Fostul europarlamentar Adrian Severin (foto) a făcut o serie de mărturisiri cutremurătoare despre viaţa de după gratii, culisele politicii, dar şi despre dosarul în care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Ciutacu şi difuzat vineri, 24 martie 2017, în emisiunea Ediţie de seară de la România TV, demnitarul român povesteşte detalii şocante despre abuzurile din ancheta pe care însuşi fostul preşedinte Traian Băsescu a calificat-o, în momentul în care a izbucnit scandalul lobby-ului plătit făcut de Severin în Parlamentul European, ca fiind o chestiune de „siguranţă naţională”.
Fostul demnitar susţine că Băsescu l-a chemat la Cotroceni ca să îi comunice că, din investigaţiile serviciilor române de informaţii, rezultă că este nevinovat şi că a făcut foarte bine că nu şi-a dat demisia în acel context. În opinia lui Severin, fostul preşedinte a devenit victima sistemului „îngrozitor, care blochează România şi o dezumanizează”, sistem pe care l-a construit şi l-a crescut, dar pe care nu l-a controlat, în realitate, niciodată.
În opinia lui Adrian Severin, nici şefa DNA, Codruța Kovesi, nu este cea care „taie şi spânzură” în sistemul anticorupţie pe care îl păstoreşte, ci doar un instrument al unor interese, indiferent că este sau nu conştientă de acest lucru. Singurul lucru care ar putea readuce normalitatea, în locul climatului de „frică şi ură” din România de azi, este, spune fostul europarlamentar, schimbarea nu atât a persoanelor, ci a regulilor jocului.
Iată interviul acordat de fostul europarlamentar Adrian Severin la emisiunea Ediţie de seară:
Victor Ciutacu: Cum se simte un fost vicepremier, fost preşedinte al Adunării Parlamentare OSCE în spatele gratiilor?
Adrian Severin: Este o bună întrebare: trăiesc o experienţă pe care nu o doresc nimănui, dar o experienţă care, pe mine personal, mă îmbogăţeşte şi din cauza aceasta am şi acceptat să avem această întâlnire şi acest interviu. Pentru că mi se pare important să transmit şi acest mesaj: mă îmbogăţeşte pentru că aflu o serie întreagă de aspecte de viaţă pe care altminteri nu aș fi avut prilejul să le aflu, am ocazia, zic eu fericită, de a vorbi cu oameni necăjiţi, cu oameni care au o poveste de viaţă tulburătoare – chiar şi cei care îşi recunosc vina, se spune că sunt mulţi care nu îşi recunosc vina, dar sunt mulţi aici care îşi recunosc vina.
Răul nu este făcut de cei care trăiesc sau lucrează aici, ci de cei care au creat o societate strâmbă, şi din punctul acesta de vedere mă simt şi eu vinovat. Dau un exemplu concret: aflu acum cu stupefacţie că neglijenţa în serviciu nu a fost încă abrogată. În 1990, când am intrat pentru prima oară în guvern şi eram, printre altele, ministrul Reformei, discutam să abrogăm urgent această infracţiune... Au trecut 27 de ani.
Sigur, nu era răspunderea mea directă, dar mă consider şi eu vinovat că această infracţiune stalinistă a rămas în Codul Penal. Vorbeam, când eram tânăr jurist-consult stagiar, în timpul regimului comunist, că este o infracţiune aberantă şi că trebuie scoasă, iar după 27 de ani este încă în vigoare şi aduce aici oameni care nu au săvârşit nimic cu rea intenţie, ci doar a fost neglijenţă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să plătească pentru neglijenţă, dar faptul că traversezi strada pe roşu îndreptăţeşte pe poliţist să-ţi dea amendă dar nu să te trimită în închisoare.
V.C.: Aveţi de executat 4 ani de puşcărie pentru o faptă pe care o contestaţi dar care în alte ţări face parte din legislaţie, mă refer la povestea cu lobby-ul, care dvs. v-a fost reţinută în sarcină ca o infracţiune asimilată corupţiei.
A.S.: Nu mi-a fost reţinut lobby-ul, nu are importanţă, a fost mai rău decât atât...
V.C.: Care e infracţiunea concretă?
A.S.: Infracţiunea concretă este mită şi traficul de influenţă... Sigur, unul dintre judecători m-a achitat, dar asta nu are nicio importanţă.
V.C.: Aţi luat mită?
A.S.: După părerea mea nu s-a probat nimic pentru că nu a fost nicio probă validă în acest dosar. Singura probă, de fapt, a fost un film pe care experţii l-au considerat ca fiind contrafăcut, numai că această expertiză nu a fost acceptată de instanţă şi chiar dacă...
V.C.: Traficul de influenţă se cheamă lobby în altă ţară...
A.S.: Da, sigur că da... Noi considerăm că lobbyul este trafic de influenţă şi această chestiune nu a fost reglementată în România. Acum câţiva ani ni s-a spus că nu putem reglementa pentru că o anumită ambasadă a spus că România nu este încă pregătită să aibă o asemenea legislaţie. Dar, sigur că da, noi vorbim despre un cod penal care defineşte infracţiunile atât de larg, încât aproape toată lumea din ţara asta e „pușcăriabilă”, probabil numai sugarii nu sunt susceptibili de a fi trimişi la închisoare.
V.C.: E o ironie a sorţii că şi părinţii actualelor coduri au ajuns să fie victime (ale propriilor coduri).
A.S.: Dar, repet, istoria mea e interesantă, istoria mare va scrie odată...
V.C.: În nebunia aia circula zvonul că i-au luat pe oamenii ruşilor...
A.S.: Şi asta e o chestie interesantă, pentru că atunci când am aflat de condamnarea mea m-am suit în mașina unui avocat şi am plecat să mă prezint şi în drum, la radio, la o jumătate de oră după pronunțare, am auzit la un post TV o masă rotundă dedicată mie... Ştim foarte bine că mesele astea rotunde nu se organizează în 20 de minute – era pregătită din timp. Şi la acest talk show se spunea că am fost condamnat... iar cineva replică, citez aproximativ – să lăsăm condamnarea, important e că a fost omul ruşilor. S-au spus acolo nişte poveşti fantastice, le ascultam în mașină, despre cum am discutat eu cu ruşii, cu ucrainenii, ai fi zis că omul ăla a stat sub masă şi a ascultat ce am vorbit. Bineînţeles, totul fără nicio legătură cu adevărul. Dar ce era interesant era că cineva de la o anumită televiziune a dorit să acrediteze ideea că Adrian Severin nu e vinovat cu mită, este trădător şi de aia e pedepsit, înţelegeţi voi despre ce e vorba.
V.C.: Şi ceilalţi doi trădători ce pedepse au luat ?
A.S.: Austriacul a fost pedepsit pentru că, cu această ocazie, s-a aflat că a făcut evaziune fiscală: avea firmă de lobby , nu era ilegal dar au aflat că nu şi-a plătit taxele. Deci l-au condamnat pentru altele.
V.C.: Cu executare?
A.S.: Cu executare: trei ani şi jumătate. Iar slovenul s-a săturat... deşi OLAF-ul a declarat că nu a făcut nimic, a făcut un deal (înțelegere), iar la sfârşitul săptămânii, timp de 2 ani şi jumătate, face muncă în folosul comunităţii.
V.C.: Care e rolul lui Băsescu în condamnarea dvs.?
A.S.: Nu aș putea să spun... Eu pot să spun atât ca lucru cert: că în momentul în care scandalul a izbucnit, domnul Băsescu mi-a comunicat că vrea să ne vedem, ne-am văzut la Cotroceni şi mi-a spus că din investigaţiile serviciilor noastre rezultă că sunt nevinovat şi că foarte bine am procedat că nu am demisionat şi că mă lupt pentru aflarea adevărului. Domnul Băsescu a confirmat recent că discuţia a avut loc, dar nu a povestit conţinutul, a făcut-o în contextul în care l-am invitat ca martor în proces, în faza de apel.
V.C.: Şi v-a refuzat?
A.S.: Nu a refuzat, dar judecătorii nu au administrat nicio probă.
V.C.: Mă scuzaţi că sar de la una la alta. Nu e ciudat că Băsescu nu e acceptat ca martor pe nicăieri? S-a cerut martor la Bica, la Udrea, în diverse cauze, iar la dvs. a acceptat: nicăieri nu-l primesc.
A.S.: Pentru că poate ceea ce spune deranjează foarte tare, dacă tot felul de denunţători care aud ascultând pe la uşi sunt crezuţi: sunt aici o mulţime de oameni condamnaţi exclusiv pe denunţuri. Unele din cele mai fantastice: dacă ăştia sunt crezuţi, de ce nu ar fi crezut şi ex-preşedintele României? Eu nu sunt un tip ranchiunos, chiar nu urăsc pe nimeni.
Sigur, acest sistem, ale cărui fundamente au fost puse chiar de unii care au suferit rigorile propriilor lor experimente judiciare, a ajuns la magnitudinea, la caracterul lui teribil de azi, în timpul şi din cauza intervenţiei cu participarea directă a domnului preşedinte Băsescu.
Că a făcut-o intenţionat, sigur că da... Dacă şi-a dat seama unde va ajunge, nu ştiu... Cert e că azi cred că regretă anumite lucruri, oricum sistemul este îngrozitor, blochează România şi o dezumanizează.
Fără îndoială că trebuie să facem ceva... şi asta e mult mai important de făcut decât să stabilim vinovăţiile. Trebuie să stabilim ce e de făcut, ca să ieşim din această atmosferă cu două caracteristici fundamentale: ură şi teamă. Suntem o societate a fricii şi a urii. Vorbind de penitenciare... nu se poate ca aceste boli ale societăţii să nu se reflecte în penitenciare. Aici e locul în care aceste defecte ale sistemului social vin şi sunt decontate. Buba nu e aici, ci buba este în afară, acolo trebuie făcut urgent ceva... aici se distrug câţiva oameni, afară se distruge o ţară.
V.C.: Credeţi că Băsescu a avut control total pe instrumentele astea sau au avut alţii în numele lui, iar când a fost cazul l-au sărit de la ...?
A.S.: Nu ştiu dacă e foarte elegant să spun această poveste, dar nu cred că e o indiscreţie majoră. Când ne-am despărţit, la discuţia pe care am evocat-o mai devreme, în care mi-a spus că din datele pe care le deţine rezultă că e vorba despre o chestiune de siguranţa naţională... era de siguranţă naţională, un înalt demnitar român era prins într-o înscenare, era atacat ca să fie dislocat.
Era o chestiune de siguranţă naţională. Şi atunci, la vremea respectivă, i-am spus „ai spus despre mine că sunt un om singur, şi sigur, sunt un om singur – m-am băgat în luptă singur şi mi-am asumat riscul, dar să ştii că şi tu eşti singur, dar acum nu-ţi dai seama, îţi vei da seama în curând cât de singur ai fost când ai fost atât de anturat şi înconjurat de atâta lume”. Răspunsul la întrebarea dvs. este că, după părerea mea, n-a controlat sistemul, în general cei care au puterea vizibilă nu controlează aproape nimic. Puterea adevărată este puterea invizibilă.
V.C.: Li se oferă nişte plăceri minore...
A.S.: ... minore ca să poată să consolideze, puterea adevărată e invizibilă... Știu şi eu lucrul acesta şi așa e, fiecare credea că-l foloseşte pe celălalt. În realitate, cel folosit a fost domnul Băsescu. Şi desigur, atunci când n-a mai fost util, a început să aibă probleme din partea acestui sistem şi să spună el astăzi ce spuneam eu acum 7 ani.
V.C.: Momentan problemele se învârt în jurul lui în cercuri concentrice, dar încă n-au ajuns la el, pe persoana fizică.
A.S.: Oricum, eu n-aș vrea să fiu în pielea lui... Eu dorm mult mai liniştit aici decât doarme dansul. Şi n-aș vrea să fiu în pielea lui sub nicio formă. Dacă aș avea vreun sentiment de răzbunare aș zice că e bine ce păţeşte, dar nu am. Îmi pare rău pentru el, sincer îmi pare rău: copiii lui, rudele lui, fratele lui... chiar şi menţinerea fratelui în puşcărie, dincolo de perioada la care putea fi eliberat condiţionat...
V.C.: Asta cu reeducarea e un concept din anii 50...
A.S.: Într-adevăr, sunt acuzaţi şi deţinuţi care reproşează acestor comisii de eliberare condiţionată că nu dau recomandări favorabile, dar hotărârile lor sunt permanent atacate de parchet. Iar procurorii conduc instanţele, nu invers. Iar când ajung în instanţă, toate propunerile de eliberare condiţionată sunt anulate... Şi ce să facă oamenii din comisii? Pentru că într-o zi vor fi luaţi şi întrebaţi dacă favorizează infractorul... ar vrea să fie mai omenoşi, dar nu se poate în acest context, pentru că şi lor le e frică. Aici legea trebuie schimbată, e urgent.
V.C.: Cine vă reeducă pe dvs.?
A.S.: Sigur, eu sunt un infractor înrăit.
V.C.: Deţinutul care s-a spânzurat că nu a putut să-şi vadă neamurile îngropate, cel cu picioarele tăiate de care spuneaţi... era cazul să mai stea în puşcărie? Sigur, cel care s-a spânzurat am înţeles, era cu furt... o infracţiune banală... dar e urât să furi.
A.S.: Acum câteva zile eram la grefa penitenciarului şi am ascultat o discuţie de alături, un subofiţer de poliţie rutieră care venise să ia o declaraţie unui deţinut care văzuse un accident. Şi trebuia să-l povestească. El nu mai ţinea minte, e bolnav de schizofrenie paranoidă şi dublă personalitate acută... adusese şi certificatele medicale, iar subofiţerul era însoţit de o doamnă în civil, se uitau cu o tristeţe la aceste certificate... Şi întrebarea e: ce caută un om aici cu personalitate dublă? Trebuia trimis în spital, nu aici... Poţi să spui că are discernământ, dar aici nu e un loc unde se pot caza nişte oameni cu asemenea maladii. Îmi spunea un diplomat american care m-a şi vizitat aici că am devenit o societate crudă…
V.C.: Aţi fost vizitat de un diplomat american?
A.S.: Da, şi îmi spunea că până şi americanii, care au pedeapsa cu moartea, au ajuns să considere că am uitat de omenie. Când afară se demonstrează pe stradă zile întregi împotriva graţierii unor oameni... Nu la mine mă gândesc ... eu sunt gata să renunţ la graţiere, să se dea o listă cu cei 20 care trebuie ţinuţi în închisori pentru raţiuni politice ... şi să-i lase pe amărâţi să plece acasă. Practic, toată demonstraţia s-a făcut să nu iasă din puşcărie câteva persoane.
V.C.: Voiculescu în principal...
A.S.: Vorbim de morţi... De ce nu vorbim de morţii spirituali? Sunt aici oameni morţi pe dinăuntru, o să-l vedeţi pe Voiculescu când iese, pare ok, dar părerea mea e că pe dinăuntru suferinţa a lăsat urme adânci. Am vorbit, suntem pe același etaj... au mai existat momente de intersecţie... Aici nu este o fabrică a morţii cum erau puşcăriile comuniste, naziste dar e o morgă a sufletelor şi nimeni nu e fericit aici, nici cei salariaţi. Pentru mine e mai simplu, vine seara, mă culc aici şi asta e viaţa... dar ei se duc acasă cu toată încărcătura negativă de aici, îi așteaptă copiii, familia... Sunt convins că le trebuie câteva ore să se decupleze de ce au trăit aici. Eu vorbesc de bolnavi, dar gândiţi-vă că şi salariaţii trăiesc printre aceşti bolnavi. Nici în spitale nu se ţine o igienă perfectă, cum poţi s-o ţii aici cu atâţia oameni? Sunt oameni cu igienă, cu educaţie deficitară, sunt oameni săraci, pe care societatea i-a marginalizat. Sigur, au greşit, dar ce facem?
Vorbim despre o cifră, o proporţie uluitoare: în România pedepsele sunt de 7 ori mai mari decât în Europa. Păi dacă vrem o ţară ca afară... hai să reducem de 7 ori pedepsele. Eu aș avea o propunere, fără răutate, ca dna Alina Gorghiu, doamna Alina Ţurcan să facă un sejur de 2 săptămâni aici, să stea aici... şi nu aici la Rahova, aici e bine... la Târgșor, acolo unde stau femeile şi unde este sinistru.
V.C.: Are dna Bica nişte povestiri...
A.S.: Sigur, şi aici sunt şi oameni violenţi, nervoşi, trag de gratii, nu vă imaginaţi ce răbufniri de furie sunt aici... ce simţi când auzi cum bate cu scaunul în uşa de tablă. Nu vă imaginaţi ce atmosferă era aici când erau acele manifestaţii... era o tăcere totală. Sunt două lumi paralele, cea de afară şi cea din interior. Dar nu despre asta e vorba, e vorba despre ceea ce spun acei oameni, că vrem o ţară ca afară... păi afară bunătatea şi toleranţa sunt valori măcar proclamate.
Aici era o manifestare a urii, să vrei răul – nu a fost manifestare la reducerea salariilor, nu au ieșit în stradă pentru alte nenorociri, în schimb au ieşit pentru ce, ca să se opună unui act de clemenţă, unui act de iertare. Dacă facem sondaje, toţi suntem creştini, mustim de creştinism şi când e proba realităţii nu se întâmplă nimic. Cât am putut percepe eu, în penitenciar a fost o tăcere care îmbina uluirea, revolta, neputinţa, a fost o reacţie tăcută care reflecta faptul că era o lume paralelă cu tot ceea ce noi credem că sunt valorile care ar trebui să ne ghideze.
V.C.: În toată povestea asta, vârfurile au fost două vizibile: Coldea şi Kovesi, apoi Stanciu de la ÎCCJ fără complicitatea căreia nu se putea. E un trinom, nu un binom. Coldea a fugit din incintă, Kovesi mai are viitor? Sau numai prezent?
A.S.: Doamna Kovesi e prezentată de unii ca Anticorupţia, de alţii ca Antihristul. Eu cred că dânsa e instrumentul unor interese, poate că nu e conştientă – a fost totdeauna la fel – nu e femeia cea mai puternică din România, nu este ea cea care taie şi spânzură. În spatele ei au fost interese, instituţia, şi când aceste interese... cred că ne apropiem de momentul în care aceste interese vor converge către ideea că simbolul pe care doamna Kovesi îl reprezintă trebuie înlocuit, s-a epuizat.
S-ar putea să ajungem în situaţia paradoxală să regretăm că pleacă un simbol epuizat şi vine unul proaspăt... dornic să demonstreze...
De aceea, în opinia mea, nu trebuie să ne preocupe foarte tare persoanele, ci schimbarea regulilor jocului. Ce văd acum la televizor este uluitor: Guvernul se scuză că guvernează, Parlamentul se scuză că legiferează... partidele se scuză că au câştigat alegerile.
De aceea îi spun şi lui Dragnea: mare atenţie – câştigi sau pierzi – dar dacă e să pierzi, măcar să pierzi cu demnitate. Măcar să poţi spune în ziua în care ai pierdut că totul e pierdut, mai puţin onoarea. Cine vine cu onoare aici e primit cu respect, cine vine cu onoarea pierdută are o puşcărie foarte grea.
V.C.: V-aţi gândit să faceţi vreun denunţ? Eu cred că foarte multă lume se plânge de...
A.S.: Nu. Eu cred că şi procurorii care au făcut rechizitoriul au fost trişti când l-au făcut, cu mine nu s-au purtat rău... au cedat, pentru că cel care a fost procurorul de caz mi-a spus că e o anchetă care n-ar fi trebuit să înceapă niciodată.
V.C.: În urma căreia aţi luat 4 ani cu executare...
A.S.: În urma căreia am luat 4 ani cu executare. A ieşit un rechizitoriu. Procurorul respectiv, procurorul de caz, a cerut să fie retrogradat. Nu din cauza mea. A cerut să plece din DNA şi să se ducă la judecătorie sau la tribunal.
Eu am fost vânat în afara ţării, țara m-a trădat, dar eu am fost acolo o persoană deranjantă.
V.C.: Care e viaţa pe care o duceţi aici?
A.S.: Pentru mine fiecare zi e o zi de învăţătură, nu de reeducare, ci de îmbogăţire. Discutam cu cineva de aici dacă educarea este ceea ce se poate face, reeducarea înseamnă că nu ai fost educat. Eu totdeauna am trăit o viaţă austeră relativ, viaţa aici e mult mai uşoară decât afară pentru mine, afară aveam răspundere, afară mă trezeam tot la ora la care mă trezesc aici. Pe la 6 dimineaţa. Deşi nu e obligatoriu să te trezeşti la 6 aici. Dincolo era obligatoriu să mă trezesc dimineaţa, pentru că trebuia să ajung la treabă. Nu dormeam nopţile. Acum dorm mult mai bine, nu am nicio hotărâre de luat, nu depind milioane de oameni de mine, nu trebuie să negociez cu nimeni nimic, nu trebuie să mă bat cu nimeni ca să obţin ceva pentru România sau pentru o anumită categorie socială. E linişte, bieţii oameni, salariaţii, ei trebuie să vină, să deschidă uşile. Eu trăiesc foarte bine aici, mi se deschid uşile. Trebuia să merg la spital într-o zi şi din cauza circulaţiei au folosit sirena. E prima oară când am mers cu sirena în România. Eu mergeam cu sirenă şi girofar în străinătate, când trebuia să ajung în întâlniri oficiale. Dar eu în România n-am mai mers cu sirena. Deci am un statut excepţional, ce să spun?
V.C.: Câţi sunteţi în cameră?
A.S.: E o cameră mai mică, cu 6 paturi.
V.C.: Aveţi colocatari celebri?
A.S.: N-aș zice, am 2 colocatari mai cunoscuţi: domnul Marian Iancu, şi dânsul are nişte pedepse astronomice pentru abuz în serviciu şi chestii d-astea, şi domnul Ovidiu Isăilă, fost senator şi fost director la ANAF... Vorbeaţi dumneavoastră de tot acest sistem cu SRI, DNA, totul e reglementat. La ora actuală nu mai există niciun dubiu că au existat procese politice. În sensul că ele au fost judecate înainte ca ele să înceapă. Oamenii erau condamnaţi pentru că trebuiau să fie condamnaţi.
Dacă un singur om a păţit așa ceva, n-avem nicio garanţie că mulţi alţii n-au păţit-o. E faimosul caz al judecătorului Stan Mustaţă. Preşedintele ţării spune că a fost scos din completul de judecată... Să spunem că Băsescu nu a zis adevărul, dar suntem siguri că a minţit? Până când afirmaţiile nu sunt verificate, putem da un verdict? Dar el stă în continuare în penitenciar de maximă siguranţă în sistem închis.
V.C.: Aveţi o boală care nu e uşoară, v-aţi operat în penitenciar?
A.S.: Nu, m-am operat înainte de a ajunge aici, dar sunt în perioada de supraveghere...
Trebuie să mă duc din timp în timp şi să fac investigaţii medicale. Ar fi trebuit să fac chimioterapie, dar s-a înlocuit cu o procedură de supraveghere. Eu mă mir că presa a fost discretă, eu n-am vrut s-o mediatizez, iar în timpul procesului avocaţii mi-au zis să prezint problema medicală, dar eu nu cer milă nimănui, pentru că mă consider nevinovat şi voiam să fiu achitat pentru fapta propriu-zisă. La ultimul termen avocatul a spus „nu se poate, uite, aţi primit deja o condamnare în fond”... Familie, toată lumea pe capul meu. Am zis „bine, prezentaţi-o”, eu nu vreau să cer nimic. Şi a prezentat-o instanţei. Rezultatul a fost că au dat 9 luni de închisoare în plus.
V.C.: Pe cancer iei spor de 9 luni?
A.S.: Singura probă din apel a fost aceasta, proba de circumstanţiere cum se spune, un dosar medical. Şi rezultatul a fost că au dat încă 9 luni de zile. Ştiţi care e problema cu moartea? E bine că moartea nu poate fi decât o singură dată, cum spunea Shakespeare, dacă mor azi nu mai mor mâine. Deci nu e nicio problemă.
V.C.: Peste 4 zile e ziua dvs. de naștere... pe 28, da... nu cred că vă amintiţi...
A.S.: Da...
V.C.: Sună ciudat să urez cuiva de aici la mulţi ani, dar eu o fac... mulţi ani în libertate, dacă se poate.
A.S.: Mulţumesc, așa e urarea aici... Dar noi suntem liberi, să ştiţi. Libertatea are multe dimensiuni, poţi să fii liber pe dinăuntru, chiar dacă eşti constrâns afară şi poţi să fii liber afară şi constrâns în lăuntru.
V.C.: La anul facem un interviu de ziua dvs.?
A.S.: Da, vă mulţumesc, dacă cei de aici o să permită.
V.C.: Un mesaj de transmis poporului, familiei?
A.S.: Nu m-am gândit la un mesaj special, dar cred că trebuie să ne unim ca oameni şi ca naţie, suntem dezbinaţi, trăim într-un război mondial în acest moment. Nu am niciun fel de dubiu asupra acestui lucru. Omenirea se îndreaptă spre un război şi mai dur şi cred că pentru a ne salva ca oameni şi ca naţie trebuie să redescoperim omenia şi solidaritatea. Vorbim atât de mult de corupţie, dar nu înţelegem că cele mai grave forme de corupţie în România de astăzi sunt prostia şi neomenia. Acestea-s cele mai grave. Şi dacă am reuşi să scăpăm de ele, probabil că neamul ăsta ar avea un viitor.
yogaesoteric
10 aprilie 2017
