Spurcăciunile
aruncate în spaţiul public în contextul clivajului politic intern şi
înfruntărilor externe între puterile cu interese în zonă au ajuns
dincolo de orice imaginaţie.
Cea
care le întrece însă pe toate este, probabil, cântarea menestrelilor
autohtoni ai UE care acuză România că nu accesează fondurile oferite cu
generozitate de UE pentru dezvoltare. Nu contează motivele, nu contează
condiţiile! România – şi, prin implicaţie, aşa-zişii cei de la putere –
n-ar şti sau n-ar fi în stare să folosească fondurile puse gratis la
dispoziţie de UE! A mai văzut însă cineva în istorie resurse oferite
gratis?! Cântăreţii nu se întreabă. De practica întoarcerii pe diferite
căi a cel puţin 80% din fondurile oferite de „donatoriˮ cântăreţii se
fac a nu fi auzit!
Dar ce importanţă au asemenea
probleme de principiu sau foarte concrete în măsura în care în
bilanţurile apartenenţei României la UE fondurile europene constituie
singurul element pus de cântăreţii cu pricina pe talgerul de activ (alte
avantaje nu prea inventariază), în timp ce bilanţurile respective sunt
fără corespondent în întreaga experienţă contabilă mondială: n-au pasiv!
Cântăreţii
nu descoperă nicio deficienţă, nicio neîmplinire, niciun dezavantaj al
apartenenţei la UE: nici desfiinţarea economiei naţionale, nici
pierderea deciziei naţionale, nici generalizarea preţurilor din UE, dar
nu şi a salariilor din UE, care sunt în România cele mai mici din UE,
nici depopularea ţării şi plecarea tinerilor în bejenie, nici suprimarea
identităţii naţionale! Pentru aceşti cântăreţi apartenenţa la UE n-are
costuri. De fapt, dacă analizăm bine, n-are nici beneficii! Căci nu prea
menţionează vreunul! Poate nu există sau n-au timp domniile lor să le
caute.
Mult mai simplu pentru ei este să rezume
beneficiile la fondurile europene. Şi astfel, fondurile europene ajung
un fel de „bomboanăˮ a apartenenţei la UE, în măsura în care de alte
beneficii nu se vorbeşte, iar bilanţurile apartenenţei nu au pasiv! O
„bomboanăˮ indiferent cât reprezintă şi ce conţinut concret are! Spre a
ne referi la România, cele 4 miliarde de euro alocate de UE anual,
dincolo de problemele de accesare şi cheltuire, nu reprezintă, de fapt,
decât 10% din ceea ce, la o evaluare chiar şi sumară, extrage anual în
favoarea sa din România nucleul vestic al UE! Cu alte cuvinte, un biet
mărunţiş aruncat sclavilor de către stăpânii lor. Şi asta luând în
considerare chiar şi numai ceea ce firmele vest-europene implicate în
România externalizează anual fără fiscalizare, respectiv 85-90% din
profiturile lor realmente obţinute în România, ceea ce echivalează cu
cel puţin 40 de miliarde de euro anual.
În fapt,
cântăreţii autohtoni ai UE fac în materie de fonduri zise europene ceea
ce fac cântăreţii colonialismului internaţional actual cu evaluarea
raporturilor dintre puterile coloniale şi arealul lor colonial planetar:
vorbesc doar de ceea ce eventual pleacă sub formă de aşa-zise ajutoare
din statele-puteri coloniale spre colonii – şi dacă nu există aşa ceva,
atunci contabilizează investiţiile pe această direcţie (desigur
considerate pentru „dezvoltarea periferiilorˮ) – dar uită ceea
ce extrag puterile coloniale din vastul lor areal colonial. Şi, evident,
ca şi în cazul bilanţurilor fără pasiv ale apartenenţei la UE, dacă nu
se fac referiri la această extracţie înseamnă că nu există!
Consecinţa
concretă a politicilor coloniale din lumea zilelor noastre este un
transfer uriaş de resurse din vastul areal colonial în cele câteva
centre de putere colonială. Un transfer uriaş, sistematic şi continuu,
necunoscut în istorie ca dimensiune şi profunzime, în comparaţie cu care
cel din perioada colonialismului clasic păleşte şi ca amploare şi ca
implicaţii.
Având în vedere gradul înalt de
transnaţionalitate a vehiculului principal prin care se realizează
(respectiv corporaţiile transnaţionale sau multinaţionale), dar mai ales
caracterul ilicit prin care se înfăptuieşte, transferul cu pricina este
greu de estimat. Luând de bună reprezentativitatea indicatorului PIB
pentru capacitatea de furnizare de valoare şi, implicit, de bunăstare
dintr-un anumit teritoriu – deci trecând peste nerelevanţele
respectivului indicator în legătură cu aceste aspecte – o evaluare a
transferului ar fi dată fie de măsura a cât din PIB-ul arealului
colonial reprezintă extracţie fără compensare în favoarea puterilor
coloniale, fie de măsura a cât din PIB-ul acestora din urmă provine din
respectiva extracţie fără compensare din arealul teritoriului lor
colonial. Ori, în ambele cazuri, transferurile propriu-zise sunt
efectuate prin evaziuni fiscale, false încărcări de costuri contabile,
subfacturări pe direcţia colonii-puteri coloniale, dar suprafacturări pe
direcţia puteri coloniale-colonii, intermedieri obligatorii ale unor
paradisuri fiscale, ceea ce îngreunează o evaluare cât mai aproape de
realitate.
Oricum, cu reper PIB, este vorba de
cel puţin 20-25% extracţie de sevă economică anual din PIB-ul arealului
colonial în favoarea puterilor coloniale şi de 10% din PIB-ul puterilor
coloniale ca beneficiu anual de pe urma roadelor acestui transfer. La o
rată de 20-25% din PIB, pentru arealul colonial transferurile
echivalează, într-un deceniu, cu distrugerea produsă de mai multe
războaie ruinătoare. Pentru puterile coloniale, câştigul anual de 10% pe
seama coloniilor duce la cel puţin o dublare a prosperităţii într-un
deceniu, fără niciun efort, ci doar pe baza însuşirii de rente. Evident,
evaluările globale sunt dificile în condiţiile unei multitudini de
cazuri diferite în vastul areal colonial. Dar, ca ordin de mărime,
transferul de ansamblu se situează în parametrii menţionaţi! Altfel
spus, în termeni populari, puterile coloniale trăiesc într-o importantă
măsură, chiar revoltătoare, pe seama popoarelor din colonii, relativ
mereu mai sărăcite şi mai fără perspective.
Uriaşul
transfer colonial de resurse este probat, indirect, de fabuloasa
polarizare a bogăţiei pe plan mondial în ultimii 25-30 de ani, de
adâncirea decalajelor economico-financiare în aceeaşi perioadă, fenomene
mai măsurabile şi măsurate de ONU şi alte organizaţii internaţionale.
Lumea se împarte mereu mai dramatic între bogaţi, ce devin mereu mai
puţini, dar mereu mai bogaţi, şi săraci, ce devin mereu mai mulţi şi
mereu mai săraci.
yogaesoteric
28 mai 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu