Camera Reprezentanților a dat miercuri (joi dimineață, ora României) un vot istoric. După mai bine de zece ore de dezbateri, majoritatea aleșilor americani au decis adoptarea celor două articole prin care președintele Donald Trump este pus sub acuzare, prin care este deschisă calea către destituirea lui, ce urmează a fi confirmată în urma votului care va fi dat în luna ianuarie de Congres, dominat însă de republicani.
Actualizare 3:53. A fost adoptat și al doilea articol de punere sub acuzare a lui Donald Trump, cu 229 voturi „pentru” la 198 „împotrivă”. Acuzaţia a fost de obstrucţionare a Congresului, rezultată din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.
Actualizare 3:43. A fost atins pragul necesar (216 voturi) și în privința articolului prin care președintele american este acuzat de obstrucţionarea Congresului.
Actualizare 3:34. Primul articol a fost adoptat! Au fost 230 de voturi „pentru” și 197 „împotrivă”. Aleșii americani au decis, prin majoritate, că Donald Trump se face vinovat de 'abuz de putere' pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden.
Urmează votul în privința articolului privind 'obstrucţionarea Congresului'.
Actualizare 3:23. A fost îndeplinit numărul de voturi minime pentru punerea sub acuzare a președintelui, în cazul primului articol, cel de abuz de putere. Votul continuă.
Actualizare 3:10. A început votul în Camera Reprezentanților în privința articolului de punere sub acuzare pentru „abuz de putere”.
Actualizare 2:30. S-au încheiat dezbaterile, urmând ca votul pe cele două articole să înceapă în scurt timp. Este nevoie de minimum 216 voturi pentru fiecare dintre acuzații ca Trump să fie pus sub acuzare.
Între timp, președintele american a ajuns în Michigan.
Aleșii americani trebuie să hotărască dacă susțin acuzațiile formulate de Comisia Juridică. Un vot pentru eventuala inculpare este așteptat undeva după ora 2:00, ora României.
Președintele Statelor Unite ale Americii este acuzat de abuz de putere și obstrucționarea Congresului.
Donald Trump s-ar fi folosit de funcția lui pentru a-l convinge pe șeful statului din Ucraina să îl ancheteze pe Joe Biden, posibil contracandidat la alegerile de anul viitor pentru Casa Albă.
Donald Trump susține că este nevinovat, acuză o farsă, o vânătoare de vrăjitoare și îi acuză de democrați că încearcă o lovitură de stat.
La scurt timp după miezul nopții, ora României, președintele american a părăsit Casa Alba cu un elicopter cu direcția Michigan, la un miting de campanie.
Mike Pompeo sugerează că este dispus să coopereze în ancheta privind Ucraina
Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat miercuri că este dispus să depună mărturie în cadrul anchetei desfășurate de Senat pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în vederea demiterii dacă legea îi va cere acest lucru.
„Sunt pregătit să furnizez documente și sunt pregătit să depun mărturie dacă acest lucru va fi cerut în mod corespunzător de către lege”, a declarat Pompeo, potrivit Mediafax.
Nancy Pelosi: Donald Trump este o ameninţare continuă pentru SUA şi democraţie
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, l-a calificat miercuri pe preşedintele american Donald Trump o ameninţare pentru SUA şi pentru democraţia din această ţară, în deschiderea dezbaterii istorice în vederea punerii sub acuzare a liderului de la Casa Albă.
„Foarte trist acum, viziunea fondatorilor noştri despre o republică se află sub ameninţarea acţiunilor dinspre Casa Albă. Deschid în mod solemn, cu tristeţe, dezbaterea privind punerea sub acuzare a preşedintelui Statelor Unite. Dacă nu acţionăm acum, ar însemna să ne abandonăm misiunea. Este tragic că acţiunile nesăbuite ale preşedintelui fac necesară punerea sub acuzare. El nu ne-a lăsat altă opţiune. Este o realitate faptul că preşedintele e o ameninţare continuă pentru securitatea noastră naţională şi pentru integritatea alegerilor noastre, baza democraţiei noastre”, a spus Pelosi, potrivit Agerpres.
Trump reafirmă că nu a făcut nimic, cu câteva ore înaintea votului privind punerea sa sub acuzare
Preşedintele american Donald Trump a reafirmat miercuri că nu a făcut 'nimic rău', într-un mesaj transmis pe Twitter cu câteva ore înaintea votului din Camera Reprezentanţilor privind procedura de destituire lansată împotriva sa.
„Vă vine să credeţi că astăzi voi fi pus sub acuzare de stânga radicală, democraţii-care-nu-fac-nimic, ÎN TIMP CE EU NU AM FĂCUT NIMIC RĂU! E groaznic. Aşa ceva nu ar mai trebui să se întâmple niciodată vreunui preşedinte. Spuneţi o rugăciune!", a scris liderul de la Casa Albă.
De ce vor democrații să-l pună sub acuzare pe Donald Trump
Conform democraţilor, care au iniţiat procedura de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Democraţii consideră că Trump se face vinovat de ”abuz de putere” pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden, iar acuzaţia de 'obstrucţionare a Congresului' ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.
Ce se va întâmpla dacă Donald Trump va fi pus sub acuzare
Procedura de destituire divizează profund societatea americană: 45% doresc ca aceasta să conducă la revocarea preşedintelui, în timp ce 47% se opun, conform unui sondaj CNN-SSR.
În cazul unui vot favorabil punerii sub acuzare, ceea ce se întrevede, dată fiind majoritatea democrată din Cameră, ultimul cuvânt în procesul politic împotriva lui Trump îl va avea Senatul, unde republicanii acestuia au majoritate. Va urma un proces care va avea loc în luna ianuarie a anului viitor.
Donald Trump ar deveni astfel al treilea preşedinte al SUA care face obiectul unei proceduri de destituire, în cazul unui vot favorabil punerii sub acuzare.
În 1868, Andrew Johnson a fost pus sub acuzare, iar apoi Bill Clinton în 1998, dar ambii au fost achitați de Senat. Richard Nixon a demisionat înainte să fie destituit, în 1974.
Editor: George Costiță
............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu