............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

duminică, 2 august 2020

China se înarmează pe repede înainte! Răzbunarea nucleară e prioritatea absolută!


Fără îndoială, regimul comunist de la Beijing are resursele materiale și umane de a realiza lucruri mari contracronometru. Nu e vorba, însă, numai de obiective civile, ci și de proiecte militare. Există, însă, o mare deosebire. Dacă spitalul construit în numai 10 zile pentru bolnavii de Covid-19a stârnit admirația întregii lumi, planurile de înarmare ale Beijingului trezesc teamă Mai ales că e vorba de submarine capabile să lanseze un atac nuclear devastator. 
Într-un răstimp scurt, chinezii au adăugat flotei lor două submarine capabile să lanseze rachete balistice cu focoase nucleare. E o realizare de proporții dacă ne gândim că până acum nu se puteau bizui decât pe patru astfel de submarine, scrie Kris Osborne pe site-ul nationalinterest.org.
Evident, Beijingul se străduiesște din răsputeri să reducă din handicapul pe care îl are față de Statele Unite. Americanii au de două ori mai multe submarine capabile să lanseze un atac nuclear. În ciuda superiorității, Washingtonul  e conștient de amenințare. “Numărul tot mai mare de submarine chinezești de descurajare nucleară extinde semnificativ capacitatea Beijingului de a menține SUA sub amenințarea unor riscuri substanțiale”, scrie Kris Osborne.
Submarinele capabile să lanseze rachete nucleară sunt, de altfel, o armă de răzbunare. Rolul lor este să dea un răspuns apocaliptic inamicului în cazul unui atac nuclear.

Astfel de submarine patrulează la mare adâncime și în cel mai deplin secret. Singura preocupare a comnadanților e să nu fie detectați, astfel încât, atunci când va fi nevoie, să poată dezlănțui  urgia netulburați, iar inamicul să nu știe de unde vine amenințarea.
Cele mai noi submarine chinezești au intrat în serviciu în luna mai a acestui an, potrivit unui raport al serviciului de cercetare al Congresului numit „Modernizarea Navală a Chinei: implicații pentru capacitățile marinei americane”.Sunt înarmate cu 12 rachete balistice special concepute asfel încât  să poată fi lansate de pe submarine. De asemenea, au în dotare rachete de croazieră anti-navă, torpile și mine ghidate.
Experții americani sunt de părere că Republica Populară Chineză pare decisă să își extindă acoperirea submarină la scară globală. Nu e o simplă speculație,  în ultima vreme au apărut informații despre prezența submarinelor Beijingului în diverse puncte fierbinți de pe glob.

Raportul congresului estimează că, până în acest an, chinezii operează 55 de submarine diesel-electrice și șapte submarine cu energie nucleară.Americanii estimează că, până în 2030, China va avea la dispoziție 8 submarine din clasa Jin (capabile să lanseze rachete cu focoase nucleare).

https://evz.ro/china-se-inarmeaza-pe-repede-inainte-razbunarea-nucleara-e-prioritatea-absoluta.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu