Epigrame si bancuri

PARADOX ROMÂNESC Când românii sunt pe-afară Se topesc de dor de ţară, Iar ’năuntru se usucă: Se topesc de dor de ducă! DIVORŢ AMIABIL Să divorţăm civilizat Că doar niciunul nu-i mai breaz: Tu nu mă suferi când sunt beat, Eu nu te sufăr când sunt treaz! GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ Românul nostru, plin de zel, Se-ntoarce astăzi spre Apus: Mai bine Varză de Bruxelles Decât Salată a la Russe! SFAT PĂRINTESC De-ai să-nveţi, copile, carte, Ai s-ajungi şi tu departe Şi-o să ai atunci de toate… În Canada sau în State! NE PLEACĂ DOCTORII Ne pleacă doctorii din ţară Iar statul are ca pretenţii Să ia, urgent, cu ei, afară, Şi bolile şi pacienţii!… IARBA VERDE DE ACASĂ Iarba verde de acasă Oare ţi-o mai da fiori Când alergi cu limba scoasă După nişte… verzişori? ***************************************************** Un elev îl întreaba pe profesor: - Domnule profesor, de ce se numeste inima asa, daca ea este o pompa? - Pai mai baiatule, tu crezi ca prietenei tale i-ar placea sa-i spui ca o iubesti din toata pompa? Doi tipi într-un bar. - Cum sa fac sa ma las de fumat? - Eu încerc de doua luni. - Cu pastile ai încercat? - Da, dar nu pot sa le aprind! Ce întelege un barbat prin a te ajuta la curatenie? R: Sa-si ridice picioarele sa poti da cu aspiratorul… Preotul la înmormântare: - Decedatul a fost un om bun, un sot credincios, un tata iubitor, corect, generos … Vaduva în soapta: - Copii, cineva sa mearga sa priveasca în sicriu. Vreau sa ma asigur ca nu am gresit înmormântarea. Doi îndragostiti în parc. - Iubito, înaintea mea cu cine te plimbai în parc? - Cu nimeni. - Serios?!? - Toţi aveau masina! - Doamnă, rochia asta vă face grasă! - Ah, Slavă Domnului, și eu care credeam că e de la shaorma Doctorul catre pacient: - Pierzi nopti? - Nu - Fumezi? - Nu. - Consumi alcool? - Nu - Nu mai rânji ca un cretin. Oricum gasesc eu ceva! La şcoală, la ţară, profesoara întreabă elevii: - Copii, când e cel mai potrivit moment pentru culesul fructelor ? Micul copil de ţigan răspunde: - Când e legat câinele !

Paul

Scrisoarea a N-a, sau ligamentu'ncrucișat.

- Tu eşti Ponta?

- Da-mpărate!
- Te îmbarc cu orice risc!
De nu, vei rămâne veşnic cu ruptură de menisc.
- Orice gând ai, împărate, sunt convins că-i ăla bun. 
Cât suntem încă pe pistă, eu îţi zic: Hayırlı olsun! 
Despre partea operării însă, Doamne, să mă ierţi, 
ştiu că e nevoie mare de-o echipă de experţi. 
Dacă n-ai clinici ca lumea, asistente, materiale, 
ai putea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale.
- Cum? Am clinică privată! Crede-mă că vreau şi pot! 

Nu-mi stau mie împotrivă DNA sau DIICOT!
O, tu nici visezi, ghiaure, câţi ca tine-am operat!
Dezleg ca pe integrame ligamentu-ncrucişat!
N-ai avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face 
şi-am oprit private jet-ul ca să te salvez, cirace! 

Am fost şi eu prim ministru...vremuri de apocalips.
Era cât pe ce atuncea să îmi bag picioru-n ghips. 
Ştiu ce-nseamnă procurorii când asupra ta se-abat, 
dar am ajuns preşedinte şi scăpat-am de mandat.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă, 
cu o ură ne-mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
am jurat ca peste dânşii să trec falnic, și să-i rup, 
să le smulg la fiecare câte-un NUP, NUP, NUP, NUP, NUP…
De-a parchetelor urgie tu te aperi cu-un menisc? 
Şi purtat pe-aripi de Boeing crezi c-o să te scap de Fisc?
- Nu de Fisc, căci Uncheşelu văd că sâmbetele-mi poartă.
Decolează, deci, degrabă! E chiar sâmbătă; ce soartă!

Lelia Munteanu, gandu.info

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Agonia politică a lui Victor Ponta s-a transmis și PSD

Autor: Ion Cristoiu | miercuri, 17 iunie 2015 |

Eu am scris că absența unor lideri europeni - premierul bulgar a fost, totuși, prezent - n-a ținut de boicotarea unei ceremonii într-o țară dictatorială, ci de faptul că Jocurile europene n-au trecut drept atît de importante încît să merite osteneala unei urcări în avion.

Prin urmare, prezența lui Victor Ponta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene n-a adus nici o pagubă României, și nici n-avea nevoie de permisiunea Imperatorului de la Cotroceni, cel care – din cîte se vede – ocupat cu transformarea vilei de la Snagov într-un Palat demn de Idi Amin Dada,  în suirea într-un automobil demn de un președinte de republică din Caraibe, și nu de o Republică din Europa, (cîte delicii nu găsesc el și nevasta în funcția de președinte! Pot călători cînd vor peste hotare, pot face sindrofii pe litoral fără să plătească la hotel și pot beneficia de știri în presă despre tivul rochiței prezidențiale fără să le dea un ban fomiștilor de la tabloide) nu s-a ocupat de citirea Constituției. Dacă ar fi avut timp, și-ar fi dat seama că premierul, ca șef al unei părți a Executivului, nu trebuie să ceară voie președintelui, șeful celeilalte părți a Executivului, pentru a călători peste hotare.  

Aceeași mașinărie a atins culmea imbecilității susținînd că Victor Ponta s-a dus la Baku, unde era și Vladimir Putin, pentru a da semn Americanilor că, la o adică, ar putea s-o cîrmească spre ruși, dacă Binomul SRI-DNA nu curmă Operațiunea de debarcare a sa prin intermediul unei instituții de forță. Articolele din presă care se screm să dovedească asta sînt semnate de purtătorii de cuvînt ai SRI. Printre deciziile pe care ar fi trebuit să le ia mai demult noul director Eduard Hellvig, s-ar fi cuvenit să fie și cea de înlocuire a ofițerilor acoperiți din presă, care s-au dovedit din plin imbecili cu semnătură, cu alții, mai deștepți, mai abili. Cei care au scris idioțenia cu semnalul dat americanilor nu numai că au imaginea unei vieți internaționale ca pe maidanul nostru de mahala, unde Săftica de la butic se giugiulește cu Ghiță de la Sculări, ca să-i facă-n ciudă ibovnicului de la Frizerie, dar, mai mult, îi conferă lui Victor Ponta o bărbăție absentă acestuia în chip evident.

Vedeți vreun politician român – de la Klaus Iohannis pînă la Ion Iliescu – în stare să se apropie de Moscova în detrimentul Washingtonului?

Doamne ferește!

Toți ștabii noștri postdecembriști, în frunte cu Ion Iliescu, s-au grăbit să pupe în toc pantoful  Padișahului de la Washington. Îl vedeți capabil pe Victor Ponta de asemenea mișcare geostrategică? El nu e capabil nici să-i dea un ghiont Generalului Gabriel Oprea, amintindu-i că UNPR nu există electoral fără alianța cu PSD. Cum să credem că Victor Ponta ar fi în stare de atare bărbăție?!

Chiar dacă participarea la Baku n-are semnificațiile date de Mașinăria propagandistică a Noii Puteri, totuși Victor Ponta trebuia să ia în calcul campania angajată împotriva sa de adversarii din politică, din presă și din instituțiile de forță ale României.

Ideal era să nu meargă la Baku.

Despre deplasare, scriam duminică pe cristoiublog.ro:

„Acum, deși cu imaginea făcută praf de Scandalul Dosarului de la DNA, Victor Ponta face în chip absolut gratuit un gest care hrănește campania împotriva sa.

Din nenorocire, campania împotriva lui Victor Ponta înseamnă campania împotriva PSD.”

De ce s-a dus Victor Ponta la Baku?

Pentru că, așa cum am scris despre el în sute de texte, e un iresponsabil vesel.

I-a venit așa un chef să meargă la Baku, să se simtă și el bine ca participant de înalt nivel la o ceremonie la care au venit doar pițifelnici.

Sau poate a fost o manevră pentru ca de acolo să plece direct în Turcia pentru a nu se spune, în țară, că a fugit de DNA.

Indiferent de cauze, un șef de partid, care e totodată și premier, înainte de a pleca, își pregătea răspunsul public la întrebarea:

Cum reacționăm dacă se pornește o campanie pe chestiunea asta?

E o întrebare pe care și-o pune pînă și un primar de comună înainte de a face ceva controversat, pentru că primarul se confruntă și el cu Opoziția din sat, alcătuită din învățătoarea care e certată cu nevastă-sa și dintr-un cumătru supărat că nu i-a dat voie să taie porcul fără a-l droga.

Ușor de văzut că Victor Ponta nu s-a preocupat de așa ceva.

Argumentele temeinice care-i ședeau la îndemînă n-au fost invocate în niciun Comunicat. Purtătorul de cuvînt al Guvernului n-a avut nicio indicație să iasă și să explice. Cu excepția unei reacții palide a Rovanei Plumb, PSD a fost mort la campania declanșată în cazul vizitei la Baku.

De ce?

Pentru că agonia politică a lui Victor Ponta s-a transmis și PSD.

Cum altfel să explicăm ciudățenia că Actuala coaliție de guvernămînt pare condusă de UNPR, și nu de PSD, cum scrie la documente.

Nu știu ce se întîmplă în PSD.

Ar fi normal, cred, ca lideri mai tineri, care mai cred în partidul acesta, să treacă de îndată la acțiune.

E drept, Victor Ponta, asemenea lui Nicolae Ceaușescu, a făcut pustiu de personalități în jurul său.

Marea problemă a României nu e dacă se prăbușește Victor Ponta.

Marea problemă e dacă se prăbușește și PSD.

http://www.evz.ro

Zece aşa zise «teorii» şocante ale conspiraţiei care până la urmă s-au dovedit a fi pe deplin adevărate

de Magdalena Darie

Nu de puține ori, evenimente importante care au marcat cursul istoriei au stârnit vii controverse. La fel și o serie de fapte pe care un om normal aproape că nu le poate considera reale. Informații de acest gen sau cele care contraziceau versiunile oficiale au fost catalogate, în special în mass media, ca teorii ale conspirației, susținătorii lor fiind ridiculizați și în unele cazuri chiar eliminați. În timp însă, oricât de șocante au părut la prima vedere, multe dintre aceste „teorii” s-au dovedit a fi cât se poate de reale. 
Câți dintre americani credeau că în țara lor se implementează sisteme sofisticate de urmărire în masă a populației, înainte ca Edward Snowden să dezvăluie cu ce se ocupă în secret NSA?

Vă invităm să parcurgeți în continuare 10 așa-zise teorii care s-au dovedit a fi cumplite realități ale conspirației. Spectrul nebuniei celor aflați în spatele acestora este vast: de la pretexte pentru a declanșa războaie, până la trafic de arme și droguri, asasinate şi chiar cumplite experiențe pe oameni.

1. CIA a plătit un martor mincinos pentru a legitima Războiul din Golf

Războiul din Golf a costat aproximativ 60 de miliarde de dolari şi a ucis peste 100.000 de oameni, majoritatea civili. Pentru a căpăta girul populaţiei ca să poată ataca Irakul – acuzat la vremea respectivă că ar fi invadat Kuweitul – administraţia americană a folosit o foarte vicleană strategie de manipulare a populaţiei.

În 1990, o adolescentă de 15 ani pe nume Nayirah mărturisea printre lacrimi în faţa Camerei Reprezentanţilor din SUA că ajuta ca voluntar într-un spital din Kuweit când soldaţii irakieni au intrat în forţă, au aruncat nou-născuţii din incubatoare pe podeaua rece, au împiedicat personalul medical să-i ajute, apoi au plecat cu incubatoarele. Între timp, toţi bebeluşii au murit. Mărturia a fost preluată de mass media şi a influenţat din plin opinia publică din SUA în favoarea pornirii războiului împotriva Irakului.

Doi ani mai târziu, un jurnalist a descoperit că Nayirah era de fapt fiica ambasadorului Kuweitului în SUA şi că aceasta a primit bani de la CIA pentru mărturia falsă. Mai mult, serviciile de informaţii i-au plătit fetei chiar şi cursuri de actorie, ca ea să fie apoi cât mai credibilă în timp ce înşiră minciuni. Într-un final, chiar şi Nayirah a recunoscut că a interpretat un text care i-a fost oferit şi că nici nu a fost vreodată voluntar în spitalul respectiv, nici nu a văzut vreo atrocitate comisă de irakieni.

Apoi s-a aflat că întreaga campanie de manipulare a populaţiei a fost organizată de o foarte puternică firmă de lobby, plătită cu milioane de dolari din banii guvernului SUA. S-a făcut chiar şi un studiu pentru a se vedea la ce reacţionează americanii, şi s-a constatat că cel mai mult i-ar înduioşa nedreptăţile şi atrocităţile comise împotriva unor nevinovaţi. Principala activitate a companiei a fost să fabrice şi să ofere presei americane spre difuzare ştiri cât mai dramatice în care irakienii să fie clar indicaţi ca principali vinovaţi.

2. Scandalul Watergate

Scandalul Watergate ilustrează abuzul de putere din Statele Unite, din anii '70. Pe atunci, ideea că oficialii Partidului Republican, care îl susţineau pe preşedintele Richard Nixon, ar putea spiona sediul central al oponenţilor politici din Partidul Democrat părea de necrezut.

Totuşi, în 1972, în urma unor spargeri repetate la Hotelul Watergate, unde îşi aveau birourile principale democraţii, s-a dovedit că republicanii instalaseră microfoane şi spionau îndeaproape strategia politică a opoziţiei, în încercarea disperată de a îl ajuta pe Nixon să fie reales într-o perioadă în care opinia publică era deja sătulă de numeroasele scandaluri de corupţie legate de republicani.

S-a dovedit apoi că Nixon şi apropiaţii săi se foloseau de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Administraţia Fiscală americană (IRS) pentru a hărţui şi intimida oponenţii politici şi grupurile de activişti.

Scandalul Watergate a dus la demisia lui Richard Nixon şi la condamnarea a 48 de persoane. Dar cum o mână o spală pe alta, Nixon a fost salvat de Gerald Ford, care tocmai fusese numit vicepreşedinte înainte de celebra demisie, şi care apoi a preluat funcţia de preşedinte al Americii. Ford a emis o proclamaţie prin care l-a achitat pe Richard Nixon „pentru toate ilegalităţile pe care le-ar fi comis împotriva Statelor Unite ale Americii în timpul mandatului său”, specificând că situaţia lui Nixon este o tragedie „la care cu toţii luăm parte. Ar putea continua la nesfârşit, sau i-am putea pune punct. Am conchis că numai eu pot face aceasta, şi dacă pot, atunci trebuie să o fac”.

3. Contrabanda CIA cu cocaină

O altă teorie a conspiraţiei s-a dovedit a fi adevărată în august 1996, când jurnalistul  Gary Webb, câştigător al premiului Pulitzer, a dezvăluit că CIA este responsabilă pentru drama pe care o trăiesc foarte mulţi dependenţi de droguri şi familiile lor. În articolul Dark Alliance (Alianţa Neagră) publicat deSan Jose Mercury News, jurnalistul arată că „de mai bine de zece ani, tone de cocaină sunt vândute bandelor din Los Angeles, şi astfel milioane de dolari curg către o armată de gherilă din America Latină condusă de Agenţia Centrală de Informaţii din SUA”.

Webb a dezvăluit cum, sub protecţia CIA, rebelii din gruparea Contra din Nicaragua au trimis cocaină în Statele Unite în anii '80, care era apoi transformată în „crack”, nişte bulgări care puteau fi fumaţi şi care dădeau o foarte mare dependenţă. Din această afacere, Contra finanţa luptele de gherilă, iar în cartierele de negri din Los Angeles, zona cea mai defavorizată social, consumul de droguri şi rata mortalităţii din această cauză au atins niveluri record. Cocaina „crack” a pătruns apoi şi în alte mari oraşe americane, provocând cumplite drame.
În articolul său, Gary Webb citează un fost lider al grupării Contra care mărturiseşte că armata de gherilă era de fapt condusă de un agent CIA.

Urmarea publicării acestui material a fost şocantă: în timp ce pe internet articolul a devenit „viral” la vremea aceea, mainstream media, în loc să investigheze şi mai departe subiectul, a început să îl atace sistematic pe Webb, care ajunsese să dea declaraţii şi interviuri pentru a se justifica. Subiectul nu mai era traficul de cocaină făcut sub supravegherea CIA, ci jurnalistul Webb care lansează informaţii absurde. În final, chiar şi ziarul care a publicat articolul s-a dezis de Webb.

Mai târziu, o investigaţie a Senatului american a scos la iveală că Ministerul de Interne din America (US State Department) a plătit traficanţi de droguri pentru „asistenţă umanitară acordată grupării Contra”. Iar în 1998, inspectorul general al CIA a admis că agenţia a ştiut tot timpul că gruparea Contra făcea trafic cu cocaină pe teritoriul SUA. În acelaşi an a fost lansată cartea Dark Alliance, în care, în peste 500 de pagini, Gary Webb dezvoltă subiectul. Acestea au fost însă ignorate de presă, care era ocupată cu scandalul trivial Monica Lewinsky. 

În următorii ani, din cauza discreditării masive, Webb reuşea din ce în ce mai greu să găsească un ziar dispus să îi publice articolele. În 2004, jurnalistul a fost găsit mort, cu două împuşcături în cap. Poliţia a decis năucitor că a fost vorba de sinucidere (!!!).

4. Sinistrul experiment Tuskegee Syphilis

O altă teribilă teorie a conspiraţiei care s-a dovedit apoi a fi adevărată este experimentul Tuskegee Syphilis, un studiu clinic al Serviciului de Sănătate Publică din SUA, prin care se urmărea evoluţia sifilisului la bărbaţii negri. Experimentul a început în 1932 şi s-a desfăşurat timp de 40 de ani, în zonele rurale din Alabama. Subiecţii erau păcăliţi să creadă că primesc îngrijiri medicale gratuite, însă adevărul este şocant.

Aproape 400 de bărbaţi bolnavi de sifilis au fost cuprinşi în studiu. Ei primeau mâncare şi asigurare pentru înmormântare în schimbul controalelor medicale la care participau. Deşi medicii ştiau că subiecţii studiului au sifilis, nu îi informau despre aceasta - spunându-le doar că au „sânge rău”, conform credinţei locale - nu le dădeau tratament şi nici nu le permiteau să participe la alte programe guvernamentale care se desfăşurau în zonă şi care ofereau penicilină pentru tratarea sifilisului. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 250 dintre bărbaţii cuprinşi în studiu s-au dus în armată, şi atunci au fost informaţi că au sifilis, însă le-a fost refuzat accesul la tratament.

Studiul s-a încheiat în 1972, datorită unei scurgeri de informaţii care a ajuns în presă. În timpul studiului au murit peste 100 de bărbaţi, 40 de femei (soţii ale lor) şi 19 copii născuţi cu sifilis. În 1997, preşedintele Bill Clinton a oferit scuze publice din partea administraţiei americane victimelor teribilului experiment Tuskegee Syphilis.

5. Incidentul inventat din Golful Tonkin

Incidentul din Golful Tonkin este una dintre cele mai cumplite minciuni din istorie, care a dus la escaladarea unui război în care peste 3 milioane de oameni şi-au pierdut vieţile.

Pe 4 august 1964, preşedintele american Lyndon Johnson, care deja avea pe „agenda” sa ascunsă de lucru implicarea Statelor Unite în războiul din Vietnam, a informat publicul că navele americane staţionate în Golful Tonkin din nordul Vietnamului au fost atacate de armata vietnameză. 

În ochii americanilor de rând, Statele Unite ale Americii tocmai deveniseră victime şi era necesar să se apere. Congresul a adoptat imediat Rezoluţia Golful Tonkin, care a permis armatei americane să atace Vietnamul de Nord.

Războiul din Vietman a continuat până în 1973. Sute de mii de soldaţi americani au participat la conflict. 

În urmă cu zece ani au ieşit la iveală documente secrete, inclusiv înregistrările unor convorbiri telefonice, care arată fără dubiu că preşedintele Johnson a minţit şi că incidentul din Golful Tonkin a fost inventat pentru a putea fi justificată atacarea Vietnamului de Nord.

6. Operaţiunea Northwoods

La începutul anilor '60, când Fidel Castro a ajuns la putere în Cuba şi regimul comunist condus de el nu mai făcea jocurile Americii, conducătorii de top din armata SUA şi-au pus imaginaţia sinistră la contribuţie pentru a schiţa cele mai mârşave operaţiuni de tip steag fals. La vremea respectivă acestea păreau doar nişte hilare teorii ale conspiraţiei... până în 1997, când desecretizarea a 1500 de documente a arătat că de fapt nu era deloc vorba despre nişte invenţii.

Operaţiunea Northwoods a fost propusă în 1962. În cadrul acestei operaţiuni se sugera ca CIA şi alte servicii ale guvernului american să comită acte de terorism împotriva populaţiei şi a unor ţinte militare cu ajutorul unor avioane deturnate şi a unor atentate cu bombe, iar apoi să fie fabricate dovezi care să indice că făptaşii ar fi fost comuniştii cubanezi. Era recomandată chiar pornirea unei „campanii de teroare cubaneză în Florida şi chiar în Washington”. Astfel ar fi fost justificat un război împotriva Cuba. Această propunere nebunească a fost respinsă de preşedintele Kennedy, iar principalul iniţiator a fost concediat.

Totuşi, asta nu i-a potolit pe şefii armatei americane, avizi de război. Cel puţin doi ani de zile şi-au bătut capul cu tot felul de idei, care mai de care mai sinistre, despre cum pot înscena mai abil cele mai îngrozitoare atentate de care să fie apoi acuzat regimul Castro.
Astfel au apărut şi schiţele Operaţiunii Mangusta, care cuprindea multe idei similare celor din Operaţiunea Northwoods, provenite dintr-un memorandum al Armatei Americane numitPosibile acţiuni pentru a provoca, hărţui şi dezmembra Cuba.

Din acest memorandum a fost inspirată şi Operaţiunea Joc Murdar, care plănuia ca, în cazul în care nava spaţială Mercury, în care se afla popularul astronaut american John Glenn, s-ar fi prăbuşit, să fie învinuit Fidel Castro. „Vom reuşi aceasta fabricând diferite dovezi care să demonstreze interferenţe electronice din Cuba.”

O altă idee era ca americanii să atace un membru al Organizaţiei Statelor Americane şi să plaseze vina asupra regimului cubanez. „Astfel, SUA ar obţine aproape sigur cele două treimi din voturi necesare pentru a susţine o acţiune colectivă a membrilor Organizaţiei Statelor Americane împotriva Cuba”.  
Din fericire, toate aceste idei au rămas numai la stadiul de propuneri...

7. Operaţiunea Paperclip

Faptul că multe dintre minţile geniale ale Germaniei naziste – chiar dacă unele dintre ele au servit scopuri diabolice – îşi continuă munca în America a fost de necrezut după al Doilea Război Mondial. Apoi s-a dovedit că mulţi cercetători nazişti duc vieţi confortabile şi lipsite de griji în aşa numitul Tărâm al Făgăduinţei.

Operaţiunea Paperclip (Clamă pentru Hârtie) a fost declanşată imediat după încheierea războiului, în 1945, când preşedintele Harry Truman a autorizat aducerea în America a cercetătorilor de frunte din Germania. Scopul declarat a fost în primul rând de a împiedica ruşii să facă ei acest import de inteligenţă, iar apoi de a stopa o eventuală reconstrucţie a ceea ce fusese Germania nazistă.

Totuşi, Truman a specificat clar că nu doreşte ca în SUA să ajungă vreun nazist, aşa că toţi cei care au avut de-a face cu Partidul Nazist, mai mult decât a fi simpli membri de partid, adică toţi cei care au participat activ pentru a susţine ideologia nazistă nu au ce căuta în America.

Acestea au rămas însă doar vorbe. Conducătorii Forţelor Speciale Americane au „curăţat” trecutul multor oameni de ştiinţă care au activat în domenii precum arme chimice, inginerie aerospaţială sau medicină. Serviciile secrete americane s-au ocupat să
rescrie aproape în întregime, pe hârtie, trecutul cercetătorilor, iar numele operaţiunii provine de la clamele folosite când aceste documente false erau adunate pentru a fi recreat dosarul fiecărei persoane. Astfel, 1500 dintre cei mai inteligenţi oameni din Germania nazistă au fost aduşi să lucreze în America.

8. Operaţiunea „Rapid şi furios”

„Cui pe cui se scoate” credeau şefii Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Explozibili din SUA (ATF). Aşa că în 2011 au lansat operaţiunea „Rapid şi furios” prin care furnizau arme de contrabandă celor mai periculoşi traficanţi de droguri din Mexic, cu pretextul că astfel vor putea urmări traseul armelor şi vor reuşi să anihileze reţelele de trafic de droguri.

În cadrul acestei operaţiuni, ATF a facilitat şi monitorizat vânzarea a aproximativ 20.000 de arme de foc, însă un an mai târziu nu reuşise să recupereze decât o foarte mică parte din ele.

Nimeni nu ar fi crezut că tocmai ATF face trafic de arme, iar aceasta părea o ridicolă teorie a conspiraţiei. Totul a ieşit însă la iveală la finalul anului 2011, când CBS News a făcut publice documente care dovedeau implicarea ATF în vânzarea de arme de contrabandă, cu scopul ascuns de a lega crimele ce urmau să fie înfăptuite de traficanţii de arme din SUA, pentru ca mai apoi administraţia americană să înăsprească legile de control al armelor.

9. Asasinarea lui Martin Luther King Jr.

Pe 4 aprilie 1968 o veste cumplită şoca America: Dr. Martin Luther King Jr. fusese asasinat într-un hotel din Memphis. Laureat al premiului Nobel, Martin Luther King era o figură proeminentă în viaţa publică americană, fiind cunoscut pentru lupta sa împotriva nedreptăţilor şi discriminării la care erau supuse persoanele de culoare. Sub îndrumarea sa, prin nesupunere civilă şi nonviolenţă, comunităţile de negri din America au reuşit să obţină din ce în ce mai multe drepturi fundamentale care le fuseseră refuzate până atunci. 

Un evadat de la o închisoare din Missouri a fost găsit vinovat pentru crimă. James Earl Ray a pledat vinovat şi a fost condamnat la 99 de ani de puşcărie. Ray a încercat apoi de multe ori să îşi retragă declaraţiile şi a solicitat reluarea procesului, dar acest lucru nu s-a petrecut. El a murit după gratii, la vârsta de 70 de ani.

În 1993, Loyd Jowers, proprietarul unui restaurant de lângă hotelul unde a avut loc asasinatul, a afirmat public că uciderea lui Martin Luther King a fost o conspiraţie a guvernului american, împreună cu membri ai mafiei, şi că de fapt Ray a fost doar un ţap ispăşitor.

În încercarea de a scoate adevărul la lumină, familia King l-a dat în judecată pe Loyd Jowers în 1999, pentru simbolica sumă de 100 de dolari. În timpul procesului, atât proprietarul restaurantului cât şi familia lui Martin Luther King au susţinut că predicatorul a fost ucis în urma unei conspiraţii pusă la cale de administraţia de la Washington. Pe baza dovezilor prezentate la proces, un juriu format din 12 persoane a decis în unanimitate că „Jowers şi alţii, incluzând agenţii guvernamentale, au luat parte la o conspiraţie pentru a îl asasina pe Dr. Martin Luther King Jr.”.

10. Asasinate comise de CIA

La scurt timp după scandalul Watergate, Senatul SUA a declanşat o amplă investigaţie asupra serviciilor secrete, în încercarea de a reface încrederea populaţiei americane în guvern, care scăzuse dramatic. Ceea ce a scos la iveală această anchetă a avut tocmai efectul opus celui scontat: opinia publică a fost şocată de noile dezvăluiri.

Americanii au aflat că CIA şi FBI au orchestrat loviturile de stat care au dus la înlăturarea preşedintelui din Chile, Salvador Allende şi a prim ministrului iranian Mohammad Mosaddegh. Mai mult, agenţiile au fost implicate în asasinarea unor lideri şi revoluţionari din America Centrală şi de Sud.

Tot atunci au fost dezvăluite şi principalele tehnici de asasinare folosite de CIA: accidentele de maşină provocate de agenţi, îmbolnăvirile de cancer, sinuciderile înscenate, accidentele nautice sau de schi provocate, atacurile de cord declanşate de la distanţă cu ajutorul unor arme indetectabile şi împuşcarea.

Faptul că toate aceste teorii ale conspiraţiei, ridiculizate mult timp, s-au dovedit apoi a fi cutremurătoare adevăruri, îi face pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva chiar şi cele mai cumplite şi aproape de necrezut teorii ale conspiraţiei din acest moment nu ar putea fi totuşi perfect adevărate. În urmă cu ani de zile, ideea că planeta este condusă din umbră de clica malefică a francmasoneriei, care încearcă să ucidă cea mai mare parte a populaţiei lumii chiar sub ochii noştri naivi, prin tot felul de strategii sinistre, părea a fi un scenariu incredibil. Cu timpul, însă, tot mai multe adevăruri au ieşit la iveală, dovedind rând pe rând uciderea oamenilor prin chemtrails-uri, prin criminalele industrii farmaceutică şi alimentară, prin războaie provocate şi multe altele, precum şi încercarea de a subjuga şi controla fiinţele umane prin tehnologii HAARP, prin industria de muzică şi film şi prin mass media aservite intereselor acestei clici de criminali atroce.

Citiţi şi: 
«Noua» viziune asupra războiului preventiv 
Enigmele atentatului terorist asupra publicației Charlie Hebdo. Răzbunare sau conspirație? 
Un fost pilot CIA depune mărturie: niciun avion nu a lovit turnurile gemene pe 11 septembrie 2001 
yogaesoteric

12 iunie 2015 

Anunț șocant al fostei soții: Vladimir Putin a MURIT

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Fosta soție a lui Putin a declarat într-un interviu că fostul său soț este mort de câtva timp. Ludmila Putin a mai declarat că ea, împreună cu fiicele lor, au refuzat să joace rolul infam, propus de către elitele care conduc lumea, adică acela de a fi în continuare prima doamnă a Rusie, alături de sosia acestuia.

Ludmila a mai declarat că viața alături de Vladimir Putin a fost un infern. Umilințe, bătăi, narcotice, toate acestea au făcut parte din viața sa. Am fost o prizonieră, spune Ludmila. Acum, ea se teme că viața ei și a celor două fiice este în pericol.

În ceea ce privește evenimentul dispariției lui Putin, ea susține că în acea noapte, Putin a stat de vorbă cu fiicele sale, după care a dispărut și nu s-a mai întors acasă. După dispariția lui Putin, ea a fost amenințată, casa răvășită de numeroșii agenți care au controlat fiecare bucată de hârtie. Aceștia au sfătuit-o să tacă, pentru că altfel va muri.

Dispariția și implicit eliminarea lui Putin, au fost gândite de mult timp. În acest sens au fost pregătite pentru a lua locul lui Putin mai multe sosii. Când una dintre ele a ajuns la performanța dorită de elitiști, Putin a fost înlăturat.

Pentru că ea nu a acceptat rolul de soție a unei sosii, elitiștii au inventat divorțul lui Putin de Ludmila.

În prezent, Ludmila și cele două fiice ale sale, trăiesc în străinătate, sub identități false. Ea susține că în Rusia a fost pregătită o sosie și pentru ea. O perioadă de timp, Putin nu a mai apărut în public, situație care a ridicat multe semne de întrebare în lumea politică.

După apariția sa, din 15 martie 2015, rumorile s-au amplificat. Cel care a apărut în public, este cu adevărat Putin?

Absența lui Putin a fost pusă pe seama faptului că el a fost bolnav, sau că a devenit tatăl unui bebeluș.

Cu toate acestea, mulți politicieni, dar și prieteni de-ai lui Putin, au observat că persoana care s-a prezentat ca fiind Putin, în carne și oase, este diferită față de cel pe care l-au cunoscut.

Jurnalista Tania Rahmanova susține că la Kremlin a avut loc o lovitură de stat, după moartea opozantului său, Nemțsov. Jurnalista a mai declarat că ne rămâne ce ne rămâne, adică o sosie. Putin, ca fost ofițer al KGB, poate că devenise prin uriașa sa putere incomod pentru o parte din elita rusească, dar și mondială.

Este știut faptul că mulți președinți de stat au avut sosii, pe care le foloseau atunci când ei veneau în contact cu mulțimea și pericolul unui atentat era major. Alexei Navalnîi, unul dintre opozanții lui Putin, a declarat într-un interviu că la Minsk, februarie 2015, nu a fost Putin, ci una dintre sosiile sale.

Comportamentul ciudat, diferențe mari în înfăţişare și gesturi, dar și o cicatrice pe care sosia o are deasupra sprâncenei, i-au făcut pe mulți participanți, să-i dea dreptate lui Navalnîi. Stalin a fost unul dintre președinții cu cele mai multe sosii. Istoricii susțin că el ieșea foarte rar în public, preferând să trimită o sosie de a sa, la evenimente care se organizau în contact cu mulțimea.

http://www.stiripesurse.ro/

„Socialismul“ lui Ponta: Bani de la cetățeni pentru moguli

de Doru Cireasa , 12 iunie 2015

Înainte de votul din Parlament asupra moţiunii de cenzură depuse de opoziţie, Guvernul Ponta a decis ajutorarea televiziunilor de ştiri – majoritatea susţinătoare ale sale. Membri ai CNA, dar şi organizaţii media afirmă că este o încercare de cumpărare a bunăvoinţei televiziunilor.

Sensibil la imaginea sa publică menţinută zi de zi de către cele 4-5 televiziuni de ştiri existente la nivel central, majoritatea favorabile lui, Guvernul Victor Ponta vrea să dea acestora o mână de ajutor sub pretextul dificultăţilor în care televiziunile private se zbat.

Începând cu 1 iulie şi până la finele anului viitor, deci după încheierea alegerilor generale prevăzute pentru toamna lui 2016, televiziunile ce difuzează „emisiuni informative, culturale și educative de interes public” vor primi de la Guvern un ajutor de stat în valoare de 15 milioane de euro. Schema  este justificată de Guvern  prin „dificultățile persistente cu care se confruntă posturile de televiziune și radio”, ca şi cum site-urile de ştiri, ziarele tipărite sau alte forme de media ar duce-o mai bine.În plus, Guvernul argumentează că, odată ajutate cu bani, televiziunile vor oferi românilor “programe informative și educative de cât mai bună calitate.”

Totul pare a fi o schemă de menţinere a bunăvoinţei televiziunilor într-o perioadă fierbinte pentru Guvernul Ponta. Ordonanţa de urgenţă, act legislativ a cărui “urgenţă” nu este explicată de Guvern a venit cu două zile înainte de votul dat în Parlament la moţiunea de cenzură formulată de Opoziţie şi îşi va face efectul inclusiv anul viitor pe durata alegerilor locale din vară şi a celor generale din toamnă.

Guvernul are o insistenţă greu explicabilă de ajutorare a televiziunilor private. Actul normativ aprobat, miercuri, de Guvern este a treia formă care apare în mai puțin de o săptămână. În primele două variante de ordonanță banii ar fi provenit de la cabliști (5% din veniturile lor anuale), însă după protestele acestora Cabinetul Ponta a elaborat o a treia formă în care ajutorul de stat vine de la buget.

În aplicarea schemei de ajutor de stat, CNA va stabili criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, categoriile de cheltuieli eligibile şi procedurile de acordare şi monitorizare, iar acestea vor fi cuprinse într-o viitoare Hotărâre  de Guvern.

CNA votează la foc automat ce îi propune Guvernul

Fără prea mari discuţii, majoritatea cerută legal a Consiliului Naţional al Audiovizualului a votat ieri ajutorul propus de Guvern, după ce în urmă cu câteva zile îşi dăduse la fel de uşor acceptul pe o altă formă a actului legislativ.

Câţiva membri ai CNA au criticat ieri puternic măsura Guvernului. Dacă Dorina Rusu a spus că este vorba despre „o bătaie de joc”, un alt membru CNA, Florin Jucan, vede în ajutor o “susţinere generală a unor posturi de televiziune prin mecanisme care pot asigura clientelismul politic.” În primăvara acestui an, Jucan a propus instituirea unui Fond audiovizual cu scop unic – susţinerea proiectelor editoriale educativ-culturale. Forma adoptată de Guvern n-are nici o legătură cu ceea ce a sugerat el, spune Jucan. 

Ajutor discriminator

Într-un comunicat remis ieri presei, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Active Watch și Convenția Organizațiilor de Media (COM) au afirmat că apreciază drept inoportună instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru televiziuni, în perioada 2015-2016, și au solicitat Executivului să reconsidere această opțiune, luând în calcul alte modalități de a sprijini producția editorială și informarea publicului.

Potrivit acestor organizaţii, Ordonanța de Urgență a Guvernului din 10 iunie instituie o schemă de ajutor de stat în valoare de 15 milioane de euro pentru televiziunile din România. “Prin însăși natura sa, ajutorul de stat creează un avantaj competitiv selectiv și distorsionează libera concurență. «Selectivitatea» presupusă de ajutorul de stat lasă celui care îl gestionează putere discreționară (conform Consiliului Concu­renței)”, transmit CJI, Active Watch şi COM.

Cele trei organizaţii de media mai spun că “instituirea unor astfel de măsuri în plin sezon electoral (a doua jumătate a anului 2015 și anul 2016) ridică majore semne de întrebare în ceea ce privește intențiile Guvernului și erodează de la bun început credibilitatea televiziunilor care vor primi astfel de ajutoare”.

“Sprijinul guvernamental ar trebui să acopere producția editorială, indiferent de tipul mijlocului de informare (presă scrisă, radio, televiziune, online). Astfel de fonduri trebuie să poată fi accesate de orice creator, în cadrul unui proces transparent și competitiv”, mai spun cele trei organizaţii de media.

“Mi se pare suspect faptul că în ultimele săptămâni este foarte îngrijorat de soarta televiziunilor şi caută tot felul de variante de ajutorare a lor. Alt aspect este faptul că avem o televiziune ce funcţionează cu o finanţare consistentă de la buget, este vorba de Televiziunea Română. Nu înţeleg de ce Guvernul invocă argumente ce seamănă foarte mult cu cele de la televiziunea publică, anume încurajarea programelor culturale şi educative. Pe de altă parte, vorbim de un context politic tulbure şi de apropierea unui an electoral. Nu cred că din punct de vedere al mentalităţilor, al principiilor profesionale, avem de a face cu un ajutor obiectiv. Nu vreau să sugerez că automat ajutorul ar impune televiziunilor o obligaţie, de a fi mai atente cu Guvernul, nu vreau să sugerez aşa ceva”, spune Petrişor Obae, editor al paginademedia.ro.     

Puncte slabe

Guvernul invocă „dificultățile persistente cu care se confruntă posturile de televiziune și radio din România”. În realitate situaţia publicaţiilor tipărite, a site-urilor de ştiri, este mai dificilă, fără excepţii acestea înregistrând pierderi.

Este neclar ce se întâmplă cu posturile TV locale care înregistrează venituri din publicitate mult mai mici decât posturile TV centrale.

Este greu de delimitat cu precizie televiziunile care vor beneficia de ajutor. Termeni folosiţi de Guvern în ordonanţa adoptată, anume “emisiuni informative, culturale și educative de interes public”, sunt vagi. Televiziunile însele pot jongla conţinutul difuzat pentru a se încadra în definiţii.

Este puţin probabilă existenţa unei scheme etice – care să nu fie contestată – de împărţire a banilor între televiziuni.

Interesul declarat al Guvernului pentru emisiunile culturale sau educative este fals. În septembrie 2012, de guvernul Ponta a închis TVR Cultural.

Sunt la fel neclare raţiunile pentru care ajutorul este stabilit prin ordonanţă a Guvernului, nu prin lege, şi durata acestuia, doar până după alegeri, la finele lui 2016.

Acordarea ajutorului de stat ar garanta majorităţii televiziunilor profitabilitatea, fără ca acestea să fie nevoite să performeze.

http://www.romanialibera.ro/

Parlamentarii care trebuie să cadă odată cu Ponta

de Laurentiu Mihu , 11 iunie 2015 -

 L.M.

 Tema moțiunii de cenzură a PNL s-a dovedit a fi una extraordinară. De ce? Pentru că fundamentele ei nu țin de întâmplări curente în viața unei țări democratice. Tocmai de aceea, parlamentarii dispuși să ignore acest caracter aparte merită intriduși într-o bază de date specială, a cetățenilor care și-au sfidat concetățenii. Moțiunea asta a vizat amputarea unui drept fundamental. A ignora acest detaliu, fie și din rațiuni de partid, echivalează cu o culpă imposibil de ocolit sau justificat.

În ultima clipă și după amânări succesive de mai mare jena pentru un partid care cu jumătate de an în urmă a dat un președinte de țară la scor de negândit, PNL a lansat la apă moțiunea de cenzură intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Aritmetica parlamentară pură s-a dovedit de neclintit până în ultima clipă, făcând limpede faptul că demersul opoziției nu are nici o șansă în fața mașinăriei PSD-UNPR.

Pentru a fi sigură că nu există sincope, decizia puterii a fost aceea ca parlamentarii să rămână în sala de plen, dar să nu voteze.

Ceea ce sugerează că paranoia înnăscută a lui Victor Ponta și a echipei sale nu cunoaște limite - asta pe de o parte, iar trepidațiile penale prin care trece premierul, date fiind anchetele-gigant în care DNA l-au antrenat pe însuși Ponta, ar fi lăsat urme în mintea unora dintre aleșii PSD - asta pe de altă parte.

Prin urmare, pentru o siguranță lină ca somnul de bebeluș proaspăt hrănit, liderul PSD a sigilat tecile luptătorilor săi colegi de partid și de coaliție.

Și totuși, chiar dacă demersul în sine al PNL se integrează în rutina parlamentară a oricărei democrații, moțiunea propriu-zisă nu a putut fi considerată drept una obișnuită.

Iar asta, tocmai pe motiv că fundamentele sale au avut de la bun început un pronunțat caracter extraordinar; cel puțin pentru o democrație, dacă e să ne menținem în contextul general, mai sus evocat.

"Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!" este titlul unei moțiuni de cenzură care evocă probleme de fond ce-ar trebui să-i facă părul-măciucă oricărui cetățean care, privind în jur, spre copii, prietenii și aspirațiile lui, se declară fan al statului de drept; ca atare, al domniei legii, al funcționării instituțiilor, al liberei exprimări sau șanselor egale între indivizi egali.

Moțiunea PNL nu a fost nici despre eșecul guvernamental în materie de politici de educație sau sănătate, nici despre incapacitatea Executivului de a așeza economia pe baze sustenabile.

A fost, pur și simplu, despre respectarea de către Guvern a unui drept fundamental al cetățenilor unei țări libere – dreptul la vot.

A zugrăvit o realitate care, temporal, ne întoarce cu decenii în urmă, o realitate care, mai recent, de amintește de România lui Ion Iliescu și a mineriadelor, o realitate care pune sub lupă inadecvarea istorică a Cabinetului Ponta, dar și pericolul tangibil pe care îl reprezintă faptul de a continua pe o asemenea cale.

Având în vedere performanțele guvernamentale execrabile în materie de economie, justiție sau politici sociale cu bătaie lungă, moțiunea de cenzură a PNL ar fi putut viza oricând teme din aceste sfere.

Însă guvernarea Ponta a reușit să coboare ștacheta infinit mai jos, spre un eșec cu care se confruntă țările bananiere, nu state membre UE și NATO.

A refuza unui cetățean dreptul de a-și exprima liber votul pentru un candidat sau altul la prezidențiale este, în lumea în care trăim, mai mult decât expresia maximei josnicii. E încarnarea pericolului însuși că drumul spre autoritarism nu a fost evitat total, odată cu împăierea politică a bolșevicului Ion Iliescu și a pușcăriașului Adrian Năstase.

Or, în acest context, unde ar fi trebuit să se plaseze Parlamentul, indiferent de culoarea politică pe care o au senatorii și deputații care compun Legislativul?

În raport cu cine ar fi trebuit să se decanteze atașamentul lor?

În raport cu partidul și atât sau în raport cu cetățenii cărora un guvern iresponsabil le-a refuzat dreptul incredibil de banal, dar atât de fundamental, precum cel de a vota?

Ce ar fi trebuit să bâzâie zilele astea în mintea unui pesedist mediu - senator sau deputat - după ce respectivii rataseră o dată ocazia de a-și trage de mânecă șeful de partid, adică în noiembrie 2014?

Să bâzâie glasul tabagic al partidului sau vocea tot mai stridentă a cetățeanului?

Ce ar fi trebuit să grăiască în urechea lui Gabriel Oprea, atlet universal al „interesului național”, situația în care moțiunea de cenzură a PNL ne plasează? „Este o procedură, prezent, nu votez”, așa cum liderul UNPR spunea în ajunul moțiunii, sau ceva diametral opus? Asta apropo de sintagma „interesul național”, cu care Oprea se culcă, se trezește, ia micul dejun și prânzul, apoi cinează și cu care, iarăși, adoarme.

Poate veți zice că e infantil să pui problema în asemenea termeni, că e nerezonabil să ceri unui senator sau unui deputat PSD să pună osul la dărâmarea propriului guvern și la destrămarea propriilor visuri de parvenire pe bani publici.

Însă, țineți minte: în noiembrie 2014, câteva milioane de români aflați peste hotare au fost împiedicați, în baza unui plan prostesco-diabolic, să voteze pentru un candidat sau altul la alegerile prezidențiale. Nici nu contează câți români din diaspora ar fi dorit efectiv să voteze.

Important este că, din start, li s-a retezat acest drept, iar încă și mai important este numărul celor care, deși au dorit, nu au mai putut vota!

Cu gândul la toți acești oameni și mereu procupați de respectarea drepturilor fundamentale într-o democrație, va fi de datoria noastră, a tuturor, să alcătuim, după acest vot pe moțiunea de cenzură, un album cu parlamentarii care au obstrucționat tragerea la răspundere a Guvernului Ponta pentru fapta gravă de a le fi refuzat dreptul de a alege milioanelor de români plecați afară.

Un album cu nume, prenume și fotografii.

Aici nu mai este vorba de politică și de jocuri politice considerate normale. Ar fi fost, dacă tema și temeiurile temei moțiunii de cenzură nu ar fi trimis la chestiuni atât de elementare precum amputarea unui drept fundamental în România secolului XXI, în România ca țară membră UE și NATO.

Senatorii și deputații puterii ar fi avut la îndemână numeroase precedente la care să se raporteze pentru a servi, cu ocazia acestei moțiuni, interesele românilor, iar nu pe ale șefilor din PSD, nu pe ale unui premier plagiator și penal, nu pe ale lor personale - de demnitari care, în majoritatea lor, se lăcomesc la statutul social de circumstanță pe care îl au, la banii negri pe care probabil mulți îi învârt grație funcției de senator sau deputat, în fine, la pensiile nesimțite pe care și le pregătesc și la impunitatea pe care o amenajează pentru o multitudine de infracțiuni de corupție sau asimilate corupției.

Ca să închei apoteotic, am pregătit mai jos câteva exemple clare că parlamentarii se pot exprima nu numai după cum le dictează partidul, ci și după cum le dictează conștiința. Vorba aia, așa au zis, în unele circumstanțe, chiar liderii lor de partid. Că or fi fost au ba sinceri, treaba lor, eu vă zic aici ce au zis ei atunci.

Pot opta să voteze sau să nu voteze.

Pot vota „pentru” sau „împotrivă”.

Pot ține sau nu cont de linia strâmbă trasată de niște nimeni care, vremelnic, le sunt șefi de grup parlamentar sau de partid.

Chiar dacă Ponta și păpușarii lui, disperați că arătarea de cârpă ar putea fi aruncată la pubelă, decid că la moțiune se stă în bancă și nu se votează, merită totuși pusă sub reflectoare diversitatea de decizii pe care un partid o poate lua într-o situație, dar și multitudinea de idei din care un parlamentar se poate inspira, individual, chiar și în ciuda partidului.

 Decembrie 2009. PSD decide să voteze cu bilele la vedere împotriva învestirii lui Lucian Croitoru în funcția de prim-ministru, propunere avansată de președintele de atunci, Traian Băsescu.

August 2013. Premierul Victor Ponta le cere parlamentarilor PSD să voteze proiectul privind exploatarea de la Roșia Montană după cum le dictează liberul arbitru: “Realmente fiecare va vota după propria conştiinţă, cum crede că e mai bine pentru alegătorii săi“, grăit-a plagiatorul la vremea respectivă.

Februarie 2015. Decizia PSD este de a vota propunerea președintelui Iohannis pentru numirea lui Eduard Hellvig în funcția de director al SRI: "Nu ne vom opune, votam pentru dl Hellvig in special pentru ca am lucrat foarte bine în perioada USL".

Februarie 2015. Votul pentru încuviințarea solicitărilor DNA de arestare preventivă, respectiv începerea urmăririi penale în cazul Elena Udrea: "Este o decizie pe care am luat-o în grupurile parlamentare și care arată o anumită poziție pe care o vom avea în toate cazurile. (...) Așa am discutat la grupurile parlamentare, așa am decis și da, așa vom face și nu că acum întâmplator e vorba de doamna Udrea - în decembrie, după cum știți, am votat fiind vorba de colegi ai noștri, despre care sincer nici nu pot să spun că sunt vinovați, va stabili justiția dacă au făcut ceva, dar aceasta este decizia pe care am luat-o și este nevoie de consecvență". Lunile care au urmat aveau să fixeze în memoria colectivă, cine știe, poate și în cărțile de istorie, înclinația patologică spre minciună a acestui om tânăr, devenit premier parcă pentru a face în ciudă unei țări căreia contextul geopolitic îi permite în sfârșit să se reinventeze.

Martie 2015. "În cazul domnului Vosganian, și noi și PNL-ul am făcut recomandări și, până la urmă, senatorii au votat ce au crezut ei că e mai bine", a declarat Victor Ponta. Vorbele sale cădeau cu nouă zile înainte de votul din 25 martie, când alt penal de calibru, Dan Șova, urma să treacă prin furcile caudine ale votului colegilor săi pe cererea DNA de încuviințare a arestării preventive. Întrebat fiind dacă în ședința Biroului Permanent Național s-a discutat și atitudinea la vot pe cazul Șova, Ponta a expediat rapid subiectul: "Nu, nu am discutat. Știu ei (parlamentarii) să asculte și să decidă".

Iunie 2015. Victor Ponta fiind prea ocupat cu explicațiile cerute de procurorii DNA pentru banii publici câștigați împreună cu Dan Șova din contractele de la Turceni, pentru falsurile găsite de anchetatori, pentru spălarea de bani și pentru alte „mărunțișuri” precum posibile conflicte de interese, a căzut în sarcina Rovanei Plumb să anunțe sec modul în care se vor comporta aleșii PSD la moțiunea de cenzură de vineri: "Din respect pentru Parlament, PSD va fi prezent în sala, dar nu va vota. Este treaba opoziției să strângă numărul necesar de voturi". Respectul doamnei Plumb pentru Parlament și alegători nu cred că mai trebuie chestionat, cu siguranță e dincolo de orice dubiu. Faptul că, în totală lipsă de respect față de contribuabil, a fentat o taxă pe care Guvernul din care face parte o impune celorlalte milioane de români – în speță taxa de timbru -, asta se poate să fi fost o biată scăpare.  

http://www.romanialibera.ro/