Sistemul… Ce înțelegem de cele mai multe ori când spunem că suntem antisistem? Majoritatea persoanelor ar spune că sistemul este format din totalitatea instituțiilor care îngrădesc drepturile oamenilor, prin legi care duc la asuprirea acestora în favoarea unei clase superioare numite de comun acord elită. Aș putea fi de acord cu această definiție dar să nu uităm cine susține acest sistem. Tu. Eu. Noi. Dacă ne-am opune, dacă am gândi obiectiv și nu selectiv în funcție manipulare, dacă am lua măsuri când asemenea legi sunt promulgate, dacă am fi toți conștienți de toate astea, elitele n-ar avea nicio putere asupra noastră.
Am spus întotdeauna că nu mă tem de cei care dau ordine mai mult decât de cei care le îndeplinesc. De acele persoane josnice care habar n-au pe ce lume trăiesc. Mulți sunt în slujba statului și asta e treaba lor, să îndeplinească ordinele chiar dacă acestea sunt îndreptate împotriva semenilor. Ar putea să ia atitudine și să demaște corupția din sistem. Nu o fac. De ce? Unii de frică, alții din anumite frustrări iar majoritatea din lașitate.
Dar cele mai joase scursuri sunt acelea care nu primesc ordine și totuși te atacă. Se supun manipulării din plăcere, din ignoranță instinctivă, de teamă de adevăr și de nou. Pentru că nu pot gândi separat ci la unison, pentru că le e frică de cei care gândesc singuri și neconvențional, pentru că dacă unul dintre ei are curajul să gândească diferit îi pune pe ei într-o poziție de inferioritate. Ei știu asta. Instinctiv. Și atunci te trezești că cei care ar fi trebuit să fie de partea ta sunt cei mai înverșunați dușmani ai tăi. Tocmai pentru că mintea lor îngustă nu poate concepe ca oamenii obișnuiți, fără doctorate, sprijin politic, fără vreo funcție importantă, oameni care nu apar la TV sau oameni care nu au o directivă din partea vreunei autorități, pot discerne realitatea de matrix, pot vedea mai departe decât ei sau, mai subtil, pot avea curajul de a le spune că s-au înșelat toată viața lor. Că trăiesc într-o minciună; că sunt sclavi; că suntem sclavi. Creierul lor poate face scurtcircuit în slaba încercare de a conștientiza lumea așa cum e. Pentru ei e foarte comod să trăiască așa cum o fac.
Să lupți pentru idealuri pare utopic. (Mă-ndoiesc de prezența acestui cuvânt în vocabularul lor sau de prezența multor fraze pe care de multe ori le-am scris sau chiar le-am rostit în încercarea de a schimba mentalități; poate că asta a fost problema; n-am știut să vorbesc în limbajul celor 200 de cuvinte, limbaj deținut de către majoritatea celor care ne înconjoară.) Iubesc provocările și polemicile. Îmi dau șansa de a explica mult mai bine subiectele pe care le ating. Însă, cum nu poți explica unui copil de opt ani cum e cu fizica mecanică decât folosind puținele noțiuni pe care le înțelege și limitându-te la o mică porțiune pe care o poți explica, tot așa nici cu specimenele de genul ăsta nu poți discuta despre implicațiile pe care le au anumite familii în conducerea planetei și despre soluțiile care ne pot conduce la o îmbunătățire nu doar a nivelului de trai dar și a nivelului spiritual în care trăim. N-aș vrea să mai aduc în discuție și entitățile ce stau în spatele lor. Aceste animale purtătoare de tehnologie, ce posedă creiere cu jumătăți de neuroni orbitând haotic într-o cutie craniană semi-goală, creiere ce nu văd mai departe de femei/bărbați, băutură și mâncare, cu siguranță ar face implozie și poate chiar i-aș avea pe conștiință într-un spital de nebuni. Din păcate, în aceste instituții ajung cei ca mine, ca voi, cei care vedem adevărata realitate ce ne râde în nas.
Ei sunt mulți. Mulți și proști. Așadar, merită să luptăm pentru ca ei să descopere adevărul? Din câte am observat eu, doar o mică parte vor adevărul. Restul stau aliniați și se laudă că sunt liberi; execută și se mândresc că au un loc de muncă; se apleacă și sunt bucuroși să servească; înghit apoi și mulțumesc pentru partidă. Atât.
Cei care vor să descopere realitatea, o descoperă, mai devreme sau mai târziu. Masa critică e departe de a fi atinsă. Dar nu imposibil. Însă nu se va realiza decât dacă noi, cei care vedem piese din marele puzzle, suntem uniți. Indiferent de părerile detaliate, cred că cei care conștientizăm anumite aspecte ale realității ăsteia iluzorii, aspecte generale, ar fi cazul să fim uniți. Să discutăm și să lăsăm deoparte orgoliile. Dezbinarea celor care sunt împotriva sistemului e cea mai ușoară cale a lor de a ne ține deoparte, de a ne îndepărta de la omogenizare și de la drumul pe care l-am ales. Schimbarea mentalității se poate observa ușor la o atentă analiză a societății. Oamenii au început să conștientizeze aspecte care le erau ascunse intenționat sau pe care nu le remarcaseră în trecut.
Însă oamenii stau în starea de transă, impusă poate și de către sistem, dar de cele mai multe ori pentru că ieșirea din această transă înseamnă părăsirea zonei de confort. Au fost setați că doar oamenii cu bani mulți reușesc să facă și mai mulți bani, că doar persoanele provenite din familiile bogate pot accede la anumite funcții, că doar elitele se pot bucura de confortul vieții. E adevărat că de cele mai multe ori aceștia pot aspira la mai mult dar e și din cauza diferenței de mentalitate în care sunt crescuți.
Uitându-ne în jur observăm că sfaturile sunt de prisos, soluțiile nu sunt luate în calcul, oricât de simple ar fi, aceeași cloacă de psihopați ne conduc iar noi așteptăm ca dobitocii, să se întâmple ceva. Nu facem nimic nici măcar în privința propriilor noastre vieți, ce să mai zic de schimbarea mentalităților apropiaților sau lupta cu sistemul… Trăind în cercul pesimiștilor nu vei ajunge niciodată un optimist ci doar vei perpetua aceeași mentalitate care e prezentă peste tot.
Așadar, merită să mergem mai departe ? Merită! Dar doar cu persoanele care vor să străbată acest drum. Pentru că energia consumată cu cei care așteaptă și se complac în situație e irosita în van.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu