Criza economică din Europa impusă intenționat de factorul politic

Autorităţile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităţilor economice, profitând de criza de amploare cu care se confruntă economiile de pe bătrânul continent pentru a implementa aşa-zise „reforme” pe care cetăţenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiţii normale, se arată într-un studiu publicat de economistul american Mark Weisbrot înThe Guardian.

Deşi sursa şi epicentrul crizei financiare şi, ulterior, economice, din 2007-2009, a fost economia americană, modul în care factorii de decizie americani şi europeni au răspuns problemelor generate de criză a determinat evoluţii diferite pe cele două continente, una mult mai nefericită în cazul Europei, se afirmă în studiul citat.

Recesiunea tehnică a durat în Statele Unite ale Americii (SUA) aproape un an şi jumătate (din decembrie 2007 până în iunie 2009), în timp ce zona euro s-a confruntat cu o perioadă de recesiune similară, ca lungime, din ianuarie 2008 până în aprilie 2009.

Dar, în timp ce economia americană a intrat, după recesiune, pe o tendinţă de creştere, fie ea şi uşoară, cea europeană s-a confruntat cu o nouă depreciere, de data asta chiar mai lungă decât prima perioadă de recesiune. Astfel, economia zonei euro a intrat pentru încă doi ani în recesiune, începând cu trimestrul trei al lui 2011 şi terminând cu aceeaşi perioadă din 2013, pentru ca nici în prezent să nu se poată bucura de certitudinea intrării pe o tendinţă pozitivă.

UE a adoptat politici publice „distructive”

Răspunsul factorilor de decizie din Uniunea Europeană (UE) în faţa crizei economice a fost apelarea la o brutală politică de austeritate. În totală contradicţie cu modelul de acţiune american şi cu teoria economică elementară, care recomandă o politică fiscală expansionistă în perioadele de criză economică (reducerea taxelor şi impozitelor, respectiv, creşterea investiţiilor publice), conducătorii UE au crescut substanţial fiscalitatea şi au tăiat cheltuielile publice, sufocând în acest fel şi mai mult economia europeană puternic afectată de criză.

Nici politica monetară adoptată de BCE nu a fost una la fel de coerentă şi de inspirată ca cea a FED-ului, măsurile de reducere a dobânzii monetare de către Banca Centrală Europeană fiind tardive şi ineficiente, în lipsa sprijinirii lor printr-o politică fiscală adecvată. Mai mult decât atât, Mark Weisbrot afirmă că autorităţile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităţilor economice, criza de amploare cu care se confruntă în prezent economiile de pe bătrânul continent fiind preţul plătit de populaţie pentru insistenţa factorilor politici de decizie în a implementa aşa-zise „reforme”, pe care cetăţenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiţii normale.

Şi mai intolerantă pentru situaţia economiei europene este, spune economistul american, rata şomajului calculată pentru populaţia tânără, care a sărit demult de 50%.

Criza economică, indusă de Comisia Europeană, FMI şi BCE

Autorul studiului prezintă ca dovadă 67 de rapoarte ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) realizate în perioada 2008-2011, rapoarte în care FMI, împreună cu Comisia Europeană (CE) şi guvernele europene arată că au alte preocupări decât ieşirea din criză, şi anume: reducerea sectoarelor publice, reducerea drepturilor salariaţilor, tăierea cheltuielilor cu asistenţa socială şi de sănătate.

Economistul american prezintă şi exemple concrete: FMI a recomandat înăsprirea politicilor fiscale în toate cele 27 de state membre UE, reducerea cheltuielilor de sănătate în 14 dintre ele, tăierea pensiilor în 22 de ţări europene.

De asemenea, toate recomandările FMI legate de forţa de muncă vizează reducerea drepturilor angajaţilor, prin diminuarea plăţilor pentru accidentele de muncă, a ajutoarelor de şomaj, creşterea vârstei de pensionare şi eliminarea contractelor colective de muncă.

Iar FMI-ul nu este o entitate independentă, de sine stătătoare, care să impună UE aceste măsuri, în dauna factorilor de decizie europeni, notează Mark Weisbrot. Măsurile au fost recomandate şi susţinute inclusiv de directorii europeni ai FMI, ceea ce ne dezvăluie care este agenda politică pe care „troica” formată din Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) doreşte să o impună, lăsând revirimentul economiei europene într-un plan secundar, afirmă analistul economic american.

Acest tip de măsuri au slăbit ţări precum Grecia şi Portugalia, criza economică ce a afectat aceste două state venind ca o consecinţă directă a politicilor impuse de factorii de decizie ai UE, se mai arată în studiul citat.

După ce mai mult de 20 de guverne europene şi-au schimbat conducerea politică în timpul lungii crize economice cu care s-a confruntat Europa, au lăsat-o mai uşor cu „distructiva politică de înăsprire fiscală”, altfel spus, cu măsurile de austeritate: de la un nivel de 1,5% din PIB în 2012, s-a ajuns la 1,1% în 2013 şi s-a estimat un procent de 0,35% în 2014. Dar nimeni nu poate anticipa câţi ani vor mai trebui să treacă până rata şomajului va ajunge în Europa la nişte valori normale, se mai arată în studiul citat, care afirmă că, în ceea ce priveşte problemele economice, democraţia operează cu încetinitorul, agonizant de lent, în zona euro.

Modelul american

Chiar dacă nici în SUA perioada grea economică nu s-a încheiat pentru o mare parte din populaţie, diferenţa dintre criza pe termen scurt, în formă de V, cu care s-a confruntat economia americană şi recesiunea pe termen lung, în formă de W, cu perspective incerte pentru viitorul economiei, cu care se luptă în prezent zona euro, poate fi observată şi în statisticile oficiale: în timp ce rata şomajului este cuprinsă în intervalul 6-7% în Statele Unite, şomajul bate aproape lună de lună noi recorduri nedorite pe bătrânul continent, sărind de 12% pentru media uniunii monetare şi de 25% în ţări precum Spania sau Grecia.

Politica monetară adoptată de Rezerva Federală Americană (FED) a fost factorul cheie care a contribuit la reacţia diferită a celor două economii (americană şi europeană) în faţa crizei. Astfel, organismul de reglementare a pieţei financiare din Statele Unite (similar Băncii Centrale Europene – BCE) a redus în 2008 nivelul ratei dobânzilor până în apropiere de 0 şi a continuat această politică până în prezent, anunţându-şi public intenţia de a continua în această manieră pentru o perioadă lungă de timp.

FED s-a aventurat, practic, pe teritorii necunoscute, angajându-se în trei runde de politică monetară relaxată neconvenţională („quantitative easing”) prin care a creat mai mult de două trilioane de dolari. Acest lucru a permis autorităţilor americane să „repornească motoarele” economiei, prin injectarea unei mari cantităţi de bani lichizi pe piaţă.

Mark Weisbrot este un economist american, co-director al Centrului de Cercetare pentru Politici Economice (Center for Economic and Policy Research – CEPR), cu o bogată activitate publicistică în presa de specialitate.

Citiţi şi:

Cum funcţionează o strategie de persuasiune la cel mai înalt nivel

Următoarea mare criză a economiei americane se apropie. Iată de ce

Răul din societatea de azi a fost programat pas cu pas cu mult timp în urmă 

yogaesoteric

27 octombrie 2016 

O dezvăluire formidabilă referitoare la unul dintre cei mai importanți oameni din istoria SUA!

Israelul nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară și încă menține ambiguitatea în legătură cu presupusul arsenal nuclear.

Într-un email dezvăluit de hackeri ruși, Colin Powell îi explica unui sponsor al Partidului Democrat din SUA, Jeffrey Leeds, că Iranul nu ar îndrăzni să utilizeze arme nucleare chiar dacă ar avea.

„Negociatorii internaționali nu pot obține ce vrea premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Oricum, iranienii nu ar folosi arma nucleară nici dacă ar reuși să o fabrice. Oamenii de la Teheran știu că Israelul are 200 de arme nucleare, toate îndreptate spre Teheran, iar noi (Statele Unite – n.red.) avem mii”, ar fi scris Powell.

Potrivit publicației germane Die Zeit, Colin Powell a făcut aceste declarații la începutul anului 2015, în contextul discursului rostit de premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, în Congresul SUA, pentru a critica acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul.

Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS) estimează că Israelul are 80 de focoase nucleare.

Generalul american Colin Powell a fost consilier prezidențial pentru Siguranța Națională în perioada 1987–1989, după care, până în 1993, a fost șef al Statului Major Interarme. În timpul primului mandat al președintelui George W. Bush (2001–2005), Powell a fost secretar de stat al SUA.

Citiţi şi: 
Israelul doreşte o confruntare permanentă cu Iranul 
Uimitorul Israel 
«Ceasul Apocalipsei» este la «3 minute de miezul nopţii», spun experţii 

yogaesoteric
27 octombrie 2016

Totalitarismul elitar

Ce facem când partidele electorale, care militează pentru susţinerea unei ţări în UE, par să fi pierdut majoritatea din acea ţară? Închidem ochii (minţii) sau organizăm un referendum? Tratatul constituţional al UE prevede eventualitatea retragerii unei ţări din Uniune. Nu prevede însă nimic despre ignorarea cu bună ştiinţă a pierderii acelei majorităţi. Nu prevede nici argumentul următor: ideea fundamentală a Uniunii trebuie considerată mai importantă decât democraţia.

Ce facem când democraţia se manifestă împotriva unei idei pe care o considerăm fundamentală? Cu întrebarea aceasta s-au confruntat ani de zile liderii blocului comunist. Dar ei aveau în constituţiile lor argumentul că ideea fundamentală ar fi mai importantă decât democraţia. 
Creatorii Tratatului constituţional al UE n-au îndrăznit să pună democraţia într-o poziţie secundă. Ei, nu. Dar leadership-ul UE, da!

Chiar atunci când a trebuit votat Tratatul, Franţa şi Olanda l-au respins prin referendumuri naţionale. Deşi era necesar consensul, UE a decis să ignore aceste două NU-uri şi le-a reproşat liderilor din cele două ţări că au ales să consulte poporul.

Ce problemă avem aici? Relaţia dintre elite şi popoare. De cele mai multe ori în istorie, elitele nu au consultat poporul. În materie de relaţii internaţionale, de pildă. Imperiile nu s-au consolidat pe baze democratice. În orice caz, nu pe baza unor referendumuri. Chiar şi acolo unde este vorba de relaţii aparent internaţionale (de exemplu, în materie de comerţ), elitele au evitat să reglementeze în baza procedurilor democraţiei participative.

Ce reglementăm democratic şi ce reglementăm elitar? Chestiunea aceasta n-a fost pusă niciodată în faţa conştiinţei publice. Este cel mai elitar aspect al (meta) problemei pe care o comentăm. Cea mai mare parte a reglementărilor care fac să funcţioneze corporaţiile multinaţionale azi au fost elaborate în cadre parlamentare (supra-statale).

Ce problemă mai adâncă avem, aşadar? Globalizarea funcţionează în baza unor reglementări mai degrabă elitare decât democratice – aceasta e problema. Este ideea globalizării mai importantă decât „bătrâna” idee a democraţiei? Unii spun că da, alţii spun că nu! „Războiul” acestor opinii nu este o simplă dezbatere. Este o dezbatere care, scăpată de sub control, poate conduce la… război!

Iată acum problema controlului. Și ea este ocultată. Cine controlează? Cum?

Ani de zile n-ai informaţii tu, cetăţean de rând, despre o anume ţară, apoi apare un bombardament informaţional. Înseamnă că acolo a izbucnit un conflict de interese între mari puteri. Ce o fi în joc? Democraţia? Nu. Nişte importante resurse.
Suntem sub control în felul următor: n-ai cum să ai o opinie acolo unde nu ai informaţii. Informaţiile circulă prin ţevi, acestea au robinete, ele pot fi închise sau deschise. Chiar aşa funcţionează şi un program de calculator. Programul de calculator care ne controlează nu este gândit pentru a duce democraţia de la formele ei reprezentative la formele ei participative, chiar dacă apariţia reţelelor electronice de comunicare sugerează azi, că ar fi posibil şi uşor.

Cine apelează azi la formele democraţiei participative devine duşmanul democraţiei reprezentative. Asta ne spune că problema pe care vrem să o descifrăm este şi mai adâncă. Concluzia ce rezultă de aici sună astfel: democraţiile reprezentative se află sub controlul totalitar al unui sistem elitar cum n-a mai existat vreodată în istorie, dar care, ca diavolul, stă ascuns în detalii şi pretinde că nu există.

Citiţi şi:
Democraţia – un mit pentru manipularea maselorSfârşitul programat al democraţieiZece semne care arată că elita globală pierde controlul

yogaesoteric
26 octombrie 2016

VA EXPLODA SISTEMUL BANCAR ÎN FOARTE SCURT TIMP? CU SIGURANȚĂ...

Va trage după el economia globală? Cu siguranţă. Întregul sistem bancar capitalist este bazat pe fraudă? Cu siguranţă.

În ultima perioadă, citim despre tot mai mulți specialişti în poziţii dintre cele mai înalte în sistemul financiar american. Printre ei se află şi Larry Summers, o personalitate în domeniul finanţelor, de altfel şi el un infractor din cadrul sistemului, consilier financiar şi economic al lui Obama şi actual vicepreşedinte alFederal Deposit Insurance Corporation (FDIC), o instituţie menită să acopere mașinațiunile financiare prin asigurări oferite de guvernul american.

Cum în capitalism totul este un circ şi o spoială de faţadă, care să ia ochii la milioane de oameni slab pregătiţi, dar votanţi, acest sistem financiar american capitalist nu face excepţie. Dacă îl comparăm, din punctul de vedere al gradului de risc, cu sistemele de securitate de pe aeroporturile americane şi vestice în general, avem imaginea unei totale nesiguranţe şi a unui mediu în care orice este posibil, dar pe hârtie totul arată perfect. Atât în aeroporturi, cât şi în sistemul financiar, nu există decât o iluzie a unei securităţi.

Este foarte clar pentru toată lumea faptul că sistemul financiar capitalist nu funcţionează. Dar dacă privim regulile care îl guvernează sau care ar trebui să îl guverneze, nu rămâne decât să zâmbim şi să rupem orice legătură cu acest sistem criminal şi mincinos în toate detaliile. Dar să mergem în câteva puncte cheie ale lui, unde minciuna, farsa şi frauda sunt mai mult decât evidente şi cu impact major în întregul sistem.

a. Se discută din ce în ce mai mult despre crearea unui grad de risc mai scăzut în bănci şi de efectuarea unor teste periodice pentru a vedea dacă băncile sunt solvabile. Acest tip de test ei îl denumesc „Stress Test”.
Rezerva Federală dar şi BCE şi alte bănci mari capitaliste realizează acest test cel puţin odată pe an, pentru a determina, în opinia lor, dacă aceste mari bănci ar avea posibilitatea să reziste unei crize financiare de proporţii. Acest test este total inutil. Este de fapt o minciună şi o păcăleală care să ofere impresia unui control al sistemului, care de fapt nu numai că nu există, dar nu îl doreşte nimeni din cadrul lui.

Cum se derulează acest test? Băncile centrale şi marile bănci capitaliste creează mai multe scenarii de criză pentru a vedea reacţia acestor bănci, funcţie de balanţele contabile ale băncilor, de o eventuală cădere a pieţei stocurilor, o scădere a PIB-ului şi aşa mai departe. Pare o idee foarte bună şi chiar corectă, pentru ca prin transparenţă, oamenii să ştie situaţia finanţelor lor.

Dar acest Stress Test are o mare problemă, pentru care poate fi privit ca o farsă. El nu ia în considerare faptul că într-o criză reală, ca aceasta prin care trecem, generată în 2008, toate scenariile apocaliptice au loc în acelaşi timp. Piaţa a căzut, şomajul a crescut, mari instituţii bancare şi corporaţii au colapsat economic, ducând la rândul lor la căderea în piese de domino a mai multor instituţii de primă mărime. Aşa s-a petrecut cu Lehman Brothers. Căderea marii bănci a produs un cutremur de proporţii în întregul sistem financiar. Deci acest Stress Test este unul al minciunii, făcut pentru crearea unei imagini idilice, şi este axat exact pe ceea ce doresc mincinoşii de pe Wall Street.

Chiar ştiind că este un test inutil, Rezerva Federală îl publică, pentru că rezultatele convin şi îl fac să pară ca o eliberare şi o binecuvântare pentru un sistem financiar sănătos, ceea ce este o minciună de proporţii.

Trebuie spus că graficele arată că însăşi Rezerva Federală este foarte aproape de insolvenţă şi cu greu ar putea trece chiar testul de stress de tip Mickey Mouse.

b. Regulile aprobate pentru a creşte volumul de capital al băncilor în vederea autosusţinerii lor în cazul unei crize sunt o altă glumă de proporţii.

Aceste reguli sunt chiar mai inutile decât testul de stress. În bănci, capitalul păstrat este un fond de rezervă sau de urgenţă. Dacă lucrurile merg în direcţia greşită, banca poate supravieţuii prin punerea în mişcare a acestui fond. În mod normal, băncile care nu au acest fond sau este foarte mic în raport cu criza, ar trebui să colapseze.

Lehman Brothers a fost una dintre cele mai importante bănci la nivel mondial în domeniul investiţiilor, iar volumul ei de investiţii a fost enorm comparat cu rezervele băncii.
Sunt atâtea posibilităţi de a fi eludată această regulă bancară, încât este foarte simplu pentru instituţiile financiare să deturneze atenţia publicului şi să vină cu un noian de minciuni, care să ascundă situaţia lor financiară, după cum spune chiar Larry Summers.

c. O altă farsă de proporţii este „Volker Rule”, care restricţionează băncile în a cumpăra produse financiare sau bunuri cu risc ridicat şi interzice angajarea în investiţii care nu sunt în beneficiul clienţilor băncilor.

Vor aceşti infractori să treacă de sistemul legislativ această lege? Aşa ar părea...
Dar ceea ce este interesant, este faptul că odată cu apariţia acestei legi, situaţia contabilă a băncilor a fost sau este DEJA încărcată de investiţii cu mare risc, de produse financiare extrem de riscante pe care băncile în disperare după bani le-au acceptat, şi bunuri care nu mai pot fi vândute…

Băncilor americane li s-a dat ultimatumul să se supună lui Volker Rule, până la data de 12 iulie 2012 (da, aţi văzut foarte bine, discutăm de 2012). Evident că nici nu s-a pus problema şi băncile au sfidat această lege, pentru că, până la urmă, ele fac legea. A fost extins timpul de aplicare din nou şi din nou, iar acum, legiuitorii au decis să prelungească aplicareaVolker Rule începând din 2022… Asta ca să ne dăm seama că circul continuă. Deci după 10 ani de la termenul oficial dat inițial. Ce bătaie de joc!

De ce? Foarte simplu, pentru că nimeni nu vrea să cumpere nişte produse financiare perimate şi cu grad de risc ridicat ţinute de bănci ca şi o garanţie a activităţii lor, care de fapt este falimentară fără tipărirea de bani. Cei care ar mai dori să cumpere oferă preţuri derizorii pe aceste produse ale băncilor, ceea ce ar face ca aceste bănci infractoare să piardă sume foarte mari, dar şi credibilitatea din partea Rezervei Federale, banca centrală americană, căreia îi arată balanţe contabile foarte bune, pline cu minciuni nesustenabile, pentru a avea acces permanent la banii tipăriţi. Deci în cazul în care aceste bănci ar vinde balastul deţinut doar ca garanţie falsă, ele ar avea un capital extrem de mic, datorat pierderilor şi, evident, nu ar putea constitui un capital de rezervă la nivelul necesar acestor bănci. Cine doreşte aşa ceva? Nici bancherii şi nici regulatorii bancari. Deci totul este un circ fără logică şi minciuni sfruntate…

Mai degrabă decât să spună adevărul, cei din sistemul financiar extind timpul de aplicare a legilor şi regulilor financiare, care ar trebui să greveze activitatea lor, şi vor extinde acest timp la infinit. Și evident, vor fura la infinit, pentru că de asta au făcut designul sistemului capitalist.

Cum se numeşte acest mecanism? Simplu: FRAUDĂ! Ştiu poporul american şi celelalte popoare capitaliste la ce duce de fapt acest mecanism? Probabil că nu. Însă într-un termen relativ scurt, poate chiar săptămâni sau luni, castelul de nisip denumit economie, ce a fost construit de acest sistem bancar, va fi supus unei implozii de proporţii.

Cele de mai sus sunt numai trei exemple care arată cancerul din sistemul financiar capitalist, care în continuare publică rezultate mincinoase şi irelevante ale testelor de stres ale băncilor, ne oferă balanţe financiare strălucitoare ale acestor bănci şi rezerve de capital de „invidiat”. Însă totul este o iluzie, iar gradul de risc este atât de mare, încât dezastrul nu mai poate fi evitat. Dar politicienii capitalişti ai minciunii spun în continuare că vor curăţa Wall Street-ul de fraudele din fiecare secundă care au loc acolo.... Cine mai poate crede?

Citiţi şi:
Nu simţiţi că sistemul capitalist deja nu mai funcționează?Cea mai mare bancă europeană, Deutsche Bank, se întreabă dacă nu cumva se fac pregătiri pentru o prăbușire economică... «controlată»EXCLUSIV: Motivele reale din spatele ratelor negative ale dobânzilor şi a interzicerii cash-ului 

yogaesoteric
26 octombrie 2016

Un reputat strateg militar afirmă: criza din Turcia este «a şaptea mutare de șah-mat pentru Europa»!

Mulţi, foarte mulţi analişti, luaţi ca din oală, au năvălit pe micile ecrane şi şi-au dat cu părerea în fel şi chip despre evenimentele din Turcia. Numite generic „lovitură de stat eşuată”. Evenimente care – veţi vedea din analiza excepţională, la rece, a unui mare strateg militar român – însemnă mult mai mult.

 

Vă prezentăm, în continuare, aşadar, cea mai tare analiză militaro-politică a evenimentelor explozive din Turcia, care s-au declanșat la 15 iulie. O analiză pe care, în exclusivitate pentru ziarulring.ro, a făcut-o generalul Mircea Chelaru, fost şef al Marelui Stat-Major al Armatei (în mandatul preşedintelui Emil Constantinescu). Cine e, ce-l recomandă, de fapt, pe generalul Chelaru, dincolo de faptul că este un mare patriot? În primul rând, este un militar de carieră căruia nu i-au fost străine teatrele de război (vezi primul război din Golf, evenimentele din Transnistria şi nu numai), dar nici „războaiele din umbră”, pentru că generalul Chelaru este şi un om al informaţiilor şi strategiilor de primă mână. Şi, nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că generalul Chelaru este unul dintre liderii fenomenului CADA (revolta/revoluţia cadrelor tinere din armată), dar şi al tuturor evenimentelor fierbinţi post-decembriste: de la Târgu Mureş la primele mineriade. Să nu mai spunem că analizele privind criza refugiaţilor vs criza Europei, făcute în ultima vreme de generalul Mircea Chelaru, au fost preluate de întreaga presă.

„Chiar nu vede nimeni că e în joc soarta Europei?...”

Mai întâi, generalul nu se abţine de la a spune că este scârbit de aşa-zişii analişti care nu văd ceea ce cu adevărat trebuie văzut: că soarta Europei e în joc. Că orologiul a început să ticăie: spre ceasul al 12-lea! Mircea Chelaru spune: „Am văzut că sunt o mie de «părerologi» care-şi dau cu presupusul. L-am urmărit pe fiecare în parte şi observ că se lucrează doar pe ce se vede. Or, dacă studiau măcar patru dintre cele nouă condiţii de lovitură de stat, ar fi constat că niciuna dintre ele nu era îndeplinită şi, aşadar, simulacrul acesta de analiză pe mine mă scârbeşte. Chiar nu vede nimeni că e în joc soarta Europei? Mă tot uit cum unii muşcă din stânga, alţii din dreapta fără să înţeleagă faptul că aici se joacă soarta Europei...”

„Prima condiţie: cel vizat să fie în interiorul cercului”

În sfârşit, la rugămintea reporterilor, generalul Chelaru porneşte să despice în patru firul încă subţire al problemei turce. Şi începe cu o analiză generală a tot ce se întâmplă pe Bosfor, la porţile Europei. Şi ne explică de ce este/i se pare ciudată/atipică această „lovitură de stat eşuată” din Turcia.

„Eu nu iau în analiză modelul Turciei. În analiza mea, vă voi prezenta mai întâi modelul teoretic. Să încep cu prima condiţie de care trebuie ţinut cont când dai o lovitură de stat. Mai ales când o fac turcii, care nu au ratat niciodată, parcă aşa spune istoria. Iar acum, culmea culmilor, ratează!... Aşadar, când se pregăteşte o lovitură de stat, se aşteaptă momentul cel mai potrivit ca persoana fizică vizată să fie în interiorul cercului. Cine erau şi ce voiau agenţii acţiunii? Erau nişte indivizi care voiau să-l lichideze, să-l suprime, să-l schimbe, să-l anihileze, să-l neutralizeze – astea sunt etapele – pe cel vizat. Pe Erdogan. Pentru că o lovitură de stat se dă împotriva celui care conduce un guvern sau o ţară. Or, cum să pregăteşti tu şi să declanşezi lovitura când ăsta era afară?!... Asta e culmea inepţiei. Iar aici s-au demascat multe lucruri. Nu intru în ele pentru că îmi lipsesc datele de pe al treilea spaţiu. Dar putem trage concluzia că nu s-a îndeplinit o condiţie esenţială a unei lovituri de stat: aceea ca în interiorul cercului loviturii să fie cel vizat sau, altfel spus, ca ţinta directă să fie prezentă în interiorul cercului, acolo unde poate fi capturată”, arată generalul.

„Lovitura din interior nu putea să fie dată fără acceptul unui centru exterior”

I-am atras atenţia domnului general Mircea Chelaru, cu tot respectul, că totuşi au fost şi excepţii în istoria mai mult sau mai puţin recentă, respectiv cazuri în care lovitura de stat/de palat au dat-o, metaforic vorbind, „şoarecii”/„şobolanii” când „pisica nu era acasă”. „Da, dar nu în interiorul Turciei. Şi nici al Greciei. Nici răscoala căpitanilor. Nici a coloneilor. Nici loviturile succesive de schimbare”, a fost replica promptă a generalului-strateg, care părea că avea răspunsul „pe ţeavă”. Şi au venit şi explicaţiile: „Pentru că aici problema este mai simplă. E o problemă de a păstra Turcia în interiorul Constituţiei din 1923 a lui Kemal Ataturk, cu toate îmbunătăţirile sale ulterioare. Adică statul laic. Adică separarea religiosului de administraţia statului şi menţinerea Turciei în interiorul unui stat secular. Or, cum vine asta? Un cleric, cum s-a zis, să dea o lovitură de tip Kemal?!... Cum vine treaba asta? Eu mă gândeam invers: un cleric să dea o lovitură pentru păstrarea unei Constituţii non-seculare. Deci, iarăşi e întoarsă pe dos treaba. Şi, v-am spus, sunt multe lucruri care fie au fost calculate greşit, că nu se leagă, fie suntem în faţa unui paradox a cărui cheie încă nu a fost găsită. Iar cheia acestui paradox e numai la cel care a gândit-o din afară. Lovitura din interior nu putea să fie dată fără acceptul unui centru exterior. Care e acela nu e locul să discutăm acum.”

Este Erdogan „factorul X” în ecuația loviturii de stat eşuate?

Aceasta ar fi analiza la modul general şi în varianta în care îl excludem pe Erdogan din ecuaţie. Dar, dacă, aşa cum deja adepţii teoriei conspiraţiei au luat în calcul, Erdogan ar deveni/ar fi „factorul X” al loviturii de stat? „Eh, aici se leagă. El, Erdogan, în continuu marş de acceptare a islamizării mentalului – pentru că, dacă v-aţi uitat, 80% din cei aflaţi în stradă au strigat «Erdogan, Erdogan», şi ăştia erau «cei cu bărbile lungi» –, iar în cazul acesta nu este exclusă această combinaţie. El (n.r. – Erdogan) o să aibă suficiente atuuri să scape de tot ceea ce ţine sub control Turcia seculară (n.r. – laică), respectiv armata şi parte din justiţie care sancţiona deviaţiunile”, arată generalul în analiza sa făcută „la sânge”.

„Să-l arestezi pe şeful Bazei NATO de la Incirlik mă face să-mi fac cruce”

Şi continuă încercând să explice cele greu de explicat chiar şi pentru un strateg militar cu state vechi: „Este interesant să vedem lista celor care au fost arestaţi din Armată şi Justiţie. Trebuie să fim foarte atenţi că Turcia este mare şi din mii şi mii de oameni au ales să-i aresteze numai pe unii. Mai mult decât atât: să-l arestezi pe şeful bazei aeriene şi, mai mult, al Bazei NATO de la Incirlik, care este principala posesoare de vectori nucleari (n.r. – din această parte a lumii). Din câte ştiam eu, sunt în jur de 100 de vectori nucleari acolo. Or, să-l arestezi pe cel din Baza Incirlik, care este bază NATO, mă face pe mine să-mi fac semnul crucii şi de sus în jos şi de jos în sus. Chiar să nu fi ştiut nimic CIA? Nu mă întreb ca în septembrie, ştiţi dvs. când, nu?!... Să nu fi ştiut chiar nimic CIA?!... Nu. Sunt convins că s-a ştiut. Numai că nu s-a înţeles sau nu s-a intuit amploarea. Acum încearcă să pună furtunurile şi să stingă focul. Pojarul a fost prea mare. Trebuia să fie doar o demonstraţie de forţă, ieşire pe stradă, armata tratată corect, şeful statului-major ţinut deoparte, încercuit, ca şi cum, vezi Doamne, ăștia care suntem ai lui Erdogan nu ne-am amestecat, sunt alţii, din alte părţi!... Fără vărsare de sânge şi fără nimic altceva. Dar totul a scăpat de sub control. Şi scăparea de sub control a fost forţată. Aici este concluzie sigură.”

„Eu leg Brexitul cu această turbulenţă groaznică a Turciei”

Întrebat dacă evenimentele din Turcia ar putea fi o continuare – e drept, târzie – a fenomenului numit „Primăvara arabă”, generalul Chelaru are şi aici un punct de vedere mai mult decât interesant. Poate cel mai interesant din întreaga sa analiză. Iată-l: „E cu totul altfel aici, în Turcia. Aici e doar finalul. Primăvara arabă a însemnat destructurarea societăţii tradiţionale arabe. Care este pe bază de autoritate şi autocraţie. Or, societăţile scoase din sistemul acesta au produs cea mai mare turbulenţă care afectează nemijlocit Europa. Nu ştiu cum au gândit unii sau alţii. Unii aruncă pe ruşi, alţii pe americani. Dar, nu: ţinta acestei distrucţii este Europa. Eu leg Brexitul, marea relaţie permanentă, tradiţională Anglia-Turcia, cu această turbulenţă groaznică Turciei. Să nu uitaţi că sub arme, efectiv, are o armată mai mare decât SUA. Au 1,5 milioane de oameni sub arme, iar americanii au pe state 1,2 milioane. Dar ei nu pot să întreţină atâţia soldaţi, cu conscripţie permanentă, cum face Turcia. Cea mai mare forţă militară, având şi tehnologie avansată, pentru că sunt peste 80 de fabrici NATO acolo: tancuri Abraham, rachete, piese de avioane şi avioane în sine. Deci, din punctul ăsta de vedere, avem un mare semn de întrebare. Eu, recunosc, încă nu am descifrat ce se întâmplă.”

„Erdogan nu rămâne în picioare, dar îşi va duce jocul până la capăt”

Spunându-i că alăturarea Brexitului de evenimentele din Turcia reprezintă cea mai interesantă analiză a crizei din Bosfor, generalul Chelaru ne duce direct pe tabla de şah... a Europei. Şi spune: „Eu analizez din perspectiva omului care vede a şaptea lovitură de mat. Acum se joacă încă pe tablă, dar matul este în altă parte. Reţineţi ce vă spun: e a şaptea lovitură de mat. Pentru Europa, bineînţeles. Pentru mine, distrucţia din Turcia a însemnat un dezechilibru total pentru Europa. Închipuiţi-vă că acum, Turcia a spus: «Asta este situaţia, nu mai putem ţine niciun fel de emigrant. Plecaţi, fraţilor! Plecaţi şi voi de aici!...». Şi începe marele exod. De fapt, cumplitul exod. Or, Erdogan îşi va juca piesa până la capăt. Erdogan nu rămâne în picioare, vă spun eu. Dar îşi va duce jocul până la capăt. Pentru că acum este momentul să elimine, pe de o parte, duşmanii, rivalii şi, pe de altă parte, să instituie regulile apropiate de promisiunile lui din campanie.”

„De ce tace Germania? Coloana a cincea (n.r. – a Turciei) e acolo”

Promisiunile lui Erdogan din campanie nu trebuie uitate. Generalul Chelaru atrage atenţia: „Luaţi lista celor nouă promisiuni ale lui din campanie şi o să vedeţi: supremaţia Turciei în zonă, redarea măreţiei imperiului, refacerea zonelor sale de influenţă clasică. Asta însemnând ce? Însemnând captarea tuturor statelor foste arabe care s-au islamizat. Deci s-a trecut uşor peste cele nouă puncte ale lui Erdogan din campanie. Nu economicul. Nu. Vedeţi că sunt cinci milioane de turci în Germania. De ce tace Germania? Coloana a cincea (n.r. – a Turciei) e acolo.”

De ce nu va rupe NATO contractul cu Turcia

L-am rugat pe domnul general Chelaru să ne explice de ce vorbim totuşi de a şaptea mutare de şah-mat. Iată şi răspunsul: „Cele mai imprevizibile sunt loviturile între cinci şi zece. Se poate da mat pe mutări arhistudiate, iar între cinci şi zece, mutarea a şaptea şi a opta sunt mutările-surpriză. Şi, de acolo, se dezvoltă cam 100 de posibilităţi. Trei mutări deja s-au consumat. Avertismentul SUA – care este fragil. Atenţionarea severă lui Putin: «Păstraţi Constituţia!». Tăcerea totală, vinovată, a Angliei. Păi, aveţi vreo declaraţie fermă din partea Angliei până acum? Aţi auzit cumva vreo declaraţie din partea Chinei? Din partea Indiei? Dar, cel mai important, daţi-mi o singură declaraţie sănătoasă, poate mi-a scăpat mie, o singură atitudine a Egiptului, ţară în care fenomenul a fost similar şi conduce armata şi azi! Cam atât pot să vă spun până acum. Mai mult nu pot să vă spun pentru că urmează o atitudine de statut rezervat NATO şi cred că o să apelăm la unul dintre punctele speciale NATO în care un stat membru, dacă produce asemenea nenorociri, ar putea să ajungă până la a se rezilia contractul. Dar prea puţin probabil acum. Încă nu este momentul. (...) Turcia, în afara NATO, devine cel mai mare pericol al zonei. Ne e drag, nu ne e drag, Turcia trebuie să rămână înăuntru NATO, ca să nu ne spargă geamurile din afară”. Poate că nici nu ar mai fi ceva de spus pentru că au fost trecute în revistă cele şase mutări/lovituri de şah-mat, a şaptea fiind cea a Turciei.

Ce trebuie să facă România în raport cu criza din Turcia

Am vrut să ştim de la generalul Chelaru şi care ar putea să fie costurile pentru România ale crizei din Turcia. Mai întâi, ne-a oferit un mesaj demn de un general patriot: „Mesajul este următorul: transmitem din partea celor care gândim pentru ţara asta că niciun efort, nicio acţiune, niciun gest, niciun sacrificiu nu sunt prea scumpe atât timp cât prezervă starea de pace a naţiunii şi a poporului. Să gândească, să nu mai provoace, să prezerve starea de pace a acestei naţiuni şi să-i ofere garanţia regenerării sale din cele două puncte-reper: biologic şi moral!”. Iar răspunsul la întrebarea noastră a fost următorul: „Pentru ţara noastră şi pentru guvernul de la Bucureşti, singura poziţie sănătoasă este cea pro-românească. Noi nu trebuie să facem politica nici a SUA, nici a NATO, nici a lui Erdogan. Noi trebuie să facem politica României pentru români: în interiorul NATO, în interiorul Consiliului de securitate european, în interiorul Comisiei Europene. Asta trebuie să facem, dacă vom face politică pro-românească şi pentru români, în armonizare cu posibilii existenţi în jurul nostru, atunci nu trebuie să ne fie frică de nimeni şi de nimic. Dar dacă vom fi «aplaudaci» şi ne vom da cu părerea despre binele altora şi ne punem cu partea din dos în geam, n-am făcut nimic. Pentru că e rău. E chiar foarte rău.”

Citiţi şi: 
Axa Moscova – Ankara reprezintă viitorulAdio, NATO?!

yogaesoteric
25 octombrie 2016

Hillary Clinton minte cu insolență

De la ambasada Ecuadorului la Londra, acolo unde s-a refugiat în 2012, Julian Assange se implică în campania prezidențială americană. Într-un interviu acordat la începutul lunii septembrie pentru Fox News, o televiziune din tabăra candidatului republican Donald Trump, fondatorul WikiLeaks a anunțat că în scurt timp vor fi publicate informații „importante” despre Hillary Clinton. O lună mai târziu,WikiLeaks a publicat 2000 de e-mailuri ale lui John Podesta, președintele de campanie a lui Hillary Clinton.

 

Cu ocazia interviului pentru Fox News, Assange a vorbit despre documentele clasificate pe care Clinton le-a trimis de pe adresa personală, nesecurizată, de e-mail, un caz despre care FBI a publicat la începutul lunii septembrie noi informații. Este „absolut incredibil” modul în care Clinton minte că nu știa ce înseamnă (C), adică un document clasificat, spune Assange, care a repetat de mai multe ori „Clinton minte”.

„Vreau să spun un lucru. Este foarte ciudat că informațiile au fost făcute publice vineri, înaintea weekendului liber de Ziua Muncii (când mulți americani pleacă în vacanță). Cred că ar trebui să ne întrebăm ce joc joacă FBI. Însă Hillary Clinton spune că nu știa ce înseamnă C între paranteze. Toată lumea de la toate nivelurile guvernului și toți de la WikiLeaks știu că aceasta înseamnă «informație clasificată».

De fapt am publicat mii de telegrame ale lui Hillary Clinton. Aici este «Clinton», cu semnătura ei, iar aici este un C între paranteze. Avem mii de exemple. Ea însăși a folosit aceste însemne (C). Și a primit de 22.000 de ori documente cu acest (C)”, a spus Assange.

În intervenția sa la Fox News, fondatorul WikiLeaks a ținut să spună că administrația Obama a persecutat prin intermediul legii spionajului mai mulți jurnaliști decât toate administrațiile americane de până acum luate la un loc.

Citiți și: 
E-mail-urile deconspirate ale lui Hillary Clinton confirmă că Libia a fost distrusă de SUA și NATO 187 de organizații finanțate de Soros îl atacă zi de zi, cu îndârjire, pe Donald Trump pentru că îi deranjează pe așa-zișii «ILUMINAȚI» (I)

yogaesoteric
25 octombrie 2016

187 de organizații finanțate de Soros îl atacă zi de zi, cu îndârjire, pe Donald Trump pentru că îi deranjează pe așa-zișii «ILUMINAȚI» (I)

În martie 2016, Rich Swier, un cunoscut blogger american, a făcut revista presei americane și a identificat 187 de organizații finanțate în mod direct de Soros, care îl atacă zi de zi, cu îndârjire, pe Donald Trump pentru că îi deranjează pe așa-zișii „ILUMINAȚI”. 

S-au scris multe articole despre George Soros şi activismul său colectivist. Soros este un magnat al afacerilor, investitor, filantrop şi autor. Provine din descendenţă israelo-ungară şi deţine cetăţenie dublă, ungară și americană. El este președintele firmei Soros Fund Management (Gestionarea Fondurilor Soros), care gestionează 30 de miliarde de dolari. 

Discover the Networks a publicat o listă cuprinzătoare cu organizaţii finanţate de Soros şi de Fundația pentru o Societate Deschisă înființată de multimiliardarul american. Unele dintre aceste asociaţii s-au opus activ împotriva candidaturii lui Donald Trump şi este posibil să fie implicate în creşterea nivelului violenţelor şi al haosului care s-au putut observa cu ocazia tururilor electorale ale acestuia. Multe dintre aceste asociaţii militează pentru: graniţe deschise, amnistie, oferirea dreptului de vot persoanelor care din cauza unor sancţiuni legale nu pot beneficia de acesta, migraţie musulmană şi justiţie socială.

Printre organizaţiile care în anii precedenţi au primit finanţare directă şi asistenţă din partea lui George Soros şi a Institutului pentru o Societate Deschisă (OSI) se numără:

-Advancement Project: această organizaţie lucrează pentru organizarea comunităţilor de culoare în unităţi cu aceeaşi viziune politică, în timp ce propagă idei şi valori globale socialiste (de stânga) cât mai mult posibil, prin intermediul unui departament de comunicaţii sofisticat.

-Air America Radio: a fost o reţea de radio auto-proclamată liberală, care în prezent nu mai există.

-All of Us or None: această organizaţie doreşte să schimbe legile după care se votează, care sunt diferite de la stat la stat, încercând să le permită foştilor deţinuţi, celor eliberaţi condiţionat şi chiar actualilor deţinuţi să îşi exprime voturile în cadrul alegerilor politice.

-Alliance for Justice: binecunoscută mai ales pentru activismul care vizează numirea judecătorilor federali, această asociaţie îi portretizează în mod insistent pe nominalizaţii republicani drept extremişti.

-America Coming Together: Soros a jucat un rol principal în crearea acestei asociaţii al cărei scop este de a coordona şi organiza programe de mobilizare în vederea votării pro democrate.

-America Votes: Soros a jucat de asemenea un rol foarte important în crearea acestei asociaţii ale cărei campanii „Mergeți la vot” au avut drept ţintă predilectă cetăţenii cu viziuni democrate.

-America’s Voice: această asociaţie care militează pentru deschiderea graniţelor încearcă să promoveze o reformă „cuprinzătoare” pentru imigraţie care include un program viguros în favoarea amnistiei pentru imigranţii ilegali.

-American Bar Association Commission on Immigration Policy: această organizaţie „se opune legilor care cer angajaţilor şi altor persoane date despre educaţia pe care au urmat-o, despre problemele de sănătate, sau în legătură cu alte servicii sociale pentru a verifica cetăţenia sau statusul de imigrant”.

- American Bridge 21st Century: acest super PAC (Political Action Comitee) efectuează cercetări asupra oamenilor politici și a formațiunilor politice aflate în opoziţie în scopul de a ajuta candidaţii politici democraţi să îi învingă pe rivalii republicani.

-American Civil Liberties Union: această asociaţie se opune virtual tuturor măsurilor de securitate naţională care au fost adoptate de către guvernul american după tragicul eveniment 9/11. Este în favoarea graniţelor deschise, a sărit în apărarea unor suspecţi terorişti şi a susţinătorilor lor şi l-a numit pe fostul terorist de stânga Bernardine Dohrn în comisia ei de supraveghere.

- American Constitution Society for Law and Policy: acest institut de cercetări legislative urmăreşte să direcţioneze jurisprudenţa americană către viziuni de stânga prin recrutarea, îndoctrinarea şi mobilizarea tinerilor studenţi la drept și susţinerea acestora pentru a obţine posturi de conducere. Le asigură de asemenea democraţilor socialişti o poziţie publică din care să îşi denunţe adversarii.

-American Family Voices: asociaţia lansează şi coordonează campanii mediatice care îi denunţă pe republicani ca fiind corupţi.

- American Federation of Teachers (AFT). O lungă perioadă de timp preşedintele AFT a fost Albert Shanker, după moartea acestuia, în anul 1997, postul fiind ocupat de Sandra Feldman care, în timp, a redefinit direcţia federaţiei. Ea a asociat ATF cu elemente puternice de aripă stângă ale Noii Mişcări Muncitoreşti (New Labor Movement). Atunci când Feldman a murit în 2004, succesorul ei a fost Edward McElroy, urmat de Randi Weingarten în 2008. Toţi cei trei au menţinut federaţia pe direcţia socialistă care a fost adoptată după moartea lui Shanker.

- American Friends Service Committee: această asociaţie consideră că SUA este principala cauză a suferinţei umane pe Pământ. În acord cu această părere, ei susţin dezarmarea unilaterală a Americii, disoluţia graniţelor ei, amnistie pentru imigranţii ilegali, abolirea pedepsei cu moartea şi anularea legii Patriot Act.

- American Immigration Council: această organizaţie non profit este un membru proeminent al lobby-ului în favoarea graniţelor deschise. Militează pentru amnistie şi drepturi extinse ale imigranţilor ilegali care locuiesc în SUA.

- American Immigration Law Foundation: asociaţia susţine amnistia pentru imigranţii ilegali în numele cărora se judecă cu guvernul SUA.

- American Independent News Network: organizaţia promovează „jurnalismul de impact” care militează pentru schimbare progresistă.

- American Institute for Social Justice (AISJ): scopul AISJ este acela de a pregăti organizatori foarte pricepuţi care pot transforma comunităţile sărace prin metode de presiune asupra guvernului pentru rezolvarea cât mai grabnică a următoarelor aspecte: îmbunătăţirea serviciilor orăşeneşti, interdicţia drogurilor, prevenirea crimelor, locuinţe pentru populaţie, locuri de muncă în sectorul public, accesul la sistemul de îngrijire medicală, şcoli publice.

- American Library Association: asociaţia a fost un critic vehement al „războiului împotriva terorii” dus de administraţia Bush, în special al secţiunii 215 din Patriot Act pe care aceştia o numesc „un pericol actual asupra drepturilor constituţionale şi drepturilor la intimitate ale celor care utilizează serviciile bibliotecii”.

- The American Prospect, Inc.: corporaţia antrenează şi îndrumă jurnaliştii tineri de aripă stângă şi organizează întâlniri strategice pentru liderii socialişti.

- Amnesty International: organizaţia direcţionează o cantitate exagerată şi disproporţionată de critici în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului către America şi Israel.

- Applied Research Center (ARC): consideră SUA ca fiind o naţiune unde „rasismul structural” este în mod covârşitor „cimentat în ţesătura societăţii”. ARC doreşte construirea unei societăţi drepte şi echitabile prin intermediul „unei schimbări concrete a celor mai puternice instituţii americane”.

- Arab American Institute Foundation: institutul arabo-american denunţă creșterea intenţionată a încălcărilor drepturilor civile ale arabilor americani în perioada care a urmat evenimentului 9/11 şi descriu Israelul ca pe un brutal opresor al poporului palestinian.

- Aspen Institute: această organizaţie promovează în mod radical protecţia mediului înconjurător şi priveşte America drept o naţiune bolnavă de un „rasism structural” covârşitor şi ferm înrădăcinat. (n.red. Geoană este șeful Aspen România.)

- Association of Community Organizations for Reform Now: această grupare realizează mobilizarea la vot în favoarea stângii democrate. Aceste iniţiative sunt notorii în ceea ce priveşte frauda şi corupţia lor.

- Ballot Initiative Strategy Center: această organizaţie urmăreşte să introducă o „strategie naţională progresistă” cu ajutorul mijloacelor de votare – propuneri legislative la nivel statal care trec cu succes printr-un proces de petiţionare („iniţiativă”) și care apoi sunt votate de către public.

- Bill of Rights Defense Committee: această grupare oferă proiecte detaliate pentru activiştii interesaţi în a convinge orăşele mai mici sau oraşe importante şi chiar campusuri universitare să-şi declare în mod public opoziţia împotriva Patriot Act şi să se autoproclame „Zone de siguranţă a libertăţilor civile”. Organizaţia a sărit de asemenea în apărarea avocatului Lynne Stewart care se autodescrie ca fiind radical şi care a primit în 2005 o condamnare pentru că a distribuit suport material pentru acte teroriste.

- Black Alliance for Just Immigration: această organizaţie încearcă să creeze o mişcare strâns unită pentru „justiţie economică şi socială” focalizându-se în principal pe identitatea rasială neagră.

- Blueprint North Carolina: această grupare caută să influenţeze „politica statală în North Carolina astfel încât rezidenţii acestui stat să beneficieze de mai multe legislaţii progresiste în ceea ce priveşte accesul îmbunătăţit la îngrijire medicală, sporirea salariilor, asigurarea unui mediu înconjurător mai curat şi mai sigur, accesul la serviciile de sănătate pentru reproducere ”.

- Brennan Center for Justice: acest think tank/ grup activist juridic întreprinde studii meticuloase, pune bazele unor campanii mediatice, înaintează petiţii juridice de tip amicus curiae (prieten al curţii), asigură susţinere legală pro bono (gratuită) pentru activişti şi judecă anumite cazuri test, în vederea realizării unor schimbări radicale.

- Brookings Institution: această organizaţie a fost asociată cu numeroase programe internaţionaliste şi sponsorizate de stat, incluzându-l pe cel prin care se doreşte facilitarea instaurării unui guvern mondial dominat de Organizația Naţiunilor Unite (ONU). Brookings Fellows a făcut de asemenea apel pentru o colaborare globală adiţională în ceea ce priveşte comerţul şi sistemul bancar, expansiunea Protocolului Kyoto şi asigurări de sănătate naţionalizate pentru copii. Nouă economişti Brookings au semnat o petiţie prin care se opuneau reducerii taxelor instituite de preşedintele Bush în anul 2003.

- Campaign for America’s Future: acest grup susţine creşterea taxelor, medicina socializată (finanțarea din fonduri publice a serviciilor de sănătate destinate tuturor), o expansiune dramatică a programelor de ajutor social.

- Campaign for Better Health Care: această organizaţie militează în favoarea unui sistem medical universal condus de guvern şi care să aibă un finanţator unic.

- Campaign for Youth Justice: această organizaţie afirmă că „prin transferarea condamnaţilor juvenili în sistemul de justiţie pentru adulţi se ating rate mai înalte de recidivă, tinerii încarceraţi sunt supuşi unor riscuri care nu sunt necesare, are o mică valoare în a-i descuraja să nu mai comită fapte penale şi siguranţa publică nu este îmbunătăţită în acest mod”.

- Campus Progress: proiect al Center for American Progress finanţat de Soros, această grupare vrea să „susţină vocile progresiste din campusurile colegiilor şi al universităţilor, să se opună influenţei tot mai ridicate a grupurilor de aripă dreaptă din aceste medii, şi să ofere funcţii de conducere unei noi generaţii de lideri progresişti”.

- Casa de Maryland: această organizaţie desfăşoară un lobby agresiv pe lângă legislatori pentru a vota în favoarea unor legi care promovează drepturi sporite, inclusiv amnistie, pentru imigranţii ilegali care locuiesc în prezent în SUA.

- Catalist: aceasta este o firmă de consultanţă politică (cu profit) care urmăreşte „să ajute organizaţiile progresiste să realizeze creșteri măsurabile ale implicării civice, şi succesul electoral prin alcătuirea şi operarea unei vaste baze de date care cuprinde toţi americanii care au vârsta necesară pentru a vota”.

- Catholics for Choice: această organizaţie numită catolică susţine dreptul femeilor de a avorta la cerere.

- Catholics in Alliance for the Common Good: acest grup politic non-profit se implică pentru a obține suport din partea comunităţii catolice pentru candidaţii, obiectivele şi legislaţia de aripă stângă.

- Center for American Progress: acest think tank de stânga este condus de către fostul şef al echipei lui Clinton, John Podesta, lucrează îndeaproape cu Hillary Clinton şi angajează numeroşi foşti membrii ai administraţiei Clinton. Între scopurile sale principale se află „dezvoltarea unei viziuni pe termen lung a unei Americi progresiste” şi „punerea la dispoziţie a unui forum pentru a genera idei noi pentru viitor precum şi propuneri legislative”.

- Center for Community Change: acest grup recrutează şi antrenează activişti pentru a fi vârfuri de lance în promovarea și susținerea subiectelor campaniilor stângii politice. Promovând o finanțare sporită pentru programele de ajutor social prin aducerea „în atenţie a problemelor naţionale majore legate de sărăcie”, centrul îşi sprijină programele de pregătire a activiștilor pe baza tehnicilor predate de faimosul organizator radical Saul Alinsky.

- Center for Constitutional Rights: această organizaţie pro-Castro este un membru important al lobby-ului pentru deschiderea graniţelor. Centrul s-a opus aproape tuturor măsurilor împotriva terorismului care au fost adoptate de guvernul SUA după tragedia 9/11 şi consideră că nedreptăţile pe care SUA le face provoacă acte de terorism internaţional.


(va urma)

Citiţi şi:
Isteria Grupului Bilderberg satanic împotriva lui Donald Trump a ajuns la paroxism 
WikiLeaks: Guvernul SUA și Soros se află în spatele dezvăluirii Dosarelor Panama, pentru a-l ataca pe Putin




yogaesoteric
23 octombrie 2016