Alexandra Pătrașcu, redactor; 15.10.2018; media & marketing
Secretele lui Gigi Becali ies la iveală! Acesta a renunțat la studii pentru a face ceea ce îi place: politica și activitatea la Steaua
Becali e unul dintre cei mai bogați oameni din România, însă situația era complet diferită până în 1989. Acesta s-a născut într-o familie de aromâni din Brailia. A absolvit liceul Iuliu Maniu din București și lucra inițial că lăcătuș-mecanic la ICCE, pe platformă Băneasa. Revoluția l-a prins lucrând că paznic la vane și robineți de la subsolul clădirii, scrie revista Capital.
După 1989, cu ajutorul unui împrumut de la Gică Hagi și având o moștenire, Becali a început să importe blugi, țigări și săpun cu TIR-uri din Turcia.
În anul 2008 averea latifundiarului a fost estimată la 725 de milioane de euro. Din cauza crizei și a scăderii prețurilor imobiliare, domeniu de unde provine mare parte din averea sa, dar și a transferării unei părți pe numele fețelor sale, în anul 2012 averea afaceristului a fost estimată la 140-300 de milioane de euro, mai scrie sursa citată.
Becali s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității Ecologice în 2005, dar în 2007 s-a retras motivând că este ocupat cu politică, afacerile și activitatea de la Steaua.
În 2017, averea lui Becali era estimată la 400-500 de milioane de euro în revistă Capital, potrivit sport.ro.
https://www.bugetul.ro/s-a-aflat-cu-ce-se-ocupa-gigi-becali-inainte-de-revolutie-si-ce-studii-a-absolvit/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu