Banca Naţională critică în mod direct cele mai mari opt bănci din România, în „Raportul asupra stabilităţii financiare“ din decembrie 2018, că nu îşi asumă prin strategiile pe următorii doi ani o creştere a creditării şi deci a intermedierii financiare, cu toate că realizează pe piaţa financiară românească profituri generoase, mult peste media UE.
Pentru prima dată Banca Naţională nu se mai mărgineşte doar să constate o situaţie de fapt, ci avertizează că cele mai mari bănci din România au strategii care nu contribuie de fapt la dezvoltarea sistemului bancar şi a prezenţei sale în economie, ci dimpotrivă, acţiunile lor vor duce la diminuarea intermedierii financiare. BNR îşi asumă practic faptul că unul dintre obiectivele sale principale este intermedierea financiară din România, exprimată prin raportul între activele bancare şi Produsul Intern Brut sau creditele raportate la PIB sau la totalul cifrei de afaceri din economie.
Raportul BNR are ca temă specială chiar reflectarea în detaliu a acestui paradox al economiei şi sistemului bancar: faptul că băncile din România sunt superprofitabile, mult peste media Uniunii Europene, dar gradul de intermediere financiară este foarte jos. În mod natural, orice întreprindere cu marjă bună de profit caută să se extindă, ca să-şi mărească profitul în valoare absolută. Iată însă că băncile româneşti, deşi au un randament al capitalului (ROE) de 15,7% în septembrie 2018, dublu faţă de cel din Uniunea Europeană, de 7,2% (iunie 2018), nu îşi asumă pentru anii viitori o dinamică a creditării mai mare decât creşterea nominală anuală a PIB, astfel încât intermedierea financiară să crească.
„În eventualitatea concretizării strategiilor de creditare şi de finanţare prognozate de bănci, valoarea activului s-ar majora într-un ritm inferior creşterii nominale anuale previzionate pentru PIB. Ca urmare, gradul de intermediere financiară ar continua tendinţa descrescătoare consolidată în următorii ani şi nu ar contribui la o îmbunătăţire semnificativă a eficienţei prin prisma efectului de volum asociat veniturilor nete din dobânzi.“ – Aşa scrie Banca Naţională în „Raportul asupra stabilităţii financiare“, într-un capitol special intitulat „Tema specială, Eficienţa operaţională a sectorului bancar şi nivelul intermedierii“.
Titlul este edificator. Este clar că la cel mai înalt nivel al Băncii Naţionale se pune în sfârşit întrebarea: cum puteţi face profituri atât de mari în România, dar menţineţi sistemul bancar în subdezvoltare relativ la economie? De fapt se ajunge încet-încet la o întrebare şi mai de adâncime: de ce, dacă aveţi toate condiţiile şi faceţi profit în România, nu vă măriţi implicarea în economia românească, nu finanţaţi investiţiile şi capitalul de lucru de care au nevoie firmele româneşti, atât de secătuite de capital în ultimii ani?
Pentru o ţară care plânge pentru infrastructură şi după proiecte industriale de orice natură, în condiţiile în care avem deficit extern de 2 miliarde de euro în industria agroalimentară şi de 5 miliarde de euro în industria chimică, este absolut năucitor cum băncile sunt supralichidizate, cu un raport credite/depozite de 75%, faţă de 116% media în Uniunea Europeană, şi creditele pentru companii scad în loc să crească.
Soldul depozitelor populaţiei şi companiilor este astăzi cu 17 miliarde de euro mai mare decât creditele acordate în economie de către bănci. Practic băncile stau pe munţi de bani, economia ţipă după investiţii, dar prognozele pentru următorii ani arată o şi mai redusă implicare a băncilor în finanţarea economiei reale. Este absolut aiuritor şi chiar se poate pune întrebarea: este o comandă politică externă de menţinere a economiei şi industriei româneşti în stare de subdezvoltare? Cine vrea ca România să fie un simplu exportator de cereale şi resurse energetice?
Astfel, BNR estimează că evoluţia gradului de intermediere, exprimată ca active bancare/PIB, va scădea de la 49,5% în 2018 la 46% în 2020, dacă se iau în calcul strategiile celor mai mari opt bănci din economie, prezentate Băncii Naţionale. În aceeaşi perioadă, ponderea creditului neguvernamental în PIB se va reduce de la 25,7% la 25,5%. De notat faptul că deja între 2017 şi 2018 intermedierea bancară a scăzut de la 53,5% la 49,5% şi creditul neguvernamental în PIB a scăzut de la 27,1% la 25,7% (pagina 106, a „Raportului asupra stabilităţii financiare“, BNR, decembrie 2018).
De fapt, există şi o explicaţie în raport cu de ce scade intermedierea în pofida profitabilităţii mari: este de fapt un model în sine – business puţin cu marje foarte mari. BNR arată că băncile ar trebui să micşoreze marjele de dobândă practicate la credite şi să extindă volumul de creditare.
„O provocare la adresa modelului actual al băncilor este legată de modul de generare a veniturilor operaţionale, fiind necesară accentuarea efectului de volum în detrimentul celui de preţ pentru generarea veniturilor de dobânzi, în condiţiile creşterii gradului de intermediere financiară.”
În prezent, diferenţialul între rata de dobândă la creditele şi depozitele populaţiei din România este de 7%, arată BNR, faţă de 3,2% în Cehia şi 4,2% în Polonia, iar în zona euro este de 2,1%. Diferenţialul pentru societăţile nefinanciare este în România de 3,8%, în Cehia de 3,1% şi în zona euro de 1,4%.
BNR afirmă că în mod deliberat băncile aplică un model de creditare prin efectul de preţ şi mai puţin prin cel de volum, pe fondul persistenţei unui grad de intermediere redus şi în condiţiile necesităţii de acoperire a cheltuielilor operaţionale, altele decât cele legate nemijlocit de generarea de venituri.
Gradul de intermediere financiară de 52,2% în iunie 2018 este de patru ori mai redus decât în Uniunea Europeană, unde se ridică la 208%. Pe de altă parte, profitabilitatea sistemului bancar este dublă faţă de media UE, atât ca rentabilitate a capitalurilor, cât şi ca rentabilitate a activelor.
Intermedierea financiară la nivelul sistemului privat, calculată ca îndatorarea totală a companiilor şi populaţiei raportată la PIB, este în scădere cu 2,4% în ultimul an, până la 38,9% din PIB, în iunie 2018.
Dacă se calculează gradul de intermediere financiară prin raportarea activelor întregului sistem financiar la PIB, indicatorul arată mai bine, fiind de 69,2%, însă în perioada iunie 2017 - iunie 2018 este la rândul său în scădere cu circa 3 puncte procentuale.
În mod hilar, singura componentă a sistemului financiar care a contribuit în mod pozitiv în ultimul an la intermedierea financiară este segmentul pensiilor, cu o creştere de 0,35 puncte procentuale. Băncile scad intermedierea cu 2,1 puncte procentuale, fondurile de investiţii cu 0,8 puncte procentuale, societăţile de asigurare cu 0,2 puncte procentuale şi instituţiile financiare nebancare cu 0,15 puncte procentuale. Aşa arată o economie pe drumul dezvoltării şi modernizării? Cu intermediere financiară în scădere? Dar pe undeva poate este normal ca intermedierea financiară să ajungă să fie impulsionată de pensionari, că doar aceştia conduc sistemul financiar bancar.
Realitatea tristă este că România dă înapoi în loc să se dezvolte când vorbim de intermediere financiară. Ce înseamnă intermediere financiară? Înseamnă irigarea economiei cu bani, cu credite care acum din păcate băltesc într-un sistem bancar superprofitabil pe baza finanţării scumpe a populaţiei şi a plasamentelor în titluri de stat.
Nu ar fi normal poate să fie legate veniturile celor care conduc sistemul bancar de aceste evoluţii? Dacă suntem la un sfert din intermedierea bancară din UE, veniturile responsabililor să fie la rândul lor de patru ori mai mici.
România se mulţumeşte cu puţin, dar plăteşte exorbitant. Spre exemplu, deşi CEC-ul românesc şi cel ungar (OTP) au plecat în anii ʼ90 la drum cu active similare, astăzi activele OTP-ului sunt de 50 mld. euro, cât jumătate din tot sistemul bancar românesc şi de 7 de ori mai mari decât ale CEC-ului. Însă şeful CEC-ului din România câştigă aproape la fel ca şeful OTP.
Când aloci resurse fără rezultate, progresul nu poate să fie decât inversul, adică regres.
Gheorghe Piperea, Facebook: Prin strategiile lor, marile bănci mențin deliberat România în stare de subdezvoltare financiară, iar acest lucru este recunoscut și chiar afirmat cu tărie de BNR
Oricât vi s-ar părea de şocantă, afirmaţia de mai sus nu îmi aparţine. Este, pur şi simplu, titlul unui editorial din Ziarul financiar, semnat de Sorin Pâslaru.
Autorul a arătat nu numai că ţara este ţinută captivă unui model malefic de afaceri bancare (business puţin cu marje foarte mari, tipic monopolurilor care îşi diminuează artificial producţia şi comerţul pentru a stoarce profituri mari din preţuri excesive), ci şi că cele 8 bănci mari care activează în România şi-au diminuat în mod deliberat afacerea, pentru a putea câştiga cele mai mari profituri din Europa pe seama spolierii populaţiei cu dobânzi enorme şi a exploatării nevoii crescânde şi iresponsabile a statului de credite bancare.
Aşadar, nu inexistentele legi anti-cămătărie şi cu atât mai puţin nu pe nedrept ponegrita şi permanent torpilata lege a dării în plată, ci chiar modelul malefic de afaceri bancare adoptat de cele 8 mari bănci, cu largul concurs şi cu permanentul back-up al băncii centrale şi al eternului guvernator Isărescu au dus la diminuarea afacerii bancare sau la pierderi.
Şi, cu atât mai puţin, nu sunt cauze ale problemelor sistemului bancar cele câteva sute de mii de debitori sufocaţi de creditele cu clauze abuzive şi de hipervalorizarea euro sau chf şi nici cei un milion de debitori faliţi, vânduţi colectorilor de creanţe. A avut Manole grijă, prin intermediul seminariilor de la Sinaia, ca persoanele fizice supra-îndatorate să nu câştige prea multe procese contra băncilor şi contra colectorilor de creanţe. Justiţia română „independentă” a ucis din fașă orice idee de proces colectiv şi de echitate în litigiile consumatorilor cu băncile.
Câteva citate din editorial, pe care le-am extras prin sublinierea cu pixul, sunt edificatoare:
„Soldul depozitelor populaţiei şi companiilor este astăzi cu 17 miliarde de euro mai mare decât creditele acordate în economie de către bănci. Practic băncile stau pe munţi de bani, economia ţării ţipă după investiţii, dar prognozele pentru următorii ani arată o şi mai redusă implicare a băncilor în finanţarea economiei reale. […] Este o comandă politică externă de menţinere a economiei româneşti în stare de subdezvoltare? Cine vrea ca România să fie un simplu exportator de cereale şi resurse energetice?”
Notă: Ce nu spune autorul este că, la un PIB de 4 ori mai mare, România are un total al depozitelor (cca. 75 mld euro) de trei ori mai mic decât al Bulgariei; de asemenea, ce nu spune autorul este faptul că profiturile enorme stoarse de bănci din preţuri excesive sunt libere de taxe şi impozite în România, întrucât băncilor li s-a tolerat (cu „înţeleapta” implicare a lui Manole) optimizarea fiscală, adică exportul de profit şi localizarea pierderilor.
Notă suplimentară: A se observa că toate cele 8 mari bănci de care se vorbeşte în articol sunt deţinute de societăţi-mamă cu sediul în străinătate sau, în cazul BT, de fonduri străine sau de instituţii financiare internaţionale. CEC nu intră în primele 8…
„BNR arată că băncile ar trebui să micşoreze marjele de dobândă practicate la credite şi să extindă volumul de creditare. […] În prezent, diferenţialul între rata de dobândă la creditele şi depozitele populaţiei din România este de 7% […], faţă de 3,2% în Cehia şi 4,2% în Polonia, iar în zona euro este de 2,1%.”
Notă: Este evident că profiturile uriaşe ale băncilor, cu care se lăudau acum câteva săptămâni, la un pahar de şampanie ultra-scumpă, sunt făcute prin spolierea debitorilor – persoane fizice şi, în plus, prin creditarea cu risc zero a statului. Entuziasmul pentru un asemenea profit este, în aceste condiţii, pur şi simplu, cinic. În plus, practica este auto-distructivă pentru bănci, întrucât o populaţie spoliată fie se va revolta (aşa cum au făcut vestele galbene în Franţa), fie nu va mai avea de unde să achite astfel de dobânzi la credite uriaşe în raport de dobânzile la depozite. Nu poţi lua cămaşa de pe un om dezbrăcat deja de orice haine, pe care i le-a vândut silit banca. Iată de ce legile anti-cămătărie ale senatorului Zamfir au stârnit atâta panică în bănci şi iată cât de idioţi sunt acei politicieni care s-au crezut liberali susţinând băncile, când, în realitate, băncile se comportă în mod bolşevic, contingentând „producţia” bancară şi storcând profit de la populaţia supra-îndatorată şi de la stat.
Constatând că singura zonă în care a crescut întrucâtva intermedierea bancară (echivalată de autor cu „irigarea” economiei cu bani) este cea a pensiilor, autorul face o afirmaţie de mare efect: „[…] poate este normal ca intermedierea financiară să fie impulsionată de pensionari, că doar aceştia conduc sistemul financiar bancar”.
Trimiterea este, fără perdea, la Isărescu şi Vasilescu, pensionaţi, dar încă foarte activi (inclusiv în paginile Ziarului financiar, cu editoriale…) în opera lor de consolidare şi apărare făţişă a acestui model fatidic de afaceri bancare. Aşadar, nu doar noi observăm că împăratul este gol.
În fine, autorul face o propunere uluitoare:
„[…] într-un sistem cu bănci superprofitabile pe baza finanţării scumpe a populaţiei şi a plasamentelor în titluri de stat, nu ar fi normal ca veniturile celor care conduc sistemul bancar să fie legate de aceste evoluţii? Dacă suntem la un sfert din intermedierea bancară din UE, veniturile responsabililor să fie, la rândul lor, de patru ori mai mici”.
Ei, asta da deviză pentru mitingul de gratulare a lui Manole, organizat (sper) de grupul clienţilor cu credite în chf pentru data de 12 ianuarie.
De fapt, această propunere ar trebui arborată pe toate paginile de socializare ale celor care, direct sau indirect, au avut de suferit de pe urma băncilor şi a lui Manole, cel ultra-plătit şi mega-pensionat şi cadorisit cu toatele titlurile nemeritate din lume.
Daniel Cătălin Zamfir, Facebook: Cineva va trebui să răspundă!!!
Așadar, e pentru prima dată când BNR ne informează că opt bănci străine care operează în România au avut o strategie să mențină România în stare de sub-dezvoltare economică!!! E o concluzie de o gravitate extremă! Firesc, se nasc niște întrebări legitime:
1. A fost sau nu înțelegere de tip cartelar între cele opt bănci? În orice variantă, seamănă a subminare a economiei naționale!
2. BNR a constatat acest aspect abia acum? Această strategie e doar de un an? De ce nu a intervenit până acum?
Dacă a aflat abia acum, înseamnă ca trebuie demis întregul Consiliu de administrație, iar dacă au știut și au tăinuit, e și mai grav.
Gheorghe Piperea, Facebook:
Cuvântul „lăcomie” va rămâne ştampilat pe fruntea bancherilor pe vecie. Nu ştiu dacă a fost o improvizaţie de moment a lui Teodorovici sau o chestiune gândită şi planificată, dar PR-ul celor de la guvernare şi reclama negativă (sau chiar auto-anti-reclama banksterilor) se vor întreţine de la sine, ca nişte perpetuum mobile. Opozanţii, din spaimă sau din interesul de a convinge, vor utiliza cuvântul luni de zile de acum încolo, făcând ceea ce i-ar fi costat foarte mult pe cei de la guvernare – reclamă electorală. Şi auto-inculpându-se. Oamenii, indiferent de ideologia la care aderă, urăsc băncile în proporţii masive. Doar inversaţii din #rezist ar putea gândi, o vreme, altfel, pe motiv de anti-Dragnea. Dar vor vedea cât de oribil de câinos este sistemul banksteresc atunci când vor fi executaţi silit. Din acel moment, nu va mai conta ideologia de pe pancarte.
Aşadar, de acum încolo, când vom zice lăcomie, vom zice bănci.
Spre deosebire de ceea ce cred infantilii libertarieni, lăcomia nu e bună. Greed is NOT good.
Pe de altă parte, ameninţarea cu accelerarea recesiunii economice, lansată public de şefii primelor 6 bănci din sistem, este de toată jena. Aceste bănci au făcut în 2018 un profit de 5 miliarde de lei (dintr-un total de 6 miliarde, pe întregul sistem bancar). Astfel de profituri nu se fac în cadrul unor economii în recesiune. România nu va putea intra în recesiune cu un PIB de un trilion de lei.
yogaesoteric
8 ianuarie 2018
