............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

vineri, 21 ianuarie 2022

Jaful „pandemiei”

 Judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, reacție la modul în care guvernanții au gestionat pandemia: „Ne-au ascuns tratamente simple și au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de covid”

 Adina Daria Lupea, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, și-a exprimat nemulțumirea, pe pagina sa de facebook, cu privire la felul în care a fost gestionată pandemia pe teritoriul României.


 
Judecătoarea a criticat modul în care politicienii din România au ales să abordeze pandemia, susținând că „în timp ce noi ne afundăm tot mai mult în crizele provocate de actuala guvernare, alte țări, precum Rusia, țările din America de Sud și chiar peste 23 de state din SUA, au reușit să-și concentreze atenția asupra altor probleme mai importante decât pandemia”.

Iată ce a scris Daria Lupea:

„A trecut un an şi de pandemie. Vă mai amintiţi? Ne-au spus de la început, lacrimogen, ne-au construit clipuri cu copii şi părinţi în casă, izolaţi. Ne-au desenat inimioare, ne-au pus copiii inocenţi să le deseneze cu: „Totul va fi bine!”.

Dansau în combinezoane cadre medicale, probabil şi ele tâmpite de acelaşi val, ne spuneau cum să ne responsabilizăm şi ne mai spuneau ceva ce am uitat. Ne spuneau „De acum nimic nu va mai fi la fel!”. Şi nu am înţeles.

Au personalizat pe Măria sa Covidul. Ne-au trimis clipuri emoţionale în care ne explica el, covidul 19, cum a vrut să oprească planeta, ca să ne dea o lecţie. Unul după altul am cedat la şantaje emoţionale, am cântat în balcoane, pentru că nu dădea bine să fim insensibili, dovedeai inconştiență, dovedeai că nu îţi pasă.

Ne-au pus filme cu cadavre în saci, ne-au furat întrebările şi înmormântările. Ne-au înregimentat de oamenii au ajuns să se bată pentru un loc pentru vaccin. Cei care s-au bătut, eu nu sunt unul dintre ei.

Ne-au ascuns tratamente simple şi au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de covid. O ţară întreagă. O Europă întreagă a intrat într-o demență absolută.

Ne-am schimbat tot modul de viaţă, am acceptat restricţii, la cel mai mic simptom de răceală ne-au făcut să isterizam toată comunitatea din jur. Tuşeai, aveai covid, făceai febră aveai covid, strănutai, aveai covid. Ne-am testat toţi cum am apucat că nah, covid.

După un an şi, mai mult decât în starea de urgenţă de acum un an, ne-au închis acasă de la 18 şi 20, că nah, covid. Într-un an şi de covid ce s-a făcut pentru noi? Nimic. Acum ne repetă iar cuvântul acela care deja mă zgârie pe urechi, poate intrăm în Normalitate… Aşa ne spunea premierul.

Ce normalitate, măi?

Deja aţi distrus două generaţii, aia de anul trecut de clasa a VIII a şi a XII a, de i-aţi siluit cu măsuri care, se vede, au fost ineficiente, iar acum siluiţi a doua generaţie, să treacă şi ei prin ce au trecut colegii lor din anii trecuţi.

Şcoala voastră online e o glumă proastă. Cea mai proastă. Aţi înghesuit pe ultima sută oamenii în magazine până la ora 18. Adică creaţi deliberat focare de infecţie. Sunt oameni care lucrează, încă, pentru că majoritatea nu mai pot lucra, între orele 9-17. Într-o oră îi înghesuiţi pe toţi la cumpărături.

Vine primăvara, cresc temperaturile, voi ne spuneaţi acum un an că la temperaturi crescute covidache se înmoaie. Ce faceţi cu noi?

Aveţi postacii voştri de serviciu care au reuşit să bagatelizeze şi protestele şi să spuneţi ţării că sunt făcute numai de cetăţeni de etnie rromă care nu mai au ce fura noaptea. Chiar credeţi că puteţi prosti o ţară?

A crescut infracţionalitatea cu măsurile voastre. Se atacă fără discriminare societăţi comerciale şi persoane fizice, pentru că oamenii au rămas fără venituri şi nu mai au din ce să trăiască. Distrugeţi o ţară, în timp ce evaluaţi spitalizarea unui bolnav de covid la câteva mii de euro.

Cât credeţi că o să o mai duceţi aşa? Aţi îngropat o ţară. Nu-i bai, toată Europa arată la fel, că suntem cetăţeni europeni.

De ce nu a fost îngropată Rusia din cauză de covid? De ce oamenii se plimbă liberi şi fără măşti în China?

De ce sunt peste 23 de state în SUA plus Marea Britanie care nu mai au niciun fel de restricţie?

De ce nu se aude nimic din America de Sud despre pandemia mondială, cum o numiţi?

Ne-aţi găsit pe noi, să nu zic proștii proştilor, îngropaţi în interesele UE, să ne puneţi jugul la gât şi să ne credeţi sclavi.

Istoria se va răzbuna!”

https://yogaesoteric.net/judecatoare-de-la-curtea-de-apel-cluj-reactie-la-modul-in-care-guvernantii-au-gestionat-pandemia-ne-au-ascu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu