ION ILICI ILIESCU DIXIT:
Un bolşevic impenitent, incurabil si impertinent: Calit in marile batalii de clasa, educat de Dej si Ceauşescu, şcolit la Moscova la Institutul "Molotov", participant activ la furtul alegerilor din noiembrie 1946, soldat devotat al PCR, apoi al FSN, azi al PSD, infocat propagandist al "luminoaselor idealuri", prigonitor al studentilor in 1956 si 1968, sovietofilul tovaraş Ion Ilici Iliescu ne ofera azi, 20 mai 2020, la trei decenii de la "istoricul triumf" al nomenclaturii, aceste panseuri pe cat de ridicole, pe atat de mincinoase (Vladimir Tismaneanu).
Mesajul integral postat pe blogul său de fostul președinte Ion Iliescu, la 30 de ani de la Duminica Orbului 20 mai 1990 :
,,La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-și are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puțin autoritare, care au implicat și limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale.
Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice , specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoștință de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era și Adunare Constituantă.
Am construit instituții, pe baza unei Constituții care a preluat multe dintre obiectivele Revoluției Române, din decembrie 1989. Acum, când se manifestă tot mai fățiș o anumită tentație totalitară, apreciem la adevărata lor valoare Curtea Constituțională a României și Avocatul Poporului. Indiferent de crizele pe care le traversează, România trebuie să rămână, așa cum și-au dorit cei care au votat în 20 mai 1990, o democrație funcțională, în care drepturile și libertățile cetățenești sunt garantate și apărate.
România s-a schimbat mult în bine, dar sunt și lucruri care ne dezamăgesc, și ne îngrijorează. Dacă în 1990 clasa politică, aflată în proces de structurare, se prezenta în fața societății, cu proiecte și programe, cu valori democrate, acum constatăm că ea, clasa politică, se rupe tot mai mult de societate, devenind, în anumite aspecte, un soi de frână socială. Agenda publică este ignorată, dialogul cu societatea este superficial, și nu de puține ori, ipocrit. Ar fi o dovadă de înțelepciune, și de responsabilitate pentru clasa politică, dacă ar folosi oportunitatea oferită de criză și s-ar întoarce la agenda cetățeanului și la servirea interesului public.
Alegerile din 20 mai 1990 au fost kilometrul zero al evoluției democrate a României. Nu a fost totul perfect, nu au mers lin toate lucrurile. Dar programul enunțat atunci, în lunile care au precedat alegerile, a unit națiunea în jurul unui proiect strategic, cel al integrării europene și euro-atlantic. Ne-am atins obiectivele, pentru că am crezut în ele. Sper să găsim din nou un proiect, care să unească, în actualele condiții, națiunea și să întărească democrația.”
O javră, o potaie, un laş, un câine rău, un ticălos, o jigodie; nu degeaba în engleză se traduce CUR
RăspundețiȘtergereNu va plac criticele?tot comuniști,nici o deosebire
RăspundețiȘtergere