Nu am venit în viaţa asta să plătim facturi, să muncim ca nebunii, să ne certăm din orice prostioară, să colecţionăm cartoane cu multe ştampile, ci să învăţăm să iubim. Nu luăm cu noi decât iubirea când plecăm în Lumea de dincolo. Nu luăm nici mobila, nici maşina, nici casa, nici… nimic.
Sădeşte în suflet multă bucurie ca să ai ce flori să culegi mai târziu. Bucuria nu e ca valurile mării ce trec repede, nici ca floarea ce se ofileşte. Întâlneşte-te cu tine, descoperă-te, acordă-ţi timp conştient şi nu mecanic!
Copiii au deficit de ataşament parental care nu le validează identitatea. Copilul când vrea atenţie sau timp de calitate, ori se îmbolnăveşte, ori face o prostie. Face ceva ca să-ţi atragă atenţia. Şi este nevoie de o atenţie constructivă, benefică.
Nu suntem maturi emoţional şi adeseori ne comportăm ca nişte copii. Indiferent ce s-a petrecut, există un rost. Fugim de responsabilităţi pentru că nu suntem liberi.
Te iubeşti pe tine? Te-ai acceptat, te-ai iertat? Înţelegi ce se petrece în viaţa ta?
Viaţa te izbeşte de toţi pereţii, cu sau fără voia ta. Omul e un mecanism care acţionează la diferiţi stimuli. Putem ieşi din orice angrenaj creat de noi sau de cei din jur. Avem nevoie de iubire necondiţionată şi pură. Ieşim din program şi elevăm vibraţia, energia.
Blocajele energetice la nivelul trupului nasc emoţii nefaste, perturbatoare. Avem nevoie de depolarizare în mişcarea interioară, de sincronizare prin procesul iertării. Un conflict biologic există în fiecare din noi. Inversii psihologice, câştiguri pe care le avem din comportament, autosabotare, sunt schemele în care ne învârtim zilnic, activând sau dezactivând diferite emisfere ale creierului. Ne arătăm că suntem tari pentru a ascunde durerea pe care o avem înăuntru. Nu avem nevoie de cârje sau bastoane exterioare pentru a ne sprijini sufletul şchiop.
În fiecare zi te descoperi, în fiecare zi te creezi. Ce descopăr eu îţi împărtăşesc şi ţie.
Vocea critică moare şi ne suntem propriul duşman. Ne luptăm cu convenţiile, cu normele, cu regulile, cu standardele, cu canoanele care ne îngrădesc libertatea interioară. Frica de Dumnezeu ucide, şi nu iubirea de Dumnezeu. Ne sufocăm fiinţa pentru că nu vrem să fim spontani, veseli şi buni. Orice problemă ai avea, dacă sapi în spatele ei ajungi la frica de moarte. Moartea nu e moarte, ci e naştere, viaţă.
Lacrima este durerea care iese din tine şi de care sufletul vrea să se elibereze. Nimeni nu ne face atâta rău aşa cum ne facem noi. Înţeleg şi empatizez cu fiecare.
Excesul de limită generează revoltă pentru că înăbuşă creativitatea, vitalitatea, spontaneitatea, naturaleţea, înţelepciunea. Ni se revelează orice nevoie. Cel mai bun profesor este ultima ta greşeală. Dumnezeu îţi arată locul comorii, dar tu este necesar să sapi!
Am învăţat să ofer, nu fiindcă am prea mult, ci pentru că ştiu cum este să nu ai! Am obosit să caut. M-am oprit şi cred. Mă conduce simţirea şi nu raţiunea. Nu poţi dărui iubire, dacă nu eşti iubire. Lasă-te să curgi, iubirea vine de la sine! Respiri iubire şi eşti fericit!
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu