Ilustrează pe față conspirația sinistră a noii ordini mondiale
Localizat într-o suburbie din Touluse, monumentul „Place de la Révolution (Locul Revoluției)” constituie o evidentă manifestare a organizației așa-zișilor Iluminați: o piramidă uriașă așezată peste harta lumii. Simbolistica acestei construcții face trimitere la ideologia sinistră a acestei organizații secrete ce conduce din umbră, amplasarea ei într-un loc public confirmând realitatea conspirației universale.
„Locul Revoluției” este situat într-un sens giratoriu, în mijlocul unei comunități liniștite din Blagnac, Franța, și pe lângă el trec numeroase mașini zi de zi. Ca în diferite părți ale lumii, cei mai mulți dintre localnici consideră acest monument „drăguț” și „decorativ”, fără a avea nici cea mai mică idee despre semnificația profund ocultă a acestuia. Totuși, pentru cei ce au „ochi de văzut”, „Place de la Révolution” revelează clar și fără echivoc forța ascunsă ce a modelat trecutul și lucrează fără întrerupere pentru a compromite viitorul. În această construcție aparent simplă sunt înglobate țelurile, aspirațiile, filosofia și convingerile elitei ascunse, ce ghidează masele de oameni naivi spre Noua Ordine Mondială.
Considerații istorice
„Locul Revoluției” a fost construit în 1989 pentru a comemora 200 de ani de la Revoluția Franceză. Istoricii contemporani susțin că Francmasoneria a jucat un rol critic în desfășurarea acestei revoluții.
„Dacă cineva dorește să dea drept exemplu un eveniment istoric major ce a fost demonstrat ca fiind inspirat de societățile secrete, nu este nevoie să caute mai departe de Revoluția Franceză, ce a devastat națiunea între 1787 și 1799. Liderii revoluționari, în căutarea lor de a înlătura de la putere monarhia Regelui Ludovic al XVI-lea, au lansat prima revoluție națională a epocii.
Deși oficial se spune că revoluția a început datorită unor manifestații publice împotriva lipsei hranei și a reprezentării guvernamentale, dovezile prezintă destul de clar faptul că aceasta a fost instigată de pioni ai francmasoneriei franceze si ai grupării oculte a așa-zișilor Iluminați din Germania.
New Encyclopedia Britannica ne spune că în Franța s-a ridicat un sistem politic și o perspectivă filosofică ce au refuzat să aprobe Creștinătatea, care se opunea în mod explicit acelor doctrine… Frăția, îndrumată de grupuri precum masonii, membri ai unor societăți secrete înfrățite, și așa-zișii iluminați, o societate secretă raționalistă, s-au dovedit a fi un rival pentru spiritul catolic al comunității.
Nesta H. Webster, autor și cercetător în domeniul societăților secrete, este chiar și mai explicită, scriind în 1924: «[Cartea Masonică, Un Ritual și Ilustrații ale Masoneriei] conține următorul pasaj: „Masonii… se află la originea Revoluției, cu infamul Duce de Orleans drept conducător.”»
Autorul Bramley scrie: «În timpul primei Revoluții Franceze, un lider rebel cheie a fost Ducele de Orleans, ce a fost marele maestru al Masoneriei Franceze înainte de demisia sa făcută în momentul culminant al Revoluției. Marquis de Lafayette, bărbatul ce a fost inițiat în frăția Masonică de George Washington, a jucat, de asemenea, un rol important în cauza Revoluției Franceze. Clubul Iacobin, nucleul radical al mișcării revoluționare franceze, a fost fondat de masoni vestiți.»” ‒ Jim Marrs, Rule By Secrecy
Departe de a ascunde acest fapt, masonii francezi sunt foarte mândri de această realizare istorică. Multe monumente masonice au fost ridicate în Franța, în 1989, pentru a celebra contribuția masoneriei la Revoluția Franceză. Cel din Blagnac este, cu toate acestea, în mod particular reprezentativ. E modern, chiar ușor futurist, concentrându-se pe „ce rămâne de făcut”, mai degrabă decât pe „ce s-a făcut”. Descrie o lume unită sub o imensă piramidă plutitoare, reprezentând societățile secrete aflate sub conducerea Marelui Arhitect.
Piramida
Piramida este alcătuită dintr-un număr de treisprezece straturi, ultimele două din vârf fiind separate de restul printr-o platformă metalică. Dacă ați studiat o operă de artă sau un monument de inspirație masonică, știți deja că numărul treisprezece este reprezentat în mod constant, sub diferite forme. Cele mai de jos straturi ale piramidei reprezintă gradele masonice inferioare, pe când cele din vârf, separate de platforma metalică, reprezintă gruparea Illuminati – „nivelurile ascunse”, încununarea piramidei. La acest nivel are loc dezvăluirea „Adevărului” – de fapt adevărul cu privire la doctrina și scopurile sinistre, malefice ale organizației – și luarea deciziilor. Straturile inferioare ale piramidei nu reprezintă decât o simplă școală de hermetism ce se ocupă cu recrutarea celor demni de acest statut.
Este interesant de observat faptul că piramida de pe spatele bancnotei americane de 1 dolar conține, de asemenea, treisprezece niveluri.
Piramida din Blagnac este așezată deasupra hărții lumii, făcută în mozaic.
Simbolurile, în acest caz, nu ar putea fi mai evidente. Piramida, structura simbolică ce reprezintă societățile secrete afiliate fiecărui continent, plutește deasupra întregii lumi, dominând-o (unii ar spune chiar depășind-o) și deținând-o.
Întreaga construcție este o fântână, apa jucând, de asemenea, un rol simbolic și ocult: curgând din vârf spre bază, se prelinge de-a lungul tuturor straturilor până ajunge pe harta lumii. Apa, asociată simbolic cu revărsarea cunoașterii și energia esențială a vieții – în acest caz însă aceste simboluri sunt pervertite, dobândind un sens luciferic –, începe prin a curge asupra vârfului piramidei, care îi reprezintă pe așa-zișii „iluminații”, elita malefică a acestei lumi. Din vârf, apa coboară de la un strat la altul, „hrănind” fiecare nivel masonic cu așa-zisa cunoaștere – luciferică – care îi revine. Rezultatul simbolic final este că întreaga lume este plină de (sau se îneacă în, depinde de punctul de vedere) această cunoaștere sinistră masonică.
Văzută în termeni kabbaliști, apa curgând prin treisprezece straturi sau „canale” este o referință la Mem, Fântâna Înțelepciunii.
„Precum apele unei fântâni propriu-zise (primăvara) se ridică din sursele lor subterane necunoscute (secretul abisului pus pe seama Creației) pentru a răzbi la suprafață, așa și fântâna înțelepciunii își manifestă puterea folosindu-se de surse ale subconștientului. În terminologia Kabbalah, această curgere neîntreruptă ține de la Keter («coroană») la Chochmah («înțelepciune»). Râul format este simbolizat, în Proverbe, ca «șuvoiul, sau sursa înțelepciunii».
În particular, ne învață că sunt treisprezece canale de curgere de la sursa conștiinței superioare spre începuturile sale. Aceste canale corespund celor Treisprezece Însușiri ale Milei descoperite lui Moise, în muntele Sinai; în aceeași măsură corespund celor treisprezece principii alei bibliei ebraice, Tora; logica («ce depășește rațiunea umană ») Torei.”
Subliniem încă o dată că în cazul sectei satanice a francmasoneriei nu este deloc vorba de o înțelepciune dumnezeiască, ci de o cunoaștere luciferică, răsturnarea și pervertirea simbolurilor dumnezeiești fiind o caracteristică a practicilor oculte malefice.
Tabletele din bronz
În fața piramidei se află două tablete din bronz, ce aduc foarte mult cu tăblițele pe care au fost scrise cele zece porunci primite de Moise; însă cuvintele sunt înlocuite cu hieroglife astronomice și planetare. Dreptunghiul de bronz ce unește cele două tăblițe reprezintă cea mai mare realizare a iluminismului modern: Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Gravura este o reproducere a acestui document clasic:
Declarația conține multe simboluri masonice, iluministe și alchimice, precum (începând de sus): Ochiul Arhitectului tronând deasupra întregii reprezentări, Uroboros (șarpele ce-și înghite coada), boneta frigiană (de culoare roșie, sub Uroboros) și fâșiile. Să nu uităm de cei doi stâlpi masonici de o parte și de alta, ce susțin totul.
„Într-o poziție centrală în acest document al așa-zișilor iluminați (și în copiile sale), și evidențiat printr-un contrast izbitor, se poate vedea un motiv mitraic familiar – o bonetă frigiană roșie, situată în vârful alb, metalic, al unei arme, poziționată vertical, de tipul sabiei Excalibur, fixată în ceea ce se presupune a fi o rocă de bază. În cazul în care se pune la îndoială semnificația simbolică a acestei lănci și echivalența ei mitraică, sabia sau harpa, atenția trebuie să fie direcționată către fasciile rituale, ce altfel ar rămâne inexplicabile în acest context. De asemenea, ciucurele roșu situat deasupra fasciilor este un simbol masonic important, «legătura mistică» ce unește masonii, diferiți prin opinii și perspective, într-o bandă secretă de Prieteni și Frați; însă nodul, sau legătura, este un simbol mult mai vechi, din Antichitate, ce face trimitere la Unirea trans-terestră.” – Mark Hoffman, Freemasonry and the Survival of the Eucharistic Brotherhoods
Într-un documentar despre monumentele masonice din Paris, Jacques Ravenne, un autor francez și un mare mason spune următoarele:
„Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce a luat naștere în Franța și a fost adoptată treptat în toată lumea, a fost concepută, discutată și scrisă în lojele masonice, înainte de a fi publicată. Cine dorește, poate da de urma originilor masonice ajutându-se de simboluri, ce au o mică importanță pentru profani, dar sunt de o deosebită importanță pentru inițiați.”
Cel mai semnificativ simbol este Ochiul din triunghi, găsit, de asemenea, și pe dosul Marelui Sigiliu al Statelor Unite ale Americii. Este categoric un simbol al misterelor societăților secrete și a devenit cel mai universal simbol recunoscut al Iluminismului în cultura pop.
Întreaga structură a monumentului este predestinată pentru a reconstitui acest Ochi în triunghi.
Deschizătura din centrul piramidei reprezintă Ochiul Marelui Arhitect. Căile de acces din jurul piramidei, simbolizează raze de glorie.
Un citat din Lequeu
Creatorii acestei construcții au inscripționat la baza piramidei adevăratul ei sens. Una dintre inscripții sună astfel:
„Le bonheur est dans l’angle où les sages sont assemblés”, ce poate fi tradusă în felul următor: „Fericirea este în unghiul unde s-au adunat înțelepții”.
Această frază este o afirmație a lui Jean-Jacques Lequeu, un arhitect francez din era revoluționară ce a îmbinat principiile masonice cu un design vizionar.
„Unghiul” enigmatic menționat în afirmația lui Lequeu este o referire directă la masonerie, care folosește în alegoriile oculte arhitectura și geometria. Compasul și pătratul, simboluri masonice, cât și prezența „Marelui Arhitect”, sunt dovezi ce susțin afirmația anterioară. În contextul piramidei, însă, citatul capătă o semnificație aparte. „Unghiul în care înțelepții sunt adunați” face aluzie, cel mai probabil, la porțiunea din vârf separată de restul construcției printr-o platformă metalică. Cum am menționat și mai înainte, vârful piramidei reprezintă organizația ocultă a așa-zișilor Iluminați, ordinul ascuns ce este accesibil numai câtorva, meticulos selectați. Prin urmare, citatul spune: „Adevărata fericire se află în vârful piramidei, Illuminati, unde sunt uniți cei mai înțelepți.”
Pe cealaltă parte a piramidei se află o altă gravură: „Temple de la sagesse supreme”, ce poate fi tradusă ca: „Templul înțelepciunii supreme”. Aceasta este, cel mai probabil, denumirea monumentului, ce conține un simbolism masonic evident.
(n.n. – Este vorba de așa-zișii „înțelepți”, posesori ai așa-zisei „înțelepciuni” luciferice a așa-zișilor iluminați.)
„Casa”
Cadrul metalic al unei case înconjoară structura piramidală. Aceasta reprezintă simbolic creația „Marelui Arhitect”, un edificiu în interiorul căruia curge neîntrerupt cunoașterea pervertită, de factură satanică a așa-zișilor iluminați.
Pe de altă parte, această structură poate fi interpretată ca fiind un fel de închisoare. Observați cum vârful piramidei se află deasupra casei.
Doar vârful piramidei iese înafara barelor metalice ale casei
Vrea să semnifice aceasta că doar așa-zișii iluminați sunt capabili, în opinia lor, să se ridice deasupra și să domine închisoarea lumii materiale?
Boneta frigiană
În piață, înconjurând piramida, se află numeroase columne, incluzând-o și pe cea de mai sus, ce susține o bonetă frigiană stilizată. Această bonetă roșie, cu vârful îndreptat către înainte, a devenit simbolul revoluției în Franța și SUA. Din nou, originea și semnificația ei pot fi găsite în misterele oculte.
„În perioada secolului al XVIII-lea, «Misterele Mitraice» și simbolismul lor au fost de mare interes pentru masoni, iar combinația dintre pălăria folosită în Mitraism și pileus [bonetă purtată de greci și nobilii daci ca semn distinctiv al rangului lor – n.n.], au dus la transformarea bonetei frigiene într-un simbol al libertății fluturat în vârful unui «Stâlp al Libertății» în timpul Războiului Revoluționar American și al Revoluției Franceze.” – Mark Hoffman, Freemasonry and the Survivalof the Eucharistic Brotherhoods
Bonetă frigiană pe sigiliul Senatului Statelor Unite ale Americii
„Pentru o bonetă frigiană, ori pălărie simbol, este esențial ca aceasta să fie roșie. În acest caz poartă numele de «Pălăria Libertății», o formă revoluționară; de asemenea, într-o altă formă, este chiar o insignă civică. Este întotdeauna la genul masculin. Marchează «acul» obeliscului, coroana sau vârful phallus-ului, fie «uman» sau reprezentativ. Își are originea în ritualul circumciziei – la fel de inexplicabil precum simbolul și ritualul.
Adevărata explicație a bonetei roșii, sau a «pălăriei libertății», a fost profund obscură din timpuri imemoriale, precizându-se că a fost venerată ca cea mai importantă hieroglifă sau figură existentă. Semnifică simultaneitatea supranaturală a «sacrificiului» și «triumfului». A existat din timpul lui Abraham, și se presupune a fi emblema unui ritual mitic ciudat, «circumcisio preputii». Neregulata bonetă frigiană, boneta conică, sau «pălăria libertății» poate fi acceptată la modul figurat sau propriu, ca fiind o componentă detașată dintr-o anumită structură, ce poartă diferite nume în funcție de regiune, și înlocuiește ideea acestui «ritual de sacrificiu» – refuzul sau paguba ce este (atât de absurd și neplăcut) înălțată ca «trofeu» sau «pălăria libertății». Acum este un semn magic, și devine un talisman al unor forțe inexprimabile – pentru ce anume motiv ascuns, ar fi dificil de precizat. Este un semn al «inițierii» și al unui botez cu totul special. Boneta frigiană, încă de la prima ei inaugurare, a însemnat simbolul «iluminaților».” – Hargrave Jennings, Rosicrucians: Their Rites and Mysteries
În concluzie
Place de la Revolution din Blagnac, Franța, este unul dintre acele monumente ce pur și simplu nu-și ascund originile. Celebrează natura lucrărilor societăților secrete. „Tempul înțelepciunii supreme” este impregnat cu simbolism și mesaje ce fac aluzie la masonerie și așa-zișii Iluminați și ascunde, la vedere, adevărata filosofie a liderilor noștri internaționali.
Revoluția Franceză a fost controlată și sponsorizată de masonerie, în principal, culminând cu un succes politic – crearea Republicii Franceze – ideal ce s-a răspândit în jurul întregii lumi. Este realist a crede că munca societăților secrete s-a oprit acolo? Masonii ucenici cred că acele evenimente au constituit doar începutul, primul pas necesar înaintării spre „lumea iluminaților”.
Adevărul este că istoria nu a fost altceva decât o serie de conspirații. Revoluția Franceză a fost o teorie conspiraționistă până să devină un eveniment istoric. În același fel, Noua Ordine Mondială este o conspirație ce așteaptă să se transforme într-un fapt istoric. Totuși, planul elitei malefice ce este ținut departe de ochii publicului din când în când este lăsat la vedere, masele fiind prea ignorante pentru a înțelege ce se petrece. Ei înconjoară monumentele, celebrând venirea unui lider Illuminati ce va instala Noua Ordine Mondială, dar în același timp neagă existența acestei conspirații planetare, catalogându-i imediat pe cei care susțin că există, ca fiind „lunatici”. Într-un anume sens ei au dreptate, acel monument poate că este o mare „pălărie de tablă” fluturând deasupra lumii, reamintindu-ne zilnic cât de proști suntem!
Citiți și:
Iluminații – aşa-ziși stăpâni din umbră care sunt satanici
Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste în templele masonice
Arhitectura masonică din jurul nostru
yogaesoteric
19 ianuarie 2018
Place de la Revolution din Blagnac, Franța, este unul dintre acele monumente ce pur și simplu nu-și ascund originile. Celebrează natura lucrărilor societăților secrete. „Tempul înțelepciunii supreme” este impregnat cu simbolism și mesaje ce fac aluzie la masonerie și așa-zișii Iluminați și ascunde, la vedere, adevărata filosofie a liderilor noștri internaționali.
Revoluția Franceză a fost controlată și sponsorizată de masonerie, în principal, culminând cu un succes politic – crearea Republicii Franceze – ideal ce s-a răspândit în jurul întregii lumi. Este realist a crede că munca societăților secrete s-a oprit acolo? Masonii ucenici cred că acele evenimente au constituit doar începutul, primul pas necesar înaintării spre „lumea iluminaților”.
Adevărul este că istoria nu a fost altceva decât o serie de conspirații. Revoluția Franceză a fost o teorie conspiraționistă până să devină un eveniment istoric. În același fel, Noua Ordine Mondială este o conspirație ce așteaptă să se transforme într-un fapt istoric. Totuși, planul elitei malefice ce este ținut departe de ochii publicului din când în când este lăsat la vedere, masele fiind prea ignorante pentru a înțelege ce se petrece. Ei înconjoară monumentele, celebrând venirea unui lider Illuminati ce va instala Noua Ordine Mondială, dar în același timp neagă existența acestei conspirații planetare, catalogându-i imediat pe cei care susțin că există, ca fiind „lunatici”. Într-un anume sens ei au dreptate, acel monument poate că este o mare „pălărie de tablă” fluturând deasupra lumii, reamintindu-ne zilnic cât de proști suntem!
Citiți și:
Iluminații – aşa-ziși stăpâni din umbră care sunt satanici
Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste în templele masonice
Arhitectura masonică din jurul nostru
yogaesoteric
19 ianuarie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu