Așteptând lebăda neagră. Cum va arăta lumea în 2019?

 

Puncte cheie:

- De la o criză la alta, de la o amenințare la alta, de la o nesiguranță la alta, trăim captivi într-o lume care așteaptă derutată, agresivă, confuză și anxioasă venirea lebedei negre;

- Nu știm dacă aceasta va veni în 2019, 2020 sau 2021, dar așteptarea lebedei negre devine ea însăși caracteristica apăsătoare a unei lumi instabile, nesigure și extrem de volatile, căreia oamenii nu îi mai pot înțelege, cu aparatul de cunoaștere de care dispun, direcția, semnificațiile și resorturile, și în care este tot mai greu să îți planifici viitorul personal, al familiei sau al organizației din care faci parte;

- Nu a existat conferință internațională în ultimii 5-7 ani, în sfera științelor sociale, la care cel puțin un autor să nu fi adus în discuție teza lebedei negre, indiferent că cel care o menționa era specialist în relații internaționale, geopolitică, diplomație nucleară, științe economice/finanțe, științe politice, sociologie, politici de mediu, energie, sănătate publică etc. De la banalizarea așteptării lebedei negre până la isteria lebedei negre, nu mai este decât un pas;

- Sentimentul apăsător al marii crize sau marelui eveniment neprevăzut, catastrofic, care va veni și va descătușa energiile negative acumulate este alimentat zilnic dinspre politică, dinspre presă și televiziuni, dinspre rețelele sociale, chiar și dinspre comunitatea științifică (economiști, politologi, experți în relații internaționale, în fizica pământului, meteorologi și climatologi, specialiști în probleme de sănătate, mediu etc.) și este necesar să fie spus că nu luăm în considerare aici multitudinea de fake news, menite să producă în mod deliberat panică, prin falsificarea realităților și ipotezelor științifice, ci exclusiv știri și articole bazate pe munca de bună credință a tuturor branșelor de specialiști menționate mai sus;

- Așteptarea lebedei negre devine astfel o paradigmă politică, de comunicare și de guvernanță, ba chiar științifică și comercială și chiar un mod de viață în sine, fiindcă, multiplicată prin sute și mii de mesaje la nivel mondial și regional, oamenii încep să trăiască inevitabil cu sentimentul dezastrului care se apropie. De la rating în mass-media la vânzări preventive și iluzorii de „siguranță” (aur, asigurări de viață sau de orice alt fel, armament etc.) cineva reușește întotdeauna să câștige de pe urma instrumentării acestei perspective care, pe fondul fiecărei problematici în parte, rămâne una plauzibilă;

- Firește, nu este greu să îți dai seama că o criză economică majoră tot va veni la un moment dat, că un mare război tot se va petrece cândva, undeva, pentru că știm că toate lucrurile acestea sunt ciclice și se petrec periodic în istoria lumii, că un cutremur cu magnitudinea de peste șapte grade pe scara Richter tot va lovi într-o zi și așa mai departe, doar că nu știi dacă asta se va petrece la anul, peste 5, 10 sau 50 de ani, în timpul vieții tale sau după;

- La finalul lui 2018, înscriindu-ne așadar și noi pe linia așteptării lebedei negre, să încercăm să identificăm care ar putea fi lebedele negre ale lui 2019 sau ale deceniului următor (2020-2030), cu precizarea că, metodologic și conceptual vorbind, aceste evenimente, odată ce ne-am gândit la ele, încetează să mai fie lebede negre în adevăratul sens al termenului, intrând pur și simplu în aria de acoperire a temerilor noastre mai mult sau mai puțin obișnuite:

1. O criză economică majoră, care să spulbere acumulările și relativa bunăstare din ultimii ani și să arunce Europa și lumea în haos (sunt deja numeroase prognoze în acest sens). Această criză ar putea porni fie din sectorul privat, ca în 2008, printr-o cădere masivă și de lungă durată a burselor și prin oprirea creditării bancare și a investițiilor, fie din sectorul public, prin acumularea unor datorii care să devină la un moment dat nesustenabile (cazul Greciei dar la scară mult mai mare);

2. Un război convențional devastator, într-o anumită parte a lumii (Coreea de Nord, Marea Chinei de Est sau Marea Chinei de Sud, Orientul Mijlociu/Iran, Ucraina etc.), produs prin explozia unor tensiuni mai vechi, dintr-un calcul strategic eronat sau pur și simplu dintr-o greșeală militară, care să antreneze forțe de distrugere importante și să genereze multe victime și pagube pe scară largă. Războiul hibrid, care este deja în curs de desfășurare de câțiva ani, nici nu mai este pus la socoteală în acest context;

3. O revoluție a nemulțumiților (deja a fost identificată ca posibilitate „revoluția vestelor galbene” din Franța, care se va extinde în vestul și estul Europei, va coagula la un moment dat un mesaj politic anti-sistem etc.), care să arunce în aer ordinea socială și modelul statului bunăstării de tip occidental, pe motivul scăderii nivelului de satisfacție economico-socială sau, dimpotrivă, al creșterii exagerate a pretențiilor oamenilor;

4. Destrămarea Uniunii Europene, din cauza dezacordurilor crescânde privind politicile comune și interesele statelor naționale, care să se producă eventual prin multiplicarea unor nefericite referendumuri de tipul Brexitului sau prin blocarea procesului decizional în Consiliul UE sau Parlamentul European, după alegerile din 23-26 mai 2019;

5. Ruperea relației strategice transatlantice și decredibilizarea NATO, care ar desființa practic conceptul clasic al Occidentului și ar lăsa din nou Europa Centrală și de Est descoperită, cu riscul competiției pentru influență regională din partea Marilor Puteri non-occidentale (Rusia și China);

6. Un război civil bazat pe ură puternică și pe falii create între grupuri mari populaționale din diferite societăți, inclusiv în Statele Unite dar și în societăți subdezvoltate de pe alte continente (polarizare ideologică, rasială, religioasă, etnică etc.);

7. O criză internă majoră a Chinei, pornită de la cauze economice sau sociale, care să producă implozia sistemului mixt comunist-capitalist și să reverse asupra întregii lumi o undă de șoc economică de proporții uriașe;

8. Prăbușirea democrațiilor și revenirea la regimuri autoritare la început, apoi totalitare, cauzate de eșecul partidelor politice și de acumularea excesivă de putere în mâna unor grupuri restrânse, de factură iliberală, care exploatează temerile și frustrările oamenilor, acumulate în democrațiile liberale, și le propun soluții miraculoase;

9. Un atac terorist pe scară largă, de proporții catastrofice, comparabile cu cele din 9/11;

10. O pandemie ucigătoare, greu de stopat, pornită de la un virus necunoscut sau de la o tulpină modificată natural sau experimental (cinematografia americană abundă de aproape două decenii în astfel de scenarii apocaliptice);

11. O schimbare climatică de natură să genereze consecințe imense asupra vieții pe Terra (evident, este vorba de un fenomen care s-ar derula de-a lungul mai multor decenii);

12. Falimentul sistemelor de pensii, dat de dezechilibrele socio-demografice tot mai grave din țările dezvoltate, produse prin îmbătrânirea populației și creșterea deficitului bugetelor de pensii, care ar putea arunca în viitor o generație întreagă în sărăcie (cea activă astăzi pe piața muncii, atunci când va ajunge la vârsta pensiei);

13. De la o regiune la alta a lumii, mai sunt menționate riscuri de cutremure majore, incendii, inundații, secetă prelungită, tsunami etc., cu efecte poate nu decisive la nivel global dar extrem de dureroase pe plan local și național, despre care se vorbește intens și se fac oricum mult mai multe știri în mass-media decât cu o jumătate de secol în urmă, ceea ce amplifică starea de spirit nefastă din societate.

***

Pentru a fi considerat lebădă neagră, potrivit teoriei lui Nassim Taleb, un eveniment este necesar să întrunească simultan următoarele caracteristici: să fie rar, să fie neprevăzut (deci un eveniment improbabil), să aibă un impact major și să nu poată fi explicat decât după producerea lui. Bunăoară, o eclipsă totală de Soare, deși foarte rară pentru fiecare loc în parte de pe Pământ, nu este o lebădă neagră. Nici o simplă cădere a burselor sau falimentul unei companii nu este neapărat o lebădă neagră. În schimb, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, criza financiară globală izbucnită în 2008, anexarea Crimeei în martie 2014 sau Brexitul din iunie 2016 întrunesc aceste condiții, fiind nu doar neprevăzute cu foarte puțină vreme înainte de producere, dar având și consecințe substanțiale asupra politicilor și sistemului internațional.

De câțiva ani, aproape nu există conferință internațională la care cineva să nu fi adus în discuție perspectiva „lebedei negre”. Astfel, din domeniul extraordinarului, al unui eveniment epocal și crucial, teza lebedei negre tinde să devină un loc comun, să se banalizeze ca așteptare, ca predicție, să creeze un sentiment apăsător că ceva important urmează să se petreacă, ceva care ne va schimba viețile și va da un cu totul alt curs lumii. Evenimentul poate că nu se petrece dar așteptarea acestuia este în sine o paradigmă care modifică viziunea asupra lumii și, mai important decât atât, alterează starea de spirit a oamenilor și deteriorează treptat atmosfera din politică, economie și societate.

În ramuri științifice precum relațiile internaționale, științele economice, științele politice etc., în fond în tot ceea ce ține de sfera mai largă a științelor sociale, conceptul lebedei negre s-a impus treptat după 2007, anul publicării primei ediții a cărții lui Nassim Nicholas Taleb The Black Swan: The Impact of Highly Improbable, în care se vorbește despre evenimente extrem de rare, neprevăzute, cu impact/consecințe majore asupra politicii, economiei și societății, care nu pot fi explicate decât după producerea lor. Înainte de descoperirea lebedelor negre în Australia, lumea credea că toate lebedele sunt albe. Metafora este simplă și puternică. Ceea ce, din păcate, a fost deturnat sau distorsionat de-a lungul timpului a fost caracterul lebedei negre. Dacă la început Nassim Taleb lăsa posibilitatea ca lebăda neagră să aibă un caracter nefast sau benefic, interpretările ulterioare au dat exclusiv o dimensiune negativă, catastrofică, acestui eveniment neprevăzut iar înțelegerea s-a generalizat în acest sens. În interpretarea originară a lui Nassim Taleb, annus mirabilis 1989 ar fi fost cu siguranță o lebădă neagră cu impact benefic asupra Europei. În prezent însă, atunci când vorbim despre apariția unei lebede negre în economie sau în politica internațională, nimeni nu (mai) are în vedere un eveniment benefic.

Întrebarea pe care ne-o punem astăzi este în ce măsură așteptarea prelungită și insistentă a lebedei negre poate ajunge să o genereze în realitate? De exemplu, după 1912-1913, către finalul La Belle Époque, toată lumea vorbea în Europa despre războiul care va veni, deși economia era în creștere, artele și cultura înfloreau, știința și tehnologia se dezvoltau, infrastructura se moderniza (să menționăm doar căile ferate), medicina făcea progrese iar oamenii trăiau mai bine ca oricând în istorie. Dar așteptarea războiului a creat până la urmă războiul, așa încât imediat după atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, declanșarea războiului a părut tuturor evenimentul firesc, mult așteptat, care a descărcat (dar cu ce preț?) tensiunile acumulate pe continent.

Tot astfel, dacă vorbim zilnic despre apropierea crizei economice, până la urmă investitorii și bursele nu o vor transforma oare într-o profeție împlinită? Dacă tot vorbim de prăbușirea Uniunii Europene, oare acest lucru nu devine în sine o forță care acționează în acest sens, pentru a se autovalida? Dacă vorbim de declinul democrației ani la rând, până la urmă oamenii nu vor ajunge instinctiv să creadă că acesta este sensul lucrurilor și își vor preda de bună voie libertățile și drepturile în mâinile unui regim autoritar sau totalitar?

Suntem în fața unei dileme. Nu pledăm pentru evitarea analizelor realiste, nicidecum. Nu spunem că pericolele și amenințările existente nu este necesar să fie identificate și dezbătute public, dimpotrivă. Dar putem să observăm că multiplicarea exponențială a știrilor nefaste (cele care fac rating), unele fără nicio fundamentare științifică, doar speculative, pe toate tipurile de canale de comunicare existente, unele cu o oarecare cenzură a credibilității (televiziunile, să zicem) dar altele fără absolut niciun control al calității informației (rețelele sociale), au crescut agresivitatea în toate societățile și au indus treptat o stare de spirit decepționată, anxioasă, pesimistă, în care oamenii se așteaptă mai degrabă la evenimente nefaste decât la unele benefice în politică sau economie.

Știrile nefaste prevalează în fața celor benefice. Sunt mai puternice și mai atractive. În lume se petrec, desigur, și multe lucruri bune. Dar, în oglindă, o lebădă neagră este mult mai mediatizată decât una albă. O scădere cu 5% a indicelui Dow Jones provoacă un impact mediatic incomparabil mai mare față de creșterea tot cu 5% a aceluiași indice bursier. La fel, în politică. Putin a ajuns să fie desemnat de diferite reviste occidentale „cel mai puternic om din lume” și și-a creat aura de lider al momentului prin, potrivit unor analiști, multitudinea de amenințări la care recurge, precum „Occidentul ar trebui să trateze cu seriozitate amenințarea unui război nuclear”, „țările care găzduiesc elemente ale scutului american antirachetă au devenit ținte ale noastre” sau după gesturi precum anexarea Crimeei, războiul secesionist din Ucraina, amestecul în alegerile din anumite democrații liberale etc. De președintele Indiei, o țară cu o populație de aproape 10 ori mai mare decât Rusia, cu un PIB aproape dublu și tot putere nucleară, dar care nu amenință Occidentul, aproape că nu a auzit nimeni.

De asemenea, putem ușor observa că atitudinile radicale, extremiste, au găsit în spațiul online și al rețelelor sociale cel mai bun mediu de cultură. Acolo unde cuvintele este necesar să fie puține și tari și unde lumea nu are timp de argumentări complexe, cei care au impact maxim sunt cei care utilizează esențele cele mai tari ale mesajelor și care apelează la ultrasimplificări, nu la nuanțe, explicații pe larg și tonuri moderate. Majoritatea radicalizărilor (de orice fel, ideologice, religioase sau politice) s-au produs în ultimii ani în mediul online. Nimeni sau, în orice caz, foarte puțini s-au radicalizat citind cărți sau mergând la bibliotecă. Spus simplu, canalele de comunicare predominante ale lumii actuale sunt setate pentru prevalența știrilor nefaste, pentru promovarea agresiunii și violenței de toate tipurile, pentru informația care prezintă o amenințare.

Din „lebedele negre” enunțate în punctajul inițial, nu spunem neapărat că ne așteptăm ca una sau alta dintre ele să apară în 2019 sau în deceniul care va urma, 2020-2029. Nu putem spune însă nici contrariul, anume că niciuna dintre ele nu va apărea pe termen scurt sau mediu. Majoritatea evenimentelor, proceselor și fenomenelor menționate au într-adevăr un grad mic de probabilitate pe termen scurt, dar sunt totuși teoretic posibile. Iar posibilitatea în sine ca unul sau altul să se producă apasă tot mai greu asupra noastră ca indivizi și a societăților din care facem parte. În plus, se pare că a face din apariția lebedei negre o afacere, o industrie sau o politică în sine, modificând în sens nefast starea de spirit a oamenilor și crescând indirect violența în societate, a devenit un loc comun, adică o lebădă albă.

Ceea ce știm este că o criză economică va lovi cu certitudine, dar nu știm când. Un mare război se va produce la un moment dat, dar nu știm când. O catastrofă naturală se poate petrece oricând. Condițiile de viață din jurul nostru au devenit nesigure, instabile, volatile, amenințătoare. Lumea în care trăim își comunică intens anxietățile. Unii profită de nisipurile mișcătoare și vând soluții radicale, extremiste, la aceste temeri iar alții le cumpără prea ușor, din ignoranță, derută sau disperare. Cel mai clar vedem acest fenomen al cercului vicios în alegeri. O criză sau o temere produce, la urne, premisa viitoarei crize, mai grave de obicei decât precedenta. Brexitul este un exemplu perfect. Asistăm la o spirală a crizelor și așteptărilor unor crize și mai mari. Se acumulează energii nefaste, tensiuni, disfuncționalități în economie și în politica internațională. Unele sunt ideologice, altele sunt structurale, obiective. Vânzătorii de iluzii apar imediat și oferă pe piața electorală soluții facile, populiste, care se vor dovedi ulterior că au creat probleme și mai mari decât cele pe care pretindeau că le rezolvă.

Toți am citit măcar o dată sau am auzit în jurul nostru spunându-se că ceva important o să se petreacă la un moment dat, care o să modifice cursul lucrurilor, de exemplu, în Uniunea Europeană. Că „așa nu se mai poate”. Asta înseamnă să trăim deja în așteptarea lebedei negre, în umbra ei. S-ar putea ca lebăda neagră să apară anul acesta, peste câțiva ani sau, la nivelul acestei generații, niciodată. Dar simpla ei așteptare înseamnă că ea contează, că ne influențează gândurile și starea de spirit, că poate să schimbe comportamente și atitudini doar prin caracterul ei virtual. Oare ne vom trăi restul vieții în așteptarea lebedei negre?

yogaesoteric
1 martie 2019 

România a preluat de la 1 ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE. Care sunt principalele atribuţii

 

La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România a preluat, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea Preşedinţiei Consiliului UE. Pregătirea a fost însă bruiată de dispute între preşedinte şi premier.

În vederea pregătirii preluării conducerii forului european, în Parlamentul României a fost constituită Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Pe 16 mai 2018, comisia specială parlamentară împreună cu cele două Comisii pentru afaceri europene ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au organizat o reuniune comună pentru a dezbate prima versiune a temelor de interes ale mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În cadrul acesteia, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezentat principalele aspecte ale documentului. La reuniune au participat secretari de stat responsabili pe problematica afacerilor europene din ministere.

La 2 octombrie 2018, senatorul Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a participat la reuniunea reprezentanţilor comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, aflat în vizită oficială la Bucureşti. Discuţiile s-au concentrat pe stadiul procesului de negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, principalele provocări şi multiplele implicaţii pe care acest complex proces le presupune, precum şi perspectivele de finalizare a acestuia.

La scurt timp însă Titus Corlăţean a fost înlocuit la şefia Comisiei parlamentare pentru pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senat a decis, pe 17 octombrie, ca senatorul PSD Gabriela Creţu să ocupe funcţia de preşedinte al Comisiei speciale parlamentare, înlocuindu-l astfel pe Titus Corlăţean, după ce acesta şi-a înaintat demisia din funcţie.

La începutul anului 2018, primul politician care a afirmat că România nu este pregătită să preia preşedinţia CUE a fost preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El considera că nu se vorbeşte de priorităţile României, nici de pregătirile logistice sau de resursa umană şi nu se aude vocea României în politica externă.

Drept răspuns – ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat că românii sunt pregătiţi să gestioneze Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Declaraţia lui Victor Negrescu a venit după o întâlnire cu reprezentanţi ai guvernelor finlandez şi croat.

Reprezentanţii României, Finlandei şi Croaţiei s-au reunit, pe 22 ianuarie 2018, la Palatul Victoria pentru a discuta despre priorităţile comune pentru o perioadă de 18 luni. Statele membre care deţin Preşedinţia Consiliului UE lucrează în grupuri de câte trei, denumite „Trio-uri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trio-ul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni.

Afirmaţia potrivit căreia România stă foarte bine cu pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a fost întărită, pe 23 martie, de premierul Viorica Dăncilă, ea adăugând că este un proiect de ţară care este necesar să fie tratat cu foarte multă seriozitate. Declaraţia premierului a venit în contextul în care Comitetul interministerial pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a adoptat calendarul reuniunilor informale ce vor fi organizate în România pe durata acestui mandat, în primul semestru al anului 2019, cât şi calendarul acţiunilor premergătoare exercitării mandatului.

Mai mult, în vara anului 2018, MAE a anunţat că partea română este pregătită să organizeze la Sibiu, pe 9 mai 2019, Summitul informal al şefilor de stat şi de guvern din UE, în contextul în care ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului UE, România fiind în grafic cu calendarul pentru eveniment. Summitul din 9 mai 2019, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.
De altfel, Guvernul a adoptat, pe 23 august 2018, o ordonanţă potrivit căreia oficialii străini vor avea prioritate în trafic pe perioada preşedinţiei române a Consiliului UE.

În toamna anului 2018, între instituţiile statului au existat dispute aprinse pe tema nivelului de pregătire din partea României pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a motivat, pe 29 octombrie, referitor la declaraţia sa potrivit căreia România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE, că a făcut referire la scandalurile politice duse în exterior.

„Eu m-am referit şi am observat că şi premierul a înţeles mesajul meu, la faptul că politic suntem permanent în scandaluri şi se exportă subiectul la nivel european, eu mi-aş fi dorit să existe un fel de armistiţiu cu privire la mijloacele prin care ducem lupta politică. Să renunţăm la plângerile penale practicate cu spor de Orban şi liberali. Să nu exportăm aceste dispute la nivelul ţărilor europene. Suntem singura ţară care face asta şi e regretabil. Din punct de vedere tehnic şi administrativ nu am îndoială că România e pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

În acest context, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat şi a spus că ştie de la prim-ministru că Guvernul este „foarte pregătit” să preia preşedinţia CUE. La scurt timp însă, preşedintele Klaus Iohannis a făcut public faptul că „nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE”. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 12 noiembrie, că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care la Guvern factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar „lucrurile au luat-o razna”. Declaraţia lui Iohannis a venit după ce ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a dat demisia.

 
Victor Negrescu

„Trebuie să menţionez o mare îngrijorare pe care o am, cu toate că nu vă priveşte direct. E vorba de anul 2019, când România va prelua preşedinţia Consiliului UE, o poziţie extrem de onorantă şi de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea e că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Acum câteva săptămâni am spus că vom face faţă rezonabil, numai că între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înţelege care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demişi. Cred că şi acum, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare şi implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave”, a declarat Klaus Iohannis, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

În contextul tensiunilor politice din România şi a declaraţiei preşedintelui român, premierul Finlandei, Juha Sipilä, şi-a exprimat disponibilitatea ca Guvernul de la Helsinki să înceapă mandatul european din ianuarie 2019. Juha Sipilä a subliniat că Bucureştiul nu a făcut această solicitare, precizând că, dimpotrivă, Guvernul de la Bucureşti a confirmat că va prelua Preşedinţia Consiliului UE conform programării, informează agenţia de presă STT şi postul YLE.

Premierul Viorica Dăncilă a respins categoric, pe 13 noiembrie, propunerea Finlandei, spunând că ţara noastră este pregătită, iar „preşedintele Klaus Iohannis ştie acest lucru”.

La ceremonia depunerii jurământului de către George Ciamba în funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene după demisia lui Victor Negrescu, preşedintele Klaus Iohannis le-a spus miniștrilor în frunte cu prim-ministrul că încă se poate face o pregătire rezonabilă pentru preşedinţia Consiliului UE.

Între timp, Victor Negrescu şi-a motivat demisia din Guvern. Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a explicat că în urma discuţiilor din Guvern a ajuns la concluzia că nu îşi mai poarte exercita mandatul la acelaşi nivel. El a adăugat că e posibil să fi fost considerat ca partea de dosare europene să fie împărţite către alţi colegi. Demisia lui Negrescu a venit cu mai puţin de două luni înainte de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

La scurt timp după ce a demisionat din funcţie, Victor Negrescu a spus că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind în grafic. Negrescu a mai spus că banii europeni trebuie să fie o prioritate pentru ţara noastre.

De altfel, Comisia Europeană a anunţat că nu are îngrijorări asupra capacităţii României de a prelua Preşedinţia Consiliului UE după ce Victor Negrescu demisionează din funcţia de ministru al Afacerilor Europene.

Asupra capacităţii României de a prelua preşedinţia Consiliului UE s-au pronunţat şi înalţii oficiali europeni.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, în conferinţa comună cu premierul Viorica Dăncilă, de pe 5 decembrie la Bruxelles, că sunt unele puncte, cum ar fi statul de drept, la care ar mai fi de lucrat, dar România este foarte bine pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE.

De asemenea, şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat, pe 21 noiembrie, la o dezbatere la Facultatea de Drept din Bucureşti, că România este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE, precizând că fenomenul corupţiei e o problemă şi în alte state, nu doar în ţara noastră.

 
Antonio Tajani

După calmarea tensiunilor pe tema nivelul de pregătire din partea României, Guvernul României a adoptat, pe 7 decembrie, proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) pentru finanţarea unor proiecte culturale realizate cu ocazia Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Suplimentarea bugetului MCIN se va face din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru finanţarea unor proiecte culturale.

La finalul anului 2018, aleşii au adoptat Declaraţia Parlamentului României privind Preşedinţia Consiliului UE.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de pe 12 decembrie, Declaraţia Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Înaintea dezbateri şi votului în plenul reunit al Parlamentului, premierul Viorica Dăncilă a declarat că odată cu preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România, este necesar să nu mai existe orgolii, interese sau confruntări politice, făcând apel la pace şi consens. Aceasta a făcut apel la parlamentari să nu mai continue cu mesajele politice care ar putea afecta imaginea României pe plan extern.

Totodată, şeful Executivului a prezentat în Parlament principalele priorităţi ale României în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE acestea fiind migraţia, asigurarea securităţii în cadru Uniunii şi combaterea discriminării, rasismului, xenofobiei şi discursului urii.

Cu doar trei zile înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a declarat că are „dubii” privind capacitatea României de a deţine Preşedinţia semestrială. Juncker a spus că, deşi este „bine pregătit din punct de vedere tehnic”, Bucureştiul nu a înţeles „deplin” ce presupune acest mandat. În plus, preşedintele Comisiei Europene a explicat că, din cauza disputelor politice interne, România ar putea să pară că nu este o „entitate compactă” în Europa. „Este necesar un front unit pe plan intern pentru a promova unitatea Europei în calitatea de preşedinte al Consiliului UE”, a subliniat Juncker.

Ultimele remarci ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au atras criticile liderilor PSD. Europarlamentarul PSD, Claudia Ţapardel, spune că a luat act cu dezamăgire de declaraţiile făcute de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit cărora „Guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE” şi susţine că acesta pare „dezorientat”.

Mai mult, social democratul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, o acuză pe Angela Cristea, reprezentant al Comisiei Europene în România, că dezinformează forul european şi susţine că atâta timp cât aceasta stă în funcţie, preşedintele CE Jean Claude Juncker va fi avea o percepţie deformată a ce se petrece. Replica a venit imediat. Comisia Europeană a anunţat, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, că atacurile la adresa Angelei Cristea, reprezentantul CE în România, venite din partea social democratului Mihai Fifor, sunt inacceptabile şi instituţia aşteaptă ca aceasta să primească acelaşi tratament de care beneficiază şi ambasadorul român la Bruxelles.

La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România a preluat, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea Preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene. Mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE va fi marcat de două aspecte importante: deţinerea, pentru prima dată, a acestei atribuţii şi organizarea, pe perioada mandatului Preşedinţiei României, a alegerilor pentru Parlamentul European. Principalele provocări predictibile la adresa Uniunii gestionate de Preşedinţia României la Consiliul UE sunt Brexit-ul şi Cadrul financiar multi-anual post 2020.

„Preşedinţia României la Consiliul UE se va derula într-un context european şi internaţional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcţie de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii. În acest moment, cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexit şi Cadrul financiar multi-anual post 2020”, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe.

 

yogaesoteric
25 februarie 2019

Eugen Tomac: Pe scurt, despre România prin ochii vecinilor săi

 Centenarul Marii Uniri a prilejuit discuții și discursuri despre România noastră, România europeană, România de azi sau România copiilor noștri. Azi vă propunem să ne gândim la România așa cum este privită de popoarele din vecinătate.

Vom începe cu vecinii maghiari întrucât, în discursul public, referirile cele mai frecvente se îndreaptă cel mai des către Ungaria.
Cu ușoare variații de ton, Ungaria a întreținut, în mod constant, un discurs revendicativ atunci când s-a raportat la România. Până la un punct, această abordare poate fi înțeleasă întrucât în România trăiesc astăzi peste 600.000 mii de cetățeni maghiari – cetățeni ai statului vecin care întrețin o linie politică pe care Budapesta o promovează în comunitățile maghiare din România. Cu toate acestea, în ultimii 25 de ani, Ungaria a dus o politică subtilă și pragmatică, prin care a fructificat oportunitățile economice în relația cu România. Investițiile Ungariei în România depășesc un miliard de euro, iar peste 8.000 de societăți cu capital românesc își desfășoară activitatea în statul vecin. Deși, de cele mai multe ori, referirile la români și România sunt făcute din perspectiva temelor emoționale generate de istorie, Ungaria este conștientă că Transilvania nu va mai fi niciodată parte a Ungariei. Aderarea României la NATO și Uniunea Europeană a modificat profund relația politică dintre statele noastre.

După Ungaria, ne referim cel mai des la Bulgaria, un alt stat cu o populație de peste 7 milioane de locuitori, aflat la sud de Dunăre.
Interesant este cât de profund s-a modificat, în ultimii zece ani, percepția vecinilor noștri slavi în raport cu România. Odată cu aderarea noastră la Uniunea Europeană, vecinii bulgari au început să privească România din alt unghi. Până la acest capitol, tot discursul cu iz naționalist domina societatea bulgară ori de câte ori se făceau referiri politice la România. După prăbușirea comunismului au existat campanii de presă și multiple ieșiri acide la adresa României cu privire la Dobrogea, dar totuși am asistat la triumful rațiunii. Agenda comună europeană a reușit să reașeze relația dintre statele noastre în noi parametri, iar bulgarii încep să-i privească cu mai multă simpatie pe români. Turismul este, în mod clar, un element ce confirmă schimbarea de paradigmă.

Serbia este un vecin pentru care România a fost și este unul dintre susținătorii cei mai puternici și credibili ai parcursului său european. În schimb, sârbii au cultivat, de-a lungul secolelor, o atitudine rezervată față de români, iar această stare se menține în societate. Ne privesc cu neîncredere și nu au deschidere foarte mare față de aprofundarea relațiilor bilaterale. Ne numesc în continuare vlahi și consideră că România face prea multe presiuni pentru respectarea drepturilor minorității vlahe din sudul Dunării. După destrămarea Iugoslaviei, discursul naționalist, marcat de acest subiect, a devenit foarte apăsat. Deși România nu a recunoscut Kosovo și a susținut punctul de vedere al Belgradului în relația cu aliații noștri, toate aceste gesturi politice curajoase ale României nu au schimbat deloc atitudinea politicului sârb față de minoritatea română. În continuare, românii din Serbia sunt divizați de autorități între români și vlahi. Mai mult, în urmă cu câțiva ani, specialiștii în educație de la Belgrad au redactat chiar un alfabet al limbii vlahe. Președinția română a Consiliului Uniunii Europene va acorda prioritate impulsionării procesului de negocieri între UE și Serbia. Ar fi de dorit ca România să fi gândit și negociat această abordare și prin prisma situației minorității românești din statul vecin, deși este foarte posibil să nu fi luat în calcul acest aspect. Politica noastră de asistare necondiționată a unui stat care ne sfidează și pe noi, și pe aliații noștri (prin relația excelentă cu Rusia), este necesar să înceteze.

Un alt stat cu care ne învecinăm pe o lungime de 650 km este Ucraina. Un stat tânăr, care a moștenit de la URSS regiuni ale României. Nordul Bucovinei, Ținutul Herta și fostele județe Ismail și Cetatea Albă, în sudul Basarabiei. Populația Ucrainei este, în mod clar, cea mai sovietizată, chiar și în prezent, dintre fostele republici ale URSS. Ucrainenii, fie că sunt proruși sau susțin Guvernul de la Kiev, continuă să-i privească pe români în mod depreciativ. Nu pot depăși sindromul sovietic și acceptă cu dificultate ideea că România a ieșit din sfera de influență a Rusiei.

Înainte de anii ʼ90, România a fost constant demonizată în discursul popular, a fost privită cu dispreț, iar această retorică s-a menținut semnificativ. Deși la nivel guvernamental au fost realizate gesturi de deschidere și dialog, aceste inițiative nu s-au soldat cu nimic concret. Este adevărat că în București, pe Calea Victoriei, există un Centru cultural de promovare a culturii ucrainene, iar Parlamentul României are un reprezentant al minorității ucrainene. În schimb, la Cernăuți este amânată de peste zece ani deschiderea Institutului Cultural Român, iar cei peste jumătate de milion de români nu au un reprezentat în legislativul de la Kiev. Mai grav este că, prin noua lege a educației din Ucraina, școlile românești devin școli cu predare în limba ucraineană, iar în regiunile locuite de basarabeni revine teza stalinistă de predare a limbii moldovenești.

Din ce în ce mai aproape de granițele noastre este Rusia. Nu avem frontieră directă, dar ne învecinăm pe mare din 2014, odată cu anexarea Crimeei. Știm că Rusia, în ultimele două secole, ne-a influențat direct evoluția. După Marea Unire, a provocat România prin crearea unei republici sovietice autonome moldovenești la est de Nistru, în 1924. Apoi, prin înțelegere cu Hiltler în 1939, ne-a luat la 27 iunie 1940 teritoriul de la est de Prut. După cel de al Doilea Război Mondial, Moscova a instaurat în România un regim criminal comunist, care a oprit procesul de dezvoltare a națiunii române. După 1990, Rusia a încercat, dar fără succes, prin anumiți politicieni români, să oprească procesul de apropiere de NATO și UE.

Disprețul Kremlinului la adresa noastră este vizibil și prin modul cum tratează de aproape un secol problematica tezaurului pe care nu vrea să-l returneze. Reamintim că tot tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial. Rușii sunt agresivi, nu ne respectă și au o abordare superficială atunci când vorbesc despre români.

Un alt stat cu care ne învecinăm tot pe mare este Turcia. Imperiul Otoman și-a pus amprenta puternică pe societatea românească, începând de la tradiții culinare, până la expresii pe care le folosim și astăzi pe cuprinsul întregii țări. Românii sunt bine văzuți de turci și chiar suntem profund respectați de către societatea turcă. Oriunde te duci în Turcia și spui ca ești român, se observă o anumită deschidere pe care nu o întâlnești des peste hotare. Așa se explică, probabil, de ce una dintre cele mai mari destinații turistice pentru români este Turcia. În România avem peste 15 mii de societăți cu capital turcesc și investiții de peste 5 miliarde de euro ale Turciei în ultimii 15 ani. În ciuda situației politice interne, care s-a înrăutățit în ultimii ani din punct de vedere al calității democrației, Turcia rămâne un partener strategic al României, inclusiv ca stat aliat NATO.

Despre Republica Moldova ne limităm doar să punctăm că nu avem un stat vecin dincolo de Prut, ci un alt stat românesc. Istoria noastră rămâne deschisă, iar acest subiect este necesar să fie prezentat mult mai detaliat, prin prisma complexității sale.

În concluzie, putem spune că o țară ca a noastră nu-și alege vecinii, pentru că nu are experiența anexării altor teritorii.

Citiți și: 

Bogdan Suceavă, similar cu «Istoria lacunelor», pe când o carte despre completarea istoriei poporului român? 
Ilie Șerbănescu: Profil dureros de țară-colonie de la periferia Europei

 yogaesoteric
24 februarie 2019

IMPERTINENȚĂ: Imigranții sunt supărați că Suedia nu le oferă case, joburi și iubite. «De ce primiți refugiați, dacă nu le puteți oferi o viață demnă și împlinită?»

Istoria altfel decât o înveți la școală

Oricât s-ar strădui guvernanții suedezi să lupte cu nedreptățile acestei lumi rasiste și homofobe, tot nu reușesc să șteargă toate lacrimile victimelor. 
Nici măcar legile care-i aruncă pe suedezi în pușcărie dacă vorbesc de rău imigranții, homosexualii și transexualii nu sunt suficiente.

„Nu pot să cred că asta e Suedia. (...) De ce ați deschis porțile refugiaților dacă nu îi puteți ajuta să aibă o viață demnă și împlinită, în care să se bucure de respectul cuvenit?”

O fi Suedia singura „superputere umanitară” a lumii, dar migranții nu sunt deloc mulțumiți de condițiile de viață oferite de autorități pe banii contribuabililor suedezi.

„Ne-ați făcut viețile mizerabile” s-a plâns Mohammad Jumaa jurnaliștilor de la postul public de radio. Sirianul spune că se aștepta la o viață mult mai bună când a ajuns în Suedia. „Suntem oameni, nu animale care nu au nevoie de altceva decât să mănânce și să doarmă.”

Jumaa spune că se aștepta ca suedezii să-i ofere o casă și un job bine plătit. În loc de asta, e silit să aștepte locuind în condiții modeste într-un apartament pe care-l împarte cu alți refugiați. Nu vrea să audă niciun fel de explicații din partea reporterului care-l intervievează. Nu-i pasă că mulți tineri suedezi l-ar invidia că locuiește la Stokholm, metropolă în care criza de locuințe e acută.

„Nu-mi spuneți că aveți foarte mulți refugiați în Suedia. Știu asta! Ce nu înțeleg este de ce vreți să ne ucideți a doua oară. Pentru că așteptarea e egală cu moartea.”

Jumaa spune că mulți blestemă ziua în care au ajuns în Suedia. Faptul că așteaptă de un an și opt luni să i se rezolve situația îl stresează și îl face să aibă resentimente. Dar Jumaa nu e singurul nemulțumit. Concetățeanul său Mahmoud vrea și el o casă a lui. Nu vrea să trăiască într-un apartament, chiar dacă nimeni nu-i cere chirie. Faptul că e nevoit să împartă bucătăria cu alți refugiați îi diminuează șansele de a-și găsi o iubită.

„Aveam speranțe mari că mi se va oferi o casă. Și după aceea mi-au oferit camera asta. E ca într-o tabără de refugiați. Care e diferența? (…) Am 25 de ani și nu am avut o iubită până acum. Sunt încă virgin. Aș vrea să-mi găsesc o iubită, o soție, dar e imposibil. Cum aș putea să-mi fac o viață în camera asta?”

Nici el nu e impresionat când prezentatoarea emisiunii, Katarina Gunnarsson îi spune că are toate facilitățile unei camere de hotel. De altfel, jumătate dintre emigranții care locuiesc în blocul din Norrtälje au pornit în marș spre departamentul de servicii sociale să le ceară socoteală autorităților pentru modul în care sunt tratați. Purtătorii de cuvânt ai așa-zișilor refugiați spun că mulți refugiați sunt atât de dezamăgiți încât au dezvoltat depresii și gânduri sinucigașe.

Despre falimentul „utopiei” suedeze s-a tot scris. Statutul de „superputere umanitară” pe care și-l arogă elitele care conduc această țară este în mare măsură o halucinație a unor minți intoxicate de neo-marxismul contemporan.

A deschide brațele unui număr imens de imigranți, în majoritate zdrobitoare bărbați extrem de tineri, nu poate duce în niciun caz la integrarea lor. Dimpotrivă, va aduce numai probleme – violuri și creșterea exponențială a criminalității. Iar propaganda neîntreruptă care susține că imigranții sunt victime nu face decât să-i convingă pe aceștia că li se cuvine totul și că cei care li se opun sunt niște rasiști.

Citiți și:
Suedia: Imigranții se căsătoresc cu copii pentru a beneficia de pașapoartele UE
Suedia, țara care acordă unei moschei dreptul de a difuza apelul la rugăciunea de vineri, dar interzice clopotele bisericilor creștine

yogaesoteric
24 februarie 2019

Vânzări-cumpărări.

Mircea Bravo

 · 

Urmăreşte

VECINUL ÎȘI VINDE CASA

Accesați:
https://www.facebook.com/mirceabravo/videos/1092970234202903/

Manipularea și jefuirea neamului românesc

 

Marea problemă de înțelegere a realității înconjurătoare este faptul că majoritatea românilor au căzut în capcana creată de niște minți extrem de inteligente, dar malefice. Eroarea de judecată apare din felul în care este formată percepția despre cum funcționează guvernarea. Fiindcă 99,99% dintre oameni își formează opiniile și modul de gândire conform cu niște false dezbateri ce se fac mai ales la televizor. În momentul în care românul, rupt de oboseală și de stres (moment delicat în care creierul este și el obosit și partea conștientă nu mai poate să facă selecția corectă între adevăr și minciună), se așează la televizor, pe orice canal ar deschide i se explică de ce o duce rău. Pe unele canale i se spune că pentru această situație sunt de vină comuniștii, și se repetă acest mesaj până ajunge să fie crezut.

Întregul popor o duce rău, dar în același timp românii nu pot identifica corect cauza pentru care nivelul lor de trai se deteriorează permanent!

Primul pas în înțelegerea corectă a realității de acum este conștientizarea unui adevăr simplu: pe 17 decembrie 1989 în România s-a executat o lovitură de stat împotriva neamului românesc! Scopul loviturii de stat nu era doar asasinarea familiei Ceaușescu, ci genocidul neamului românesc și acapararea integrală a bogățiilor imense existente pe teritoriul administrativ al fostei Republici Socialiste România!

Exterminarea poporului român este sistematică, iar cei care au simţit pericolul în aer fug pe capete în Occident. Acolo se mint pe ei că se salvează în timp ce prestează munci grele sau de jos, pe care străinii nu vor să le facă, primind în schimb salariul minim. Mulți dintre cei care au rămas au dezvoltat o ură feroce și o foame care îi împing să-i devoreze pe ceilalți. Sunt surzi şi orbi la orice sentiment de umanitate şi la orice formă de empatie.

Cauza pentru care românii trăiesc din ce în ce mai prost este simplă: începând din 1989 li s-a furat libertatea și au ajuns captivi. Inteligenţele malefice care i-au înrobit pe români aveau deja o experiență vastă de invadare și cucerire a altor popoare: au dezvoltat mecanisme de spălare a creierului și de intoxicare psihică care fac astăzi ca românilor să li se pară normal să plătească apa dăruită de Dumnezeu pentru toate viețuitoarele!

Cuvântul libertate li se repetă zilnic în mii de forme, prin mii de mijloace! Românilor le este chiar permis să-i conteste pe „conducători”! Românii azi cred cu tărie că sunt liberi, deși nu mai au de 29 de ani acces liber la resursele României şi la cota lor indiviză din moștenirea apărată cu jertfă de sânge de 2000 de ani.

Accesul românilor la moștenirea lor este condiționat de muncă. Dacă întrebi orice român pentru cine muncește, răspunsurile vor fi în ordinea aceasta:
1) Pentru copii;
2) Pentru familie;
3) Pentru hoții de parlamentari;
4) Pentru statul mafiot.
Foarte puțini vor da răspunsul corect: românii muncesc pentru cei care au înrobit întregul popor la lovitura de stat din 1989!

Începând din 1990, activitatea de la BNR a devenit „autonomă” și „independentă” prin lege și nicio instituție cu atribuții de control al crimei organizate nu poate supraveghea activitatea de acolo! BNR a devenit o filială privată a unei corporații cu acţionariat secret, care controlează 95% din veniturile mondiale (asta declară ei). Mascat este tot banca clanului Rothschild, și este un mare secret.

Guvernul României a devenit un guvern colonial. Deoarece nu mai are resurse și nici mijloace de producție, îi este imposibil să aibă venituri! Atunci, pentru a plăti salariile celor 1,2 milioane de bugetari, este obligat să se împrumute cu camătă la singurul producător de bani autorizat! Numai că BNR și-a interzis prin lege creditarea statului colonial român. Astfel că s-a creat un mecanism de parazitare a muncii românilor: BNR tipărește leii (singurul mijloc de plată legal), încasează cam 50 de miliarde de euro anual din senioraj, cumpără aur și hârtii fără valoare ale SUA, fac tot posibilul să spolieze populaţia prin creşterea ROBOR, creşterea masivă a euro etc. BNR, deși ar fi normal să crediteze statul colonial român, dă bani cu camătă la băncile comerciale, iar acestea creditează cu o camătă și mai mare guvernul colonial. Spunem colonial, însă toate structurile sunt penetrate de slugile elitelor globaliste care sunt infractori coordonați spre a asigura perpetuarea acestui mecanism: după ce iau banii credit, rambursează creditele anterioare, plătesc firmituri salariaților ce asigură „guvernarea”, iar pe restul îi fură, cel puțin așa a fost până nu demult. Apoi execută silit poporul român și le mai face câte 10 kilometri de asfalt pe care îi inaugurează cu fast drept autostradă! După un an sau doi, acei 10 kilometri se deteriorează întrucât nu s-a turnat grosimea cerută prin lege – vezi Bechtel, firma marilor bancheri internaționali, care a lăsat lucrările neterminate şi a fugit cu banii.

Întreg acest sistem se numește capitalism. De pe urma lui sunt avantajaţi doar capitaliștii, care sunt niște infractori lacomi și fără scrupule. Românii sunt captivii acestui sistem și tot ce fac este să fugă acolo unde, de frica clasei muncitoare, exploatatorii au stabilit ceva mai multă mămăligă în farfurii. Marea performanță a acestui sistem de exterminare în masă a fost să îi convingă să fie adversarii singurei soluții la problemele lor: resuveranizarea completă ca efect direct al eliberării naționale. Cu alte cuvinte, analogic vorbind, unui bolnav de cancer i se oferă antidotul, iar acesta refuză cu violenţă șansa supraviețuirii fiindcă așa a fost programat mental de un dispozitiv electronic numit televizor!

În timpul în care ați parcurs acest articol, milioane de români au avut de îndurat noi suferințe! Copii, tineri, adulți, bătrâni! 
Au avut de suferit fiindcă refuză să își cultive propria hrană și muncesc pentru o hrană otrăvită de la supermarket! 
Au avut de suferit fiindcă au râs de realitatea conspirațiilor și au avut încredere în medici și chimicalele denumite medicamente!
Au avut de suferit fiindcă au avut încredere în instituțiile unui stat mafiot ce ar fi fost necesar să verifice vaccinurile, dar au închis ochii! Contra şpagă, evident, căci în capitalism profitul este obiectivul! 
Au îndurat suferințe fiindcă au avut încredere în niște oameni bine îmbrăcaţi de la televizor, pe care nu i-au cunoscut niciodată, dar pe care i-au votat să se îmbuibe din munca lor! 
Au avut de suferit pentru că au consumat apă de la robinet, alcool contrafăcut de la supermarket, lapte cu aracet, pâine cu DDT, salam cu E-uri, ouă cu pesticide, fructe refuzate de olandezi, nemţi și francezi!
Unii au murit cu speranța că urmașii lor o vor duce mai bine în Occident! Au murit săraci, singuri și în mizerie!

Aceeași sortă vei avea și tu, române, dacă nu te trezești și nu începi să refuzi minciuna imensă din viața ta!

 

yogaesoteric
22 februarie 2019 

Clima s-a dat peste cap: Caniculă dincolo de… Cercul Polar

 

Scandinavia s-a confruntat anul trecut în luna iulie cu temperaturi anormal de mari. În locuri unde maximele rareori trec de 20 de grade, au fost înregistrate temperaturi-record, chiar şi dincolo de Cercul Polar, unde termometrul a arătat în multe locuri între 31 şi 34 de grade Celsius. Vremea neobişnuit de caldă a provocat însă incendii în peninsulă, în special în Suedia, care a cerut asistenţă de urgenţă din partea statelor membre ale Uniunii Europene.

Claire Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, a declarat într-o conferinţă de presă că temperaturile înregistrate în ţările scandinave au depăşit cu până la zece grade Celsius valorile obişnuite pentru respectiva perioadă a anului. „Chiar şi la latitudini apropiate de Cercul Polar temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius, ceea ce este destul de extraordinar”, a afirmat Nullis.

În Finlanda, unde temperatura medie din luna iulie este de aproximativ 18 grade, mercurul a depăşit 30 de grade în unele localităţi din nord, potrivit site-ului skynews.com. De asemenea, în satul Drag, din Norvegia, la 69 de grade latitudine nordică (adică dincolo de Cercul Polar), au fost 34 de grade, în timp ce, în urmă cu un an, maxima verii ajungea la doar 15 grade. Un alt exemplu este regiunea Laponia, un loc caracterizat de prezenţa zăpezii şi a frigului, unde temperatura a ajuns la 33 de grade Celsius. Şi nopţile au fost calde „acasă la Moş Crăciun”: temperaturile nu au scăzut sub 18 grade, unde, în mod normal, minimele sunt între 4 şi 7 grade.

Citiți și: Controlul climei și războiul geoclimatic
Arma supremă de distrugere în masă: controlul vremii

 

yogaesoteric
20 februarie 2019

INDEMN rațional

Traian Băsescu, MESAJ URGENT: 

Autor: Loredana Codruț Codruț                              

SINGURUL mod de a înfrânge incorectitudinea sistemului electoral este o prezență masivă la vot. 

Publicat: 20/02/2019Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Traian Băsescu, mesaj urgent pentru alegătorii din Republica Moldova. Fostul șef al statului susține că Singurul mod de a înfrânge incorectitudinea sistemului electoral este o prezenţă masivă la vot a celor aproape 3 milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Să mergem la vot ACUM!

https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu--mesaj-urgent---singurul-mod-de-a-infrange-incorectitudinea-sistemului-electoral-este-o-prezenta-masiva-la-vot-_1327739.html?

S-a prins hoțul de lemne din România!

Ticu Petrascu a distribuit o postare în grupul Pro Băsescu !

18 februarie la 15:58 ·

 

‎Galateanu Claudiu‎ în România

17 februarie la 23:28

S-a prins hoțul de lemne din România!

Concluzie pertinentă.

Aurora Bajenaru (Facebook)

10 ore · 

STITI DE CE NE BAGĂ ĂSTIA( PSD) IN DICTATURA? PTR.CĂ POT! SI POT, PENTRU CA II LASĂM! 8 MILIOANE ÎNVINSI DE 400 DE INCULȚI!