on vineri, 25 martie 2016
Unele tehnici folosite în manipularea mediatică pentru a acoperi lipsa dovezilor în cazul MISA-Bivolaru
de Angela Anghel
Așa cum am arătat într-un articol anterior, minciunile mass-media în cazul MISA merg de la inexactități și informații false la fantasmagorii elaborate.
Periodic, în campaniile de presă împotriva lui Gregorian Bivolaru și a școlii de yoga MISA, se ajunge la un punct în care eșafodajul de minciuni construit de presă este în pericol să se prăbușească. Mai precis, deja s-a mințit atât de mult încât devine destul de evident pentru public că lucrurile nu stau chiar așa.
De exemplu, cititorii (sau chiar unii jurnaliști) pot să ridice problema evidentă: cum este posibil că acești oameni care practică yoga să fie atât de vinovați de tot felul de fapte abominabile (așa cum încearcă să ne convingă presa) și totuși oficial ei nu au fost condamnați pentru aceste fapte groaznice despre care se scrie în presă? Răspunsul corect la această întrebare este că acuzațiile vehiculate prin presă despre MISA și Gregorian Bivolaru nu au nicio bază reală. Presa minte, dar nu va recunoaște niciodată ca a mințit sau a greșit. Un posibil răspuns pe care îl oferă unii jurnaliști pentru a acoperi acele minciuni este că MISA are oameni infiltrați în Justiție, în tot felul de poziții importante – aceasta este ceea ce am putea numi „teoria caracatiței” – am analizat-o în articolul precedent al acestei serii.
Periodic, în campaniile de presă împotriva lui Gregorian Bivolaru și a școlii de yoga MISA, se ajunge la un punct în care eșafodajul de minciuni construit de presă este în pericol să se prăbușească. Mai precis, deja s-a mințit atât de mult încât devine destul de evident pentru public că lucrurile nu stau chiar așa.
De exemplu, cititorii (sau chiar unii jurnaliști) pot să ridice problema evidentă: cum este posibil că acești oameni care practică yoga să fie atât de vinovați de tot felul de fapte abominabile (așa cum încearcă să ne convingă presa) și totuși oficial ei nu au fost condamnați pentru aceste fapte groaznice despre care se scrie în presă? Răspunsul corect la această întrebare este că acuzațiile vehiculate prin presă despre MISA și Gregorian Bivolaru nu au nicio bază reală. Presa minte, dar nu va recunoaște niciodată ca a mințit sau a greșit. Un posibil răspuns pe care îl oferă unii jurnaliști pentru a acoperi acele minciuni este că MISA are oameni infiltrați în Justiție, în tot felul de poziții importante – aceasta este ceea ce am putea numi „teoria caracatiței” – am analizat-o în articolul precedent al acestei serii.
În loc de dovezi, se insinuează sau se aruncă de-a dreptul ALTE ACUZAȚII
Alți jurnaliști adoptă altă tactică pentru a acoperi minciunile mass-media în cazul MISA-Bivolaru, atunci când ele încep să fie evidente pentru public. Atunci când unele voci din public – sau chiar unii jurnaliști – aduc în discuție faptul că nu există dovezi pentru acuzațiile vehiculate în disperare într-o anumită campanie mediatică, se poate adopta o tactică evazionistă. În loc de a oferi dovezile promise pentru acuzațiile despre care s-a vorbit, se aduc în discuție alte acuzații. Chiar dacă nu au fost lămurite nici primele acuzații, se trece cu nonșalanță la noi acuzații, care sunt trâmbițate la fel de vehement, promițând probe, martori, dovezi zdrobitoare – care, de fapt, nu vor mai apărea niciodată.
Aceasta este, de fapt, povestea în ansamblu a modului în care este prezentat cazul MISA-Bivolaru în presa românească. Se vehiculează niște acuzații pentru unele fapte foarte grave, fără a prezenta dovezi. Se vorbește despre dovezi, se promit dovezi (uneori chiar titlurile articolelor menționează „dovezi zdrobitoare” inexistente în textul propriu-zis al articolelor), dar nu se publică aceste dovezi. Apoi se trece la alte acuzații, tot fără a prezenta dovezi. Se fac periodic referiri la acuzațiile anterioare (nefondate, neargumentate și nedovedite) ca și cum ar fi deja probate dincolo de orice dubiu.
În acest mod, în decursul a câțiva ani (1992-1997), s-a construit o întreagă mitologie a acestui caz, care acoperă un spectru uluitor și neverosimil de acuzații, în marea lor majoritate contradictorii. În 2004 s-a procedat la fel, după perchezițiile brutale din 18 martie: s-au lansat acuzații precum trafic de droguri și de persoane (s-a promis prezentarea dovezilor zdrobitoare în următoarele zile). S-a trecut apoi la alte acuzații, cum ar fi infracțiuni informatice (?!), apoi infracțiuni legate de dreptul de autor. Apoi a început să se vorbească de urinoterapie, orgii sexuale etc.
Tehnica este aplicată în continuare de jurnaliști și am văzut-o din nou în acțiune în februarie-martie 2004. Ce s-a petrecut acum? Marea majoritate a presei din România a difuzat până la saturație știri prin care încercau să convingă publicul că Gregorian Bivolaru, urmărit prin Europol la solicitarea autorităților române (nu ni se spune că este urmărit în mod abuziv), va fi extrădat de Franța instantaneu, chiar dacă el este refugiat politic. Lucrurile nu stau chiar așa – Gregorian Bivolaru este refugiat politic, mandatul de urmărire Europol viza acuzații mincinoase, acuzațiile vehiculate de presă erau mincinoase.
Încă o dată, arhitecții campaniei anti-MISA trebuie să își regândească strategia de dezinformare, pentru că spre marea lor dezamăgire, judecătorii francezi au remarcat faptul evident că acest caz nu este atât de simplu cum vor să îl prezinte oficialii români. Iată de ce în intoxicarea mediatică a ultimelor zile se lansează în mod frapant alte acuzații la adresa lui Gregorian Bivolaru, deși publicului nu i s-a dat o explicație coerentă pentru acuzațiile aberante menționate de mandatul Europol, care de fapt erau false.
Aceasta este, de fapt, povestea în ansamblu a modului în care este prezentat cazul MISA-Bivolaru în presa românească. Se vehiculează niște acuzații pentru unele fapte foarte grave, fără a prezenta dovezi. Se vorbește despre dovezi, se promit dovezi (uneori chiar titlurile articolelor menționează „dovezi zdrobitoare” inexistente în textul propriu-zis al articolelor), dar nu se publică aceste dovezi. Apoi se trece la alte acuzații, tot fără a prezenta dovezi. Se fac periodic referiri la acuzațiile anterioare (nefondate, neargumentate și nedovedite) ca și cum ar fi deja probate dincolo de orice dubiu.
În acest mod, în decursul a câțiva ani (1992-1997), s-a construit o întreagă mitologie a acestui caz, care acoperă un spectru uluitor și neverosimil de acuzații, în marea lor majoritate contradictorii. În 2004 s-a procedat la fel, după perchezițiile brutale din 18 martie: s-au lansat acuzații precum trafic de droguri și de persoane (s-a promis prezentarea dovezilor zdrobitoare în următoarele zile). S-a trecut apoi la alte acuzații, cum ar fi infracțiuni informatice (?!), apoi infracțiuni legate de dreptul de autor. Apoi a început să se vorbească de urinoterapie, orgii sexuale etc.
Tehnica este aplicată în continuare de jurnaliști și am văzut-o din nou în acțiune în februarie-martie 2004. Ce s-a petrecut acum? Marea majoritate a presei din România a difuzat până la saturație știri prin care încercau să convingă publicul că Gregorian Bivolaru, urmărit prin Europol la solicitarea autorităților române (nu ni se spune că este urmărit în mod abuziv), va fi extrădat de Franța instantaneu, chiar dacă el este refugiat politic. Lucrurile nu stau chiar așa – Gregorian Bivolaru este refugiat politic, mandatul de urmărire Europol viza acuzații mincinoase, acuzațiile vehiculate de presă erau mincinoase.
Încă o dată, arhitecții campaniei anti-MISA trebuie să își regândească strategia de dezinformare, pentru că spre marea lor dezamăgire, judecătorii francezi au remarcat faptul evident că acest caz nu este atât de simplu cum vor să îl prezinte oficialii români. Iată de ce în intoxicarea mediatică a ultimelor zile se lansează în mod frapant alte acuzații la adresa lui Gregorian Bivolaru, deși publicului nu i s-a dat o explicație coerentă pentru acuzațiile aberante menționate de mandatul Europol, care de fapt erau false.
Stigmatul vinovăției: viitoarea anchetă sau procesul următor
Pentru a menține stigmatul vinovăției pe care l-au aruncat asupra practicanților yoga și mai ales a lui Gregorian Bivolaru, unii jurnaliști care comentează cazul împing tehnica evazionistă a „noilor acuzații” la extrem, invocând uneori insinuant, alteori mințind de-a dreptul, faptul că există alte anchete în derulare în acest caz, iar în anchetele respective este imposibil ca „yoghinii să scape din nou” (sic!). De peste două decenii, yoghinii sunt prezentați opiniei publice din România ca fiind sigur vinovați de ceva, pentru că urmează să se ancheteze niște presupuse fapte foarte grave și sigur vor fi găsiți vinovați. Nu ni se dă nicio explicație de ce anchetele anterioare nu au dovedit nimic, dar suntem asigurați că următoarele anchete îi vor găsi vinovați pe yoghini.
Partea stranie este că, oricât de transparentă este această metodă de manipulare a opiniei publice, se pare că ea a funcționat din plin! Marea majoritate a românilor, așa cum arată un studiu efectuat de Liga Anti-Defăimare Yoga și Mișcări Spirituale (LAYMS), sunt de-a binelea convinși că yoghinii sunt vinovați de tot felul de fapte cumplite. Aceasta este percepția publică pe care românii o au mai ales despre yoghini și mai ales despre Gregorian Bivolaru în urma campaniei mediatice de intoxicare întreținută de peste 25 de ani în special de către Serviciile Secrete.
O variantă mai discretă a acestei tactici este aducerea în discuție, din senin, a următorului proces în cazul MISA. Așa cum am explicat în detaliu în ceea ce privește minciunile prin omisiune, recent presa a adus în discuție judecarea recursului în procesul de la Cluj, în care (scriu jurnaliștii), 22 de yoghini sunt acuzați de trafic de persoane. În acest proces (ceea ce nu scriu jurnaliștii) 22 de yoghini au fost achitați pentru că s-a considerat că faptele nu există, iar încercare procurorilor de a prezenta munca voluntară ca trafic de persoane este considerată de instanță ilegală.
Remarcăm în contextul articolului de față cum a fost folosită acum invocarea următorului proces de la Cluj pentru a acoperi lipsa de argumente pentru acuzațiile false vehiculate de presă și menționate pe mandatul Europol de urmărire a lui Gregorian Bivolaru (care menționa în mod ilegal, abuziv și mincinos, că Gregorian Bivolaru a fost condamnat pentru „trafic de minori”). Pur și simplu, fără nicio legătură cu subiectele anterioare, au apărut tocmai acum, din senin, și știrile despre următorul termen în procesul de la Cluj. Ce pricepe publicul? Singurul lucru care rămâne clar pentru el este că yoghinii sunt sigur vinovați de ceva.
Iată deci în ce mod minciunile se tot adună și construiesc un eșafodaj grotesc, supradimensionat, al campaniei de diabolizare a mentorului MISA și de dezinformare a opiniei publice pe acest subiect. Minciunile acoperă alte minciuni sau justifică alte minciuni și sunt periodic înlocuite de noi minciuni care fac aluzie la următoare acuzații, anchete, dosare, când niciodată nici măcar una singură dintre acuzațiile mincinoase vehiculate nu a fost vreodată dovedită.
antidezinformare.ro
25 martie 2016
Partea stranie este că, oricât de transparentă este această metodă de manipulare a opiniei publice, se pare că ea a funcționat din plin! Marea majoritate a românilor, așa cum arată un studiu efectuat de Liga Anti-Defăimare Yoga și Mișcări Spirituale (LAYMS), sunt de-a binelea convinși că yoghinii sunt vinovați de tot felul de fapte cumplite. Aceasta este percepția publică pe care românii o au mai ales despre yoghini și mai ales despre Gregorian Bivolaru în urma campaniei mediatice de intoxicare întreținută de peste 25 de ani în special de către Serviciile Secrete.
O variantă mai discretă a acestei tactici este aducerea în discuție, din senin, a următorului proces în cazul MISA. Așa cum am explicat în detaliu în ceea ce privește minciunile prin omisiune, recent presa a adus în discuție judecarea recursului în procesul de la Cluj, în care (scriu jurnaliștii), 22 de yoghini sunt acuzați de trafic de persoane. În acest proces (ceea ce nu scriu jurnaliștii) 22 de yoghini au fost achitați pentru că s-a considerat că faptele nu există, iar încercare procurorilor de a prezenta munca voluntară ca trafic de persoane este considerată de instanță ilegală.
Remarcăm în contextul articolului de față cum a fost folosită acum invocarea următorului proces de la Cluj pentru a acoperi lipsa de argumente pentru acuzațiile false vehiculate de presă și menționate pe mandatul Europol de urmărire a lui Gregorian Bivolaru (care menționa în mod ilegal, abuziv și mincinos, că Gregorian Bivolaru a fost condamnat pentru „trafic de minori”). Pur și simplu, fără nicio legătură cu subiectele anterioare, au apărut tocmai acum, din senin, și știrile despre următorul termen în procesul de la Cluj. Ce pricepe publicul? Singurul lucru care rămâne clar pentru el este că yoghinii sunt sigur vinovați de ceva.
Iată deci în ce mod minciunile se tot adună și construiesc un eșafodaj grotesc, supradimensionat, al campaniei de diabolizare a mentorului MISA și de dezinformare a opiniei publice pe acest subiect. Minciunile acoperă alte minciuni sau justifică alte minciuni și sunt periodic înlocuite de noi minciuni care fac aluzie la următoare acuzații, anchete, dosare, când niciodată nici măcar una singură dintre acuzațiile mincinoase vehiculate nu a fost vreodată dovedită.
antidezinformare.ro
25 martie 2016