Bruxellistan, capitala Eurabiei
Statul Islamic are capitala şi cartierul general la Raqaa, în Siria. Şi şcolarii ştiu acum lucrul acesta. Cu excepţia celor din serviciile secrete europene, puţini ştiu însă că Statul Islamic are un cartier general şi în Europa, la Bruxelles, în cartierul Molenbeek, la nici doi kilometri de sediul Uniunii Europene. De aici au plecat cei opt terorişti care au ucis, pe 13 noiembrie 2015, la Paris, 132 de oameni şi aici s-a refugiat vestitul Salah Abdeslam – singurul terorist care a scăpat.
De altfel, imediat după Bataclan, Sindicatul Poliţiştilor Francezi (SPF) a pus degetul pe rană, cerând ca Molenbeek să fie plasat sub tutelă europeană, deoarece este, spunea comunicatul, „cartierul general al Statului Islamic în Uniunea Europeană”. Constatare corectă, dar propunerea nu constituia decât un paleativ, dacă nu era pusă sub supraveghere şi Belgia – ţară care a furnizat, raportat la numărul populaţiei, cel mai mare număr de jihadişti Statului Islamic şi Europei.
Însă a pune Belgia sub monitorizarea UE în scopul eradicării terorismului islamic, este acelaşi lucru cu a pune o gaşcă de nebuni, for tutelar la un ospiciu. Pentru că Belgia nu făcut altceva de-a lungul timpului decât să aplice cu consecvenţă politica UE în materie de imigraţie musulmană, multiculturalism comunitarism etnic şi religios.
Aceste zone au devenit adevărate laboratoare, în care politica de inginerie socială promovată de socialiştii şi ecologiştii belgieni şi-a definit utopia şi şi-a proclamat falimentul. Ani de zile politicienii, presa şi intelectualitatea belgiană au cultivat mitul „traiului împreună” şi al „diversităţii multiculturale”, Bruxelles-ul şi casbah-urile sale fiind evocate ca exemple de urmat, cu toate că puţinele voci raţionale vorbeau despre „Mollahbeek” şi calificau Bruxelles-ul drept un Waterloo al politicii de stânga.
Molenbeek – Saint-Jean l-a avut primar, timp de 20 de ani, pe socialistul Philippe Moureaux, timp în care şi-a pierdut nu numai numele incorect politic, „Saint Jean”, ci şi pe toţi locuitorii de origine belgiană. A devenit astfel o no go zone, un pământ al islamului, populat în totalitate de maghrebieni şi turci – noul „proletariat” şi electorat al lui Philippe Moreaux şi al Partidului Socialist.
Aşa a devenit Molenbeek, dintr-o zonă urbană model, un cartier în întregime musulman, un fief al islamului radical şi o placă turnantă a traficului de droguri. Un Afganistan în miniatură.
Sub conducerea socialiştilor şi a ecologiştilor, celelalte cartiere i-au urmat exemplul, în aplauzele unanime ale establishmentului politic şi în indiferenţa abulică a belgienilor. Totul s-a petrecut la câţiva paşi de sediul Uniunii Europene, într-o ţară ce a trimis-o în Parlamentul european pe Mahinur Ozdemir, nu numai prima deputată europeană cu hijab, ci şi o mare suporteră a dictatorului islamist Recep Erdogan. O ţară al cărei ministru de interne a tratat plecarea jihadiştilor belgieni în Siria şi Irak dintr-un unghi umanitar, prezentându-i drept victime ale societăţii, când ei erau doar nişte terorişti periculoşi şi care a facilitat reîntoarcerea din Siria a unui jihadist, pentru ca soţia acestuia „să poată naşte în condiţii bune”! O ţară ca un ospiciu.
Întâi s-a anulat meciul de fotbal cu Spania, după aia etapa de campionat, iar când s-au anulat sărbătorile Crăciunului si ale Anului Nou, bruxelezii, care au stat mult timp închişi în case, s-au gândit că se vor revanşa postind de Ramadan. S-au înregistrat pierderi economice imposibil de calculat. Bruxelles-ul a fost umilit, dar era fericit: Islamul dobândise o mare victorie. De aia nu s-a înregistrat nici cel mai mic semn de mânie sau de revoltă, iar sentimentul de indignare a lipsit cu desăvârşire. Chiar şi atunci când Salah Abdeslam a scăpat iar de urmărirea poliţiei, pentru că aceasta nu are voie să facă percheziţii în timpul nopţii; nici chiar atunci când este vorba de terorism!
Marți, 22 martie, după-amiază, în casbah-ul Forest din Bruxelles, o operaţiune mixtă a poliţiştilor belgieni şi francezi a fost întâmpinată de gloanţele teroriştilor islamişti. Era a o suta operaţiune de acest fel din ultimele patru luni. Patru polițişti au fost răniţi uşor, iar islamistul algerian Mohamed Belkaid – aflat ilegal pe teritoriul Belgiei, dar condamnat pentru furt în 2014 – a fost ucis de un lunetist. Alţi doi terorişti au scăpat! S-au găsit arme, muniţie şi un steag al Statului Islamic lângă cadavrul lui Mohamed Belkaid. Prim-ministrul Charles Michel a cerut imediat belgienilor, deşi nu era nevoie, „să-şi păstreze calmul şi sângele rece”.
Vineri, 18 martie, după 126 de zile de urmărire, Salah Abdeslam a fost prins, după un puternic schimb de focuri, într-un apartament dintr-un imobil situat chiar în mijlocul Molenbeek-ului – cartier în care a crescut şi a locuit. La aflarea veştii capturării eroului local, tineri musulmani, toţi locuitori ai cartierului şi adepţi ai Statului Islamic, au atacat cu pietre forţele de poliţie!
Citiți și:
yogaesoteric
23 mai 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu