Statistici devastatoare: 40% din suprafața arabilă este cumpărată de străini, 40.000 de medici au părăsit România, 9 români pe oră pleacă din țară

 

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.

A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările economice. Scandaloasa situație se „potrivește” perfect României, țară condusă de prea mulți incompetenți.

În conferința amintită, Raluca Prelipceanu a punctat aspecte extrem de grave despre fenomenul emigrației din România și anume:
- țara noastră este pe locul 2 în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează, 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație;
- am pierdut 40.000 de medici (2007-2017), 84.000 tineri (2016) sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare (61% femei);
- suntem sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada.

Consecințele, mai ales pe termen mediu și lung sunt înfiorătoare:
- 5 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați;
- pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe cheltuiala statului român;
- a crescut vârsta la care femeile procrează (de la 18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017);
- copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani;
- diaspora românească nu este coagulată, nu are putere, nu promovează interesele României, nu susține interesul național;
- are loc deconstrucția identității umane, declasarea ei (cei plecați la muncă, chiar dacă au studii superioare, acceptă munci degradante);
- se schimbă mentalitatea celor plecați, acceptând după un timp principiile morale ale țării unde lucrează (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii, bigamia etc);
- emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări;
- 20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România fiind pierduți definitiv;
- 23% au cerut cetățenie străină (Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA);
- dezvoltarea noastră economică este doar din: industria auto, informatică și consum;
- 40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini;
- marile magazine cu produse agro-alimentare, distrug agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor) care a devenit una de subzistență;
- principalele resurse strategice sunt în mâna străinilor.

Înfiorător de adevărat, sumbru ca perspectivă. De ce am ajuns aici?

- incompetența clasei politice care conduce țara de aproape 30 de ani;
- lipsa unor programe și strategii naționale de dezvoltare economică pe termen mediu și lung;
- nepotismul infiltrat în toate structurile, care crează imobilism și rezistență la transformare;
- supraîncărcarea schemelor și posturilor salariale la stat, care duc la cheltuieli uriașe;
- birocrația, mita, recompensarea politică cu posturi de răspundere după alegeri;
- distrugerea sentimentului patriotic, religios, dezunirea, trădarea, lașitatea, fac ca noi singuri să ,,închinăm” țara celui care plătește mai mult.

În scurt timp nu mai avem, chiar dacă am dori, cu cine să mai îndreptăm lucrurile. Țara va putea fi împărțită, fără nicio rezistență, vecinilor. 
Concluzia vă rugăm să o trageți voi, stimați cititori.

yogaesoteric
12 martie 2019 

O lume care trebuie să plece.

Gheorghe Tîrîși a distribuit un link în grupul Pro Băsescu !

23 ore · 

KMKZ.RO

Dacă participă și PSD la grevă și nu fură nimic timp de 15 minute, se dublează PIB-ul!

De noi depinde

Lecții pe viu.

ACCESAȚI:
https://www.facebook.com/news11uie/videos/344726896136655/UzpfSTEwMDAxNDE5NDMyNTkyMjoyMDQ5NDM2MDk1MTY2OTcz/

Bucureșteni, nu uitați s-o puneți și-n fotoliul de la Cotroceni !

Populația României

Octavian Ene a distribuit o postare în grupul Pro Băsescu !

Nu uitați să-i mai votați odată !

Constantin Smarandache a postat 2 noutăţi.

Moscova pândește…

România n-a fost niciodată liniştită, permanent fiind ameninţată de imperialismul bolşevic moscovit. Căci, la peste un an de la parafarea Tratatului de pace cu România, Stalin, considerând că insula Şerpilor, care rămăsese între graniţele Republicii Populare Române, ar face parte din Basarabia, rerăpită Patriei Mamă în 1944 (iată o urmare postbelică perversă a pactului hitleristo-stalinist), şi prin trădarea kominternistei Ana Pauker, ministrul de externe de la Bucureşti, este ilegal cedată URSS. Astfel, Moscova putea controla gurile Dunării şi spaţiul vestic şi sudic al Mării Negre din acest Gibraltar pontic. Stalin a arondat Kievului sovietic Insula Șerpilor, care se află în linie dreaptă în apropierea periclavei sud-basarabene (Bugeacul) inclusă și ea teritorialităţii ucrainene. Aşadar, insula, şi geografic, şi istoric, este aparţinătoare spaţiului românesc transprutian, faţă de care Berlinul şi-a exprimat totalul dezinteres.

Îşi mai aminteşte cineva opinia corectă a lui Nicolae Ceauşescu, nu odată repetată în diferite discursuri ale sale, că mai sunt tratate care n-au fost niciodată anulate? Ei bine, el făcea trimitere la „pactul Ribbentrop-Molotov”. Or, această opinie, adusă la cunoştinţa publică, i-a scos din minţi pe toţi liderii supremi sovietici, de la Brejnev la Gorbaciov, care nu mai ştiau cum să facă să-i închidă gura președintelui român.

Kremlinul viza şi mai mult: formarea unei Moldove Mari până la Carpaţi. Nici azi n-a renunţat la această ţintă geopolitică. De pildă, la o întâlnire de la Kremlin a generalului Charles de Gaulle cu Stalin, din 2 decembrie 1944, iată ce s-a discutat, printre altele (din notele convorbirii publicate în Mejdunarodnaia jizni, nr. 4, 1959):

„De Gaulle spune că pe viitor pentru Franţa […] Rinul trebuie să fie la est o barieră împotriva ameninţării germane…
Stalin spune că la noi sunt oameni care consideră Carpaţii şi Transilvania ca frontiere naturale ale Rusiei […] Dacă s-ar crede că Munţii Carpaţi sau Rinul pot salva situaţia, iar armata poate să doarmă, aceasta ar putea să dea naştere la iluzii…”

A se lua seama! Moscova pândeşte şi, atunci când prinde ocazia, îşi aruncă uriaşa forţă militară în războaie de cucerire. Reocuparea Crimeii în 2014 şi războiul de secesiune din estul Ucrainei, aflat încă în desfăşurare, constituie un exemplu dramatic. Resuscitarea ideii strategice numită Novorossia, reproiectată în sudul aceleiaşi Ucraine, nu este altceva decât un „cap de berbece” îndreptat spre gurile Dunării şi readucerea, în acest fel, a frontierei Rusiei pe Prut.

Astăzi, pentru nimeni nu mai este un secret că Vladimir Putin militează pentru refacerea fostei geografii statal imperiale a URSS. Pentru el nu constituie un impediment apartenenţa la Uniunea Europeană a fostelor republici unionale şi a „statelor frăţeşti” socialiste din „istmul ponto-baltic”. Kremlinul putinian deja a emis ideea că desfiinţarea URSS s-a produs ilegal, dintr-o ambiţie bine „hidratată” cu votcă a lui Boris Elţîn şi a comparşilor săi.

Deocamdată, refacerea geografiei imperiale a URSS în strategia putiniană se cheamă Comunitatea Statelor Independente sau, cu bătaie mai lungă, Uniunea Euro-Asia.

Pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX, România, conform unei iniţiative lansată de Kremlin („planul Valev”), eufemistic acoperită sub denumirea de „complex economic al Dunării de Jos”, ar fi urmat să fie, pur şi simplu, distrusă de-a binelea. Se propunea ca România să fie ciopârţită astfel: o suprafaţă de 150.000 km2, cu o populaţie de 12.000.000 locuitori să fie „înghiţită” de regiuni transfrontaliere, câştigătorii fiind URSS şi Bulgaria. Chiar se insinuase şi ideea ca Transilvania să formeze o regiune cu Ungaria. Dacă ar fi avut loc această criminală ciopârţire, România ar fi fost astăzi o amintire. Dar opoziţia conducerii politice de atunci a statului a fost fermă şi Bucureştiul, până în 1989, nu s-a mai supus obedient ordinelor Kremlinului.

Şi este bine de ştiut că, acelaşi Nicolae Ceauşescu, într-o discuţie cu comandantul Garnizoanei Târgovişte şi al unităţii militare în care fusese reţinut şi executat în decembrie 1989, colonelul (actualmente general) Andrei Kemenici, l-a informat/avertizat pe acesta despre jocul politic extrem de grav privind soarta viitoare a statului. Generalul a deconspirat acest joc asasin într-un interviu acordat cotidianului Dâmboviţa în 22 decembrie 1995:

„Cerându-mi să-l duc ba la IMG, ba la Malu cu Flori, mi-a atras atenţia că nu soarta lui e în joc, ci a României. Mi-a spus că s-au făcut nişte jocuri la nivelul marilor Puteri, că ţara este în pericol să dispară de pe harta Europei, că sovieticii ne vor lăsa fără Moldova, că ungurii, ajutaţi de Occident, ne vor lua Transilvania, că din România nu va mai rămâne decât Muntenia şi că va urma un adevărat haos.”

Avertismentul este valabil şi acum. Primejdia nu a trecut! Nu vi se pare că „protocoale secrete” ale pactului Ribbentrop-Molotov n-au încetat să-şi facă efectul?

Extras din lucrarea Destin românesc la răspântie neliniştită de milenii (Eseu despre scenarii şi primejdii asasine la un veac de la izbucnirea Marelui Război şi la şapte decenii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial), de prof. univ. dr. George Coandă, membru al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe din SUA

yogaesoteric
6 martie 2019 

Un adevăr regretabil

(https://www.facebook.com/)

Octavian Ene a distribuit o postare în grupul Pro Băsescu !

20 ore · 

Octavian Ene

Curățarea pomilor primăvara

Tăieri de rodire

La începutul primăverii se fac tăieri de rodire, pentru sporirea potențialului livezii. Dacă au o coroană prea bogată, pomii se încarcă de fructe care rămân mici.

Totodată, în lipsa tăierilor, după 5-7 producții mari, pomii nu mai rodesc deloc și se declanșează procesul de uscare prematură. Astfel, dacă nu ați toaletat pomii toamna, primăvara este necesar să răriți coroana, înlăturând ramurile uscate, rupte sau care sunt prea apropiate. Coroana este necesar să fie menținută la o înălțime potrivită, iar mijlocul trebuie să fie lăsat fără ramuri pentru a permite pătrunderea luminii și o circulație eficientă a aerului.

Când pomul este tânăr se face o tăiere simplă de creștere. Abia după doi sau trei ani se trece la aceste tăieri productive care au ca scop mărirea producției și dezvoltarea armonioasă a pomilor. Tăierile de rodire se fac diferit, în funcție de speciile de pomi fructiferi. Merii și perii au mare nevoie de toaletări pentru a produce fructe mari, în timp ce la vișin și la cireș, tăierile pot fi făcute și la finele verii, după recoltare, și nu trebuie să fie prea accentuate.

Pomii fructiferi care necesită tăieri anuale sunt: mărul, părul, piersicul și prunul. Pomi care necesită tăieri o dată la doi ani sau mai mult sunt: gutuiul, caisul și cireșul. Pentru aceștia tăierea se face pentru a da o formă coroanei și pentru a limita în mare măsură dezvoltarea pe înălțime.

Tăieri cu caracter fitosanitar 

De asemenea, până la pornirea în vegetație, este necesar să fie executate tăieri cu caracter fitosanitar. Mărul, părul și gutuiul pot fi afectați de focul bacterian al rozaceelor (Erwinia Amylovora), care poate supraviețui peste iarnă în ulcerațiile care s-au format în sezonul anterior pe ramuri și trunchi. Acest agent patogen poate să producă o nouă infecție activă în primăvară. Astfel, se impune tăierea ramurilor afectate la o distanță de cel puțin 50 cm sub limita prezenței simptomelor. Întregul material vegetal se va strânge și se va distruge prin ardere. Instrumentele folosite la tăiere vor fi dezinfectate după fiecare utilizare cu hipoclorit de sodiu 10%, concentrație de 1%. Ulcerațiile de pe trunchi vor fi extirpate, inclusiv țesutul marginal de 2 cm, iar rana se dezinfectează. Rănile rezultate la tăiere vor fi dezinfectate cu 1% oxiclorură de cupru. De asemenea, se îndepărtează fructele mumifiate rămase în coroanele pomilor sau cele căzute pe sol, împreună cu frunzele căzute pe jos. Toate acestea vor fi îngropate în pământ printr-o arătură (săpătură) adâncă sau vor fi îndepărtate din livadă și arse împreună cu ramurile și lăstarii atacați.

Tăieri de corecție

Pe durata perioadei de vegetație se pot face tăieri de corecție, mai ales la sfârșitul primăverii, când pot fi văzuți bine mugurii floriferi, care sunt diferiți de mugurii care formează ramuri. Mugurii floriferi au forma rotundă și se formează pe partea de la baza ramului. Mugurii lemnoși se formează spre vârful ramului și au forma alungită. La tăiere se urmărește să rămână pe fiecare ram aproximativ 3-4 muguri floriferi și un mugur din care se va dezvolta un nou ram; mugurele de ram pe cât posibil este bine să fie pe partea exterioară a coroanei.

Citiți și:

Primăvara – momentul cel tainic şi magic al începutului

Copacul Vieţii – un fenomen natural misterios

Hibaku Jumoku – arborii care au supravieţuit, miraculos, cumplitului bombardament atomic de la Hiroshima

yogaesoteric

5 martie 2019 

Axa Caspică: cel mai important acord geopolitic al anului 2018 sfidează SUA

 

Strâns cu uşa de sancţiunile americane, Iranul cedează în fața pretenţiilor Rusiei din zona Mării Caspice. Rusia - SUA: 1-0

Disputa de două decenii privind statutul Mării Caspice, cea mai mare rezervă de apă potabilă a lumii, a ajuns la final în luna august 2018, când cinci state de pe litoralul Caspic (Rusia, Iran, Turkmenistan, Kazahstan şi Azerbaidjan) au căzut de acord să îi ofere un statut legal special – acum nu este nici mare şi nici lac, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Înainte ca acordul final să devină public, BBC a scris că toate statele riverane vor avea libertatea de acces dincolo de apele lor teritoriale, dar că resursele naturale vor fi divizate.

Rusia a garantat o prezenţă militară în întregul bazin şi nu va accepta nicio forţă NATO în Marea Caspică

Companiile energetice ruseşti pot explora cele 50 miliarde de barili de petrol din Marea Caspică şi cele 8,4 trilioane de metri cubi de rezerve naturale de gaze.

Turkmenistanul poate în cele din urmă să înceapă să ia în considerare conectarea gazului său la proiectul comun turco-azer TANAP printr-un gazoduct care traversează Marea Caspică.

Iranul şi-a mărit resursele energetice pentru cele mai mari oraşe din nord (Teheran, Tabriz şi Mashhad) – deşi, în acelaşi timp, s-a plasat sub presiunea navelor ruseşti.

Evoluţia ridică semne de întrebare cu privire la gradul de vulnerabilitate pe care îl are acum Iranul în faţa noilor sancţiuni americane, din moment ce acceptă ce a evitat întotdeauna – tutela de facto a Rusiei – şi cât de mult au servit intereselor NATO aceste sancţiuni.

Eventuala împărţire a fundului mării, bogat în petrol şi gaz, ar aduce chiar mai multă bogăţie şi energie pentru întreaga regiune. Din 1970 şi până la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, Marea Caspică a fost divizată în subsectoare pentru Azerbaidjan, Rusia, Kazahstan şi Turkmenistan – toate făcând parte din fosta Uniune Sovietică. Această diviziune a fost implementată pe baza unei linii mediane acceptate pe plan internaţional.

După dizolvarea Uniunii Sovietice, noua ordine a necesitat noi reglementări. Una dintre întrebări a fost dacă zona este mare sau lac? Dacă ar fi tratată ca o mare, atunci ar trebui să se aplice legea maritimă internaţională, Legea ONU privind mările. Dar, dacă ar fi tratată ca un lac, atunci ar putea fi divizată egal între cele cinci ţări. Aşa numita dispută „lacul sau marea”, s-a referit la suveranitatea statelor, dar a atins şi câteva probleme globale cheie – exploatarea rezervelor de petrol şi gaz din Bazinul Caspic, libertatea de acces, dreptul de a construi dincolo de apele teritoriale, accesul la pescuit şi gestionarea poluării maritime.

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a concluzionat în raportul său Perspectiva Energetică Mondială (PEM) din 2017 că energia offshore are un viitor promiţător. Peste un sfert din actualele oferte de petrol şi gaz sunt produse offshore iar raţionamentul din jurul producţiei offshore va fi extins dincolo de aceste surse tradiţionale către energie regenerabilă şi altele. Rezervele offshore de hidrocarburi caspice sunt echivalentul a aproximativ 50 miliarde de barili de petrol (adică, echivalentul unei treimi a rezervelor totale de petrol ale Iranului). De asemenea, în zonă există 8,4 trilioane de metri cubi de gaze, echivalentul aproximativ al tuturor resurselor de gaze americane cunoscute public.

Ca şi cum aceste cantităţi nu ar fi suficiente pentru a reechilibra ecuaţia cererii energetice din zona euroasiatică, acordul dintre cele cinci state va permite de asemenea Turkmenistanului să construiască gazoductul Trans-Caspic, care va conecta resursele turkmene de proiectul comun azero-turcesc TANAP şi de acolo spre Europa – această mişcare putând să devină cu uşurinţă un factor de contrabalansare a afacerii tot mai mari cu gaz natural lichefiat din Europa pe care SUA o propune.

Chiar dacă nu există detalii depline şi clare privind acordul, Iranul pare să fi câştigat mult mai puţin decât vecinii săi, din moment ce are cea mai scurtă graniţă pe litoralul Mării Caspice. Din perspectiva energiei, Iranul va fi o piaţă naturală pentru petrolul şi gazul din bazinul Caspic, în condiţiile în care oraşele majore iraniene (Teheran, Tabriz şi Mashhad) sunt mai apropiate de Marea Caspică decât de câmpurile majore iraniene de petrol şi gaze.

Achiziţionarea de energie din Marea Caspică ar permite de asemenea Iranului să exporte mai multe din propriile sale resurse de gaz şi petrol, transformând ţara într-o rută de tranzit din bazinul Caspic către pieţele mondiale. De exemplu, pentru Turkmenistan (care ar dori de asemenea să vândă gaz Pakistanului) Iranul oferă o geografie convenabilă. Iranul ar putea obţine bani din operaţiuni swap sau pentru furnizarea unei rute de tranzit şi îşi poate justifica comerţul cu Turcia şi Turkmenistanul în condiţiile în care acordul swap este permis în baza Legii privind Sancţiunile împotriva Iranului şi Libiei (ILSA sau D’Amato Act), adoptată în 1996 de Congresul SUA.

Dacă apa de suprafaţă va fi folosită în comun, atunci toate statele de pe litoral vor avea acces dincolo de apele lor teritoriale.
În termeni practici, acest lucru implică o prezenţă rusească tot mai mare în bazin. De asemenea, mişcarea ar reduce orice spaţiu pentru o prezenţă NATO, în condiţiile în care aparent s-a stabilit că doar cele cinci state vor avea dreptul să aibă forţe militare în Marea Caspică. Ţinând cont de faptul că Rusia şi-a folosit deja navele de luptă în Marea Caspică pentru a lansa atacuri asupra unor ţinte din Siria (inclusiv cu rachete Kalibr), această prezenţă amplificată a forţelor ruseşti în zonă s-ar putea transforma într-o posibilă ameninţare la adresa securităţii Iranului.

Multe întrebări pot fi puse cu privire la ce a primit Teheranul prin acest acord, dar unele dovezi indică faptul că Iranul a fost împins să accepte acordul de sancţiunile impuse de SUA împotriva lui.

Potrivit Zero Hedge, ţinând cont că rezultatul acelor sancţiuni pare să fie faptul că Iranul a acceptat un acord în Marea Caspică ce permite Rusiei să plaseze nave de luptă la graniţa iraniană, un acord care elimină NATO din ecuaţia bazinului Caspic şi care amplifică cantitatea disponibilă de resurse energetice non-occidentale (acestea aflându-se direct sau indirect în sfera de influenţă geopolitică a Rusiei), unii s-ar putea întreba cine a avut cu adevărat de câştigat de pe urma sancţiunilor americane?

 

yogaesoteric
4 martie 2019

„Săracul” și „cinstitul” lider (mafiot) PSD.

Pentru TOTI cei care îl susțin, au încredere în cinstea, corectitudinea lui drac-nea !!!🤔😡😠

‎Gabriel Muntean‎ în GRIGORE CARTIANU CONTRA MAFIEI!

notă: n-am ajuns în Brazilia să-i pozez și acolo „sărăcia”.  

Când va ieşi România din criză? Fără menajamente despre români

 

Noi nu suntem în criză de azi, de ieri. La noi criza a ajuns un mod de viaţă. Ne-am obişnuit cu criza ca măgarul cu samarul şi dacă nu o avem, o producem, ne lipseşte şi ne simţim descompletaţi şi stânjeniţi, când totul merge bine. Binele este suspect şi nu dă încredere în mentalul colectiv românesc. Pot părea absurde afirmațiile de mai sus, însă o analiză, chiar superficială, ne va arăta că, fără o transformare totală de atitudine, nu vom ieşi niciodată din criză, căci mema culturală se reproduce la următoarele generaţii cu toate caracteristicile proprii.

Suntem o ţară a cărei populaţie nu ţine să trăiască în curăţenie şi nu respectă curăţenia, decât cel mult în ograda proprie. Dacă te duci primăvara pe ogoarele, pădurile şi apele patriei, te îngrozeşti de câte gunoaie poţi găsi. Vara le mai acoperă vegetaţia, însă ele sunt acolo, otrăvind solul şi apele. Aceste gunoaie nu au crescut singure, ci au fost aruncate de românaşii noştri, care au vrut să scape de ele de acasă şi le-au aruncat în afară. Gunoaiele sunt o expresie comportamentală a unor oameni a căror ţară se mărgineşte la propria ogradă şi care nu au conştiinţă naţională. Daca nu-i doare că mediul natural al ţării lor este distrus de tăietorii de păduri şi de aruncătorii de gunoaie, este clar că nu consideră că acest mediu este al lor.

Suntem o ţară a cărei populaţie, când este frustrată de diferite evenimente, în loc să le înfrunte, le acceptă cu resemnare şi îşi găseşte mângâierea în alcoolism. Din această cauză, oamenii capabili să înfrunte şi să rezolve evenimentele nefaste nu sunt apreciaţi, sunt prea singulari, ci mai degrabă sunt aleşi să-i conducă pe cei care arată ca nişte tovarăşi de pahar. Este evident că acest fapt adânceşte incapacitatea răspunsului la crize diverse, ceea ce este luat ca o fatalitate.

Suntem o ţară în care munca bine făcută este ceva despre care s-a auzit doar, căci regula generală este „merge şi aşa”. Cu alte cuvinte, nu se pot lua în considerare normele de calitate decât dacă există o conducere care cere şi supraveghează aplicarea lor. Această caracteristică este însă compensată de o mare creativitate şi capacitate de improvizare, hoinăreală şi descurcăreală. Din aceste caracteristici apare o mare deschidere către compromis şi, în final, către obedienţa lingușitoare ce conduce la coruperea tuturor sistemelor administrative.

Suntem o ţară în care termenul „a fi hoţ” semnifică un merit şi o cale spre succes, şmecheria este apreciată ca fiind ceva benefic, mai ales dacă hoţia conduce la o împărţire a firimiturilor şi cu cei care nu au riscat la furat. Haiduceala a ajuns atât de interesant reprezentată la noi încât nu numai că se fură de la stat, dar fură de la stat chiar înalţii funcționari ai statului. Cu alte cuvinte, hoţii fură de la hoţii care fură de la restul lumii. De aceea alegerea unui lider politic nu se face pe criterii de competenţă, responsabilitate, calitate şi implicare socială, ci după potenţialul de a fi şmecher sau hoţ. Există o limită admisibilă şi suportabilă a hoţiei, anume jumătatea. Dacă se fură jumătate şi se mai lasă şi amărâţilor să supravieţuiască din cealaltă jumătate, hoţia se optimizează. Un lider cinstit, cu principii şi moralitate, nu poate obţine nici sprijinul naţiunii la alegerile politice, căci este suspect, nici suportul administraţiei care este obişnuită să ciugulească din firimiturile rămase de la masa bogaţilor.

Suntem o ţară în care fondurile nu sunt dirijate în funcţie de nevoile naţionale, ci în funcţie de negocierile diferitelor cercuri închise de interese. De aceea, niciun program logic, necesar pentru echilibrarea situaţiei economice, nu poate fi pus în practică decât dacă este în concordanţă cu ce doresc mafiile oficiale sau neoficiale. Din această cauză, nenumărate proiecte şi programe destinate redresării naţionale sunt respinse pentru că nu prezintă interes pentru mafioţii de serviciu. Tot din acest motiv apare şi o permanentă descurajare a atitudinilor pro-active implicate, colaborative şi inventive.

Aceste caracteristici au fost induse, încurajate şi forţate să se aplice de mafiile oficiale sau neoficiale, nu pentru că am fi noi un neam blestemat. Dovada clară a acestei observaţii stă în maniera în care se face promovarea politică. Mai exact, căile de acces la funcţiile înalte sunt invariabil bazate pe lingușire şi mită politică, incluzând cumpărarea de posturi fără a conta în vreun fel calitatea profesională a celui implicat. Această cutumă se practică sub ochii noştri de 20 de ani.

Dacă înţelegem cum funcţionează aceste mecanisme în sistem, realizăm că, perpetuându-le sau acceptându-le în continuare, nu ne vom ridica NICIODATĂ din criză, căci aceste caracteristici se auto-susţin reciproc. O transformare de atitudine a omului de rând este singura care poate determina transformarea sistemului. Însă omul de rând este intoxicat de manele, telenovele, minciuni electorale, sex şi violenţă, reclame comerciale şi alte gunoaie mediatice tocmai pentru a nu exista posibilitatea unei astfel de transformări de atitudine.

Ce-ar fi dacă oamenii de rând ar înţelege că le sunt necesare demnitatea, idealuri pentru care să lupte, tenacitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce au început, aprecierea valorică şi forţa morală de a nu ceda la greu, hotărârea de a nu face compromisuri vânzându-se pentru o mită electorală fără valoare, dorinţa de a promova pe cei mai buni dintre ei în posturile de conducere?

Răspunsul îl găsesc într-o întâmplare mai veche: o cunoştinţă, cu mulţi ani în urmă, a fost în China ca să le vândă chinezilor calculatoare Felix, produs românesc la acea dată. După ce a terminat afacerea, rămânându-i timp neconsumat, a început să-i înveţe pe chinezi limbaje de operare. A văzut că din masa de chinezi îmbrăcaţi identic, cu salopete, unul punea întrebări inteligente şi dovedea o mare putere de asimilare. La un moment dat a întrebat alt chinez cine este şeful lor. Răspunsul l-a surprins foarte tare: era cel mai inteligent, cel care punea întrebări şi care înţelegea cel mai bine. Datorită atitudinii chinezilor de a aprecia şi a promova pe cei mai deştepţi dintre ei, China este acum o mare putere mondială. La noi nu s-a ajuns la această transformare, de aceea nici noi n-am ajuns nicăieri. Ne aflăm exact pe locul pe care-l merităm.

Deci, când va ieşi România din Criză? Este evident: atunci când oamenii vor învăţa respectul, responsabilitatea, curajul, demnitatea, cooperarea şi când vor dori să fie conduşi de cei mai capabili dintre ei. Căci omul sfinţeşte locul, iar omenia este singura caracteristică ce ne mai poate salva, în aceste vremuri de restrişte. Există acei oameni, şi nu puţini, în ţara noastră, ce pot constitui repere pentru un popor întreg, dar sunt puţin cunoscuţi. În schimb, mafioţii de serviciu sunt frecvent prezenţi în mass-media. De ce nu auzim aproape niciodată despre cutare tânăr care a reuşit să fie cel mai bine cotat în lume pentru o realizare ştiinţifică de excepţie, ci numai despre cancan-uri, violuri, hoţii sau accidente? Răspunsul este clar, pentru că mafioţilor de serviciu le convine criza. Lor le merge bine.

Prof. dr. Florian Colceag

Citiți și: 
Sunteţi pregătiţi pentru criza financiară din 2019? 
Ilie Șerbănescu: «Cum se face că România ce este furată de români se află de fapt la străini?» 

 yogaesoteric

4 martie 2019 

Kremlinul – Marele alibi cretin al elitelor luate prin surprindere

 

„De la «vestele galbene» din Franța, până la Brexit și alegerea lui Trump, hackerii ruși au devenit acum sperietoarea perfectă pentru orice lucru neașteptat. Este asemeni teoriilor conspirației privind aselenizarea, iar în acest fel continuăm să ignorăm realitatea”, scrie Fulvio Scaglione pentru site-ul italian Linkiesta.
 
„Este atât de evident, încât numai nebunii nu au observat! În Franța, «vestele galbene» au luat cu asalt Palatul Elysee și au început să spargă ușile ministerelor în timpul lor liber, pentru că așa le-au spus rușii să facă. Capacitatea europenilor de a-și face rău urlând la lună în timp ce Europa arde este sublimă. De luni, Franța este șocată de demonstrații masive, nemaivăzute de 50 de ani, un soi de mai 1968 în care studenții au fost înlocuiți de mica burghezie și de pensionari, o mișcare animată de oameni care nu vor să urce la ceruri, ci vor să cumpere în continuare de la măcelărie. Și care este reacția? Le spunem că nu înțeleg nimic și că sunt niște bieți oameni săraci în simbria unui troll rus de pe Facebook.

Interesant este că această mișcare a sanculoților din mileniul trei are loc în locuri diferite, în condiții economice diferite, în culturi diferite, dar peste tot se produce după provocarea hackerilor ruși. Brexitul din Marea Britanie? A fost Putin. S-a revoltat Catalonia? Vedeți că sunt hackerii ruși. S-a născut în Italia o mișcare populistă? Este Kremlinul. L-au ales pe Donald Trump în SUA? Este Russiagate. Acum, în Franța, nu-i mai pot controla pe cei ce fac parte din a treia generație neintegrată din suburbii. Din nou, este invocat pericolul rus. Mulțumim lui Dumnezeu că naționaliștii suveraniști și populiști care guvernează la Varșovia îi detestă pe ruși și Rusia, pentru că altfel ar trebui să repetăm acest nonsens și în cazul Poloniei.

Este foarte greu de reparat o ruptură majoră în canavaua societății. Sunt rupturi datorate dificultăților economice, dar și rupturi produse de criza de încredere care afectează atât politica tradițională (cazul Angelei Merkel), cât și politica tânără și oarecum lipsită de scrupule a lui Emmanuel Macron. Apare o uzură generată de nevoia confirmării identității într-o lume ce suferă schimbări nebune, plină de teamă, așa cum o arată obsesia legată de imigranți. Și mai intervine apoi uzura unei societăți îmbătrânite (vârsta medie în Italia este de 45 de ani, în Germania de 46,3 ani, în SUA de 37,7 ani, iar in Niger de 15 ani), care se simte slăbită atunci când este lovită de ramolisment și proastă dispoziție.

De aceea este tristă această căutare a unui țap ispășitor care ne face să credem că fără hackerii ruși ne-ar fi mult mai bine. Sau poate nu sunt hackerii, ci sunt reptilienii, Google, veganii. Până la urmă, care ar fi diferența?

Istoria hackerilor ruși care manipulează «vestele galbene» pleacă din două surse. Prima este ziarul britanic The Times, care a reluat un studiu al companiei de securitate cibernetică și marketing pentru social media New Knowledge. Este o companie implicată în mai multe jocuri electorale. The New York Times și The Washington Post au influențat alegerea democratului Doug Jones, în Alabama, în 2017, la câteva mii de voturi diferență de rivalul republican. Șeful New Knowledge a inițiat atunci o campanie pentru a induce ideea că rivalul republican a fost sprijinit de trolli ruși. 
A doua sursă este Alliance for Securing Democracy, care a fost preluată de Bloomberg. Este o organizație condusă de John Podesta (fostul șef al campaniei prezidențiale a lui Hillary Clinton), Toomas Ilves (fost președinte al Estoniei, prim ministru și ministru de Externe și ambasador în SUA), Bill Kristol (oficial în administrația George W. Bush, exponent al proiectului American New Century, o platformă neoconservatoare), Mike Chertoff (ministru de Interne în administrația George W. Bush și un artizan al Patriot Act), alături de mai mulți membri ai serviciilor secrete americane.

Din fericire, mai mulți intelectuali francezi au respins aceste acuzații și le-au trimis înapoi expeditorilor. Însă acum am un dubiu. Mie îmi plac «vestele galbene», ce să însemne asta? Poate că sunt un troll al lui Putin și nu mi-am dat seama?!”

yogaesoteric

26 februarie 2019