9. Cât a scos din România Imperiul Transnaţional în ultimii 28 de ani
În anul 2017, în România, din valoarea totală a PIB-ului de 188 miliarde de euro, oligarhii şi-au însuşit sub formă de profituri 60%, adică 113 miliarde de euro, în timp ce toţi salariaţii, pensionarii, micii întreprinzători, împreună cu statul român rămâne să trăiască cu restul de 40%, adică 70 miliarde de euro. În Elveţia, proprietarii de capital se mulţumesc cu mai puţin de 40%, restul revenind sectorului muncii.
În anul 2017, din cele 113 miliarde de euro profituri, au fost impozitate numai 20 miliarde de euro, adică 18%, iar restul de 93 de miliarde nu au fost declarate şi nici impozitate, ele fiind furate, ca şi în toţi anii anteriori.
În perioada 1990-2018, România a realizat un PIB în valoare de 3.700 miliarde de euro, exprimat în preţurile anului 2017. Din aceste miliarde, profiturile încasate de cei care au devenit proprietarii capitalului românesc prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări s-au ridicat la peste 2.200 de miliarde de euro, din care au fost impozitate 400 de miliarde, iar restul, de 1.800 miliarde de euro, au fost furate.
În ultimii 28 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 140 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.
Pentru a înţelege dimensiunile acestui furt, menționăm că ne-ar fi ajuns numai 80 miliarde de euro ca să construim toţi cei 8.000 kilometri de autostrăzi pentru a dispune de un sistem de autostrăzi de aceeaşi calitate şi aceeaşi densitate ca cel din Germania. Astăzi, am fi avut nu una ci cinci autostrăzi care să traverseze Carpaţii Meridionali şi să lege capitala României de oraşele Transilvaniei, ale Banatului, ale Crişanei şi ale Maramureşului. Am fi avut şi trei autostrăzi care să traverseze Carpaţii Orientali şi să lege oraşele Moldovei de oraşele Transilvaniei, ale Banatului, ale Crişanei şi ale Maramureşului.
Dacă cele 1.800 miliarde de euro, în loc să fie furate şi transferate în afara ţării de către transnaţionali şi slugile puse de ei la conducerea statului român, ar fi fost investite în România, astăzi, PIB-ul României nu ar fi fost de numai 195 miliarde de euro, respectiv, de 9.000 de euro pe cap de locuitor, ci de 1.800 miliarde de euro, adică 60.000 de euro pe cap de locuitor (în condiţiile în care populaţia ţării nu ar fi scăzut de la 23,2 milioane la 19,0 milioane, ci ar fi crescut la 31,0 milioane, cu o creştere medie anuală de 1%, cât a fost în cei 30 de ani anteriori). Aceasta ar fi plasat România pe unul dintre primele locuri în Europa, acolo unde, de fapt, ar merita să fie dacă avem în vedere resursele naturale ale ţării, forţa de muncă şi capitalul de care dispunea la sfârşitul anului 1989.
La un PIB de 60.000 de euro pe cap de locuitor, salariul mediu al românilor nu ar fi fost de 500 de euro pe lună, cât este acum, ci de 4.000 de euro. La astfel de salarii, niciun român nu au fi părăsit ţara în căutarea unui loc de muncă. La astfel de salarii, românii din Basarabia şi Bucovina de Nord ar fi făcut de mult referendumuri prin care teritoriile locuite de ei ar fi revenit la trupul țării.
10. Suntem ţara cu cel mai sărac buget din Europa
În anul 2017, valoarea totală a veniturilor bugetului public naţional al României a reprezentat 29,9% din valoarea PIB-ului ţării. Suntem ţara cu cel mai sărac buget din Europa.
Media UE, în anul 2017, a fost de 44,8%, în multe ţări ponderea veniturilor bugetare depăşind 50% din PIB, astfel, statul belgian preia la bugetul public 51,3%, cel danez, 53,0%, cel finlandez, 53,3%, cel francez 53,8%, cel norvegian, 55%.
Suntem ţara cu cel mai sărac buget naţional din Europa deoarece transnaţionalii împreună cu cozile de topor puse de ei la conducerea statului ne fură peste 60% din veniturile pe care le creăm prin munca noastră.
Din această cauză nu sunt bani pentru educaţie, pentru sănătate, pentru apărare, pentru ordine publică, pentru gospodărirea localităţilor, pentru investiţii, pentru salarii şi pensii. Din această cauză nu sunt bani pentru autostrăzi, pentru căi ferate de mare viteză, pentru exploatarea resursele naturale ale ţării, pe care, prin legi criminale, parlamentarii trădători de ţară le pun la dispoziţia transnaţionalilor, cum au făcut, recent, cu zăcămintele de gaze din Marea Neagră.
11. Suntem ţara cu cea mai înaltă rată a sărăciei din Uniunea Europeană
De mulţi ani, România este ţara cu cea mai înaltă rată a sărăciei din Uniunea Europeană. La polul opus, ţara cu cea mai mică rată a sărăciei este Cehia, o ţară care a fost şi ea supusă experimentului comunist. Nici Franţa, nici Germania, nici Danemarca, nici Suedia nu ocupă această poziţie de invidiat, ci Cehia.
Extraordinara poziţie deţinută de Cehia în acest clasament al bunăstării şi extraordinara distanţă între România şi Cehia îşi au explicaţia în faptul că, în anul 1992, Cehia a adoptat o lege a privatizării aproape identică cu aceea publicată cu doi ani mai devreme în România, cunoscută sub denumirea de Varianta Cojocaru.
Prin legea respectivă, parlamentarii cehi, patrioţi, competenţi şi responsabili, au împroprietărit cetăţenii statului lor cu tot capitalul privatizabil al ţării, peste 70% din capitalul acumulat în timpul regimului comunist. Tot acest capital a ajuns şi a rămas în proprietatea cehilor, nu a transnaţionalilor, a rămas în funcţiune, nimic nu a fost demolat şi vândut ca fier vechi, s-a creat, astfel, o sănătoasă şi activă clasă de mijloc, care cuprinde majoritatea populaţiei ţării, rămânând un procent mic de familii cu venituri mici. O clasă de mijloc care cuprinde majoritatea cetăţenilor ţării reprezintă nu numai o puternică forţă economică, dar ea constituie şi temelia democraţiei, a exercitării suveranităţii de către cei mulţi, de către popor. Nu a existat, nu există şi nu va exista niciodată democraţie politică fără democraţie economică, fără democratizarea proprietăţii asupra capitalului.
Salariile şi pensiile cehilor sunt duble faţă de cele ale românilor, în condiţiile în care resursele naturale ale românilor, raportate la numărul de locuitori, sunt de zeci de ori mai mari decât ale cehilor. Statul ceh se bucură de respectul străinilor şi al propriilor cetăţeni. Statul român, devenit marionetă a transnaţionalilor, este dispreţuit şi de străini şi de proprii săi cetăţeni.
12. Ce ne-a adus aderarea la UE
Politicienii români postdecembrişti au „negociat” aderarea României la UE astfel încât au oferit pe tavă transnaţionalilor toată avuţia ţării, inclusiv teritoriul naţional.
Deşi prevederile tratatelor constitutive ale UE permiteau obţinerea de derogări referitoare la dreptul străinilor de a cumpăra şi deţine în proprietate capitalul creat de români şi terenurile agricole şi silvice ale acestora, prevederi de care s-au folosit alte state de-a lungul timpului, pentru a-şi apăra interesele naţionale, politicienii români nu au făcut nimic pentru a împiedica înstrăinarea capitalului şi teritoriului naţional.
Dimpotrivă, cu mult timp înainte de semnarea tratatului de aderare, politicienii români au modificat Constituţia, au adoptat legi şi măsuri care au permis străinilor să acapareze capitalul şi pământul ţării. Politicienii români au desfiinţat cooperativele agricole de producţie, au distrus aproape tot capitalul acestora, constituit din construcţii agrozootehnice, utilaje agricole, animale de producţie, în valoare de zeci de miliarde de euro, în banii actuali, au împărţit suprafaţa agricolă a ţării în milioane de mici proprietăţi, au distrus capitalul naţional, au distrus milioane de locuri de muncă, au înjumătăţit salariile şi pensiile, au adus la sapă de lemn marea majoritate a cetăţenilor ţării, inclusiv pe micii proprietari de terenuri agricole şi silvice, i-au forţat, prin sărăcire, să părăsească ţara în căutarea unui loc de muncă, i-au adus în situaţia de a-şi vinde micile suprafeţe de terenuri agricole şi silvice la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale UE.
Acapararea de către străini a capitalului şi pământului României nu s-a făcut prin acte de vânzare/cumpărare, aşa cum susţine presa ticăloşită, ci prin dol, prin înşelăciune, prin viclenie, printr-o uriaşă manoperă frauduloasă, pusă la cale de transnaţionali cu complicitatea politicienilor români trădători de ţară. Toate aceste acte sunt lovite de nulitate. Concret, cifric, rezultatul aderării României la UE este acela că primim fonduri europene în valoare de 3 miliarde de euro PE AN, în timp ce transnaţionalii scot din ţară profituri nedeclarate şi neimpozitate în valoare de 100 de miliarde de euro, tot PE AN.
13. Ce ne-a adus aderarea la NATO
Politicienii români postdecembrişti au „negociat” aderarea României la NATO astfel încât au decimat Armata Română, au distrus industria naţională de apărare, au transformat România într-un stat agresor ai cărui militari poartă războaie în afara ţării pentru interese care nu sunt ale poporului român şi ne-au transformat ţara într-o posibilă ţintă a loviturilor nucleare.
Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, Armata Română dispunea de 400.000 de militari activi şi de 6 milioane de rezervişti, de 3.000 de tancuri şi 1.000 de avioane de luptă, fiind pe locul 8 în Europa şi pe locul 17 în lume. Acum, Armata Română mai are 70.000 de militari activi şi 80.000 de rezervişti, 800 de tancuri şi 100 avioane de luptă, ocupând locul 57 în lume.
Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, România dispunea de o puternică industrie de apărare, capabilă să producă aproape toată gama de arme şi muniţii de care avea nevoie şi să fie şi al zecelea exportator de arme şi muniţii din lume. Aproape toată această industrie a fost distrusă, România ajungând să-şi doteze ce a mai rămas din armata sa cu nave, tancuri şi avioane de mâna a doua, la preţuri exorbitante, umflând şi pe această cale conturile transnaţionalilor cu zeci de miliarde de euro.
De la o armată populară, singura capabilă să mobilizeze întreaga populaţie aptă de luptă în caz de nevoie şi singura capabilă să descurajeze agresiunile militare în lumea modernă, am ajuns la o armată de mercenari, incapabilă să apere ţara, oricât de „profesionişti” ar fi aceşti militari care luptă pentru bani, nu pentru patrie, armată care poate, însă, fi folosită de politicieni drept carne de tun în războaiele purtate de transnaţionali pentru deposedarea popoarelor lumii de resurse naturale, de capitaluri şi de venituri.
Politicienii români postdecembrişti au „negociat” aderarea României la NATO astfel încât ţara a ajuns să fie împânzită de baza militare şi trupe străine, care, ni se spune, sunt aici pentru a ne apăra de posibile agresiuni din partea Federaţiei Ruse.
Federaţia Rusă nu ne-a ameninţat niciodată înainte de venirea acestor baze şi trupe străine, ci numai după ce ele au venit, ne-a spus, de mai multe ori, că prezenţa lor aici, în România, este o ameninţare pentru Federaţia Rusă şi că pot deveni ţinte ale unor lovituri nucleare lansate de armata Federaţiei. Aşa am ajuns şi sub ocupaţie şi sub teroare. Este exact ceea ce au nevoie transnaţionalii pentru a ne ţine statul în captivitate, pentru a ne fura capitalul, pământul şi veniturile pe care le creăm prin munca noastră.
Din această menghină nu putem scăpa decât făcând ce au făcut islandezii, care s-au UNIT, au alungat cozile de topor de la conducerea statului naţional, au alungat mafia financiară transnaţională din ţară şi au adoptat o Constituţie care menţine poporul UNIT şi care împiedică atât accesul cozilor de topor la conducerea statului naţional cât şi capturarea capitalului naţional de către transnaţionali.
yogaesoteric
3 iunie 2019
3 iunie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu