor zice că victoria lui Trump reprezintă, de fapt, înfrângerea lui Hillary, care a fost un candidat slab. Dar puțini observatori vor merge până într-acolo încât să recunoască faptul că a fost un candidat slab deoarece Partidul Democrat însuși este putred. Și totuși, acesta este adevărul.
Iar dacă acest partid este în putrefacție, cauza ar putea fi faptul că s-a predat clanului Clinton, care nu este nimic altceva decât calul troian al intereselor capitaliste cele mai rapace, din interiorul sistemului politic american.
Totuși, pentru prima dată Partidul Democrat a avut un candidat onorabil. Bernie Sanders nu era nici mincinos, nici corupt. Avea propuneri legate de societatea americană care seduceau fix acea parte a tinerilor care nu vor să-și petreacă viața prosternați la picioarele „zeului-dolar”. Dar Bernie Sanders n-a avut nicio șansă, pentru că sistemul nu l-a vrut. Avizi de putere, Clintonii s-au debarcat cu cinism de el în timpul mersului, în numele unei oligarhii lacome.
Simbolul Clintonilor este fundația lor cu același nume. Acest aspirator de bani, finanțat de saudiți, a fost instrumentul unei corupții îngrozitoare și al compromisurilor nerușinate cu sponsorii terorismului.
Învinsă, Hillary Clinton se va alătura de acum încolo clubului de speakeri, pe 300.000 de dolari. Drum bun și cale bătută!
Citiţi şi:
Planul curajos de guvernare al lui Trump ar trebui să fie adoptat de multe guverne, inclusiv de acela al României
Trump e reacția, nu soluția
Carl Bernstein la RFI: Hillary Clinton are «o relație dificilă cu adevărul»
yogaesoteric
12 decembrie 2016
12 decembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu