Preliminariile unei morţi prea grăbite. Constantin Cojocaru despre rezerva de aur a României (II)

INCRDIBIL, dar adevărat !!! 

Rechizitoriul unei infracţiuni de înaltă trădare şi de subminare a economiei naţionale

„Cu o zi înainte de a se interna în spitalul «Elias», de unde nu avea să iasă decât mort, Constantin Cojocaru mi-a trimis spre publicare, în Certitudinea, un text amplu, de analiză, privind uluitoarea trădare de țară comisă de conducerea Băncii Naționale a României, prin gestionarea frauduloasă a rezervei de aur, aducând statului român, din 1990 încoace, un prejudiciu de 40,6 miliarde de euro. I-am spus că nu-l pot publica decât în serial (ceea ce am și făcut) iar el a fost de acord.” – Miron Manega

Mecanismul infernal prin care BNR a dus România la o datorie externă de peste 90 miliarde de euro

Conform prevederilor Legii 312/2004, BNR ţine contul curent al Trezoreriei Statului, în care înregistrează toate încasările şi plăţile bugetului public naţional, adică este casierul banilor Statului.

Iată textul celor două articole din Legea 312/2004 care se referă la relaţia dintre BNR şi Trezoreria Statului.

„ARTICOLUL 27
Contul curent general al Trezoreriei Statului
(1) Banca Naţională a României ţine în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Funcţionarea contului curent general al Trezoreriei Statului şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii încheiate între Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.

ARTICOLUL 28
Operaţiuni cu Trezoreria Statului
(1) Banca Naţională a României primeşte încasările pentru contul curent general al Trezoreriei Statului şi efectuează plăţile în limita disponibilităţilor existente în acest cont.
(2) Banca Naţională a României percepe comisioane la decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis în evidenţele sale, şi plăteşte dobânzi la disponibilităţile din acest cont.
(3) Banca Naţională a României poate acţiona ca agent al statului în stabilirea instituţiilor de credit eligibile a primi depozite ale Trezoreriei Statului, în condiţii care vor fi stabilite împreună cu Ministerul Finanţelor Publice.”

Niciunul din alineatele celor două articole şi, de altfel, niciun alt alineat din Legea 312/2004 nu împuterniceşte BNR să folosească banii Statului român pentru a crea rezerve internaţionale, pentru a împrumuta guverne străine şi organizaţii financiare internaţionale cu miliarde de euro, pentru a încasa dobânzi din care să plătească salariile de zeci de mii de euro pe lună ale Guvernatorului şi ale colegilor acestuia.

Legea 312/2004 nu împuterniceşte BNR să folosească disponibilităţile din contul Trezoreriei Statului pentru crearea de rezerve internaţionale, dar nici nu interzice efectuarea unei astfel de operaţiuni.

În anul 2017, România a plătit rate şi dobânzi în valoare de 72 miliarde de euro

Conducătorii BNR au profitat de lacunele şi impreciziile legii şi, cu de la sine putere, au sustras miliarde de euro care, altfel, ar fi fost utilizate, conform legii bugetare, pentru realizarea de investiţii publice, de exemplu, şi au folosit aceşti bani pentru a cumpăra valută pe care au împrumutat-o străinilor, pentru a obţine, astfel, venituri cu care să-şi sporească propriile salarii.

Cu cele 10 miliarde de euro am fi putut construi şi autostrada care să lege Transilvania de Moldova, traversând Carpaţii Orientali, şi pe aceea care să lege Transilvania de Muntenia, traversând Carpaţii Meridionali.

Sustragerea acestor sume de bani nu numai că a împiedicat realizarea unor investiţii publice, dar a determinat şi sporirea deficitelor bugetare, exact cu sumele sustrase, care a fost nevoie să fie acoperite cu împrumuturi externe, pentru care a fost necesar să se plătească dobânzi.

Aşa a ajuns România la o datorie externă de peste 90 miliarde de euro, egală cu jumătate din PIB-ul ţării, pentru care, în anul 2017, a plătit rate şi dobânzi în valoare de 72 miliarde de euro. Această faptă a conducătorilor BNR se încadrează perfect în prevederile articolului 295 din Codul Penal al României, care ne spune că infracţiunea de delapidare constă în „însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”.

Cum i-a lăsat Banca Națională pe români la cheremul băncilor străine

De-a lungul acestor ultimi 19 ani, banii altora, respectiv împrumuturile, sub diverse denumiri, au devenit principala sursă de finanţare a rezervelor internaţionale ale statului român.

BNR a instituit aşa-zisele Rezerve Minime Obligatorii (RMO), prin care a obligat băncile care doresc să acorde credite persoanelor fizice şi juridice române să depună la BNR sume uriaşe de bani, în lei şi în valută. S-a ajuns astfel ca pentru fiecare 100 de euro atrase în depozite pentru acordarea de credite în România, băncile să constituie RMO în valoare de 40 de euro.

Pentru sumele depuse la BNR ca RMO, băncile au acceptat să primească o dobândă minusculă, de sub 1%, fiind, însă, lăsate de BNR să acorde credite în valută, în ciuda faptului că în Constituţia României se precizează că moneda ţării este leul şi nu euro, dolarul, sau francul elveţian. Mai mult, pentru mulţi ani, BNR le-a permis băncilor să acorde credite în valută cu dobânzi cămătăreşti, de 20% pe an, sau chiar mai mult, adică de 5-6 ori mai mari decât cele practicate în ţările de unde era adusă valuta.

Prin acest „aranjament”, băncile au câştigat miliarde de euro prin jefuirea cetăţenilor şi a statului român, iar BNR a avut la dispoziţie miliarde de euro, pe care le-a folosit pentru a constitui depozite purtătoare de dobânzi mult mai mari decât cele plătite de ea pentru RMO, să cumpere valori mobiliare de pe urma cărora a câştigat, de asemenea, venituri mult mai mari decât dobânzile plătite de ea băncilor pentru constituirea RMO.

În anul 2008, la izbucnirea marii crize financiare, RMO în valută constituite de bănci la BNR au ajuns la imensa sumă de 14,1 miliarde de euro, la care s-au mai adăugat alte împrumuturi, în valoare de 5,9 miliarde de euro, astfel că totalul împrumuturilor au ajuns să reprezinte peste 70% din cele 28,3 miliarde de euro cât au fost rezervele internaţionale ale României în acel an.

Criza financiară și cârdășia Isărescu-Băsescu. Victime: salariații și pensionarii

Criza financiară izbucnită în anul 2008 i-a prins pe picior greşit pe Mugur Isărescu şi pe colegii săi din Consiliul de Administraţie al BNR. Băncile comerciale din România, în cea mai mare parte filiale ale marilor bănci transnaţionale, au participat şi ele la marea schemă ponzi pusă la cale de guvernul american de la acea dată, în complicitate cu marile bănci de pe Wall Street, prin care au fost mituiţi milioane de americani cu case cumpărate cu credite acordate „pe buletin”, pentru a nu se opune intervenţiei SUA în Irak.

După izbucnirea crizei, rămase fără lichidităţi, adică fără bani, băncile mamă ale filialelor din România nu le-au mai pus la dispoziţie filialelor valută pentru crearea de depozite în România în vederea acordării de credite, astfel că filialele, rămase fără depozite, şi-au cerut înapoi miliardele depuse la BNR ca RMO.

La acea dată, anul 2008, BNR avea în depozit, la vedere sau la termen, suma de 5 miliarde de euro, în timp ce datoriile sale depăşeau 20 miliarde de euro, din care 14 miliarde erau RMO în valută, care era necesar să fie date imediat înapoi băncilor comerciale, conform contractelor încheiate cu acestea. Valoarea celor 103,7 tone de aur era de 2,1 miliarde de euro. BNR mai dispunea de 21,2 miliarde de euro investite în „hârtii”, în valori mobiliare, pe care, dacă ar fi încercat să le vândă, în plină criză, nu ar fi încasat niciun miliard de euro.

Escrocheria ar fi ieşit la iveală şi conducătorii BNR ar fi fost zburaţi din funcţii şi trimişi în faţa instanţelor de judecată. Puşi în faţa acestei situaţii, Mugur Isărescu şi Traian Băsescu au ascuns poporului român adevărul, au spus că România nu este afectată de criză, dar că este nevoie de o „centură de siguranţă” şi, de aceea, este necesar să ne împrumutăm la FMI şi alte instituţii financiare cu cele 20 miliarde de euro.

În realitate, aşa cum rezultă din cifrele prezentate mai sus, împrumutul de 20 miliarde de euro din anul 2009 a fost făcut pentru a acoperi gaura făcută de BNR în visteria ţării, prin modul fraudulos în care a administrat rezervele internaţionale ale României. Conform declaraţiilor lui Traian Băsescu, 13 miliarde din cele 20 împrumutate „au mers” la BNR, iar restul de 7 miliarde „a mers” la Guvern, la bugetul public. Cele 13 miliarde au ajuns în conturile băncilor comerciale care împrumutaseră BNR, sub forma RMO, iar cele 7 miliarde primite de Guvernul Boc au ajuns în buzunarele şi conturile firmelor căpuşe ale guvernanţilor. Salariaţii şi pensionarii ţării s-au ales cu reducerea drastică a veniturilor lor.

În final, toate cele 20 de miliarde de euro au fost rambursate, adică date înapoi la FMI şi la celelalte instituţii financiare internaţionale, din taxele şi impozitele plătite de poporul român. Şi aceste 20 miliarde de euro este necesar să fie adăugate pentru completarea prejudiciului creat poporului român de către conducătorii BNR, prin modul în care au administrat rezervele internaţionale ale României.

Autorii dezastrului economic

Dacă BNR ar fi folosit numai banii obţinuţi din emisiunile monetare, în lei, plus disponibilităţile Trezoreriei Statului, tot în lei, de care a dispus în perioada 2000-2017, deci fără niciun fel de împrumuturi, de la bănci, de la FMI, sau de oriunde, pentru cumpărarea de aur, la data de 31.12.2018 rezerva de aur a României ar fi fost de 1.285,7 tone, iar valoarea acesteia ar fi fost de 46,3 miliarde de euro. O rezervă curată, netă, fără nicio datorie.

Exprimată în euro, valoarea numerarului în circulaţie, în România, la data de 31.12.2017 a fost de 16,1 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că, la o rezervă de aur de 1.285,7 tone, tot numerarul în circulaţie al ţării ar fi fost acoperit în proporţie de 300% în aur. La o astfel de acoperire în aur, moneda naţională nu s-ar mai fi depreciat de 3,6 ori faţă de euro, în ultimii 20 de ani, de la 1,31 lei pe un euro, la data lansării euro, în anul 1999, la 4,74 lei pentru un euro, în februarie 2019.

Desigur, această ruşinoasă depreciere a monedei noastre naţionale în ultimele două decenii a fost determinată nu numai de aruncarea în circulaţie, de către BNR, a unei mari cantităţi de bani fără acoperire în producţie şi fără acoperire în rezerva de aur, ci şi de lipsa de productivitate a muncii naţionale, determinată, la rândul ei, de lipsa de capital, ca urmare a distrugerii capitalului naţional acumulat până în 1989, distrugere realizată tot de BNR, în deceniul 1990-2000, în complicitate cu guvernele conduse de Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile şi… Mugur Isărescu…

De ce a fost scos aurul din tară?

Deprecierea de 3,6 ori a monedei noastre naţionale faţă de euro a avut loc în aceeaşi perioadă în care moneda naţională a Cehiei s-a apreciat cu 37% faţă de euro. În 1999, un euro a putut cumpăra 35,2 coroane ceheşti, în anul 2019 acelaşi euro nu mai poate cumpăra decât 25,7 coroane ceheşti. Cehia este nu numai singura ţară est-europeană a cărei monedă naţională s-a apreciat puternic faţă de euro, ca şi faţă de alte monede, în ultimele două decenii, dar este şi ţara care are, de mulţi ani, cea mai mică rată a sărăciei din Uniunea Europeană.

Există mulţi alţi indicatori care pun în evidenţă sănătatea economiei ceheşti. La temelia acestor succese ale economiei Republicii Cehe se află modul în care statul ceh, condus de patrioţi competenţi şi responsabili, a rezolvat problema proprietăţii asupra capitalului naţional acumulat până în anul 1989, prin trecerea acestuia în proprietatea privată şi publică a cetăţenilor Republicii şi prin protejarea lui, după privatizare, astfel încât i s-a păstrat şi sporit continuu valoarea.

În anul 1992, statul ceh a adoptat o lege a privatizării aproape identică cu aceea publicată în România, cu doi ani mai devreme, în anul 1990, cunoscută sub numele de „Varianta Cojocaru”. Statul român, condus de trădători, a procedat exact invers, a respins „Varianta Cojocaru” şi a adoptat şi pus în aplicare Legea 15/1990, prin care a furat capitalul de la cetăţenii săi, l-a trecut în propria sa proprietate privată, l-a împins în faliment, prin inflaţia generată şi întreţinută de BNR, şi l-a trecut, apoi, în proprietatea străinilor, în cea mai mare parte, prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări.

Pentru ca paharul trădării să fie plin, conducătorii BNR, numiţi de Parlamentul României, au găsit de cuviinţă să scoată aproape 60% din cele 103,7 tone de aur în afara ţării.

Iată cum justifică BNR scoaterea aurului din ţară, în Raportul său pe anul 2016, la pagina 156:
„Unul dintre scopurile rezervei de aur este acela de a spori încrederea în stabilitatea sistemului financiar al României şi a leului, fiind utilă în special în perioadele de turbulenţă economică (internă sau internațională) sau geopolitică sporită. Într-o astfel de situaţie, foarte probabil, creditorii externi ar considera că numai aurul plasat în străinătate, ale cărui existenţă şi calitate pot fi confirmate în timp real de o terţă parte, poate constitui o garanţie pentru un eventual împrumut.”

Deci, pentru asta a fost scos aurul din ţară. Pentru că AR PUTEA să apară nişte „turbulenţe” economice sau geopolitice, în care creditorii externi AR CONSIDERA că numai aurul plasat în străinătate AR PUTEA constitui o garanţie pentru un EVENTUAL împrumut.

Păi, dacă tot avem aşa relaţii bune, de mare încredere, cu Banca Angliei, de ce să nu confirme Banca Angliei ÎN TIMP REAL rezerva de aur a României depozitată în România, pe care experţii Băncii Angliei au văzut-o cu ochii lor?

Oare nu am învăţat nimic din experienţa pe care am trăit-o cu tezaurul dus la Moscova? Cel puţin atunci eram în stare de război, cu capitala căzută sub ocupaţie străină. Deşi, chiar şi atunci, era mai bine pentru noi, cu un pic de prevedere, să ascundem aurul în bunkere ultrasecrete, amplasate în subteranele munţilor ţării.

Oare nu învăţăm nimic din experienţa altora? De exemplu, a Venezuelei, care îşi vede rezerva de aur blocată exact de Banca Angliei, pentru şantaj, pe motivul că preşedintele Venezuelei, ales democratic în funcţie, nu vrea să cedeze postul unui concetăţean care s-a autointitulat preşedinte şi care este susţinut de „creditorii externi”, adică de mafia financiară transnaţională?

Nu cumva rezerva noastră de aur a fost scoasă din ţară tot pentru a fi folosită pentru şantaj, în cazul în care ar apărea ceva „turbulenţe”, nu „geopolitice”, ci interne, prin care poporul român s-ar ridica împotriva celor care au adus ţara în prăpastia în care se află în prezent?

Este evident că motivele invocate de conducătorii BNR pentru scoaterea aurului din ţară nu sunt sustenabile. Un stat naţional, suveran şi independent, competent şi responsabil, nu este nevoie să se împrumute de la străini şi să-şi folosească rezerva de aur drept garanţie pentru un astfel de împrumut.

Un stat naţional, suveran şi independent, competent şi responsabil, este necesar să funcţioneze cu bugete echilibrate, sau excedentare, bazându-se pe veniturile pe care le încasează de la cetăţenii săi, prin sistemul naţional de taxe şi impozite. Un astfel de stat se poate împrumuta de la propriii săi cetăţeni numai în situaţii excepţionale: război, stare de asediu, de urgenţă etc. Pentru astfel de împrumuturi nu are nevoie de nicio garanţie, ci numai de acordul cetăţenilor săi.

Membrii Consiliului de Administraţie al BNR au scos aurul din ţară legal. Ei au săvârşit această faptă în baza prevederilor Legii 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României, adoptată în anul 2004 de către Parlamentul României, în care majoritatea parlamentară era formată din PSD şi Partidul Conservator.

http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=25233