Publicat 01 septembrie 2020
Traducerea Const. Mihăilescu
Yazhi: Pământul a
experimentat ascensiunea unei civilizații avansate, care a înflorit, după care a decăzut și a fost distrus din nou și din nou, în cicluri de
aproximativ 5000 până la 10.000 de ani. Pământul este mult mai
vechi decât calculează cercetătorii voștri dar și ființa umană provenită din lyrieni. La fel ca pe Pământ, pe nenumărate planete
există urme ale civilizației umane de origine lyriană, cu
mult înainte de Marea Expansiune și înainte de ceea ce s-a
întâmplat pe Lyra. Civilizațiile se nasc, cresc și mor într-un
ciclu etern.
Așa cum am spus, pe Pământ, aceste cicluri variază de la 5000 la
10.000 de ani, dar pe alte planete este diferit, asta și pentru că timpul nu este liniar. Astfel, vârsta producerii evenimentelor este imposibil de calculat,
ceea ce face dificil de determinat și de urmărit evoluția diferitelor specii și caracteristicile mediului în care ele au existat.
Civilizațiile sunt într-un continuu ciclu de naștere, înflorire și declin. Acest ciclu se reia mereu și mereu însă nu neapărat identic. Nimic nu rămâne
prea mult timp static, însă ciclul în care se află acum Pământul este absolut artificial, manipulat, accelerat sau încetinit, bulversat sau liniștit, în funcție numai de dorința și scopurile manipulatorilor. Din păcate, în aceste cicluri nu s-a ținut niciodată seama ca evenimentele să se desfășoare spre binele și câștigul umanității voastre.
Controlorii voștri vă asigură că totul se face în interesul și spre binele vostru, iar voi credeți în ceea ce vă spun ei, și le acordați nu numai încredere dar și putere. De fapt planul lor este de a distruge totul prin producerea de evenimente catastrofice, care mai de care mai anihilatoare.
Puteți vedea acest lucru în ruinarea
clădirilor istorice. Se atribuie unor cauze care, este adevărat,
există, dar faptul că cei de la putere (manevrați de Cabală) lasă să se
distrugă clădiri și alte vestigii ale trecutului glorios, care leagă și întăresc puterea și voința oamenilor, nu este o coincidență.
Un exemplu în acest sens
este jocul, steag fals, împotriva Notre Dame și planurile de
remodelare a acesteia, care nu prevede să o lase așa cum a fost, ci să-o modifice, astfel ca să nu mai existe, peste timp, dovezi palpabile, pentru generațiile viitoare. Asta va face ca istoria din cărțile viitoare să poată fi modificată, strecurând în ea minciuni, în conformitate cu agenda și interesele Cabalei. De fapt,
îndrăznesc să spun că totul este o minciună, totul este
o manipulare la voi..
Chiar dacă sunt lucruri care, cultural, nu contează pentru ei, există agende de control, de
spălare a creierului, de ghidare a mentalității oamenilor.
Dar, în
ceea ce privește istoria, nimic nu s-a întâmplat așa cum vă spun
ei și, iar eu vă ofer acum o altă perspectivă, cu înregistrări non-umane realizate de mine, pe care le-am coroborat și
completat cu ceea ce am găsit pe Pământ, referitoare la planeta voastră. S-au ars și se vor mai arde cărți pentru ca să dispară din biblioteci și puținul adevăr care a mai rămas acolo.
Asta s-a practicat mereu în istoria lumii voastre, fie că a fost vorba ce romani, fie de naziști. De la cuceritorii lumii noi prin romani, naziști, până astăzi. Multe din trecutul civilizației umane n-au mai rămas în amintirea ori în bibliotecile planetei.
Prin afectarea cronologiei reale se afectează totul pe planeta voastră, fără a lăsa o
singură liniaritate istorică și pentru a trimite cercetătorii în discuții și presupuneri deșarte, care se vor dovedi de neînțeles pentru cei mai mulți.. O veche axiomă spune că istoria
este scrisă de învingători, care transformă și îngroapă adevărul istoric în dezinformare și în gunoi.
Mereu s-a folosit metoda sustragerii și pierderii documentelor și datelor esențiale pentru ca nimeni din viitor să nu mai poată înțelege trecutul și pentru a vă face incapabili să vă croiți viitorul.
Arderea Bibliotecii
din Alexandria de către romani, de fapt de agenții Cabalei, este unul dintre cele mai
bune exemple în acest sens. Puțini oameni au văzut concret cum
Cabala, indiferent de epocă, a știut să vă distrugă rădăcinile, metodă sigură de a vă face neputincioși, dezorientați și lipsiți de perspectivă; asta v-a determinat să acceptați îndrumări de la alți „binevoitori”, care v-au manevrat așa cum le-a fost interesul.
Mai există însă și o altă realitate paralelă: garantez că majoritatea cărților și
papirusurilor Bibliotecii din Alexandria și din alte locuri, declarate distruse în incendii de-a lungul timpului, se află astăzi în
biblioteca Vaticanului. Ei spun că au fost arse, ca să nu le mai caute
nimeni.
Și, în sfârșit, mai există un adevăr: multe dintre documentele arse erau copii iar originalele au ajuns la Vatican, nimeni nemaiștiind că mai există.
https://swaruu.org/transcripts/destruction-of-the-matrix-and-manipulation-of-history-no-video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu