Pe 27 aprilie, plagiatorul mincinos celebra
trei ani de la căderea guvernului Ungureanu.
Pe 7 mai, s-au împlinit
trei ani de la instalarea guvernului Ponta, aşa că îmi permit, dragă
plagiatorule, să-ţi pun în faţă o oglindă, în care, dacă ai fi
responsabil, ar trebui să recunoşti guvernarea unui premier care n-ar fi
trebuit să fie în funcţie, astăzi, 9 mai, de Ziua Europei.
1. Suntem singura ţară din UE care are în fruntea guvernului un plagiator ;
2. Pentru a pune sub control puterea judecătorească, organizează alături
de cel mai bun prieten, Crin Antonescu, lovitura de stat din vara lui
2012, readucînd România la stadiul de ţară lipsită de credibilitate şi
spulberînd şansele de intrare în Schengen ;
3. Primeşte de la
preşedintele Comisiei Europene, Barosso, lista cu cele 12 sarcini pe
care le are de îndeplinit la Bucureşti şi, slugarnic, o acceptă, caz unic
de umilire în istoria UE ;
4. Ratează descentralizarea şi
reorganizarea administrativ-teritorială prin declararea ca
neconstituţională a „legii lui Dragnea” ;
5. Marţea Neagră, cînd s-a încercat amnistierea corupţilor ;
6. Cu 8 luni înainte de închiderea exerciţiului financiar al UE, din
cele 19 miliarde euro alocaţi s-au cheltuit doar 9,5 miliarde, cu
perspectiva de a pierde la sfîrşitul anului peste 7 miliarde euro
destinaţi dezvoltării.
În trei ani, Ponta nu a reuşit să înceapă şi să
finalizeze niciun proiect semnificativ pe bani europeni ;
7. Plăţile pe fonduri europene sunt suspendate datorită suspiciunilor de corupţie ce planează asupra celui mai cinstit guvern ;
8. Autostrada Comarnic – Braşov, ratare deplină ;
9. Master plan transporturi – neaprobat de Comisia Europeană ;
10. Niciun metru de autostradă început şi dat în folosinţă în cei trei
ani. Activitate: taiat panglici la proiectele incepute de Boc;
11. Managementul privat al companiilor de stat înlocuit cu managementul
de partid avînd ca rezultat creşterea pierderilor în companii ;
12. Ratarea privatizării OLTCHIM la contrapartidă cu organizarea unui spectacol avînd ca personaje principale doi clowni ;
13. Ratarea privatizării CFR – marfă, cu încercarea premierului de a atrage CSAT în aprobarea privatizării ilegale a companiei ;
14. Politică fiscală abulică, lipsită de consistenţă (pe o parte
creşteri de taxe locale, taxa pe stîlp sau supraacciza pe combustibil,
iar pe de altă parte, reducere TVA la alimente) ; ,
15. În septembrie 2014, noul an şcolar debutează fără manuale pentru clasele I-a şi a II-a ;
16. La alegerile prezidenţiale, mare parte din românii aflaţi la muncă
în străinătate au fost împiedicaţi să voteze urmare a deciziilor
guvernului, într-o tentativă vizibilă de fraudare ;
17. Memorandumul
dintre guvern şi ROMPETROL prin care se acceptă încasarea a 200 mil.
USD în loc de 580 mil USD şi se stabileşte înfiinţarea unui fond de
dezvoltare de un miliard USD. După doi ani, nici cele 200 mil.USD nu
s-au încasat şi nici fondul de investiţii nu s-a înfiinţat ;
18. Cultura pe culmile restauraţiei, prin preluarea sub controlul USL a
Institutului Cultural Român şi instalarea în fruntea acestuia a unor
exemplare precum Marga-calorifer, Boroianu – Artmark şi Breban – omul
anilor 1960-1970 ;
19. Cel mai scăzut nivel al investiţiilor
finanţate din bugetul de stat din ultimii ani, avînd ca efect lipsa de
creştere a numărului locurilor de muncă dar şi încetinirea avansului în
dezvoltarea durabilă a ţării;
20. Accentuarea deficitului fondului de pensii ;
21. Risc de eşuare a angajamentului de revizuire a Constituţiei ;
22. Cel mai cinstit guvern, cu nu mai puţin de 13 miniştri condamnaţi, puşi sub urmărire penală sau incompatibili ;
23. Suntem singura ţară din UE in care premierul da ordonanţe de urgenţă ca sa-şi regleze problema doctoratului;
24. ETC.
Dragă domnule Ponta, dacă după citirea acestor rînduri, care doar vor
să te ajute a pricepe definiţia completă a unui incompetent, nu îţi
depui mandatul, înseamnă că deliberat sacrifici România pentru
interesele tale şi ale clicii tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu