Două surse independente confirmă că la Curtea de Conturi există un dosar referitor la felul în care au fost cheltuiți banii Primăriei Capitalei în ultimii ani. Dosarul face o constatare teribilă: de când Gabriela Firea conduce Primăria Capitalei (în doi ani și jumătate), 22 de milioane de euro au fost plătiți trusturilor de presă, pentru diverse prestații.
Campionul încasărilor este trustul familiei Voiculescu, care are vârf de lance televiziunile Antena 1 și Antena 3. Conflictul de interese este evident. Primărița Gabriela Firea a fost angajata acestui trust înainte de a intra în politică. Ea a fost moderatoarea unei emisiuni la Antena 3, dar și directoarea unei reviste financiare (închisă între timp) și a unei companii din cadrul grupului Intact.
Sume importante din bugetul Primăriei au plecat însă și spre alte trusturi de presă, dintre care unele se prezintă a fi respectabile.
Multe plăți au fost ascunse în contracte făcute de cele 20 de companii create de primărița Firea (declarate între timp ilegale). Sumele au fost sparte în contracte mai mici, pentru a evita licitațiile. Metoda preferată: încredințare directă.
Până de curând, pentru angajații Curții de Conturi, subiectul „cum au fost cheltuiți banii Primăriri Capitalei” era un unul tabu. Protecția pe linie de partid față de Gabriela Firea era totală, mai ales că Liviu Dragnea controlează total Curtea de Conturi, prin marioneta pusă director al instituției: Mihai Busuioc, fost secretar general al Guvernului.
De când Firea se numără printre rebelii anti-Dragnea, Curtea de Conturi dă semne de „dezgheț”. Informațiile au început să iasă din reduta tăcerii și a opacității. Iar informațiile vorbesc despre un jaf de dimensiuni uriașe. Avalanșa de spoturi publicitare la Antene, cu precizarea „în parteneriat cu Primăria Capitalei”, are acum o explicație financiară.
Cu Liviu Dragnea stăpân peste Curtea de Conturi, sunt puține șanse ca dosarul să fie trimis procurorilor DNA. Dragnea nu are niciun interes să creeze un scandal în care să fie implicate și Antenele lui Voiculescu. Liderul PSD urmărește doar un șantaj la Firea: o sperie ca s-o „cumințească”.
Jaful de la primăria Capitalei, pe care Curtea de Conturi continuă să-l țină sub cheie, va putea fi investigat doar după schimbări politice majore, care să-i zboare din instituție pe Busuioc și gașca acestuia (inclusiv fiul Vioricăi Dăncilă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu