În Coreea de Nord, 200 de angajaţi în sectorul nuclear au murit într-un accident la principalul poligon pentru testări nucleare al dictatorului Kim Jong-un.
Aproximativ 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui tunel neterminat, la principalul poligon de teste nucleare al Coreei de Nord, Punggye-ri. Alte 100 de persoane au murit ulterior, în timpul operaţiunilor de salvare a primului grup de muncitori blocaţi sub dărâmături.
Experţii străini au avertizat că o astfel de prăbuşire este posibilă, evidenţiind pericolul evadării unui nor radioactiv din locaţia respectivă şi a răspândirii pe cuprinsul unei „întregi emisfere”.
Dezastrul a fost dezvăluit de postul de televiziune nipon Asahi la 31 octombrie 2017, deşi nu a putut clarifica momentul accidentului şi încercările eşuate ulterioare de salvare a muncitorilor blocaţi.
Asahi a declarat că surse nord-coreene au precizat că prăbuşirea a avut loc în timp ce muncitorii lucrau la un nou tunel. Ulterior a avut loc a doua prăbuşire, în timp ce un alt grup de muncitori a încercat să îi scoată pe primii de sub dărâmături.
Poligonul Punggye-ri a fost folosit la cel de-al şaselea şi cel mai puternic test nuclear nord-coreean, care a avut loc în 3 septembrie. Armata nord-coreeană a testat un dispozitiv de 100 de kilotone, de aproximativ şapte ori mai puternic decât bomba atomică lansată la Hiroshima în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ulterior au apărut tot mai multe speculaţii că tragedia ar putea opri ambiţiile nucleare ale dictatorului Kim Jong-un, care a sperat că ţara sa va obţine capabilităţi nucleare similare cu cele ale Americii.
Diverşi experţi străini şi activişti pentru drepturile omului au avertizat de pericolul prezentat de structurile şi instalaţiile învechite şi şubrede ale lui Kim Jong-un.
Coreea de Nord a detonat prima bombă cu hidrogen în luna septembrie, provocând pagube serioase fundaţiilor poligonului Punggye-ri. Ulterior s-au produs cutremure de pământ, care, deşi au fost la scară mică, au indicat că zona va deveni tot mai instabilă.
Poligonul Punggye-ri este construit în muntele Mantap, extinzându-se adânc în interiorul acestuia.
În timp ce locaţiile exacte ale testelor nucleare rămân un mister, seismologii consideră că ar putea indica spre o zonă de 100 de metri.
Deşi un poligon de testări ar putea desfăşura activităţi în siguranţă într-o astfel de locaţie, se crede că inginerii fără o pregătire superioară au crescut riscul pentru dezastre folosind unele tehnici rudimentare de forare.
China i-a lansat un avertisment dur lui Kim în ceea ce priveşte starea poligonului Punggye-ri. Beijingul a afirmat că, în cazul prăbuşirii poligonului, un nor radioactiv ar putea „evada” din locaţia respectivă şi s-ar răspândi pe cuprinsul unei „întregi emisfere”.
Institutul de Geologie şi Geofizică din cadrul Academiei de Ştiinţe a Chinei a avertizat: „China nu poate sta şi aştepta până când în acel loc are loc o implozie. Instrumentele noastre pot detecta sosirea [norului de] materiale radioactive, dar va fi prea târziu atunci. Publicul îşi va manifesta panica şi furia împotriva guvernului pentru că nu a luat măsuri.”
Chiar dacă incidentul nu se soldează cu o scurgere radioactivă, dezastrul de la poligonul Punggye-ri este o lovitură puternică pentru Kim. Noul tunel a fost probabil necesar pentru a moderniza poligonul şi prăbuşirea celor două tunele va încetini în mod semnificativ progresul nuclear al Coreei de Nord.
Grupul de monitorizare 38 North a afirmat în luna noiembrie 2017: „În cazul în care Coreea de Nord va încerca să continue testele sub acest munte, în special în partea estică a acestuia, atunci ne vom putea aştepta în viitor la săparea de noi tuneluri în apropierea Portalului Nordic, dar tot sub muntele Mantap”.
Citiți și:
La 70 de ani de la primele bombardamente atomice, Asia – vârf de lance în cursa înarmării nucleareAdevărata problemă cu Coreea de Nord: armele nucleare ale Phenianului şi reţeaua nucleară internaţională secretă
yogaesoteric
25 ianuarie 2018
25 ianuarie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu