............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

sâmbătă, 26 martie 2016

Bancuri cu corporatiști

  
Angajaţii din corporaţii au devenit ţinta a numeroase glume, unele dintre ele extrem de reuşite. Iată un top al celor mai bune bancuri cu corporatişti.

– Câţi oameni lucrează aici?
– Cu şeful, 10. 
– Dar fără şef? 
– Fără şef, în general, nu lucrează nimeni.

Şeful a postat astăzi pe Facebook: „Sunt bolnav”. Deja 27 de colegi i-au dat Like.

 – Cine a îndrăznit să-mi răscolească biroul în halul ăsta? – tună directorul după ce intră pe uşă. 
– Băiatul dumneavoastră cel mic, domnule! 
– Talentat copil, nu-i aşa?


După ce dă cu mopul, femeia de serviciu a unei corporații se opreşte într-un colţ al camerei şi aşteaptă. 
Trece un CEO: 
– Ce așteptaţi? 
– Feedback, maică, feedback!

Angajații unei companii multinaţionale sunt întrebaţi ce vor face cu banii din prima de Paşti: 
Elveţianul: Din banii de primă îmi cumpăr o barcă. 
Reporterul: Şi cu restul? 
Elveţianul: Şi cu restul îmi renovez faţada casei. 
Englezul: Din banii de primă îmi cumpăr o maşină sport.
Reporterul: Şi cu restul? 
Englezul: Şi cu restul mă duc într-o excursie în Africa. 
Românul: Din banii de primă îmi cumpăr un pulover. 
Reporterul: Şi cu restul? 
Românul: Restul mi-l dă mama.

Cum poţi să excelezi la birou? 
Pasul 1: Deschizi un Excel. 
Pasul 2: Începi să excelezi.

Şeful îşi cheamă angajatul în birou şi-i spune: 
– Am observat că în ultima vreme cam moţăi în timpul şedinţelor. Dormi îndeajuns? 
– Nu prea, răspunde acesta, şedinţele sunt tot mai scurte.

Puterea obişnuinţei: dacă îi iei unui corporatist smartphone-ul, vor trece câteva zile până îşi va ridica ochii din palmă.

Ce fac corporatiştii când rămân fără serviciu? Îşi pun net acasă.

Doi corporatişti discută: 
– Ai văzut cum ninge afară?
– Nu, dă-mi şi mie link-ul.

yogaesoteric, 26 martie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu