În „Gândul de duminică”, jurnalistul Ion Cristoiu scrie pe blogul său despre existența unui document secret despre care s-a scris în presa britanică, necunoscut presei noastre. Este vorba de un document secret realizat de firma britanică privată de Intelligence SC Strategy, condusă de fostul șef al MI-6 Sir John Scarlett, care, precizează Ion Cristoiu, dezvăluie „aspecte mai puțin cunoscute până acum despre folosirea anticorupției pentru răfuieli politico-mafiote”. Conform documentului reprodus de jurnalistul Ion Cristoiu, în România sunt mai multe state paralele care se bat între ele, iar Victor Ponta ar fi fost și el unul dintre politicienii care ar fi avut o astfel de mașinărie pentru a acționa împotriva adversarilor.
Publicăm textul intregral de pe cristoiublog.ro
Ca de obicei, duminică, 24 februarie, de la ora 17, va fi difuzată pe MEDIAFAX și Gândul.infoemisiunea săptămânală Gândurile lui Cristoiu.
Sub titlul Avem de-a face cu o confederație de state paralele care se bat între ele, desprins dintr-un răspuns al meu la o întrebare pusă de moderatoarea Monica Mihai, Mediafax a redactat și difuzat un text care sintetizează una dintre cele mai interesante părți ale dialogului: cea în care mă refer pe larg la un document secret despre care s-a scris în presa britanică, necunoscut presei noastre, document al cărui conținut îl știu.
E vorba de un Raport de 36 de pagini realizat de o firmă britanică privată de Intelligence, SC Strategy, condusă de fostul șef al MI-6 Sir John Scarlett, ca expertiză în Procesul de extrădare al lui Adamescu.
Bazat pe surse solide în instituțiile statului român, așa cum se vede și din spusele mele în emisiune, documentul ne dezvăluie aspecte mai puțin cunoscute până acum despre folosirea anticorupției pentru răfuieli politico-mafiote.
Ca de obicei, reproduc textul și partea video din emisiune dedicată documentului.
„Jurnalistul Ion Cristoiu demontează teoria conform căreia doar fostul președinte Traian Băsescu avea la dispoziție o mașinărie de arestări. Jurnalistul a afirmat în emisiunea «Gândurile lui Cristoiu» că fostul premier PSD Victor Ponta avea propria mașinărie cu ajutorul căreia își executa adversarii.
În opinia jurnalistului Ion Cristoiu, informațiile despre un raport privind cazul Adamescu, referitor la abuzurile din sistemul judiciar din România, făcute publice recent în The Guardian, arată că în interiorul sistemului erau mai multe state paralele.
Ion Cristoiu afirmă că, potrivit documentului, Ponta și-a folosit mașinăria în combaterea presei nefavorabile.
«Până la a afla conținutul acestui document, care spun că este zguduitor, eram convins că mașinăria de arestări era numai a lui Traian Băsescu. În mașinăria asta era o singură excepție, în această concepție a mea, și anume cazul Adrian Sârbu, pe care eu l-am urmărit cu mare atenție, care nu a fost anchetat de DNA, ci de Parchet. Din acest document, care și citează cazul, se vede în felul următor: și Ponta avea o mașinărie. (…) Documentul arată cu date cum se constituise acolo, la nivelul lui Ponta, o echipă de radere a adversarilor lui, iar Adamescu era considerat prin România Liberă, un adversar al lui Ponta. România Liberă fusese în prima linie a bătăliei cu Ponta, cu PSD-ul. Trustul lui Adrian Sârbu era considerat în prima linie, nu a fost considerat de stânga, a fost în prima linie a bătăliei cu Ponta. Repet, șocul celui care citește acest document este faptul că erai convins că săracul Ponta era așa, pe undeva… și o să vedeți, sunt câteva date foarte importante», afirmă Ion Cristoiu.
Jurnalistul arată că Ponta a primit indicații precise de la cancelarul german Angela Merkel cum să lupte împotriva corupției, indicații pe care le-au primit, de altfel, și Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Ion Cristoiu spune că în raportul din 2016 apar și niște personaje din Germania care acum critică România și fac declarații în favoarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.
«Aflăm, pentru prima dată, că la o ședință de Consiliu a Uniunii, în care a fost și Ponta ca premier, el a avut chiar o discuție cu Merkel în care a primit indicații cum să lupte împotriva corupției din România, deci, nu numai domnul Iohannis sau Traian Băsescu, ci și el. Există date precise cu o ședință la Guvern unde s-au decis o serie de arestări și de prăbușiri, mai ales de trusturi de presă, sub conducerea lui Victor Ponta. Aceasta este principala concluzie a acestui document în care apar și niște personaje care, în ultimul timp, vezi Doamne, din partea Germaniei, ne toacă, din ăia care fac declarații în favoarea lui Kovesi. Iar acum rezultă că făceau parte dintr-o piesă condusă de Merkel de folosire a luptei împotriva corupției fie pe Traian Băsescu, fie pe Victor Ponta pentru a-și executa adversarii», spune jurnalistul.
Ion Cristoiu nu înțelege de ce acest document nu e dat publicității deoarece, în opinia sa, ar arăta că și liderul PSD, Liviu Dragnea, își pregătește propriul stat paralel. «E un document … ar putea să-l dea publicității, nu înțeleg de ce nu-l dă… ar atrage atenția că și Dragnea își pregătește statul paralel. Eu am îndrăznit să scriu că-și pregătește după ce am luat la cunoștință de acest document. Și am spus: „Stai puțin, înseamnă că și premierul și ăștia de la PSD nu sunt chiar așa de nevinovați”», afirmă jurnalistul.
Ion Cristoiu spune că sursele acestor informații din raport sunt foarte puternice, chiar din anturajul președintelui Iohannis, și că ele devoalează existența mai multor state paralele în interiorul sistemului.
«Din câte îmi dau eu seama, unele erau chiar în jurul lui Klaus Iohannis, deci sunt surse foarte puternice. Mi-am dat seama de anumite surse, iar datele sunt date concrete. Întrebarea pe care mi-am pus-o înainte de a lua cunoștință de acest document … repet, Adamescu era de-a lui Traian Băsescu și cum se explică? Păi explică documentul foarte bine. Adamescu intră în malaxor odată cu fratele lui Traian Băsescu. Noi am avut această imagine că Traian Băsescu comanda totul, nu-i așa? După ce citești documentele îți dai seama că în interiorul sistemului erau mai multe state paralele», spune jurnalistul.
El susține că aceste state paralele sunt create de grupări din interiorul unor instituții de forță precum SRI, DNA, Parchetul General, care acționau în numele luptei anticorupție.
«Este greșit să spunem că a fost și este un singur stat. Sunt mai multe state paralele: în SRI sunt mai multe grupări, nu cred că le stăpânește Hellvig, nu ai cum, în Parchet sunt mai multe grupări, în DNA, așa că foarte multe din lucrurile care nouă ni se păreau ciudate veneau din ideea noastră ca este unul, Iohannis, Traian Băsescu, care e la manete și nu mișcă nimic. Nu-i adevărat. În numele luptei împotriva corupției cam mișcau toți», explică Ion Cristoiu.
El spune că aceste state paralele erau adversare și se lucrau între ele. «Foarte multe lucruri, potrivit acestui document, pe care noi nu le-am înțeles și nu le înțelegem, vin din existența mai multor state paralele care se bat între ele, care se lucrează între ele și noi credem că e numai unul. Atenție! Avem de-a face cu o confederație de state paralele care se bat», susține Ion Cristoiu.
Jurnalistul explică și de ce acțiunile acestor grupări dădeau rezultate. «De exemplu la DNA … de ce au făcut cazul Adamescu? Nu am de unde să știu că nu era un procuror de partea lui Ponta, da? O să spuneți: „Dar Kovesi unde era?”. Păi, te puteai duce tu … erați dumneavoastră Kovesi, și venea un procuror și spunea: „Am un dosar de corupție al domnului!”. Și tu spuneai: „Nu!”. Păi cum? Și, în acel moment, dumneavoastră scriați pe Facebook: „Uite, că m-a trimis cutare, cutare”. Și ea spunea: „Foarte corect, anchetează-l”», explică Ion Cristoiu.
Conform The Guardian, un fost șef al MI-6 și un fost coleg liberal democrat au folosit ofițeri de informații pensionați pentru a aduna informații „sensibile” din surse secrete din guvernul român pentru a ajuta un om de afaceri bogat care se confruntă cu acuzații de corupție.
Publicația britanică mai scrie că fostul șef al MI-6, John Scarlett, prin compania sa privată de intelligence, SC Strategy, a strâns informații din surse confidențiale, inclusiv de la nivelul biroului președintelui României.
Printre acuzațiile din raport, arată sursa citată, sunt cele legate de modul în care DNA și serviciile de informații au acționat în cazul Adamescu, fiind menționate folosirea de probe false sau presiuni asupra martorilor.
Magistrații în cazul Adamescu au refuzat să accepte raportul lui John Scarlett și Carlile drept probă.”
Ion Cristoiu: Pe teritoriul României acționează antene ale mai multor servicii secrete străine și deseori ajung la conflicte violente. Și câți politicieni, jurnaliști, vedete ale vieții noastre publice nu sunt pentru serviciile străine pe post de useful-i
Ion Cristoiu continuă analiza Raportului realizat de firma britanică de Intelligence SC Strategy și afirmă că din document se pot desprinde niște concluzii interesante. Printre altele, jurnalistul crede că pe teritoriul României acționează mai multe servicii de informații străine.
„Documentul întocmit de firma fostului șef al MI-6 mi-a atras atenția că au existat și există mai multe state paralele.
Fenomenul are următoarele explicații:
1. Statul paralel sau Sistemul instituțiilor de forță și control nu e alcătuit doar din SRI și DNA. Pot fi folosite ca Stat paralel și alte instituții de forță, de la Parchetul General până la ANAF.
2. Pe teritoriul României acționează și alte servicii secrete decât SRI. În orice moment un astfel de serviciu poate încăpea pe mâna premierului sau a președintelui sau a unei grupări din partidul de Guvernământ.
3. În cadrul SRI, dar și DNA sunt posibile mai multe grupuri sau oameni ai mai multor puternici ai zilei. Am urmărit cu atenție Dosarul DIPI, întocmit de Florin Mirică, dosar clasat în chip corect de șefii Floricăi Mirică. La vremea respectivă SRI a fost deranjat de această anchetă, mai ales că șeful DIPI fusese ofițer SRI. Nu-i exclus ca Florin Mirică să fi acționat la alte ordine decât cele ale binomului.
4. Pe teritoriul României acționează antene ale mai multor servicii secrete străine. Unele adversare, precum FSB, altele prietene, precum CIA, BND, MI-6, MOSSAD, DGSE. Aceste servicii au interese proprii și, așa cum se vede din Dosarul Berlin, deseori ajung la conflicte violente. Nu-i exclus ca fapte care nouă ni se par inexplicabile să-și aibă cauza în bătălii de pe teritoriul nostru, prin intermediul nostru, duse de servicii străine mai mult sau mai puțin amice. O ipoteză destul de solidă dacă ne gândim, de exemplu, că SUA sunt în stare de război rece cu Germania și prin urmare CIA poate fi în război cu BND-ul. Să adăugăm acestei realități și una, zisă de Intelligence, acțiune sub steag străin. Câți dintre politicienii occidentali cu care stau de vorbă ai noștri ca și cu niște parteneri nu sunt în realitate recrutați de ruși? Și câți politicieni, jurnaliști, vedete ale vieții noastre publice nu sunt pentru serviciile străine pe post de useful idiot?”, scrie Cristoiu pe blogul său.
yogaesoteric
4 iunie 2019