Reprezintă taxele un furt de proprietate în capitalism? Cu siguranță răspunsul este DA…

… chiar și într-o societate care se dorește a fi emblema democrației

În societatea capitalistă auzim de multe ori de problema „furtului de proprietate”, fie că este intelectuală, fie materială. Merită să ne gândim mai bine și să ne întrebăm: cine fură, de ce fură și în avantajul cui fură? Vom înțelege că acest furt are loc sistematic, la o scară mare a societății și asta înseamnă că este abilitat de cineva. Sub oblăduirea cuiva se fură de foarte mulți ani fără ca cineva cu adevărat important să fie pedepsit. Ba mai mult, cei care fură masiv doresc să fure și mai mult, iar noi toți zâmbim inocenți și ne lăsăm furați…

Cum este definit furtul de proprietate? Definiția este aceasta: „Preluarea proprietății deținută legal de o persoană sau preluarea unui serviciu, fără ca persoana respectivă să își dea consimțământul sau să permită acest fapt în mod voluntar”. Exact de aici trebuie plecat în analiza taxelor, a legalității lor și, nu în ultimă instanţă, în analiza democraţiei însăși.

Niciodată în socialism nu am auzit de taxe sau discuții atât de aprinse și fără finalitate legate de taxe, de cuantumul și de necesitatea lor. De ce? Pentru că nu se urmărea crearea unei imagini care să-i ducă pe cei ce fură la următorul pas al furtului de proprietate. Cu toate acestea, exista în acea perioadă un sistem de educație, de sănătate, o infrastructură și un fond de sprijin pentru cei nevoiași. Și nimeni nu discuta de sumele colectate sau de creșterea lor procentuală, aşa cum se petrece zilnic în capitalism în legătură cu problema taxelor.

Invariabil, guvernele capitaliste trec prin ședințe interminabile și certuri, la comandă, legi și reguli privind regimul de taxare și procentele care trebuiesc aplicate. Iar toate astea se fac fără vreo consultare cu cetățenii. Cetățenii doar trebuie să plătească pentru ce au gândit alții că ar avea ei nevoie.

Dar oare aşa este necesar să fie? Aceste „elite” capitaliste, care au construit sute de paradisuri fiscale pentru a evita taxele, pot oare gândi corect? În niciun caz. „Elitele” se gândesc la cât trebuie să plătim noi pentru confortul lor total iar noi trebuie să înghițim minciunile și promisiunile lor sforăitoare. În realitate este foarte simplu: taxele sunt IMPUSE, și nu există un alt cuvânt mai potrivit. Mulţi dintre noi nu consideră taxele ca fiind un furt, dar dacă vă gândiți mai bine, însăși definiţia furtului ne îndreptățește să credem că exact asta reprezintă.

În unele țări capitaliste, unde sistemul educaţional este la pământ (cum este cazul în SUA) și unde oamenii sunt îndoctrinați pentru a avea încredere în sistem, mulți nu văd sub nicio formă taxele ca fiind un furt, ci găsesc că este o acțiune de plată voluntară. Acești oameni nu pun întrebări și sunt convinși că ceea ce fac guvernanții este spre binele lor. Nu prea există situații în care dacă un cetățean sau o companie a fost descoperit/ă că nu și-a plătit la timp taxele, să nu le plătească după aceea cu tot cu penalizările grele raportate la sumele datorate, plus penalitățile de întârziere. Deci plata taxelor nu este sub nicio formă voluntară, este coercitivă, este impusă.

Unii americani, este adevărat că din ce în ce mai puţini, consideră plata taxelor ca fiind ceva patriotic! Asta pentru că sunt cu toții spălați pe creier la școală și prin mass-media, sisteme care au grijă să îi „șamponeze” pentru ca guvernanții să le poată lua apoi banii cu zâmbetul pe buze.

Când comparăm perioadele în care capitalismul american a funcţionat cu adevărat bine, constatăm că sistemul de taxe era cu totul diferit. Atunci nu existau taxe pe venit, ci numai taxe pe circulaţia mărfurilor. Iar „Codul de Taxe” avea numai patru pagini, faţă de cel actual, care depăşeşte 4.000 de pagini!!

În aceste condiții putem spune cu certitudine că sistemul capitalist de taxe este de fapt o FRAUDĂ. Este o hoție pe faţă şi tocmai pentru acest motiv lupta electorală din campaniile politice se dă atât de dur. Nu pentru că cei aleşi ar putea produce vreun rezultat, ci pentru că după ce sunt aleși au acces la bani necontabilizați, din care pot fura cât au chef, justificând că o fac pentru binele poporului...

SUA este de departe jupânul furtului, înşelăciunii şi mizeriei financiare şi economice. Este ţara care a generat mereu mecanisme de speculă, furt şi care de departe înregistrează cel mai mare număr de infractori de talie mondială din domeniul financiar, şi nu numai.

Dacă discutăm despre paradisurile fiscale şi evitarea taxelor pentru „băieţii deştepţi” capitalişti, atunci America ocupă locul I fără să mai poată fi ajunsă din urmă de nicio ţară! După cum arată chiar faimoasa revistă economică Bloomberg, America însăși a devenit unul dintre principalele paradisuri fiscale ale globului, un vast imperiu al corupției. Și totuși administrațiile americane pun presiune pe nenumărate țări, în fața sutelor de milioane de oameni care trăiesc în ele, să își elimine corupția...  Este o evidentă sfidare, o revoltătoare aroganţă! Ce ruşine de proporţii şi cât de naivi pot fi oamenii să îi creadă pe aceşti mincinoşi de profesie....

În paradisurile fiscale, din ce în ce mai multe în SUA, există adevărate centre de spălare a banilor. De acolo sunt scoase pe piaţă, printre mizeriile comune ce maschează adevăratele valori, structuri de produse ce nu sunt destinate omului de rând.

Ironia ironiilor este faptul că SUA se erijează permanent în luptătoare împotriva paradisurilor financiare şi că tocmai guvernanții americani propun condamnarea celor ce îşi ascund averile acolo. Dar, așa cum arătam, în realitate administrațiile americane sunt cele care promovează respectivele paradisuri. Părinţii capitalismului american s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea modul în care se îmbogăţesc cei care au creat acum noul capitalism, ce nu mai are niciun punct comun cu ceea ce aveau ei în vedere.

O întrebare interesantă ar fi aceasta: unde putem găsi un paradis fiscal în care să îşi depună şi omul de rând banii, ca să câştige și el din măgăriile speculative care îmbogăţesc circarii miliardari? Răspuns: așa ceva nu există! Totul se face în detrimentul omului de rând, care nici nu are nevoie de un paradis financiar. De ce? Pentru că cei care depun sacii de bani în aceste paradisuri au avut grijă să le creeze un coşmar financiar…

De remarcat că acceptând aceste paradisuri financiare capitaliste, guvernele capitaliste apar ca fiind de acord cu ele. Ajungem inevitabil la această concluzie deoarece se constată că nu a existat nicio iniţiativă, la nivel mondial, prin intermediul căreia guvernele capitaliste să fi cerut desființarea, sub control internaţional, a paradisurilor fiscale.

Pe de altă parte, este necesar să observăm că guvernele capitaliste distrug micile afaceri şi pe cele medii, impunând taxe nebuneşti şi fără relevanţă… Este clar că ele doresc ca în final să reducă semnificativ bogăţia claselor mică și mijlocie şi să creeze o prăpastie între omul simplu şi speculanţii agreaţi de structurile de stat. Așa se ajunge la situația că tot mai puțini oameni dețin tot mai multă bogăție și putere socială.

Punând cap la cap toate aceste aspecte, descoperim că taxarea directă a populaţiei muncitoare nu este necesară pentru ca o economie să funcţioneze. Dar nu avem voie să ne organizăm altfel pentru că cei care ne speculează şi ne distrug vieţile doresc ca lucrurile să rămână sub actuala formă.

Să mai observăm încă ceva: guvernele capitaliste nu urmăresc câtuși de puțin ca prin taxele impuse cetățenilor să acopere cheltuielile nebuneşti care se realizează la nivel local, statal sau federal. Pentru că ele ştiu sigur că pot împrumuta continuu bani de la marile bănci capitaliste private, fără să îşi pună problema dacă îi vor mai da sau nu înapoi. Cu siguranţă, vor îndatora poporul pe termen lung, dar asta nu îngrijorează deloc „elitele” conducătoare.

Un alt paradox economic şi financiar major este acela că un guvern local, provincial sau federal împrumută bani în contul națiunii şi apoi eliberează bonduri către băncile capitaliste private… Deci guvernul se împrumută pentru a da bani băncilor private! După care ne spune că luptă cu corupţia din țară…

Iată și o „coincidență” iluminatoare: taxele pe venit au fost introduse în America în anul 1913, odată cu acapararea de către clanul Rothschild a finanţelor americane, prin intermediul Băncii Rezervelor Federale. Până în acel moment, a existat o perioadă de glorie a capitalismului american, în care s-au construit obiective majore de infrastructură de la o coastă la alta a Americii. A fost perioada cea mai productivă pentru SUA… fără taxe pe venit. După aceea a urmat declinul clasei de mijloc și sărăcia lucie pentru oamenii simpli. De acest aspect ce spuneţi?

Ei bine, aşa arată „democraţia” şi „corectitudinea” capitalistă şi „respectul” faţă de populație. Mulți americani muncesc pentru a pune o pâine pe masă, fără să își dea seama că în felul acesta îi îmbogățesc pe nemernicii care se bucură de opulență pe spinarea lor…

 

yogaesoteric
16 ianuarie 2019 

Adevărații păpușari ai Revoluției române de la 1989 (II)

Citiți prima parte a articolului

Vizita în Iran

Nu se ştie nici acum de ce a plecat tocmai atunci acolo (18-20 decembrie 1989).

Iată însă un pasaj interesant din articolul „Ultima «excursie» în Iran a lui Nicolae Ceauşescu” de pe Jurnalul:

„Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul «beneficiar» al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.ˮ.

67.000 de „turişti” sovietici şi o trădare la nivel înalt?

Se pare deci că episodul cu Bilderberg despre care am relatat la începutul cronologiei n-a fost singular. Ba mai mult, se pare că după data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turişti” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbaţi atletici, sunt semnalate la graniţa cu RSS Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Un detaliu merită menţionat: „turiştii” sovietici au pătruns în România fără paşapoarte, ceea ce dovedeşte o complicitate la nivel înalt.

Iată pe larg ce putem citi în articolul „Cei 67.000 de «turiști» sovietici care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989ˮ, apărut în Ziua:
„Punerea în scenă a loviturii din decembrie ’89, a avut o «repetiţie generală» în 1987 când, câteva luni după vizita lui Gorbaciov la Bucureşti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneşte «revolta» de la Braşov. O manifestaţie muncitorească care coagulează repede nemulţumiţii oraşului, într-o duminică în care în România aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele câteva momente de libertate ale braşovenilor şi apoi intervenţia în forţă a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceauşescu din decembrie ’89.ˮ

Postul Europa Liberă intră în acţiune, difuzând comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor câteva săptămâni la rând. Un fapt iese în evidenţă: gradul de nemulţumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologică a fricii colective să fie depăşită iar populaţia, bine manipulată, să ia cu asalt obiectivele dintr-un oraş. Repetiţia generală din ’87 nu se rezuma la Braşov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt susţinute apoi de manifestaţii ale studenţilor la Iaşi şi Timişoara. Axa Iaşi-Braşov-Timişoara a revoltei din ’87 va funcţiona şi în ’89, chiar dacă evenimentele plănuite în 15 decembrie ’89 la Iaşi nu vor amorsa o revoltă de proporţii, ca la Timişoara, din cauza proastei organizări. Un lucru apare clar: în ’87, pentru răsturnarea guvernului Ceauşescu era necesară declanşarea simultană a revoltei în mai multe oraşe industriale, culminând apoi cu Bucureştiul. La Braşov, în noiembrie 1987, a ieşit la iveală şi capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul că „mămăliga poate exploda”. Învăţămintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai târziu, când „spetznaz”-ul sovietic va intra în acţiune.

Vine „spetznaz”

Declanşarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedată de un fapt ocultat sistematic în ultimii ani. După data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turişti” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbaţi atletici, sunt semnalate la graniţa cu RSS Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Un detaliu merită menţionat: „turiştii” sovietici au pătruns în România fără paşapoarte, ceea ce dovedeşte o complicitate la nivel înalt. Conform unor statistici se estimează la 67.000 numărul „turiştilor” sovietici intraţi în România în decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt şi Dolj semnalau deplasarea masivă a coloanelor de automobile Lada cu „turişti” sovietici în direcţia Timişoara. La o singură staţie Peco, de exemplu, a fost semnalată o coloană de 12 automobile Lada. „Turiştii” sovietici, atletici şi sobri, au evitat orice contact cu băştinaşii români. S-a remarcat faptul că, de regulă, sovieticii evitau hotelurile, preferând să rămână peste noapte în maşini, prin parcări şi camping-uri. Şi serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turişti” sovietici din România, în prima jumătate a lui decembrie ’89.

„Turiştii” sovietici formau forţa de şoc „spetznaz”, constituită din operativi ai GRU care acţionau în civil („visautniki”). Totodată, la graniţele României se semnalează constituirea unor forţe de invazie. La graniţa cu URSS, în zona Galaţi - Brăila, s-a semnalat o forţă de intervenţie sovietică alcătuită din trupe de comando ale „spetznaz”, adică „verişorii” turiştilor în civil infiltraţi în România. La graniţa cu Bulgaria, la Ruse, se semnalează o concentrare a unităţilor franceze GIGN. În timp ce la frontiera româno-ungară se aflau, gata de intervenţie, unităţi vest-germane din cadrul cunoscutei forţe GSG-9 (vezi Antonia Rados, Die Verschworung der Securitate, Hamburg 1990).

Ceauşescu avusese o discuţie aprigă cu Gorbaciov

Elemente ale AVO ungar şi UDB iugoslav sunt semnalate în Banat şi Ardeal, în ciuda faptului că Ceauşescu, reîntors la Bucureşti de la o întâlnire a Pactului de la Varşovia desfăşurată la Moscova (unde avusese o discuţie „la cuţite” cu Gorbaciov, care îi dăduse un ultimatum privind introducerea în România a „schimbării”, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de grăniceri (17.000 de militari) să treacă în subordinea Ministerului de Interne.

La 1 decembrie ’89, la o şedinţă a CPEX, Ceauşescu îşi criticase aprig clica de potentaţi, cerându-le să promoveze critica şi autocritica. După căderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibilă a Moscovei, potentaţii lui Ceauşescu înţelegeau însă perfect că „jocurile” erau făcute între Gorbaciov şi Occident şi că zilele lui Ceauşescu erau numărate.

Mitingul din 21 a fost spart cu o bandă sonoră înregistrată la Timişoara.
Ceauşescu afla că nu numai la Timişoara, dar şi la Iaşi avuseseră loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criză, Ceauşescu anunţa: „Ştim deja că atât Est-ul cât şi Vest-ul vor să schimbe totul”. A doua zi pleacă în Iran. La reîntoarcere, pe 20 decembrie, i se spune că la Timişoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteşte un discurs televizat din studioul TV, aflat în subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceauşescu organizează un miting a doua zi, 21 decembrie. În cursul discursului rostit de Ceauşescu la miting, din faţa CC-ului, se aud brusc ţipete de femei, răpăit de gloanţe şi scrâşnete de tancuri. Lumea fuge panicată şi încearcă să se adăpostească.

În loc de banda cu aplauze…

Ce se petrecuse? La mitingurile lui Ceauşescu, de regulă, echipa de sonorizare utiliza o bandă de magnetofon cu urale, aplauze şi lozinci, amplificate prin staţie în întreaga zonă. Pe 21 decembrie, o „echipă” instalată în podul Ateneului s-a cuplat la reţeaua de amplificare a Pieţei Palatului şi, în plină cuvântare a lui Ceauşescu, a introdus în staţie o bandă sonoră înregistrată anterior la represiunea de la Catedrala din Timişoara, când se trăgea. Pe bandă se aud urlete de femei, răpăit de mitraliere şi scrâşnete de tancuri. Pe 21 decembrie, când banda este introdusă în staţia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunată la miting aude răpăitul de gloanţe şi urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenţi intră în panică, refugiindu-se. Ceauşescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu înţelege ce se petrece şi strigă: „Staţi liniştiţi, tovarăşi!”. Elena strigă şi ea. Prea târziu. Mitingul s-a spart. Alţi „manifestanţi” intră în Piaţa Palatului cu pancarte anticeauşiste. Se formează în Piaţa Universităţii un nucleu de rezistenţă. Printre manifestanţi se află numeroşi securişti în civil, care pozează în „anticeauşişti”. După-amiază şi noaptea are loc represiune. De pe blocul Dalles şi fostul Carlton, echipe speciale de lunetişti trag asupra manifestanţilor (conform declaraţiilor locatarilor).

Iliescu îşi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnică”

Avertizat, Ion Iliescu îşi ia „rămas bun” de la colegii de la Editura „Tehnică” şi pleacă într-o direcţie secretă. S-a spus că s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) Iliescu s-a deplasat mai întâi la sediul MApN, care avea legătură telefonică cu Moscova şi ţările membre ale Tratatului de la Varşovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate căpeteniile Armatei şi Securităţii, asigurându-se de sprijinul lor şi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, în biroul ministrului Apărării. Abia după aceea Iliescu pleacă în grabă la TVR. Pe fir direct, MApN-ul rămâne în contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operaţiunilor din România (vezi interviul lui Militaru din Nouvel Observateur, mai 1990, precum şi interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din Studioul 4 era dirijată de Securitate din Studioul 5

În sediul CC-ului, gen. Stănculescu apare pentru prima dată în civil în faţa lui Ceauşescu, cu piciorul în ghips şi îl anunţă că afară sunt „muncitori”, după ce dictatorului i se spusese tot timpul că sunt „huligani”. Îl convinge apoi să părăsească rapid clădirea CC. Deşi Ceauşescu putea să plece din CC pe mai multe căi, Stănculescu îl convinge să ia elicopterul solicitat chiar de el. În felul acesta, masele pot vedea că „dictatorul fuge”. Între timp, Securitatea deschide emisia în Televiziune. O legătură directă, făcută într-o cameră de la etajul 7, lângă blocul studiourilor, permite Televiziunii Române Libere să transmită în releu, via Praga şi Belgrad, atât în Est cât şi în Vest. În Studioul 4 sunt aduşi grabnic o mulţime de artişti, regizori, poeţi, filozofi – figuri binecunoscute – în frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toată lumea face declaraţii entuziaste. Din Studioul 5 însă Securitatea veghează. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Marţian, lector la „Ştefan Gheorghiu” şi un apropiat al lui Iliescu. După regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care îl cheamă insistent pe Iliescu. Apare şi Lupoi, omul lui Stănculescu, care rămăsese la MApN, unde exista legătura directă cu Moscova. Soseşte şi Iliescu, care tuna şi fulgera contra lui Ceauşescu, la ora aceea arestat la Târgovişte. Anunță formarea Consiliului Salvării Naţionale și cheamă oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. După o jumătate de oră, Iliescu reapare în Studioul 5, mult mai sigur pe el şi apelează membrii de partid, disociindu-i de cel care „întinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleacă imediat însoţit de Silviu Brucan. Câteva minute după ce Iliescu a părăsit TVR, cei din Studioul 5 închid emisiunea şi Studioul 4. Pretext: „s-a încins aparatura”. Poeţilor, filozofilor şi artiştilor li s-a pus astfel pumnul în gură.

Nu se ştie cât de reale sunt toate cele de mai sus. Trebuie studiat. Pe de altă parte nu se ştie când se va afla întregul adevăr. Oricum, este limpede că s-au făcut pregătiri din timp.

Iată şi discursul lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie 1989:

În concluzie:

Păpuşarii au decis împărţirea lumii în două blocuri: est şi vest. Dar pentru un timp limitat. Când acest termen limită s-a apropiat, au creat un culoar favorabil omului lor de nădejde, Mihail Gorbaciov, astfel încât acesta să ajungă la conducerea URSS, de unde să înceapă reformele ce au dus la prăbuşirea blocului comunist. Şi totul s-a produs în relativă linişte, cu o singură excepţie: România.

De ce atâta ură împotriva acestui neam?
FMI-ul a împins România într-o situaţie fără ieşire ce a dus la un trai atât de greu, încât la momentul hotărât mămăliga a reuşit să explodeze.
Şi nu le-a ajuns că populaţia a ieşit masiv în stradă, au dorit ca musai să curgă cât mai mult sânge de român pe străzi. Căci s-au ucis frate cu frate cuprinşi fiind de panica produsă de poveştile cu terorişti, care terorişti n-au fost prinşi niciodată, din simplul motiv că nici nu au existat vreodată.
Şi nici măcar asta nu le-a fost de ajuns. Au hotărât executarea soţilor Ceauşescu fix în zi de Crăciun, pentru ca poporul să se bucure de sânge tocmai în această Sfântă zi.

Că planul a fost distrugerea României, este limpede:

yogaesoteric
11 ianuarie 2019

Jefuitorii perioadei „democrate”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=544904689330374&set=a.102592953561552&type=3&theater

Dezvăluire șocantă! Hackerii au descoperit date ştiinţifice trucate care ascund «răcirea globală»!

Încălzirea globală şi consecinţele ei dezastruoase pentru omenire sunt unele dintre cele mai apăsătoare probleme cu care omenirea se confruntă astăzi. Explicaţiile specialiştilor pun pe tapet întotdeauna, drept cauze ale acestei probleme, concentraţiile mari de gaze de seră rezultate din activitatea umană. Oamenii cred ceea ce li se spune atât timp cât afirmaţiile se bazează pe date ştiinţifice corecte şi, mai ales, complete.

Un grup de climato-sceptici încearcă să dovedească însă faptul că încălzirea globală este o doar conspiraţie, folosindu-se de documente piratate. Ei pretind că au găsit dovada unui complot vizând trucarea datelor ştiinţifice pentru a se acredita ideea creşterii temperaturii, în circa 160 MB de e-mailuri şi documente furate de hackeri din serverele unităţii de cercetare climatică (CRU) a Universităţii East Anglia (Marea Britanie).

Principalii actanţi în trucarea acestor date ar fi profesorul Phil Jones, director al departamentului de cercetare climatică din cadrul Universităţii East Anglia şi profesorul Michael E. Mann de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, un important om de ştiinţă în domeniul cercetărilor climatice.

Mesajele electronice, vechi şi de 10 ani, conţin discuţii despre modul în care pot fi combătute argumentele scepticilor pe problema încălzirii globale. Mai mult, în documente apar conversaţii ale cercetătorilor privind posibile metode de manipulare, prin care să convingă opinia publică de faptul că aceste schimbări climatice sunt mai grave decât arată în realitate.

Într-un schimb de e-mailuri, unul dintre oamenii de ştiinţă menţionează folosirea unui „truc” statistic la realizarea unui tabel ce demonstra accelerarea procesului de încălzire a planetei. Profesorul Mann a recunoscut că a participat la această conversaţie şi a explicat evaziv, pentru New York Times, că „oamenii de ştiinţă utilizează adesea cuvântul truc, dar că acesta se referă la o modalitate bună de a rezolva o problemă şi că nu este ceva secret”. Scepticii însă l-au combătut spunând că este, de fapt, o modalitate prin care se falsifică datele despre încălzirea globală tocmai pentru a se ascunde fenomenul invers – „răcirea globală”.

Mai mult decât atât, într-unul dintre e-mailurile care au ieşit la iveală sunt dezbătute dovezi legate de faptul că temperatura medie a Pământului nu a mai crescut din 1960 încoace şi modalităţile prin care pot fi ascunse aceste date.

Într-un alt mesaj, un cercetător îi numeşte pe sceptici „idioţi” şi foarte multe conversaţii conţin solicitări reciproce de ştergere a unor mesaje compromiţătoare.

yogaesoteric
10 ianuarie 2019

Realități pe care ne facem că nu le vedem.

Accesează: 

https://www.facebook.com/100012846006340/videos/603791426725719/

Ce fel de lume și de reţele de putere ascund acuzaţiile de pedofilie și hărțuire sexuală aduse unor actori celebri și producători influenţi?

 

Cultura Vietii: Kevin Spacey, între homosexualitate și pedofilie

Cloaca imundă numită Hollywood pleznește pe la cusături. După Harvey Weinstein, ale cărui abuzuri sexuale au fost acoperite vreme de decenii tocmai de „virtuoșii” care acum se indignează de acuzațiile contra fostului boss al Miramax, a urmat Kevin Spacey. Mass-media se agită între celebrarea coming-out-ului acestuia ca homosexual și mascarea faptului că incidentul care i-a adus pseudo-mărturisirea este agresarea sexuală a unui băiat de 14 ani.
Dacă am fi parte din „comunitatea LGBT”, am fi foarte furioși pe Kevin. Până una-alta, scandalul a atras o primă consecință: suspendarea serialului House of Cards, în care Spacey avea rolul principal.

Stiripentruviata.ro: Acuzat că a hărţuit sexual un minor, Kevin Spacey se declară homosexual. Activiștii LGBT îl acuză că „perpetuează mitul că homosexualii sunt o amenințare pentru copii”. În 2013, asociația pro-homosexualitate Accept a invitat un apologet al pedofiliei la București

Celebrul actor american Kevin Spacey a fost acuzat de către actorul Anthony Rapp că a încercat să-l abuzeze sexual pe vremea când acesta din urmă avea 14 ani.

Replica starului a fost că nu-şi aminteşte despre acel moment, dar că profită de ocazie pentru a-și declara homosexualitatea. El a scris pe Twitter:
„Această poveste m-a încurajat să abordez public o anumită situaţie din viaţa mea. Ştiu că există zvonuri despre mine şi ştiu că unele au fost alimentate de faptul că am fost aşa de discret în ceea ce privește viața mea intimă. Aşa cum ştiu cei mai apropiaţi mie, în viaţă am avut relaţii atât cu femei cât şi cu bărbaţi. Am iubit şi am avut întâlniri romantice cu bărbaţi şi de-acum aleg să trăiesc ca bărbat homosexual. Vreau să mă ocup de acest aspect în mod onest şi deschis şi asta va începe prin examinarea propriului comportament.”

Afirmaţiile lui Spacey au stârnit mânia activiştilor LGBT, care s-au grăbit să-l condamne pe actor pentru că ar fi „alimentat minciuna care s-a dovedit utilă în justificarea persecuţiei sistematice a homosexualilor şi bisexualilor”. Aceasta este ideea lansată de către Owen Jones, cunoscut activist LGBT din Marea Britanie, în editorialul său din The Guardian:
„Spacey a făcut rău unei minorităţi cu care a refuzat să se asocieze public până acum câteva ore.”

Peter Tatchell, activist pentru drepturile homosexualilor, a declarat că momentul ales de Spacey este greşit:
„Este tragic că Spacey a folosit momentul acestor acuzaţii grave pentru a mărturisi, într-un final, că este homosexual, deşi nu şi-a făcut publică sexualitatea timp de decenii. E şi mai rău că amestecă sexualitatea sa cu acest comportament nepotrivit. Homosexualitatea lui este irelevantă. Acţiunile sale ar trebui să îngrijoreze.”

Kim Sanders, managerul comunicaţional al grupului de lobby LGBT Stonewall, a mers pe aceeaşi linie:
„De obicei, atunci când celebrităţile mărturisesc că sunt homosexuali, ne grăbim să-i felicităm şi să vorbim de importanţa modelelor. Dar momentul ales de Kevin Spacey pentru asta face rău comunităţii LGBT. Orientarea sa sexuală nu are nicio relevanţă faţă de acuzaţiile aduse şi să amestece aceste aspecte este dăunător.”

În 2013, asociaţia pro-LGBT Accept l-a invitat pe profesorul homosexual Gert Hekma să vorbească la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. Hekma predă „studii gay” la a Departamentul de Sociologie şi Antropologie al Universităţii din Amsterdam, susţine teza departajării legale a pedofiliei de „efebofilie”, argumentând că pedofilia priveşte doar copiii sub 12 ani iar „efebofilia”, adică sexul adulţilor cu copii de peste 12 ani, este o stare de normalitate. Aşa rezultă dintr-un interviu acordat publicaţiei de psihologie şi psihoterapie Spiegeloog (Ochiul-oglindă), reprodus pe pagina lui Hekma de pe site-ul Universităţii din Amsterdam (citiţi integral în Interview of Gert Hekma by Thea Schepers: Children and Sexuality), din care reproducem un pasaj:
„Este o diferenţă între pedofilie – sexul cu copii mai tineri – şi efebofilie, relaţia sexuală cu copii ceva mai mari de 12 ani. Dar, cel mai adesea, termenul de pedofilie este folosit pentru ambele.”

În 2004, Hekma a acordat un interviu revistei OK Magazine, publicată de asociaţia pedofilă „Vereniging Martijn” (între timp desfiinţată de justiţia olandeză) în care aprecia că ar fi bine dacă copiii ar fi forţaţi să aibă relaţii sexuale. Mai târziu el şi-a admis exprimarea ca „netactică” (!):
„Am spus că heteronormativitatea culturală (termen folosit în cultura homosexuală pentru a desemna ansamblul de comportamente tradiţionaliste în societate, n.n.) care se opune cu atâta forţă relaţiilor sexuale pentru tineri, în acelaşi timp îi forţează să facă alte lucruri care sunt bune pentru ei, cum ar fi să meargă la şcoală, să înveţe să înoate sau să mănânce etc. Şi cum scriam un eseu despre marchizul de Sade, l-am invocat pe Sade spunând că ar fi o idee bună să îi obligăm pe copii să facă sex. Am fost ironic, poate un pic scandalos.”

OK Magazine: Kevin Spacey se retrage și se tratează. Ce legătură este între el și un afacerist condamnat pentru pedofilie?

La mai puțin de o săptămână de când a fost acuzat că l-ar fi agresat sexual pe actorul Anthony Rapp, pe când acesta avea doar 14 ani, Kevin Spacey anunță că ia o pauză de actorie.
Anunțul a fost făcut, de fapt, prin intermediul purtătorului de cuvânt al starului din serialul House of Cards și arată așa: „Kevin Spacey își ia timpul necesar pentru a evalua situația și a beneficia de tratament. În acest moment, nu este disponibilă o altă informație.”
Este o mișcare pe care mulți o așteptau de la Spacey, după ce Netflix a anunțat că suspendă pentru o perioadă încă nestabilită producția celui de-al șaselea sezon și ultimul din serialul House of Cards, cu actorul de 58 de ani în rol principal.

Față de celelalte nume mari acuzate de hărțuire sexuală, ultimele fiind cele ale actorului Dustin Hoffman și al regizorului Brett Ratner, în cazul lui Spacey s-ar putea descoperi un istoric de hărțuire asociată cu pedofilie.
Asta deoarece numele lui Spacey a fost asociat cu cel al lui Jeffrey Epstein, om de afaceri și filantrop american, condamnat în 2008 pentru trafic de minori, pe care îi folosea pentru sex, la petreceri la care își invita prieteni influenți și bogați.

Unul dintre aceste nume, care se zvonește că au primit astfel de cadouri de la Epstein, este, ați ghicit, cel al lui Spacey. Al doilea este cel al lui… Bill Clinton, iar al treilea al Prințului Andrew al Marii Britanii. Numele primilor doi au fost descoperite pe lista de pasageri ai avionului privat al afaceristului, denumit Lolita Express, care facilita sexul cu minori la bordul acestuia. În plus, Epstein deținea o proprietate în Insulele Virgine, acolo unde organiza adevărate orgii pentru prietenii săi iubitori de carne tânără.

Hotnews: Noi acuzații la adresa lui Kevin Spacey. Actorul Roberto Cavazos şi cineastul Tony Montana spun că ar fi fost hărţuiți de starul hollywoodian: „Se întâmpla atât de des, încât devenise o glumă între noi”

Actorul mexican Roberto Cavazos şi regizorul de documentare Tony Montana îl acuză pe starul hollywoodian, de două ori premiat cu Oscar şi protagonist al serialului House of Cards, de hărţuire sexuală. Cavazos spune că a avut „mai multe întâlniri dezagreabile” cu Spacey, iar Montana a dezvăluit că a fost agresat sexual de acesta într-un bar, scrie revista Variety.

„Suntem mulţi care am avut o experienţă cu Kevin Spacey. Era suficient să fii bărbat de mai puţin de 30 de ani pentru ca domnul Spacey să se simtă liber să te atingă”, spune Roberto Cavazos.

Roberto Cavazos, un actor care a studiat în Marea Britanie şi a lucrat în cinematografie, teatru şi televiziune, a dezvăluit în 30 octombrie 2017 pe pagina sa de Facebook că întâlnirile sale cu Kevin Spacey au fost „apropiate de conceptul de hărţuire”, scrie Agerpres.
„Dacă aş fi fost femeie, fără îndoială că nu aş fi ezitat să le consider astfel”, a scris Roberto Cavazos în acel mesaj, fără să precizeze datele la care au avut loc acele întâlniri.

Actorul mexican crede că „sunt numeroşi” bărbaţii care vor face dezvăluiri în perioada următoare şi consideră că nu va fi deloc surprins „dacă plângerile, la final, vor fi la fel de numeroase” ca acelea care îl vizează pe producătorul american Harvey Weinstein, aflat în centrul unui uriaş scandal sexual.

Şi Tony Montana, un regizor de documentare, a povestit că actorul Kevin Spacey l-a agresat sexual într-un bar din Los Angeles în 2003.
„M-am dus la bar să-mi comand ceva de băut şi atunci a venit la mine şi şi-a pus braţul în jurul gâtului meu. Mi-a spus să plecăm împreună, apoi şi-a pus mâna în zona mea genitala şi m-a strâns cu putere. Era beat şi mi-a spus: «Asta înseamnă proprietate». I-am dat degetele peste cap pentru a-l convinge să mă elibereze din strânsoare. Mi-am plătit băutura şi am plecat repede de lângă el”, a povestit Montana într-un interviu pentru Radar.

Kevin Spacey, care a câştigat două premii Oscar, se afla deja într-o situaţie dificilă după dezvăluirile făcute de actorul Anthony Rapp, în vârstă de 46 de ani, care l-a acuzat că a încercat să îl agreseze sexual atunci când el avea vârsta de 14 ani. Starul hollywoodian, în vârstă de 58 de ani, şi-a cerut scuze prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Stiripentruviata.ro: Dustin Hoffman, starul din Rain Man şi Tootsie, acuzat că a hărţuit sexual o minoră în 1985, acţiune repetată insistent, vădind un adevărat model comportamental

Pe site-ul publicaţiei The Hollywood Reporter, scriitoarea americană Anna Graham Hunter îl acuză de hărţuire sexuală pe superstarul hollywoodian Dustin Hoffman. Ea spune că, în 1985, când avea doar 17 ani şi se afla pe platoul de filmare al producţiei TV Moartea unui comis-voiajor împreună cu celebrul actor, acesta i-a făcut nenumărate aluzii sexuale.

Ea a scris că la început s-a simţit flatată de atenţia starului, dar, după ce acesta a vorbit repetat despre sex atât în mod direct, cu ea, cât şi de faţă cu ea, a început să se simtă prost. Aluziile, descrise în amănunt din corespondenţa fetei cu sora ei, erau extrem de vulgare, repetate şi insistente. Dar toată lumea îi spunea că producătorii sunt de acord cu acest tratament aplicat tinerelor care lucrau pe platou. Când s-a plâns despre situaţie, şefa ei directă i-a spus că, „de dragul producţiei, trebuie sacrificate unele valori”.

„La 49 de ani înţeleg ceea ce a făcut Dustin Hoffman, pentru că se potriveşte modelului pe care femeile îl experimentează la Hollywood şi pretutindeni [subl. red.]. El era un prădător sexual, iar eu un copil; a fost hărţuire sexuală”, a scris Anna Graham Hunter. „Cât despre modul în care mi-a schimbat viaţa, cred că trebuie să mai curgă mulţi ani până să-mi dau seama”, mai adaugă ea.
Poate că tocmai în aceasta i-a schimbat viaţa: făcând-o să creadă că nu numai la Hollywood se petrece aşa, ci pretutindeni.

Adevărul: Pedofilia, adevărata problemă a Hollywoodului, expusă de mult de un actor cunoscut

Într-o perioadă în care Hollywoodul îşi trăieşte cele mai ruşinoase zile, după expunerea mogulului Harvey Weinstein, acuzat de viol şi hărţuire sexuală, tot mai multe voci care vorbesc mai ales sub protecţia anonimatului susţin că în dulapul cu schelete al industriei filmului se ascund realităţi şi mai crunte. Fosta prezentatoare TV Heather Unruh a cerut să se facă o investigaţie şi asupra unui mare actor de Oscar, Kevin Spacey, şi după ce numele lui Ben Affleck a fost implicat într-o serie de ştiri legate de comportamentul deplasat pe care l-a avut faţă de unele tinere, ne întrebăm ce secrete ruşinoase rămân încă de descoperit.

Ne întrebăm dacă actorul Corey Feldman, unul dintre starurile filmelor din anii ʼ80, nu ştia el ce ştia când a declarat, într-un interviu pentru ABC News, din 2013, că pedofilia este o problemă la Hollywood, iar copiii actori sunt în pericol.

Adevărul: Corey Feldman, mărturisiri despre abuzurile sexuale şi pedofilia de la Hollywood: „Cineva a încercat să mă omoare zilele trecute“

Actorul Corey Feldman refuză, deocamdată, să dezvăluie numele abuzatorului său din „motive de siguranţă personală şi posibile repercusiuni legale”, dar susţine că angajatul LA Dodgers este unul dintre bărbaţii care l-au molestat în perioada copilăriei, în urmă cu trei decenii, pe când era unul dintre copiii-vedetă ai Hollywood-ului, scrie Huffington Post.

„Le-am spus nume poliţiştilor, chiar şi jurnaliştilor de investigaţie. Nimeni nu a făcut publice aceste nume”, a declarat actorul într-un interviu pentru NBC.

Feldman susţine că i-a identificat pe cei doi molestatori ai săi în faţa poliţiştilor din Santa Barbara, California, în 1993, dar oamenii legii i-au spus că aceste fapte nu ţin de jurisdicţia lor şi i-au recomandat să se adreseze poliţiei din Los Angeles. Actorul nu a făcut acest demers însă din teama de a nu fi „judecat şi umilit”.

„Când eşti doar un copil, un adolescent, este mare lucru să poţi merge la poliţie şi să povesteşti aceste lucruri. N-am putut s-o fac”, a spus actorul, potrivit Daily Mail.

„Dacă aş merge acum la poliţie, eu aş fi cel dat în judecată. Şi oricum faptele s-au prescris, asta mi-ar spune poliţiştii. Voi dezvălui toate acele nume pe care le ştiu, dar am nevoie mai întâi de o echipă de avocaţi şi gărzi de corp care să-mi ofere protecţie permanentă”, a declarat Feldman, mărturisind că se teme pentru viaţa lui. De asemenea, actorul susţine că a primit ameninţări cu moartea şi chiar cineva a încercat să-l omoare: „Cineva a încercat să mă omoare zilele trecute. Am fost şi arestat. Nu e de glumit. Treceam strada când două maşini au gonit cu foarte mare viteză spre mine în acelaşi timp.”

Corey Feldman l-a identificat public pe managerul de talente Marty Weis ca fiind unul dintre primele persoane care l-au abuzat în copilărie. De asemenea, managerul a fost şi condamnat pentru agresiune sexuală. „Credeţi-mă, aş fi fericit ca toată această durere să ia sfârşit aici. Încerc să creez un cerc al conştientizării. Să-i fac pe oameni să înţeleagă că asta este o problemă reală”, a declarat actorul, precizând că ar fi fericit să mai dezvăluie încă alte cinci nume, de îndată ce va căpăta protecţie totală.

De asemenea, într-un interviu pentru NBC, Feldman a declarat că ar vrea să facă un film în care să documenteze abuzurile sexuale la care a fost supus atât el, cât şi alţi copii actori de la Hollywood şi să-i numească pe abuzatorii săi, dar are nevoie de 10 milioane de dolari. Actorul a început o campanie de colectare de fonduri în acest scop şi susţine că suma îi este necesară pentru producţia filmului, dar şi pentru siguranţa sa personală şi legală.

„Voi lua această problemă în propriile mâini, de aceea am nevoie de sprijinul Americii şi sprijinul întregii lumi în realizarea acestui lucru. Mă voi ocupa singur de distribuţie, marketing, producţie şi voi angaja o echipă de avocaţi. Există sute de oameni care sunt la curent cu aceste abuzuri. De ce este lăsată această informaţie pe umerii mei? Pentru că eu sunt victima aici. Dar sunt şi cel care încearcă să iasă în faţă şi să schimbe ceva în legătură cu acest lucru”, mărturiseşte starul hollywoodian precizând că nu poate apela din nou la poliţie, din cauza unor restricţii de natură legală.

„Cred că există foarte mult rău în lumea Hollywood-ului în acest moment, iar acest rău există de foarte mult timp. Ceea ce am văzut odată cu scandalul Harvey Weinstein este doar începutul şi urmează ceea ce eu numesc spargerea unui baraj”, mai spune Feldman.

Actorul a dezvăluit şi în trecut detalii şocante în legătură cu abuzurile sexuale şi pedofilia din industria cinematografică americană, povestind cum a fost molestat în repetate rânduri de mai mulţi bărbaţi şi cum tinerii actori erau „pasaţi de la unul la altul”. Mai mult, susţine Feldman, majoritatea celor din industrie ştia că adolescenţii actori erau abuzaţi sexual de bărbaţi mai în vârstă, dar nimeni nu a luat atitudine, nu a încercat să-i protejeze sau să-i oprească pe cei care săvârşeau abuzurile şi deseori se glumea pe seama acestor lucruri în studiouri.

Într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter, Corey Feldman a vorbit şi despre bunul său prieten, Corey Haim, care a fost violat la vârsta de 11 ani de un producător, acesta fiind primul dintr-o serie lungă de abuzuri care l-au determinat să înceapă să consume droguri şi alcool. De altfel, este cunoscut faptul că Haim a fost dependent de droguri până la moartea sa, din 2010, la vârsta de 38 de ani, deces pentru care, în viziunea lui Feldman, se fac vinovaţi cei care l-au abuzat.

Totodată, artistul susţine că abuzurile sexuale asupra copiilor reprezintă încă o mare problemă la Hollywood şi crede că această problemă se agravează odată cu trecerea timpului. El spune că unul dintre bărbaţii care l-au molestat încă lucrează la Hollywood, dezvăluind că deşi l-a întâlnit de mai multe ori în ultimul an, nu a putut să-l confrunte niciodată. Feldman a precizat şi că recuperarea a fost posibilă datorită multor ani de terapie.

yogaesoteric

10 ianuarie 2019

Dezvăluiri din laboratoarele secrete ale puterii mondiale… află de la un renumit jurnalist cine guvernează România!

În absența încrederii, minciuna devine noul adevăr

Jurnalistul Oreste Teodorescu a făcut o analiză a situaţiei României pe blogul său. Oreste susţine că de cele mai multe ori oamenii îl întreabă de ce în România scandalurile în lumea politică se ţin lanţ de mai bine de zece ani şi nu se mai opresc. Oreste crede că este o parte a propagandei la care este supusă România, iar o serie de profitori internaţionali îşi doresc ca oamenii să nu mai aibă încredere în instituţii şi în politicieni pentru a putea subjuga Statul.

Citește mai jos o analiză completă asupra propagandei pusă la cale în cele mai ilustre laboratoare ale puterii mondiale şi vei înţelege cum îţi afectează viaţa!

Teoria Conspiraţiei se bazează pe un principiu simplu: în absenţa încrederii, minciuna devine noul adevăr. Mecanismul presupune transpunerea predicatului propagandistic în ştiri, care să ofere oamenilor răspunsurile aşteptate, prin explicarea misterului universal, accesul la imaginea de ansamblu, înţelegerea cauzelor care produc războaiele şi şomajul, creşterea preţurilor, problemele traficului urban, decesul subit al unui politician sau prezenţa serviciilor secrete în viaţa publică.

Oamenii, în general, atunci când nu primesc un răspuns sincer vizavi de preocupările lor, devin vulnerabili teoriilor conspiraționste, care abil manevrate de puteri din umbră aduc beneficii extraordinare în războaiele politice, economice, informaţionale şi chiar militare.

Din nefericire, politicienii „mainstream” practică o retorică abstractă, impersonală, comunicată într-un universal limbaj de lemn, arondată falimentarului principiu al corectitudinii politice, lăsând o poartă larg deschisă discursului emoţional şi propagandistic de care profită partide politice, guverne, organizaţii teroriste, escroci şi companii multinaţionale, în defavoarea cetăţeanului.

Astfel, majoritatea dintre noi începem să ne îndoim de clasa politica, de instituţiile statului, de vectorii de opinie, de presă, de noi înşine şi ne avântăm plini de entuziasm în căutarea adevărului ascuns. Există o vorbă de duh: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru, leopardul”, care sintetizează principiile manipulării şi ale dezinformării, care alături de propagandă devin cele mai redutabile arme în războiul modern.

Atunci când instituţiile statului au mari lacune de comunicare, când neîncrederea şi suspiciunea s-au generalizat, când adevărul oficial nu mai satisface setea de spectacol a unui public formatat de televiziunile mondene, înseamnă că s-a creat terenul propice însămânţării predicatelor dezordinii. Războiul informaţional se bazează pe alterarea relaţiei dintre stat şi cetăţean, iar la acest deznodământ se ajunge prin propagandă şi persuasiune.

Situaţia se va normaliza în România, atunci când politicienii vor avea viziunea şi curajul să adere funcţional la Serviciul European pentru Acţiuni Externe, prin organizarea şi finanţarea corectă a unei Unităţi pentru Combaterea Propagandei şi mai ales prin finanţarea unei mass-media independente, care să revină la ştiri corecte şi bine documentate.

Statul român este forţat de împrejurări şi de contexte să facă efortul de a convinge cetăţeanul că-i este prieten şi nu duşman. Partidele politice, dacă nu sunt conduse de inconştienţi sau aventurieri, trebuie să conștientizeze faptul că dacă nu se reformează real şi nu aduc oameni cu adevărat competenţi la guvernare şi în legislativ, vor lăsa loc de manevră propagandei, care va adânci şi mai mult prăpastia de încredere dintre cetăţean şi instituţiile statului.

Când acest climat de neîncredere paralizează sistemul nervos al statului înseamnă că adversarii României au finalizat soluţia lui Sun Tzu, celebrul strateg militar chinez, de acum 2500 de ani, care spunea cam aşa: 
„Pentru a distruge un adversar, fără consecinţele catastrofale ale unui război cu armate numeroase, care necesită provizii costisitoare şi provoacă turbulenţe care să te dezavantajeze deopotrivă şi pe tine, ar trebui să urmezi următorii paşi: taie-i rădăcinile, întunecă-i cerul, bagă zâzanie între conducătorii lui, corupe-i decidenţii, fă-l să se ruşineze de sine însuşi, şi atunci, scârbit de ce a ajuns, va veni să te implore să-l salvezi de el însuşi.”

România se află într-un ceas critic, şi pare destul de vulnerabilă în faţa provocărilor unui secol tensionat: interesele multinaţionalelor, monopolurile bancare, ameninţările teroriste, expansiunea Federaţiei Ruse, distanţarea Turciei faţă de SUA şi NATO, lipsa coeziunii interne în legătură cu Proiectul de Țară.

Întrebarea care ne tulbură este dacă actuala clasă politică se va putea ridica la înălţimea aşteptărilor majorităţii românilor, care vor să trăiască demn, prosper şi în armonie cu tradiţiile şi credinţele lor.

yogaesoteric
10 ianuarie 2019

Ce se ascunde în spatele manifestului globalist promovat de Organizația Naţiunilor Unite sub denumirea de Agenda 21

Ce înseamnă de fapt conceptele de sustenabilitate, echitate socială și regionalizare în accepţiunea Agendei 21? Supra-aglomerări urbane sau taberele de concentrare ale secolului XXI?

Rosa Koire din SUA, California, a abordat unul dintre subiectele cele mai vitale pentru epoca noastră, mai exact cel reprezentat de Agenda 21 – Dezvoltare Sustenabilă, promovată de Organizația Națiunilor Unite (ONU). Ea atrage atenția că în spatele conceptelor de sustenabilitate, echitate socială și regionalizare, se ascunde un plan perfid de relocare a populației și de dobândire a controlului absolut asupra suprafețelor de teren.

„Agenda 21 reprezintă un instrument de inventariere și un plan de control al tuturor suprafețelor de pământ și apă, al resurselor minerale, de plante, ale tuturor animalelor, construcțiilor, mijloacelor de producție, al mâncării noastre, informației, energiei și tuturor oamenilor din lume.

Acesta este un plan aprobat de 179 de națiuni în 1992, un plan al Organizației Națiunilor Unite, denumit Agenda pentru secolul 21, care se refera la sustenabilitatea globală. Tuturor ni se pare că acest concept al sustenabilității sună atât de generos, că ar fi vorba despre reciclare și găsirea unor mijloace inovatoare de a crea energie sau noi surse de hrană. Ei bine, nu, răspunsul este nu. Este vorba despre planul de mișcare al populațiilor dinspre zonele rurale către zonele urbane, suprapopulate.

Am aflat despre acest subiect într-un mod foarte neobișnuit. Având în vedere că mi-am petrecut cariera ca expert legal în cadrul Departamentului de Transporturi din California unde activam în calitate de consultant în utilizarea terenului și evaluare imobiliară. Specialitatea mea este în evaluarea terenurilor în procesul de expropriere, așadar evaluam proprietarii pentru guvernul local, în scopul despăgubirii și exproprierii acestora în situațiile când pe aceste terenuri se avea în vedere construirea unor drumuri. Ceea ce am aflat acum 10-13 ani este că terenul este foarte greu de evaluat pentru că nu puteai ști cu exactitate ce se putea face cu el, pentru ce putea fi folosit. Ceea ce am aflat ulterior este că această situație nu se regăsea doar în San Francisco ci era peste tot în SUA și în lume. Am cercetat mai în profunzime și am aflat că în spatele acestei povești se află Agenda 21 – Dezvoltare Sustenabilă.

Am creat Institutul Post-Sustenabilitate pentru a educa oamenii referitor la impactul social, economic, politic și de mediu al colectivismului în lume. Colectivismul este acel construct socio-politic care spune că drepturile individului ar trebui să fie limitate (echilibrate) față de cele ale comunității. Desigur, comunitatea este acea componentă amorfă, nedefinită… când ne gândim la comunitate, ne gândim că suntem parte din ea. Dar, în accepția colectivismului, comunitatea este un construct format din organizații non-guvernamentale, corporații și guverne, și care are ca rol acela de a dicta și reglementa ce se petrece în lume. Și noi, ca indivizi, nu putem influența cu nimic în acest sens, decât putem să fim în acord cu părerea comunității. Dacă tu, ca individ, te poziționezi împotriva «comunității», a tacticilor sociale ale comunitarismului, ești respins ca un proscris.

Motivul pentru care am creat Institutul Post-Sustenabilitate este pentru a da în judecată guvernul local și, mai departe, guvernul central, în vederea opririi procesului de regionalizare.
Pentru că regionalizarea este piatra de temelie a globalizării; și globalizarea este standardizarea tuturor sistemelor: apă, ordine internă, energie, educație etc. Toate sistemele trebuiesc aliniate pentru a putea fi controlate. Pentru că atunci când există diversitate și sistemele nu sunt sincronizate, nu pot fi controlate de la un nivel central. Și scopul Agendei 21 este Guvernul Mondial și controlul de la un nivel central al întregii lumii.

America este sub atac acum. Noi avem de 2,5 ori mai mult teren agricol decât Europa, la o populație de jumătate față de cea europeană. Este o suprafață imensă de pământ. Aproximativ 75% din populație trăiește în marile orașe.
Scopul este de a muta toată populația în marile aglomerări urbane, să se distrugă guvernele reprezentative și să se creeze guverne pe baze de comisii și alte organisme numite (ne-alese). Aici, în Europa, ați ajuns deja în acea poziție în care s-au șters granițele jurisdicțiilor naționale și granițele naționale. Și acesta este scopul. Pentru că, așa cum spunea și Brzezinski în 1995: nu poți impune globalizarea ca o mișcare totală, trebuie să o faci incremental, prin regionalizare.

Fiecare națiune care a semnat Agenda 21, are propria Agendă 21 locală. În America lumea nu știe deloc despre acest aspect. Dacă vorbesc în public despre aceste lucruri, presa mă atacă și mă acuză că promovez teorii ale conspirației, ceea ce este absurd. Pentru că vorbim într-adevăr despre o conspirație, dar nu mai este o teorie, este o realitate. În Europa se vorbește deschis despre Agenda locală 21. În Danemarca au avut loc în 1994 și în 2004 întruniri la nivel european dedicate Agendei 21 la nivel local.

Principiul de bază care se dorește a fi aplicat este legat de parteneriatul public-privat care este o formă de fascism. Acest parteneriat este implementat prin unirea corporațiilor, a organizațiilor non-guvernamentale și a statului în scopul de a elimina drepturile individuale – votul – și de a ajunge într-o zonă unde, noi, indivizii, nu vom mai putea avea nicio influență.

Cei trei piloni ai Agendei 21 a ONU sunt: Economie, Ecologie și Echitate Socială, cei 3 E.

Toată lumea crede că înțelege ce înseamnă echitate socială, că toată lumea va avea acces în mod egal la apă și aer curat, terenul nimănui nu va mai fi folosit ca o groapă de gunoi pentru deversarea deșeurilor doar pentru că se află într-o zonă mai săracă etc. Dar echitatea socială înseamnă pauperizarea unor largi categorii sociale și distrugerea națiunilor dezvoltate.

În SUA o astfel de părere ar putea fi considerată drept un punct de vedere conservator, de dreapta. Eu personal sunt de orientare liberală. Ideea că ceva atât de drastic s-ar putea petrece la nivel mondial fără ca nimeni să aibă habar, pare imposibilă. Dar, ceea ce trebuie să faci este să te uiți la toate măsurile de austeritate care s-au luat în ultima vreme, la toate restricțiile impuse în ceea ce privește transferul de avere, restricții adiționale legate de utilizarea terenului, restricții în ceea ce privește folosirea resurselor naturale, a apei, a energiei etc. Toate acestea se petrec în țările dezvoltate. Și vor avea un impact foarte mare asupra capacității indivizilor de a prospera. Tot ce se petrece acum merge în direcția unui colaps major al economiei.

Regimul în care trăim noi acum este unul de tip corporatocratic (n.tr. puterea corporațiilor). Ceea ce se dezvoltă acum la nivel mondial este un stat totalitar, în cadrul căruia corporațiile vor să aibă, într-o manieră de acțiune fascistă, libertatea totală de mișcare pentru forța de muncă, fără limite și granițe, să poată să-și miște mărfurile fără nicio restricție sau reglementare și să poată reduce salariile. Acesta este scopul final. Asta înseamnă echitate socială. Economia, ecologia și echitatea se întâlnesc la mijloc într-un echilibru comunitar. Deci, nu este vorba de un echilibru benefic pentru oamenii simpli, ci este un așa-zis echilibru de care vor profita corporațiile pentru a exploata și a ține populațiile în zone urbane dense unde pot fi supravegheate și controlate. Așa arată acest echilibru din perspectiva dezvoltării statului totalitar.

Cred că este foarte important să știm că oamenii încă mai au șansa să lupte acum. Toți înțelegem că individualitatea noastră este în pericol, cea mai importantă proprietate privată a noastră e chiar persoana noastră. Desigur, supravegherea și controlul sunt componente importante ale acestui plan totalitar. Ca orice plan extrem, cu cât ne apropiem de final, cu atât devine mai dur. Nu am ajuns încă acolo. Acum este șansa noastră să ne opunem, să luăm atitudine, să fim vocali, să refuzăm să colaborăm, să le expunem colaboratorii, să lucrăm împreună pentru a lipsi de resurse financiare aceste mișcări, să refuzăm să acceptăm ceea ce corporațiile vor să ne vândă și, pentru că nimeni nu ne amenință fizic acum, avem această oportunitate. Oameni la nivel global fac asta peste tot.

Mainstream media nu va vorbi despre aceste aspecte. De aceea este necesar să cauți propriile tale surse de informații adevărate, să te educi și să urmărești să-i informezi și pe cei din jurul tău, vecinii, comunitatea ta, adevărata comunitate. Este necesar să îi ajuți pe copiii tăi să înțeleagă că sunt îndoctrinați din etapa pre-școlară până în cea post-universitară. Noi toți avem o mare răspundere față de noi înșine și față de cei de lângă noi. Aceasta este cu adevărat o comunitate: să lupți pentru libertate personală. Chiar dacă lucrăm în grupuri, este necesar să reținem că suntem indivizi în acele grupuri și răspundem doar în față noastră. Acest aspect este esențial: că oamenii sunt liberi. Și este necesar să continuăm să fim liberi. Și sunt convinsă că vom câștiga dar, mai întâi, trebuie să devenim conștienți că este o luptă la mijloc și să urmărim să îi trezim și pe prietenii noștri, și pe cei din jurul nostru, comunitatea și să lucrăm împreună. Acum în America ne mișcăm în direcția unei regionalizări masive. Statele Unite ale Americii au 51 de state, sunt împărțite în orașe, comitate, state și guvern federal.

Agenda 21 este globală, regională și locală. Niciuna din aceste poziții nu este aleasă [prin vot liber].
În SUA, acum, implementarea acesteia se petrece foarte rapid, cu fonduri federale. Sute de milioane de dolari se duc înspre guvernele locale pentru a dezvolta planuri de regionalizare. Acest plan nu poate fi împlinit fără controlul suprafețelor de pământ sau restricționării utilizării acestuia. Pentru că unde trăiești, dictează stilul tău de viață. Așadar, regionalizarea ne răpește dreptul de a avea un impact prin reprezentativitate.

Acum, în cadrul Institului acționăm în instanță cu scopul de a împiedica implementarea celui mai mare plan de regionalizare care este un fel de blueprint pentru întreagă țara. Practic, acest plan spune că nicio dezvoltare imobiliară nouă nu se va mai putea petrece niciunde în zona San Francisco Bay (101 orașe și 9 comitate), fără acordul unei comisii numite (nu aleasă prin vot). Ce efecte va avea acest fapt asupra valorii proprietăților, utilizării lor, asupra relocării populației, asupra dezvoltării business-ului local și asupra libertății oamenilor este de neconceput.
Oamenii nu sunt conștienți de aceasta. Singurul lucru care stă acum între ei și acest plan mârșav este acțiunea noastră prin care vrem să dăm în judecată Guvernul Federal.

Dacă le spui oamenilor că vor trebui să construiască doar în zone de densitate urbană, de-a lungul unei linii ferate și apoi nicio nouă dezvoltare nu va mai putea avea loc în afara acestei zone foarte concentrate, ceea ce va rezulta va fi o tabără de concentrare a viitorului. Și va fi mult mai subtilă și mai sofisticată față de ceea ce s-a petrecut în trecut, în perioada nazistă.
Nu vei mai fi aruncat în trenuri și dus cu forța, ci se va petrece altfel. Vei avea drumurile din zonele rurale lăsate în paragină, vei avea monitorizată resursa de apă, vei avea restricție pe energie, vei avea serviciul școlar restricționat, serviciul de securitate publică va fi precar. Nu vei putea să îți mai comercializezi bunurile și vei fi obligat să te muți în orașe, dezvoltări cu densitate ridicată subvenționate din impozitele pe care le plătim noi. În curând vor fi aplicate proiecte special gândite să mute oamenii din zonele rurale.

Oamenii spun: «Hei, nimeni nu m-a scos de pe terenul meu». E foarte simplu. Nimeni nu va veni la ușa ta cu un pistol că să te oblige să pleci. Totuși, vei fi mutat prin alte mijloace. Și vei ajunge în orașe care vor fi echipate spre a oferi capacități de control și monitorizare totală. Aceste clădiri de mare volum și densitate sunt gândite conform conceptului «cu ochii spre stradă». Tu vei deveni practic un înlocuitor al forțelor de ordine pentru că rolul tău va fi acela de a-ți monitoriza vecinii. Războiul împotriva terorii este unul împotriva ta și noi știm asta, o simțim, de aceea vrem să oprim acest lucru.

Obiectivul nostru este de a opri aceste planuri prin acțiuni în instanță. Și lucrăm în această direcție.”

Citiți și: 
Ecologie, control populațional și Noua Ordine Mondială 
ONU: Agenda 2030 este dezvăluită – Modelul ascuns pentru înrobirea definitivă a omenirii sub stăpânii corporativi cei vicleni și nemiloși 

 

yogaesoteric
9 ianuarie 2018