Noi nu suntem în criză de azi, de ieri. La noi criza a ajuns un mod de viaţă. Ne-am obişnuit cu criza ca măgarul cu samarul şi dacă nu o avem, o producem, ne lipseşte şi ne simţim descompletaţi şi stânjeniţi, când totul merge bine. Binele este suspect şi nu dă încredere în mentalul colectiv românesc. Pot părea absurde afirmațiile de mai sus, însă o analiză, chiar superficială, ne va arăta că, fără o transformare totală de atitudine, nu vom ieşi niciodată din criză, căci mema culturală se reproduce la următoarele generaţii cu toate caracteristicile proprii.
Suntem o ţară a cărei populaţie nu ţine să trăiască în curăţenie şi nu respectă curăţenia, decât cel mult în ograda proprie. Dacă te duci primăvara pe ogoarele, pădurile şi apele patriei, te îngrozeşti de câte gunoaie poţi găsi. Vara le mai acoperă vegetaţia, însă ele sunt acolo, otrăvind solul şi apele. Aceste gunoaie nu au crescut singure, ci au fost aruncate de românaşii noştri, care au vrut să scape de ele de acasă şi le-au aruncat în afară. Gunoaiele sunt o expresie comportamentală a unor oameni a căror ţară se mărgineşte la propria ogradă şi care nu au conştiinţă naţională. Daca nu-i doare că mediul natural al ţării lor este distrus de tăietorii de păduri şi de aruncătorii de gunoaie, este clar că nu consideră că acest mediu este al lor.
Suntem o ţară a cărei populaţie, când este frustrată de diferite evenimente, în loc să le înfrunte, le acceptă cu resemnare şi îşi găseşte mângâierea în alcoolism. Din această cauză, oamenii capabili să înfrunte şi să rezolve evenimentele nefaste nu sunt apreciaţi, sunt prea singulari, ci mai degrabă sunt aleşi să-i conducă pe cei care arată ca nişte tovarăşi de pahar. Este evident că acest fapt adânceşte incapacitatea răspunsului la crize diverse, ceea ce este luat ca o fatalitate.
Suntem o ţară în care munca bine făcută este ceva despre care s-a auzit doar, căci regula generală este „merge şi aşa”. Cu alte cuvinte, nu se pot lua în considerare normele de calitate decât dacă există o conducere care cere şi supraveghează aplicarea lor. Această caracteristică este însă compensată de o mare creativitate şi capacitate de improvizare, hoinăreală şi descurcăreală. Din aceste caracteristici apare o mare deschidere către compromis şi, în final, către obedienţa lingușitoare ce conduce la coruperea tuturor sistemelor administrative.
Suntem o ţară în care termenul „a fi hoţ” semnifică un merit şi o cale spre succes, şmecheria este apreciată ca fiind ceva benefic, mai ales dacă hoţia conduce la o împărţire a firimiturilor şi cu cei care nu au riscat la furat. Haiduceala a ajuns atât de interesant reprezentată la noi încât nu numai că se fură de la stat, dar fură de la stat chiar înalţii funcționari ai statului. Cu alte cuvinte, hoţii fură de la hoţii care fură de la restul lumii. De aceea alegerea unui lider politic nu se face pe criterii de competenţă, responsabilitate, calitate şi implicare socială, ci după potenţialul de a fi şmecher sau hoţ. Există o limită admisibilă şi suportabilă a hoţiei, anume jumătatea. Dacă se fură jumătate şi se mai lasă şi amărâţilor să supravieţuiască din cealaltă jumătate, hoţia se optimizează. Un lider cinstit, cu principii şi moralitate, nu poate obţine nici sprijinul naţiunii la alegerile politice, căci este suspect, nici suportul administraţiei care este obişnuită să ciugulească din firimiturile rămase de la masa bogaţilor.
Suntem o ţară în care fondurile nu sunt dirijate în funcţie de nevoile naţionale, ci în funcţie de negocierile diferitelor cercuri închise de interese. De aceea, niciun program logic, necesar pentru echilibrarea situaţiei economice, nu poate fi pus în practică decât dacă este în concordanţă cu ce doresc mafiile oficiale sau neoficiale. Din această cauză, nenumărate proiecte şi programe destinate redresării naţionale sunt respinse pentru că nu prezintă interes pentru mafioţii de serviciu. Tot din acest motiv apare şi o permanentă descurajare a atitudinilor pro-active implicate, colaborative şi inventive.
Aceste caracteristici au fost induse, încurajate şi forţate să se aplice de mafiile oficiale sau neoficiale, nu pentru că am fi noi un neam blestemat. Dovada clară a acestei observaţii stă în maniera în care se face promovarea politică. Mai exact, căile de acces la funcţiile înalte sunt invariabil bazate pe lingușire şi mită politică, incluzând cumpărarea de posturi fără a conta în vreun fel calitatea profesională a celui implicat. Această cutumă se practică sub ochii noştri de 20 de ani.
Dacă înţelegem cum funcţionează aceste mecanisme în sistem, realizăm că, perpetuându-le sau acceptându-le în continuare, nu ne vom ridica NICIODATĂ din criză, căci aceste caracteristici se auto-susţin reciproc. O transformare de atitudine a omului de rând este singura care poate determina transformarea sistemului. Însă omul de rând este intoxicat de manele, telenovele, minciuni electorale, sex şi violenţă, reclame comerciale şi alte gunoaie mediatice tocmai pentru a nu exista posibilitatea unei astfel de transformări de atitudine.
Ce-ar fi dacă oamenii de rând ar înţelege că le sunt necesare demnitatea, idealuri pentru care să lupte, tenacitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce au început, aprecierea valorică şi forţa morală de a nu ceda la greu, hotărârea de a nu face compromisuri vânzându-se pentru o mită electorală fără valoare, dorinţa de a promova pe cei mai buni dintre ei în posturile de conducere?
Răspunsul îl găsesc într-o întâmplare mai veche: o cunoştinţă, cu mulţi ani în urmă, a fost în China ca să le vândă chinezilor calculatoare Felix, produs românesc la acea dată. După ce a terminat afacerea, rămânându-i timp neconsumat, a început să-i înveţe pe chinezi limbaje de operare. A văzut că din masa de chinezi îmbrăcaţi identic, cu salopete, unul punea întrebări inteligente şi dovedea o mare putere de asimilare. La un moment dat a întrebat alt chinez cine este şeful lor. Răspunsul l-a surprins foarte tare: era cel mai inteligent, cel care punea întrebări şi care înţelegea cel mai bine. Datorită atitudinii chinezilor de a aprecia şi a promova pe cei mai deştepţi dintre ei, China este acum o mare putere mondială. La noi nu s-a ajuns la această transformare, de aceea nici noi n-am ajuns nicăieri. Ne aflăm exact pe locul pe care-l merităm.
Deci, când va ieşi România din Criză? Este evident: atunci când oamenii vor învăţa respectul, responsabilitatea, curajul, demnitatea, cooperarea şi când vor dori să fie conduşi de cei mai capabili dintre ei. Căci omul sfinţeşte locul, iar omenia este singura caracteristică ce ne mai poate salva, în aceste vremuri de restrişte. Există acei oameni, şi nu puţini, în ţara noastră, ce pot constitui repere pentru un popor întreg, dar sunt puţin cunoscuţi. În schimb, mafioţii de serviciu sunt frecvent prezenţi în mass-media. De ce nu auzim aproape niciodată despre cutare tânăr care a reuşit să fie cel mai bine cotat în lume pentru o realizare ştiinţifică de excepţie, ci numai despre cancan-uri, violuri, hoţii sau accidente? Răspunsul este clar, pentru că mafioţilor de serviciu le convine criza. Lor le merge bine.
Prof. dr. Florian Colceag
Citiți și:
Sunteţi pregătiţi pentru criza financiară din 2019?
Ilie Șerbănescu: «Cum se face că România ce este furată de români se află de fapt la străini?»
yogaesoteric
4 martie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu