Cele mai bogate şase ţări din lume reprezintă 57% din economia globală dar găzduiesc sub 9% din numărul refugiaţilor

Cele mai bogate şase ţări din lume, care împreună acoperă aproape 60% din economia globală, găzduiesc mai puţin de 9% dintre refugiaţii lumii, iar ţările mai sărace duc cea mai mare povară, potrivit Oxfam, citată de The Guardian. 

Potrivit raportului prezentat în luna iulie de organizaţia de caritate, SUA, China, Japonia, Germania, Franța şi Marea Britanie – care reprezintă 56,6% din PIB-ul global, găzduiesc doar 2,1 milioane de refugiaţi: 8,9% din totalul mondial.

Din aceşti 2,1 de milioane de oameni, circa o treime sunt în Germania (736.000).

Regatul Unit găzduieşte 169.000, o cifră despre care directorul executiv al Oxfam, Mark Goldring, spune că este ruşinoasă.

În schimb, peste jumătate din refugiaţii lumii – aproape 12 milioane de persoane – trăiesc în Iordania, Turcia, Palestina, Pakistan, Liban şi Africa de Sud, deşi aceste ţări reprezintă mult mai puţin din economia globală. 

Citiţi şi:

Conspiraţiile se adeveresc. Germania refuză să primească refugiaţi de rasă albă

Refugiaţii şi schimbarea la faţă a lumii

62 cei mai bogaţi oameni ai lumii au o avere egală cu agoniseala a jumătate din populaţia globului

yogaesoteric
16 octombrie 2016

Şah militar la graniţele de Est ale Europei! Cu posibilitate de mat rusesc subit în Balcani!

Joacă acum doar cine se pricepe! 

Tabla arată astfel: 

1999. În seara zilei de 24 martie 1999, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, Alianţa Atlanticului de Nord (NATO) a lansat cea mai mare operaţiune militară din istoria sa: bombardarea timp de 78 de zile a Serbiei. Scopul? Sprijinirea separării teritoriale a unui teritoriu sârbesc autonom, acest teritoriu fiind Kosovo. La agresiunea împotriva Serbiei au participat direct sau indirect 19 state, un rol important avându-l şi România care nu era membru NATO la acea vreme. Important pentru România este faptul că, prin co-participarea la acţiunea militară din 1999, şi-a asigurat ostilitatea militară a naţiunii sârbe!

2014. Ucraina – Rusia – Crimeea. Evenimentele sunt cunoscute, fapt pentru care nu le mai detaliem. De remarcat doar un element legat de anul 2014: parada militară organizată la Moscova la scurt timp după anexarea Crimeei, respectiv pe data de 9 mai 2014, prezenta, spre uluirea întregii lumi militare, armamente şi sisteme de ultimă generaţie. Fiind abia acum evident că ursul rusesc înşelase timp de 24 ani vigilenţa adversarului său tradiţional, care este NATO. Vigilenţa inclusiv a unor state din estul Europei, precum România, care au încetat orice investiţii în domeniul militar şi şi-au redus substanţial efectivele, considerând că ursul rusesc era sucombat. Un astfel de stat surprins total este însăşi România. Stat care, spre deosebire de alte state din NATO, a mai şi plusat în privinţa distrugerii propriei armate, prin prisma unor politici legislative eronate de salarizare şi pensionare îndreptate contra militarilor români începând cu anul 2011 şi care continuă şi în prezent!

2014. Un nou element care ar fi trebuit să pună pe jar orice stat NATO şi nu numai, din zona de sud-est a Europei. Şi mai ales pe România. 2014 este anul în care Rusia începe manevre militare comune cu... Serbia. Acestea s-au desfăşurat şi în 2015. Iar în acest an ar urma să se desfăşoare manevre comune Serbia – Rusia cu trupe aeropurtate.

De reţinut, poziţionarea României pe hartă în noua situaţie! Da, este evident. Trupe ostile la Est, trupe ostile la Vest. De reţinut şi participarea preşedintelui rus Putin la parada organizată la Belgrad, în 2015. Dacă sunteţi curioşi să cunoaşteţi ce doresc sârbii, puteţi citi comentariile despre parada de la Belgrad, în esenţă: Kosovo înapoi la Serbia!

2015. Rusia şi Cipru au semnat un acord militar ce permite flotei ruse să folosească porturile cipriote! Cipru fiind stat al UE, nu şi al NATO, situat în Marea Mediterană lângă două state NATO din flancul sudic, cu puternice capabilităţi militare – respectiv Turcia şi Grecia. Cu alte cuvinte, flota rusă are baze în Marea Mediterană.

2015. Atenţie! Aflăm de la polonezi că Rusia a cerut oficial Greciei să-i aloce un teren pentru construcţia unei baze militare. Care ar fi destinată pentru protecţia grecilor ciprioţi contra Turciei, care stăpâneşte jumătatea de nord a insulei Cipru. Grecia fiind stat NATO! Şi tot de la polonezi mai aflăm că ar exista baze militare ruse în apropiere de... Kosovo, care ar urma să efectueze „misiuni umanitare”. „Misiuni umanitare” şi „mentenanţă” fiind termenii folosiţi în mod curent de ruşi pentru a-şi camufla obiectivele şi misiunile pur militare!

2015-2016, Siria. Rusia, cu acordul oficialităţilor siriene, intră de partea forţelor guvernamentale în conflict militar într-un stat măcinat deja de ani de zile de război civil. Un fel de război civil. Însă izbitor de asemănător cu zonele în care s-au desfăşurat şi se desfăşoară conflicte interetnice. Cum ar fi spaţiul fostei Iugoslavii sau cel cipriot. Sau din Ucraina de Est. În cazul intervenţiei ruseşti în Siria, obiectivul strategic lipsind efectiv, nu rămâne decât ipoteza conform căreia Siria nu a reprezentat decât un antrenament punctual al armatei ruse pentru acţiuni ulterioare în zone cu situaţii asemănătoare celei din Siria, respectiv cu conflicte militare interne. Şi mai ales cu NATO în coaste. Iar spaţiul în cauză nu este altul decât cel al fostei Iugoslavii.

2016. Vladimir Putin ameninţa România din... Grecia. Din cauza scutului antibalistic de la Deveselu. „Dacă ieri, în aceste zone din România, oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acţiune, de astăzi suntem forţaţi să luăm anumite măsuri, pentru a ne asigura securitatea”, a declarat Vladimir Putin la Atena, într-o conferinţă de presă organizată în comun cu premierul grec Alexis Tsipras.

2014-2016, Ungaria. Spre surprinderea întregii alianţe NATO, Ungaria a decis din ce în ce mai vizibil în ultimii doi ani că trebuie să fie prietenă la cataramă cu Rusia. Astfel încât, la acest moment, Ungaria poartă negocieri cu Rusia pentru modernizarea avioanelor militare şi echipamentelor utilizate de armata ungară! Iar analistul american Robert D. Kaplan consideră că Rusia şi Ungaria ar putea colabora pentru revenirea la Ungaria Mare.

2011-2016, România. În perioada menţionată, în România s-au petrecut (şi acum se petrec) o serie de bizarerii legislative care au drept efect pe de o parte distrugerea moralului armatei, pe de altă parte descurajarea opţiunii cetăţenilor pentru serviciul militar. Readucem aminte în acest sens desfiinţarea pensiilor militare în perioada 2011-2016, perioadă în care România s-a distins, ca stat NATO, prin proteste ale militarilor săi în rezervă/retragere în stradă. În acest an, militarilor români li s-a reacordat dreptul pierdut în urmă cu şase ani, însă într-o formă modificată de actualul guvern care alimentează în continuare nemulţumirile existente în cadrul armatei.

Pe de altă parte, în contextul relaţiei tensionate dintre NATO şi Federaţia Rusă mai apare o bizarerie, de această dată de ordin strict militar! Deşi se află în vădită inferioritate în faţa sistemelor şi armamentelor ruseşti aflate la numai câteva sute de kilometri depărtare, România este singurul stat din Flancul Estic al Alianţei NATO care nu a luat măsuri suplimentare de întărire a capacităţii sale militare naţionale. Spre deosebire de alte state care au procedat la diverse măsuri, cum ar fi reintroducerea stagiului militar obligatoriu, constituirea de trupe paramilitare, achiziţia de urgenţă de sisteme şi armamente performante.

O altă situaţie bizară este legată de atitudinea statelor NATO dezvoltate economic faţă de România şi care, deşi este un partener militar loial Alianţei, nu-şi permite din punct de vedere financiar să achiziţioneze sisteme şi armamente performante! Dar nici statele NATO dezvoltate economic nu se obosesc să doneze sau să împrumute României astfel de sisteme şi armamente. În condiţiile în care SUA au donat efectiv Pakistanului, cu câţiva ani în urmă, sisteme şi armamente moderne în valoare de două miliarde de dolari. Pakistanul fiind partener strategic al SUA, ca şi România (cică!).

În sfârşit, la fel de bizară este şi atitudinea autorităţilor de la Bucureşti, sfâşiate de lupte politice interne, ale căror exprimări din ultimii anii denotă că au înţeles că, din moment ce România este în NATO, statul român nu mai trebuie să facă nimic pentru întărirea propriilor capabilităţi militare naţionale. Şi nu au făcut absolut nimic!

Situaţia strategică, pe scurt

Elementul esenţial de urmărit: scenariul se desfăşoară pe baza unor observaţii legate de modul de procedură al armatei ruse din ultimii doi ani şi care îşi extinde supremaţia militară în mod constant. Un alt element inedit este că armata rusă avansează numai prin teritorii unde există conflicte interetnice în stare latentă sau în derulare (Ucraina, Cipru) sau prin teritorii unde există deja conflicte de ordin civil (Siria). Un alt element inedit este acela că Rusia susţine militar şi are susţinere militară în state de obârşie slavă, unele aflate în interiorul dispozitivului NATO (Serbia). În sfârşit, un alt element care se corelează cu cele menţionate, este acela că Rusia avansează spre Vest, prin susţinerea vizibilă din partea partea unor state NATO care au disensiuni cu alte state NATO (Grecia, Ungaria).

1. În Serbia, care este stat non-NATO sunt staţionate trupe şi tehnică ruseşti, în vederea desfăşurării unor exerciţii militare în comun. Şi care sunt anunţate, în acest an, inclusiv cu trupe ruseşti aeropurtate. Cele două state au practic un parteneriat militar, aşa cum şi România are cu NATO sau cu SUA. Cu alte cuvinte, Rusia şi-a asumat obligaţia de a sprijini necondiţionat Serbia în cazul în care este agresată militar, aşa cum şi NATO are aceeaşi obligaţie faţă de România!

2. În mod „independent” faţă de cele prezentate la punctul anterior, dar deloc surprinzător (pentru un adevărat analist militar), armata sârba pătrunde în fosta sa provincie Kosovo (considerată de naţiunea sârbă drept leagănul civilizaţiei sârbeşti), intrând în conflict cu armata kosovară a micului stat creat artificial şi care nu este recunoscut de Serbia. De fapt, Kosovo nu este recunoscut nici măcar de România (una dintre puţinele ieşiri istorice ale României de sub indicaţiile artificiale ale altor state).

3. Tot în mod deloc surprinzător, forţe ale armatei albaneze (Albania fiind stat NATO), intervin cu rapiditate şi pe cont propriu (fără mandat NATO) tot în Kosovo, intrând în conflict deschis cu armata sârbă. Oficialii sârbi au raportat şi prezentat capturarea unor luptători albanezi infiltraţi în sud-vestul Serbiei. Cu alte cuvinte, un stat NATO a atacat Serbia! Din nou, după 1999.

4. În replică faţă de intervenţia Albaniei (stat NATO) în Serbia, aviaţia şi artileria sârbă lovesc obiective de pe teritoriul Albaniei – stat NATO!

5. Drept replică, NATO activează Art. 5 din Tratat (apărarea colectivă). Aviaţia NATO decolează inclusiv din bazele din România, pentru a bombarda obiective militare de pe teritoriul sârbesc. Din „eroare”, bombardează inclusiv trupele ruseşti aflate pe teritoriul sârbesc la manevrele militare comune cu armata sârbă. Acestea răspund militar, doborând cu instalaţiile S-300/400 mai multe aeronave NATO! În paralel, portavionul american Z aflat în Marea Mediterană se îndreaptă spre coastele Adriaticii de Est. De aici începe adevăratul război!

6. Factorul surpriză! Marea Mediterană – Cipru! Cipru este un stat-insulă sfâşiat de conflicte etnice vechi între locuitorii turci şi greci. Urmare a conflictelor interetnice, insula este împărţită artificial în două: Republica Turcă a Ciprului de Nord – locuită de etnici turci şi aflată sub controlul militar al Turciei (prin ocupaţie) şi Republica Cipru – locuită de etnici greci şi aflată sub controlul politic şi economic al Greciei.

În realitate, insula reprezintă un butoi de pulbere, nu doar ca urmare a disensiunilor dintre etnicii greci şi cei turci, ci şi între Grecia şi Turcia – state NATO, fiecare revendicându-şi suveranitatea asupra întregii insule.

Forţele paramilitare din zona grecească a Ciprului lansează atacuri cu rachete şi mortiere asupra capitalei Nicosia şi obiectivelor militare turceşti situate în aşa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord (care este recunoscută doar de Turcia). Răspunsul armatei turce nu se lasă aşteptat, aceasta bombardând aerian la rândul său teritoriul Republicii Cipru, controlat de etnicii greci şi efectuând o infiltrare pe blindate pe acest teritoriu.

Autorităţile din Republica Cipru denunţă bombardamentele şi agresiunea armatei turce, solicitând sprijinul militar al Greciei. La acest moment este raportată debarcarea forţelor militare greceşti pe teritoriul Republicii Cipru şi intrarea lor în conflict cu trupele turceşti din aşa-numita Republica Turcă a Ciprului de Nord. În acelaşi timp, în zonă sunt raportate mai multe incidente aeriene şi navale între Turcia şi Grecia, cu pierderi de ambele părţi. Ambele state şi-au retras sprijinul de aviaţie pentru operaţiunea NATO din Serbia, intrând în supraveghere militară reciprocă în zona Cipru.

Pe de altă parte, aviaţia şi flota maritimă rusească lansează mai multe atacuri asupra bazei NATO din Izmir (Turcia) şi obiectivelor navale turceşti din zona Strâmtorii Bosfor, ca răspuns pentru atacarea forţelor ruseşti din Serbia de către aviaţia NATO!

7. În paralel, în Macedonia şi Bosnia-Herţegovina, reizbucnesc conflictele între minorităţile musulmane şi creştine, respectiv între minorităţile etnice. În acelaşi timp, trupe paramilitare pro-sârbeşti intră în conflict cu armata slovenă şi cu cea croată, în zona de coastă a Adriaticii.

Tot în acelaşi timp, un lider politic din Muntenegru declară reunificarea micului stat Muntenegru cu Serbia, solicitând protecţia militară a Serbiei. Armata sârbă se conformează, ieşind la Marea Adriatică, pe coastele statului Muntenegru, sprijinită de trupele ruseşti aflate la manevre comune, recent atacate de aviaţia NATO, „din eroare”.

8. În replică, Rusia, acţionând militar pentru sprijinirea propriilor trupe izolate aflate pe teritoriul sârbesc în faţa raidurilor NATO, intră în conflict deschis cu armata română şi ucraineană, avansând pe următoarele direcţii:
- prin România, pe la sud de Carpaţii Meridionali (ruşii evită prin tradiţie angajarea în zone montane): aerian, naval şi trupe aeropurtate (prima fază), desant naval (faza a II-a), terestru (faza a III-a): pe direcţia Marea Neagră - Bucureşti - Belgrad - Marea Adriatică.
- prin România: terestru, pe direcţia Transnistria - Republica Moldova - graniţa de est a României - limita de est a Carpaţilor Orientali (fără a intra în Transilvania – ruşii evită prin tradiţie angajarea în zone montane), cu obiectiv de blocaj pe aliniamentul Carpaţilor Orientali al oricărui sprijin NATO provenind dinspre vest;
- prin Ucraina de Sud pe direcţia: Nord Transnistria - Nord Republica Moldova - Nord România - Ungaria - Marea Adriatică.

Element ajutător: la sud de Dunăre, forţe ruseşti debarcate şi desantate pe ţărmul bulgăresc al Mării Negre, simultan cu debarcarea/desantarea aceloraşi forţe pe ţărmul românesc al Mării Negre, înaintează pe fondul unei rezistenţe „neconvingătoare” a armatei bulgare, pe direcţia Sofia - Macedonia - Kosovo - Marea Adriatică, consolidându-se totodată terestru în teritoriile de la nord de Turcia şi sud de România.

9. Tot în replică, nave militare şi submarine ruseşti staţionate la bazele din Cipru intervin militar pentru sprijinul propriilor trupe izolate aflate pe teritoriul sârbesc şi al celor din adâncime care înaintează spre Marea Adriatică, îndreptându-se către ţărmul de vest al statului Muntenegru ocupat de armata sârbă. Intrând în contact cu forţele navale ale SUA aflate în aceeaşi zonă maritimă.

10. Factor şocant! În paralel, se petrece un lucru incredibil pentru NATO, dar deloc surprinzător pentru un analist militar versat. Sau măcar politic, dar versat să fie. Pe timpul avansării trupelor terestre ruseşti spre vest prin Ucraina de Sud şi România, premierul Ungariei a anunţat ieşirea ţării sale din Alianţa NATO, declarând neutralitatea militară a Ungariei!

La fel a procedat şi premierul grec care, pe fondul ostilităţilor militare cu Turcia legate de Cipru, a anunţat ieşirea Greciei din NATO şi implicit neutralitatea militară a statului elen.

11. Urmare a declarării neutralităţii Ungariei, trupele ruseşti intră prin zona de sud-vest a Ucrainei, respectiv de N-V a României (nu intră în Transilvania), pe teritoriul Ungariei, fără nicio rezistenţă din partea armatei maghiare „neutre”, avansând spre graniţa cu Croaţia şi Slovenia (state NATO). Aerodromurile militare ungare sunt folosite fără restricţii de aviaţia rusă pentru bombardarea obiectivelor militare situate pe teritoriile croat (cele mai multe) şi sloven (cu caracter militar simbolic).

12. Factor surpriză! În Transilvania, izolată la sud şi est de restul României, izbucneşte un conflict interetnic de amploare între populaţia de etnie maghiară şi cea de etnie română. Liderul etniei maghiare din Transilvania proclamă alipirea Ardealului de Nord la Ungaria şi solicită ajutor militar de urgenţă (pretextul atrocităţilor ş.a.m.d.) Ungariei – stat care tocmai şi-a declarat neutralitatea – şi care mai este înţesată şi cu trupe ruseşti.

Armata maghiară atacă obiectivele militare din Transilvania – izolate de orice sprijin din partea restului armatei române, aflată la contact şi în vădită inferioritate tehnică şi numerică cu trupele ruseşti de invazie din est şi sud.

Citiţi şi:

Analiză Forbes: De ce Rusia este superioară NATO în cazul unui conflict militar

«Europa este destinată războiului» (I)

yogaesoteric
16 octombrie 2016

România, sursa de sclavi a Europei

De aici pornim! Aceasta şi nimic altceva trebuie să fie sursa şi punctul de plecare al oricărei discuţii despre democraţia şi capitalismul românesc, ca și despre binefacerile Uniunii Europene: România este cea mai mare sursă de sclavi a Europei.

Aceasta scrie în Global Slavery Index, un raport realizat de organizația australiană independentăWalk Free Foundation, organizație care încearcă să evalueze și să lupte împotriva fenomenului „sclaviei moderne” la nivel mondial. Ne-am putea cutremura și revolta, dacă între timp, același sistem politico-economico-social nu ar fi lucrat atât de profund și devastator, printre altele, și asupra sentimentelor noastre de solidaritate și unitate, de mândrie națională. Dacă nu reușim să facem aceste lucruri, măcar să discutăm subiectul cu adevărat, în contextul în care a devenit de actualitate, odată cu mult-discutatul caz de sclavie de la Berevoiești. Mâine îl vom uita oricum, odată ce mass-media ne va pune pe agenda de preocupări alte situații, cărora, la nevoie, le va căuta, de această dată, gravitatea și senzaționalul.

„Sclavii sunt persoane care sunt exploatate, dar nu pot să plece din cauza amenințărilor, a violenței, a forței sau a abuzului de putere folosite asupra lor. Tipurile de sclavi variază de la servitoare exploatate până la prostituate controlate de pești și fete forțate să se căsătorească cu bărbați cărora le sunt vândute pe viață.”
Global Slavery Index

România alimentează astăzi UE nu numai cu resursele sale, nu numai cu rodul pământului cumpărat de europeni, nu numai cu profituri sustrase ilegal, nu numai cu forța de muncă cea mai ieftină, dar și cu sclavi, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că este vorba despre o adevărată sclavie, așa cum astăzi mulți dintre noi ne-o mai putem imagina doar în istorie, în Roma antică sau sudul Statelor Unite înainte de Războiul civil. Sclavia modernă este definită de Walk Free Foundation drept o situație în care „o persoană controlează sau deține altă persoană privând-o de libertatea sa ca individ prin frică, violență, forță sau abuz de putere în scopul de a o exploata”.

România este a doua țară în UE ca număr de sclavi care trăiesc între granițele sale (cu 80.200 de oameni), după Polonia (cu 181.100 de oameni), dar furnizează cei mai mulți sclavi pentru țările UE (1.243.400 de oameni aflați în această situație). O spun astăzi rapoartele internaţionale, nu și mass-media românească.

O mică parte a presei europene înfățișează această situație, cea românească însă păstrează această sarcină în întregime pentru UE și furnizează pentru public doar o adulație ce depășește limitele raționalului. Ba Pro TV abordează subiectul cel „tare” al sclaviei în UE, citează și comentează larg raportul amintit, dar „omite” să treacă în revistă măcar „aspectul” sclaviei românești în UE. Deşi aceasta, şi nimic altceva, este una dintre concluziile analizei asupra sclaviei referitoare la Europa, cealaltă fiind numărul cel mai mari de sclavi care vieţuiesc în Polonia. Autocenzura este o caracteristică stabilă a altui tip de sclavi ai UE, a sclavilor intelectuali din interior…

România, curva Europei

Nu, nu va fi vorba după acest titlu de atitudinea „demnitarilor români” față de mai-marii UE, de slugărnicia jenantă și supunerea necondiționată, pe care au putut-o sesiza la ei și cei mai puțin atenți sau inteligenți dintre noi. Va fi vorba la propriu despre curvie, și nu despre cea din Palatul Parlamentului sau Victoriei, ci despre cea de pe bulevardele europene.

În raportul amintit, numele țării noastre este menționat de nu mai puțin de 21 de ori. Contextele în care este menționată România le puteți judeca singuri, cu „mândrie”.

„Printre cazurile care au fost identificate de autoritățile UE, cea mai mare parte a victimelor traficului de ființe umane înregistrate au fost femei, aproximativ 80% dintre victime. Cetățenii români, în special femei, constituie cea mai mare parte a victimelor acestui trafic, multe devenind subiect al exploatării sexuale comerciale. Femeile și fetele românce sunt deseori recrutate de către cunoștințe, prieteni sau rude, câteodată cu violență.”
Global Slavery Index

Cui datorăm această situație? Ne-o spune tot acest raport independent, după ce arată ce se întâmplă în țările vestice ale UE.

„Țările Europei de Vest au răspunsuri guvernamentale bine dezvoltate pentru sclavia modernă. Acestea reflectă o combinație între alocarea de resurse și voință politică care au determinat țările din regiune să adopte proceduri standard clare și să depună eforturi independente de monitorizare.”
Global Slavery Index

După acest paragraf, în următorul se va vorbi din nou despre România, de această dată despre curvele Europei la un mod figurat, prin propria voință… politică.

„Unele dintre țările Europei sunt afectate mai mult decât altele de corupție și complicitate. De exemplu, complicitate în aplicarea legii, indulgenţa regulilor judiciare şi lipsa măsurilor de protecţie destinate victimelor în România continuă să contribuie la exploatarea populaţiei vulnerabile.”
Global Slavery Index

Iar când este vorba despre ceea ce acest raport numeşte „populaţie vulnerabilă” în fața fenomenului de sclavie modernă, România se află pe locul fruntaş în UE, cu 39,26% din populaţie aflată într-un asemenea risc din punct de vedere al protecţiei civile şi politice, 25% – din punct de vedere al satisfacerii drepturilor sociale, economice şi de sănătate şi 31,83% – din punct de vedere al securităţii personale. Ar trebui, prin urmare, ca protecţia împotriva sclaviei moderne să fie o prioritate pentru orice guvernare în ţara noastră? Este nevoie de voinţă politică în România pentru combaterea traficului de fiinţe umane? Bineînţeles, mai mult decât în oricare altă ţară din UE. Unde se găseşte piedica pentru ca asemenea politici speciale să devină realitate, să fie aplicate pe măsura acestui flagel? O spune chiar acest raport: corupţia şi complicitatea!

O altă menționare a numelui ţării noastre dă măsura vinovăţiei autorităţilor româneşti, a inconştienţei criminale şi complicităţii tacite.

„În 2015, cetăţenii UE au reprezentat 65% din numărul victimelor identificate ale traficului de fiinţe umane. Potrivit raportului, 80% dintre victimele traficului sunt din România, urmată de Bulgaria, Lituania şi Slovacia.”
Global Slavery Index

80% dintre victimele traficului sexual din UE sunt din România. O arată acest raport, pe care o „prestigioasă” televiziune din România, Pro TV, își propune să-l aprofundeze și să-l expună publicului său român. Totuși, asemenea date statistice și informații, sau concluzia care arată explicit că România este cea mai mare sursă de sclavi a UE, reușesc să-i scape…
Citiți și:
Andreea Arsene: «Ori învingem noi, cei buni, și atunci lumea se va purifica, ori înving ei și apoi devenim sclavii lor»
Cum creează presa occidentală știri negative despre România

yogaesoteric
16 octombrie 2016

Diorama monarhică – un circ penibil

A trecut şi soţia Regelui Mihai, Ana de Bourbon-Parma, la cele veşnice. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!

Conservată două săptămâni, în tot Postul Adormirii Maicii Domnului, pe fondul şi în ambianţa ludică a Olimpiadei de la Rio de Janeiro, Ana (Anne, Antoinette, Françoise, Charlotte, Zita, Marguerite) de Bourbon-Parma a avut parte de slujbe catolice şi ortodoxe (o înmormântare ecumenică, adică o bazaconie!), de un tsunami de panegirice, de funeralii naţionale, de zi şi zile de doliu naţional. Zilele municipiului Curtea de Argeş au fost anulate, devenind zile de doliu. Pomană cu care s-au ales locuitorii urbei regale. Nu-i greu de ghicit cât s-au bucurat aceştia...

Deşi n-a fost decât soţie, de confesiune catolică, văzătoare de fantome prin Anglia (ţinut preferat al fantomelor), nevorbitoare de limba română, mamă a cinci copii, lăudătorii de toate categoriile şi-au folosit limbile până la sângerare, făcând din ţânţar armăsar. Autorităţile, de la preşedinţie în jos, au fost la înălţimea penibilului. În locul bunului simţ, ce s-ar fi cuvenit unui asemenea eveniment, s-a preferat bâlciul, un bâlci monarho-republican.

După propaganda care se face monarhiei moarte şi muribunde (mai ales la TVR) se pare că suntem şi republică, şi monarhie, chiar bicefală, dacă îl punem la socoteală şi pe regele Dorin Cioabă! Deasupra tuturor stă, însă, împăratul Iulian! Deci suntem şi imperiu! După moartea Regelui Mihai, nu se va putea striga: „A murit Regele, trăiască Regele!” ci: „A murit Regele, trăiască principesa!”. Din această perspectivă, România va fi retrogradată la rang de... republică-principat!

La funeralii au luat parte reprezentanţi/reprezentante ai/ale caselor regale din Europa, fie încă figuranţi/figurante pe scena istoriei, fie ieşiţi/ieșite demult de pe tabla de şah: Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principesa Maria Astrid de Luxemburg, Arhiducesă a Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Cristian al Austriei, Alteţa Sa Regală Maximilian, Mare Duce de Baden, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg Friedrich al Prusiei, Alteţa Sa Imperială Marea Ducesă Maria a Rusiei, Alteţa Sa Regală Principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta şi Familia Regală a Olandei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul său, Baronul Hans von Holzhausen, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wiirttemberg, Alteţa Sa Serenisimă Principesa Anne de Ligne, Alteţa Sa Serenisimă Anita de Hohenberg, Contele Andreas de Bardeau, Alteţa Sa Serenisimă Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe, Alteţa Sa Serenisimă Tatiana Radzvill, doamna Fruchaud, dr. John Fruchaud.

O dioramă a ecosistemului monarhic, multe secole apărător al valorilor creştine europene. Exemplarele din dioramă sunt mai mult moarte decât vii. Fără nicio putere, s-au adaptat la exigenţele vremurilor celor mai din urmă, concurând pentru notorietate alături de starurile de cinema, din sport, din viaţa mondenă, porno... Implementarea „minunatei lumi noi” conţine tot felul de agende, reprezentanţii monarhici, docili soldaţi, fiind cei mai buni ambasadori ai „minunatelor” intenţii. Capetele încoronate ale Marii Britanii, Olandei, Danemarcei sunt în fruntea luptei pentru implementarea agendei homo, aşa ca toată femeia să-şi aibă femeia ei şi tot bărbatul, bărbatul său.

Un creştin-ortodox, avocat al convieţuirii gay, susţine că, în cuplurile gay, domneşte „dragostea, prietenia şi tandreţea”. De ce n-ar domni „dragostea, prietenia şi tandreţea”? Dracul nu războieşte asemenea împreunări contra naturii, dar pune la grele încercări familia tradiţională, mai ales pe cea creştină. Imaginaţi-vă, însă, două femei sau doi bărbaţi aflate/aflaţi în călduri şi tandreţe intimă... În familiile de un singur sex nu există riscul să apară copii, un pericol pentru carieră, pentru trăirea micilor şi marilor plăceri ale vieţii, fără obligaţii, fără servituţi. De acelaşi principiu s-au molipsit şi familii bisexuale.

Rămăşiţele degenerate, încă încoronate sau descoronate ale monarhiilor europene, nu-şi mai fac un titlu de glorie din apărarea creştinătăţii, chiar cu preţul vieţii, ci sunt în fruntea răzvrătirii generale împotriva lui Dumnezeu, alături de preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, elite intelectuale etc.

„De ce oare s’au întărâtat neamurile şi de ce’n deşert au cugetat popoarele? S’au strâns laolaltă regii pământului, mai-marii între ei s’au sfătuit împotriva Domnului Dumnezeu: «Să rupem legăturile lor de pe noi şi jugul lor de pe noi să-l azvârlim!» Cel ce locuieşte’n ceruri îşi va râde de ei, Domnul Dumnezeu îi va lua’n bătaie-de-joc” (Ps. 2, 1-4, Biblia BVA).

Vremuri tulburi, turmentate, fără înţelepciune, fără noimă, fără Dumnezeu. Cea mai mare minune a lui Dumnezeu faţă de om este răbdarea Lui faţă de fiecare în parte. Dar ce va fi când se va fi scurs şi ultimul grăunte de nisip din clepsidra răbdării?

Cuvintele Sf. Ioan Botezătorul, mai actuale ca oricând ar fi necesar să ne dea fiori şi să trezească conştiinţele creştine: „Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă’n foc. Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; a Cărui lopată este în mâna Lui, şi El îşi va curăţi aria şi-şi va aduna grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în focul cel nestins” (Matei 3,10-12, Biblia BVA).

Dar, parafrazându-l pe părintele Serafim Rose, într-adevăr este mult mai târziu decât ne închipuim, chiar foarte târziu. Aşa că: „Cel ce-i nedrept, să mai nedreptăţească; cel ce-i spurcat, să se mai spurce; şi cel ce este drept, să mai facă dreptate; şi cel ce este sfânt, să se mai sfinţească” (Apocalipsa 22, 11).


Citiţi şi:
Regele Norvegiei – discurs incredibil și insidios în favoarea homosexualilor și a imigranților. Noua Ordine Mondială este pe ascuns la lucru…
Persoane de rang înalt din Europa se distrează vânând – în mod sadic – şi omorând copii dezbrăcaţi???
Peste un milion de mexicani au ieșit în stradă pentru a susține familia naturală, după ce președintele a anunțat că dorește redefinirea căsătoriei




yogaesoteric
15 octombrie 2016

Urgia vine din şi prin bănci. Cea mai mare ameninţare pentru România deja există

470 de miliarde de euro este valoarea creditelor neperformante din băncile europene, scrieBloomberg. Autoritatea bancară europeană este mult mai pesimistă: creditele neperformante ar atinge 790 miliarde de euro. Din aceştia 380 miliarde de euro sunt numai creditele neperformante din Italia, ţara care se îndreaptă spre faliment bancar.

 

În luna iulie anul curent, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că experimentul din Cipru, de acum patru ani, este legal. Adică, băncile pot fi salvate de la faliment sau, mă rog, se poate încerca acest lucru cu banii deponenţilor. Cu alte cuvinte, în Cipru, peste noapte, principalele bănci au naţionalizat până la 90% din depozitele bancare ale clienţilor. În schimb, aceştia au primit acţiuni la bancă, adică hârtii fără valoare. Întrebarea pusă de juriştii europeni a fost: dacă depozitul bancar, care înseamnă proprietate, poate fi naţionalizat peste noapte şi fără a primi în schimb compensaţii, de ce nu s-ar putea face acelaşi lucru şi cu bunurile imobiliare, de exemplu case şi terenuri sau orice altceva, mergând până la tablouri şi bijuterii. Controversa a fost tranşată, cum vă spuneam, de Curtea Europeană de Justiţie, care a spus că e în regulă ca banca să pună mâna pe economiile cetăţenilor.

Veţi întreba ce treabă are România cu creditele neperformante ale băncilor. De curând, Deutsche Bank, aflată şi ea în dificultate, a închis 200 de filiale şi a dat afară mii de funcţionari. Or să se descurce nemţii, veţi spune. Practic, tot sistemul bancar românesc este cu capital străin. Cea mai mare bancă italiană, Unicredit, aflată în mare dificultate acasă, este cel mai mare investitor în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România. Cu alte cuvinte, când se prăbuşeşte mama, fiica din România nu are cum să o ducă bine.

Actualmente, sistemul bancar românesc, mult mai mic decât cele din alte state europene, este, totuşi, solid. Însă, în cazul unui colaps european, să nu ne minţim: România nu are cum să scape. Un colaps bancar european va atrage după sine o criză economică comparabilă cu cea din 2008. Când băncile nu mai creditează, cererea scade, producţia se diminuează, creşte şomajul, adică cresc cheltuielile statului şi scad încasările. Totul intră într-un cerc vicios.

Unii se încăpăţânează să considere România o ţară coruptă. Ce ar putea spune italienii, cu 380 miliarde de credite? Câtă corupţie o fi fost acolo? Italia nu este singura ţară în dificultate. În presa economică europeană se spune că băncile Franţei sunt în faliment. Se înţelege că nici Spania nu o duce prea bine, dar şocul mare l-a constituit Deutsche Bank, germanii temându-se practic să sape mai adânc în băncile lor, fiindcă se îngrozesc de ce ar putea găsi.

Probabil că, de la al Doilea Război Mondial încoace, Europa nu a mai trecut printr-o asemenea criză. Miza băncilor va exploda în toamnă cu toate consecinţele economice posibile.

Criza de securitate este înspăimântătoare. Teama de atentate ţine militari înarmaţi pe străzile din Paris şi Berlin. Islamizarea Turciei şi a Mării Negre este deja o chestiune de timp. Întrebarea nu mai este dacă Turcia va deveni o dictatură, ci când: anul acesta sau anul viitor? În Ucraina, Putin a reînceput războiul. Pentru el este un moment bun în a-şi definitiva reîmpărţirea teritoriului acestei ţări.

România este deja devastată. Politic, ea se află într-o criză profundă, din noiembrie anul trecut, când marile partide politice şi-au arătat limitele şi au acceptat un guvern cu inşi aduşi de nicăieri şi care au dus România niciunde. România are zero absorbţie de fonduri europene şi s-ar putea ca pe viitor ele să nu mai existe. Nici nu mai este clar acum dacă nu cumva britanicii s-au salvat cu ieşirea din UE înainte de prăbuşirea băncilor. Investiţiile străine nu au cum să vină într-o ţară unde cuvântul cel mai des rostit este corupţie, iar lumea are mare grijă de banii săi în aceste vremuri.

În faţa provocărilor, guvernul nu are nicio viziune. Acest lucru nu trebuie să ne mire. Problema este că nici partidele politice nu vin cu vreo abordare. Numai promisiuni populiste ce ţin de campania electorală pentru alegerile din 5 decembrie. Toată lumea se bate pentru a forma viitorul guvern al României. Nu au înţeles nici în 2008 cu ce urmau să se confrunte, par să nu înţeleagă nici astăzi. Doar o minune ar putea împiedica România anul viitor să treacă prin cea mai profundă criză economică de după 1989.

Citiţi şi:Deutsche Bank: Politicile BCE ar putea duce la tulburări sociale şi vor face să apară o nouă mare criză economicăDavid Icke: «bail in», un colaps financiar inventat pentru a fura banii populațieiColapsul economic va servi unui singur scop: «Guvernarea globală și înrobirea vicleană a omenirii»

yogaesoteric
12 octombrie 2016

Manipularea în războiul actual pentru putere

Manipularea în masă a devenit, odată cu explozia internetului, o armă esențială în arsenalul instituțiilor de forță din societățile active. Rețelele de socializare și sondajele de opinie sunt doar două dintre mijloacele moderne perverse de implicare în „viața cetății” a milioane de oameni care, cu doar 30 de ani în urmă, participau la statisticile sociale exclusiv prin calitatea lor de elemente mute ale unor mulțimi pentru care vorbeau „exponenții”. Exponenți cel mai adesea „atent” selecționați de alții…

Ce e rău, veți spune, că s-a ajuns, de la ascultarea vocii acelor câțiva exponenți, la ascultarea „în direct” a vocii a milioane de „reprezentați” din spatele lor? Nu e mai bine așa? Mai democratic? Mai nemijlocit?
Dacă acest progres ar fi folosit cu onestitate și exclusiv spre binele semenilor, desigur. Doar că lucrurile în viața reală nu se prea petrec așa, existând mereu și peste tot minți (sau chiar instituții) diabolice, antrenate să descopere în orice nouă cucerire tehnologică și oportunități nocive. Pe care, apoi, să decidă a le exploata în favoarea lor, cu investiții și eforturi pe care doar ele și le pot permite, nicidecum omul de rând.

Rețelele sociale de pe internet adună laolaltă, într-un fel de curcubeu planetar, religii, culturi, limbi, şi la bază nu vor altceva decât realizarea unor comuniuni armonioase de la distanță. Cetățeanul obișnuit are în fața sa doar un calculator și lumea virtuală din spatele monitorului acestuia. Interacțiunea lui directă este cu numai câteva zeci de oameni. Un mic evantai, nesemnificativ la scară socială, un simplu punct pe ecranul ca un planetariu al giganticelor instituții care monitorizează întregul internet. Un astru izolat care nu poate comunica cu tot cerul înstelat, dar pe care managerul planetariului îl poate oricând accesa, la nevoie.
Acel manager, în schimb, are în baza lui de date toate micile evantaie ale micilor oameni de rând, cu preferințele acestora, cu culorile politice sau sportive, cu simpatiile, idiosincrasiile și sensibilitățile lor. Cu bolile și temerile lor, cu stimulii care i-ar putea scoate în stradă dacă ar fi nevoie. Realizați potențialul de manipulare?

Efectul de bulgăre de zăpadă prin care s-a încercat explicarea unor recente mobilizări spectaculoase ale românilor, prin intermediul internetului, nu este convingător. Prezidențialele din 2014 (cu cele două componente „surprinzătoare”: ieșirea masivă la vot a diasporei și manifestația „spontană” de protest din marile orașe ale României la anunțul inițial al victoriei lui Victor Ponta) și, mai ales, „revoluția” Colectiv, pot fi considerate cazuri-școală de manipulare, prin rețelele sociale de pe internet, a unei populații altfel apatice, blazate, resemnate.

Fără o implicare a celor două instituții ale serviciilor secrete capabile a instrumenta așa ceva, astfel de demersuri „spontane” nu au nicio șansă să scoată mii de români în stradă. Cel mai bun argument îl reprezintă eșecul a cel puțin alte două tentative de mobilizare a românilor (mai ales a celor „tineri și frumoși” prin vectorii acestora foarte activi în cazulColectiv) când, în Piața Universității, abia de s-au strâns 100 de naivi ca să protesteze, de pildă, pe tema infecțiilor intraspitalicești.

Și manipularea prin sondaje de opinie a luat un mare avânt în România odată cu dobândirea de către serviciile noastre secrete a unor noi abilități în domeniul exploatării vestitelor și costisitoarelor lor baze de date. Și înainte se manipula prin sondaje dar, parcă, niciodată ca acum.

Să privim un singur exemplu, recent: încrederea românilor în justiție. De luni, dacă nu de ani de zile, ni se spune de către toate institutele de sondare a opiniei publice din țară că încrederea românilor în justiție, mai ales după „glorioasele” performanțe ale DNA în lupta sa împotriva corupției, este aproape superlativă.
70 – 75% favorabilitate reprezintă un interval parcă dictat de undeva de sus, din moment ce toți sociologii noștri faimoși de la exit-poll-uri, și de dreapta și de stânga, și din PSD și din PNL, și dânci și pieleni, nu îndrăznesc să iasă din el decât, rareori, pe la marginea sa superioară.

Pe de o parte televiziunile de știri ne prezintă în serie cazuri scandaloase de abuzuri și inechități produse de justiția din România, pe de altă parte sondajele ne-o glorifică pe Laura Kovesi care, pornind de la procentele entuziasmante, se justifică și se glorifică la rândul ei, modest, pe sine, cu ocazia fiecărei apariții publice.

Pe de o parte, Ministrul Justiției este gata să ușureze bugetul de stat cu amenzi de 800 de milioane de euro anual către UE, pentru condițiile de exterminare din închisorile românești, decât să salveze acești bani printr-o amnistie rațională și umanitar gândită. Pe de altă parte, Marius Pieleanu și Vasile Dâncu se jură pe probitatea și competența lor profesională că DNA, DIICOT, ÎCCJ (toate în frunte cu inegalabila Kovesi), pulverizează orice recorduri în materie de simpatie și încredere populară.

Ca să vină, apoi, Eurobarometrul Comisiei Europene și să încerce a ne prosti în față că toți sociologii noștri dragi, credibili, cetățeni de bine, independenți, obiectivi și ascultători la indicații de interes național, ne-au mințit. În comunicat se spune: „Datele Eurobarometrului Comisiei Europene arată că 35% dintre români au în prezent încredere în justiție și în sistemul judiciar, cu 13 procente mai puțin față de anul 2015, scăderea fiind cea mai mare înregistrată de o instituție europeană într-un timp atât de scurt”.
E ca la Radio Erevan: „Da, încrederea în justiția din România se exprimă printr-un procent care se termină cu 5, dar nu începe cu 7, ci cu 3. Și nu e în creștere, ci în scădere”!

Perplexitatea lui Pieleanu la citirea textului afișat în studioul în care se afla ar merita reluată în buclă (adică din nou și din nou, la toate emisiunile), ca exemplu de derută stupido-comică. Reacția lui simboliza dezorientarea unui întreg sistem mincinos, care crezuse că nu va fi prins niciodată cu mâța în sac și se vedea acum demascat exact de cei care altă dată îi cântaseră în strună.

„Acest sondaj este mincinos! Cine l-a făcut? Cine este Eurobarometrul? Trebuia organizată o licitație pe SEAP. Nu am văzut o astfel de licitație. Altfel am fi participat și noi și am fi câștigat-o cu prețul cel mai mic. Mie să-mi spuneți cine a făcut acest sondaj mincinos. Căci tot o firmă românească l-a făcut. Este o mistificare și o manipulare”, a exclamat politicianul.

Cu greu au reușit să-l calmeze pe domnul Pieleanu cei din platou. Și nu prin argumente, ci prin trecerea la alt subiect.

În zilele următoare s-a petrecut un miracol: nimeni nu a mai contestat concluziile Eurobarometrului Comisiei Europene. Nici domnul Pieleanu, nici doamna ministru Prună. Tot ca la ordin, ca atunci când încrederea în justiție nu trebuia să coboare sub 70%.

Cine înțelege, înțelege. Cine nu, s-a rătăcit pe-aici în misiune.

Citiți și:
Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale? (III)25 de căi neștiute prin care se ascunde adevărul și se dezinformează masele prin mass media!

yogaesoteric
11 octombrie 2016

SRI şi SIE nu sunt servicii de informaţii, ci asociaţii de interese care trebuie să fie desfiinţate!

„Am fost trei ani şi jumătate şeful Cancelariei prezidenţiale. Am fost patru ani şi 11 luni ambasador al României în Finlanda şi Estonia. În tot acest timp nu am văzut niciodată nicio pagină – niciun paragraf, niciun rând măcar! – de la SRI sau de la SIE care să aibă o utilitate în exerciţiul funcţiilor pe care le-am avut.
Dar nu trebuie să mă credeţi neapărat pe mine.”

 

Iată declaraţia doamnei Codruţa Kovesi, şefa DNA: „În 2013, 2014 şi 2015, de fapt, de când am început mandatul la DNA, nu am primit nicio informare de la SIE. Cu toate acestea, vedem că tot mai mulţi inculpaţi îşi deschid afaceri în străinătate. Se iscă întrebarea de ce niciodată nu am primit astfel de informări despre aceste activităţi. Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nici despre vilele de lux, nici despre iahturile de lux” (26 aprilie 2016).

Mai grav: în cei peste 8 ani în care am ocupat funcţiile de consilier de stat şi de ambasador, am cunoscut mulţi alţi oficiali cu funcţii importante (miniştri, secretari de stat etc.). Niciunul dintre aceştia nu primea vreo informaţie relevantă, utilă, de la SRI sau SIE. Mulţi, în discuţii private, şi-au exprimat frustrarea şi îndoielile cu privire la activităţile acestora. Într-un stat normal, democratic, serviciile secrete adună informaţii şi le prezintă autorităţilor. Propun analize şi formulează recomandări. Informează despre măsurile specifice. Creează un cadru de dezbatere. 
SRI şi SIE nu au făcut nimic din toate acestea.

Ceea ce întotdeauna m-a frapat la reprezentanţii acestor instituţii pe care i-am întâlnit pe parcursul a aproape 9 ani de serviciu public a fost totala lor inadecvare la rolul pe care ar fi trebuit să şi-l asume.
SRI şi SIE ar fi trebuit să ne permită să răspundem, cu un grad rezonabil de probabilitate, dacă nu cumva cu certitudine, la unele întrebări esenţiale.
Ce activităţi au serviciile secrete ruse în România? Care este nivelul lor de penetrare, care sunt ţintele specifice şi obiectivele?

Niciodată, în aceşti ani, SRI şi SIE nu mi-au furnizat niciun gram de informaţie despre acest subiect. Nici mie şi nici oficialilor cu care am interacţionat.

Care sunt vulnerabilităţile României în materie de terorism? Cine şi ce face pentru sporirea securităţii reale în spaţiul public? Iarăşi, nimic. Zero!

Am dat doar două exemple dintr-o listă lungă de probleme specifice. Ideea este clară. Ca oficial al statului român, de la aceste servicii (SRI şi SIE), nu am primit nimic, niciodată, cât de cât folositor, indiferent ce. Ajunşi în acest punct, întrebarea legitimă este desigur: ce fac aceste servicii?

Eu nu spun că nu există acolo unii care îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu. Problema este dacă instituţiile acestea, ca atare, fac ceva util.
România a fost jefuită la trei mâini în timp ce aceste servicii „vegheau”. Scandalurile de corupţie, în care au fost implicaţi membri ai serviciilor secrete şi poliţişti s-au ţinut lanţ. Amintesc doar cazul, foarte grav, de la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, care se transformase, conform acuzaţiilor procurorilor, într-o „oficină” a Mafiei. Tot felul de infractori odioşi au acaparat poziţii importante în stat. Au „dispărut” contracte de miliarde de euro. Au fost secretizate afaceri care au ruinat bugetul. Dosarele Securităţii au fost dosite.

Sub pretextul apărării „interesului naţional”, SRI şi SIE (create în 1990 de regimul autoritar al lui Iliescu pentru a proteja interesele Securităţii) au acaparat resurse uriaşe. Generalii şi-au luat vile, coloneii şi-au făcut firme, toţi şi-au luat „doctorate”. Iar jaful a continuat. Cine să îi controleze? Un parlament populat cu infractori? A fost nevoie de arestările operate de DNA pentru ca publicul să afle că şefii „serviciilor” stăteau la cafele cu personaje penale.

SRI şi SIE trebuie desfiinţate. În locul acestora trebuie înfiinţat un adevărat serviciu de informaţii.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu subscriu la ideea, vehiculată de unii politicieni (din toate partidele actuale), după care „binomul” a subminat Justiţia. Dimpotrivă, cred că nici Justiţia şi nici serviciile secrete nu şi-au făcut datoria. Dacă şi-ar fi făcut-o, nu am mai fi avut răufăcători la conducerea instituţiilor statului. Nu cred că suspecţii sunt trataţi abuziv, ci dimpotrivă, cred că au excesiv de multe „drepturi”. Mă întreb de ce mulţi dintre aceştia sunt în libertate, fac declaraţii obraznice la televiziune sau primesc pedepse mici.

Criticile mele nu izvorăsc nici dintr-un pacifism deplasat. Cred că avem nevoie de un veritabil serviciu de informaţii. Bine finanţat, cu personal bine pregătit, cu atribuţii extinse şi cu legături solide cu serviciile din statele aliate (în primul rând, din Statele Unite şi din Regatul Unit).

Însă SRI şi SIE nu sunt servicii de informaţii, ci asociaţii de interese. Dacă clasa politică din România arată cum arată – oarbă şi lacomă – este şi vina acestora. Este momentul unei reforme profunde, care să lase în urmă instituţiile „socialismului de tranziţie” al regimului Iliescu şi care să ne ridice la standardele statelor occidentale.

De Cătălin Avrămescu 
Conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, fost consilier de stat, şeful Cancelariei Prezidenţiale (2008-2011) şi ambasador în Finlanda şi Estonia (2011-2016)

Citiţi şi:SRI – Serviciile Ne…Române de Interese sau am putea spune Serviciile Române de... InfracțiuniACUZAȚII EXPLOZIVE ALE FOSTULUI ȘEF US SECRET SERVICE: DNA face dosare politice, Kovesi nu e corectă, SRI și SIE sunt folosite politic UN DOCUMENT SENZAȚIONAL. Actele care aruncă în aer justiția din România: 1.000 de magistrați au fost racolați de SRI

 

yogaesoteric
11 octombrie 2016