duminică, 19 noiembrie 2017

Frauda TEL DRUM, plătită de România. Neregulile din dosarul lui Dragnea, achitate


 „Normalitate”: partidul hoților continuă să fie condus de cel mai mare dintre ei.


Duminică, 19 Noiembrie 2017 17:05 

Corecțiile financiare de milioane de euro decise în cazul a două lucrări care fac acum obiectul dosarului Dragnea-Tel Drum, deschis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), au fost plătite în anul 2014, de la bugetul de stat al României, a confirmat oficial Ministerul Dezvoltării Regionale.
Este vorba de nici mai mult nici mai puţin de 21 de milioane de euro. Asta înseamnă că românii au suportat cheltuielile pentru proiectele comandate de Consiliul Judeţean Teleorman, iar banii de la Uniunea Europeană nu au fost folosiţi. 
„16 milioane au ajuns în conturile Comisiei Europene, urmând ca restul să fie achitate până la finele acestui an”,a declarat jurnalistul Cristian Unteanu la REALITATEA TV.
Justiția română trebuie să-și urmeze cursul și să decidă cum se vor recupera aceste sume, a mai spus jurnalistul.
România a suportat din bugetul propriu cheltuielile 
Prin aceste corecții, România a suportat din bugetul propriu cheltuielile efectuate în proiectele europene în cauză, neutilizând în loc banii de la Uniunea Europeană. Într-un răspuns  la solicitarea HotNews, ministerul precizează că la una dintre lucrări MDRAPFE va fi nevoit să se constituie parte civilă într-un eventual proces penal în acest caz, pentru a-și putea recupera acest prejudiciu de la presupusii vinovați.
Vorbim aici despre două lucrări comandate de Consiliul Județean Teleorman, pe fonduri europene:
Reabilitarea DJ701, limita jud. Dâmbovița - Grația - Poieni - Siliștea - Scurtu Mare - Slăvești - Ciolanesti - Zambreasca - Dobrotesti, km 44+240 - 104+890 (55,450km). Valoare totală 118.783.998,68 lei, din care buget eligibil de 92.102.341,02 lei.
Reabilitare DJ 506 Cervenia-Vitănești-Băbăița-km 17+400-km 58+000 cod SMIS 1124, al căror beneficiar este Consiliul Județean Teleorman. Valoare totală: 65.100.594,91 lei, din care buget eligibil 52.105.690,38 lei.
Lucrările, obiectul investigațiilor Oficiului european de luptă antifraudă (OLAF) în anul 2016 
Dar mult înaintea OLAF, în primăvara anului 2011 Comisia Europeană a trimis o misiune de audit care a luat la control aceste proiecte.  În urma controalelor, cei de la CE au considerat că acolo au fost niște nereguli la achizițiile publice și au recomandat Autorității de management a Programului Operațional Regional (AM POR) să aplice corecții financiare Consiliului Județean Teleorman.
AM POR este în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, care era condus în 2011 de Elena Udrea, iar CJ Teleorman îl avea atunci președinte pe Liviu Dragnea. În urma recomandărilor CE, pentru Reabilitare DJ 506,  ministerul spune acum că a aplicat o corecție financiară de 25% la valoarea contractului de lucrări încheiat între CJ Teleorman, că beneficiar, și Tel Drum, ca prestator.
Acum, ministerul condus de Paul Stănescu (PSD) arată că "raportul OLAF din 2016 se referă la aceeași neregulă identificată de Comisia Europeană" în 2011, dar Oficiul "dispune aplicarea unei corecții financiare de 100%".
Astfel, AM POR a emis o nouă notă de constatare, în 3 martie 2017, pe vremea lui Sevil Shhaideh în fruntea ministerului, prin care a aplicat o penalizare pentru întreagă suma eligibilă din proiect.
"Practic, la valoarea contractului verificat s-a aplicat diferența de  75%, suma neeligibilă fiind echivalentul corectiei de 100%. Totodată, s-a aplicat și o corecție de 100% la valoarea contractului de lucrări suplimentare" - spune acum MDRAPFE. Corecția aplicată în anul 2012 a fost confirmată de instanța definitivă și irevocabil, în anul 2014, din câte mai spune ministerul.
Liviu Dragnea, anchetat de DNA
"În legătură cu același proiect de reabilitare a drumului județean DJ 701, suspectul Liviu Nicolae Dragnea, prin încălcarea dispozițiilor legale privind exercitarea funcției, a emis hotărâri de contractare a unui credit intern și dispoziții privind demararea procedurilor de achiziții publice și numirea comisiilor de evaluare a ofertelor. Prin furnizarea de informații confidențiale și prin modificarea proiectului tehnic și depunerea acestuia în vederea avizării și obținerii finantarii, Liviu Nicolae Dragnea și Mugur Bătăuș, cu intenție, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Tel Drum SA și implicit pentru membrii grupului infracțional organizat, si-au încălcat atribuțiile legale și au determinat membrii comisiei de întocmire a documentației pentru licitația lucrărilor de construcții și membrii comisiei de evaluare a ofertelor să încalce, fără vinovăție, dispozițiile OUG 34/2006 prin inserarea unor condiții restrictive și încălcarea principiului tratamentului egal, desemnând câștigător al licitației publice firma Tel Drum SA.

https://www.realitatea.net

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Operaţiunea ilegală SII Analytics a SRI: Big Brother


Comisia SRI a solicitat Serviciului Român de Informaţii, dar şi altor instituţii, date privind SII Analytics, după ce cinci organizaţii ale societăţii civile au cerut, în luna ianuarie, investigarea atribuirii proiectului SII Analytics al Serviciului Român de Informaţii.

Sesizarea iniţiată de către Societatea Academică din România şi semnată de Apador CH, Asociaţia pentru tehnologie şi internet, Active Watch, Centrul de resurse juridice şi Miliţia Spirituală vizează investigarea proiectului SII Analytics al Serviciului Român de Informaţii (SRI).Organizaţiile semnatare arată că faptele asupra cărora parlamentarii sunt sesizaţi duc la „un precedent periculos pentru democraţia noastră, contravin dreptului european şi bunei gestionări a fondurilor europene”.
Despre afacerea SII Analytics FLUX 24 a prezentat de-a lungul timpului mai multe detalii explozive.
Povestea sistemului SII Analytics deţinut de SRI a produs multă efervescenţă în media şi enervare în opinia publică românească. Iar când s-a aflat că, de fapt, Sistemul Big Data, cunoscut drept „BIG BROTHER”, funcţionează din 2015 prin intermediul primei părţi SII Infrastructură şi că prin partea a doua, SII Analytics, SRI îşi va consolida sistemul BIG BROTHER, toată lumea a luat foc.
Şefii SRI vor cu disperare să deţină sistemul de supraveghere totală.
„Operaţiunea BIG BROTHER” vă arată cum înalţi funcţionari de stat au încălcat Legea 24/2000 pentru ca SRI să aibă în ogradă Sistemul BIG BROTHER. Vorbim despre Eduard Hellvig, directorul SRI, de foştii miniştri Marius Bostan, Dragoş Tudorache şi secretarul de stat Horaţiu Silviu Anghelescu de la Comunicaţii, precum şi de Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene în guvernul Cioloş.
Pentru a înţelege mai uşor „Operaţiunea BIG BROTHER” vă prezentăm în continuare o schemă în care se văd foarte clar instituţiile şi persoanele implicate în încălcarea Legii 24/2000, în accesarea Fondurilor Europene Nerambursabile – 25,5 de milioane de euro şi graba suspectă – 9 zile! Iat-o:
Calendarul Încălcării Legii 24 de către şefii SRI, MCSI şi MFE
Legea 24 a fost terfelită

Intrăm direct în subiect: prin Legea 24/2000 republicată se prevăd normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin intermediul articolului 11, Legea 24 spune:
Art. 11. – (1) În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Iar prin articolul 12, aceeaşi lege este categorică:
Art. 12. – (1) Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, şi expiră la ora 24.00 a celei de-a treia zi de la publicare. (…)
(3) Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.
Legea nu-i lege şi pentru şefii SRI
Pentru a fi respectată legea, Ordinul 282/2016 semnat de secretarul de stat Horaţiu Silviu Anghelescu în data de 7 iunie 2016, a fost trimis la Monitorul Oficial (MO) pentru publicare. Numai că publicarea Ordinului 282/2016 s-a făcut după mai mult de o lună şi jumătate, în 27 iulie 2016. Iar pentru că NU avea nicio prevedere specială conform Art. 12 din Legea 24, Ordinul 282/2016 a intrat în vigoare la data de 30 iulie 2016. Aşadar, conform Legii 24/2000, Ghidul Solicitantului definit de Ordinul 282/2016 a început să-şi facă efectul legal abia în 30 iulie 2016.
În acest caz, ce licitaţie a câştigat SRI de la Ministerul Fondurilor Europene, pentru a obţine fonduri comunitare în valoare de peste 25,5 de milioane de euro, la data de 9 iunie 2016? În baza cărui Ghid?
De asemenea, ce licitaţie a organizat directorul Eduard Hellvig pentru a implementa SII Analytics, la data de 17 iulie 2016, conform SEAP?
Răspunsul este unul singur: Au fost puse în practică DOUĂ licitaţii ILEGALE. Conform Constituţiei, toate actele care au fost emise fără bază legală – respectiv în perioada 7 iunie - 30 iulie 2016 – sunt ilegale. Şi ca efect legal suplimentar, nici documentele emise de SRI în această perioadă, adică licitaţia nr 168753/17.07.2016, cu toate documentele aferente ei, NU sunt legale!
Vinovaţii din punct de vedere penal, conform articolelor 11 şi 12 din Legea 24/2000, sunt următorii:
1. Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene în perioada respectivă, pentru că a permis desfăşurarea licitaţiei de accesare a fondurilor europene în perioada 7 - 9 iunie 2016;
2. Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor la acea dată, pentru că a permis desfăşurarea licitaţiei pentru accesarea fondurilor europene, în perioada mandatului său.
3. Horaţiu Silviu Anghelescu, secretarul de stat de la Ministerul Comunicaţiilor, pentru că a permis desfăşurarea licitaţiei pentru accesarea fondurilor europene în perioada 7 - 9 iunie 2016, deşi ştia foarte bine că Ordinul semnat de el, cu nr. 282/2016, NU fusese publicat în Monitorul Oficial.
4. Dragoş Tudorache, ministru interimar al Comunicaţiilor la acea dată, pentru că a permis desfăşurarea licitaţiei de pe SEAP, organizată ilegal de SRI, în perioada mandatului său.
5. Eduard Hellvig, directorul SRI, pentru că a permis SRI să participe la licitaţia pentru accesarea fondurilor europene pe baza unui ghid ilegal (7-9 iunie 2016) şi pentru că a permis ca SRI să organizeze o licitaţie de producere a sistemului SII Analytics în 17 iulie 2016 conform datelor de pe SEAP.
Reamintim: Ordinul 282/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 27 iulie 2016 şi a început să-şi facă efectul legal în 30 iulie 2016.
Ministrul Tudorache a minţit
Ministrul interimar al Comunicaţiilor, Dragoş Tudorache, a minţit când a afirmat public că „practic, toate criteriile din ghid erau îndeplinite” de către SRI. Cum ar fi putut ca toate criteriile sa fie îndeplinite, când ghidul nu fusese publicat în MO şi nu începuse să-şi facă efectul juridic? Dar pentru fostul mare ministru Dragoş Tudorache, de profesie judecător, ca şi pentru inegalabilul ex-ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, legea e bună de respectat doar de prostime, nu şi de „zeii” cei noi, cu masterate celebre la butonieră!
N.B. Oare mult lăudata şi decorata doamnă Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, se va sesiza din oficiu şi va deschide un dosar penal IN REM în vederea cercetării şi a tragerii la răspundere a vinovaţilor pentru accesarea ilegală a fondurilor europene în tentativa lor de a pune în practică Operaţiunea BIG BROTHER”? Sau se va sesiza procurorul general Augustin Lazăr cel care la data numirii de către preşedintele Iohannis avea dosar penal deschis la DNA pentru fapte de corupţie?! Cum se legă, ele, toate iţele într-un ghem de fraudă!

Scurt Istoric al Sistemului BIG BROTHER
Încă de pe vremea lui Radu Timofte, 2006, s-a dorit ca SRI să aibă un Sistem BIG BROTHER. Iar din 2015, pe bani europeni, SRI deţine prima parte a Sistemului BIG BROTHER, prin SII Informatic, adică Sistemul Informatic Integrat. Este vorba despre bazele de date care-i vizează pe toţi românii, baze ce aparţin Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului de Finanţe, ANAF, Direcţiei Generale a Vămilor, Ministerului de Justiţie – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerului Dezvoltării – APIA, Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Băncii Naţionale a României, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
În 2016, tot prin UM 0929 Bucureşti, SRI a dorit să finalizeze Sistemul BIG BROTHER şi prin definitivarea celei de-a doua părţi: SII Analytics, adică Sistemului Informatic Integrat – partea de analiză, formare personal, integrare şi valorificare operaţională.
La fel ca prima parte, şi cea de-a doua a Sistemul BIG BROTHER deţinut de SRI s-a realizat din fonduri europene. Este o altă încălcare a legii de către şefii SRI, deoarece aceasta prevede că nu se pot accesa fonduri europene pentru aceeaşi temă, în decurs de 3 ani, de aceeaşi instituţie!
Demararea de către SRI a unui program (SII Analytics) pe fonduri europene, cu potenţial de supraveghere generalizată a întregii populaţii a României, a stârnit profunde îngrijorări legitime din partea unei părţi a societăţii civile, care l-au numit „un adevărat sistem informatic Big Brother”, scria pe facebook Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR.

Postarea Danei Gîrbovan:
Amploarea riscului intruziunii în viaţa privată a fiecărui cetăţean din România de către un serviciu secret al statului, semnalată de organizaţii, constituie o problemă extrem de serioasă motiv pentru care trebuie să fie tratată transparent şi responsabil de autorităţi.
Importanţa subiectului reclamă şi o discuţie mai amplă la nivel de societate, un rol fundamental revenind presei, ce trebuie să fie «câinele de pază al democraţiei».
Orice putere crescândă a unui serviciu secret, cu atât mai mult cu cât face posibilă violări grave ale drepturilor şi libertăţilor individuale, înseamnă o îndepărtare de la democraţie.
Fiecare cetăţean trebuie să ştie, de aceea, ce implică o astfel de intruziune a unui serviciu secret în viaţa privată, să înţeleagă exact consecinţele îngrădirii propriilor drepturi şi libertăţi şi de ce plăteşte acest preţ.
Problema este cu atât mai importantă cu cât finanţarea acestui proiect cu potenţial de supraveghere în masă a românilor se face din fonduri europene, iar Uniunea Europeană este fondată pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, ca valori comune ale statelor membre.
Scrisoarea deschisă a societăţii civile din România ce militează pentru respectarea drepturilor cetăţenilor români a fost trimisă mai multor instituţii naţionale şi europene (Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Europene, Primul Ministru, MCSI, Comisia de control a SRI, CSAT) şi poate fi consultată aici  
De asemenea, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet – ApTI a făcut o analiză tehnică a caietului de sarcini, prezentând argumentat riscurile la adresa democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale acestui proiect, precum şi care sunt regulile ce trebuie respectate de o bună guvernanţă.
În analiza făcută de ApTI se arată că: « aceste dispozitive şi programe nu au niciun rost în cadrul proiectului de Big Data sau e-Guvernare, pentru datele transmise legal – acestea au un rol doar pentru interceptarea comunicaţiilor fără acordul utilizatorilor. Mai mult, în mod normal supravegherea comunicaţiilor se poate face doar în contextul stabilit de Codul de Procedură Penală, deci cu autorizarea judecătorului, altfel aceste activităţi sunt ilegale. Unde va instala SRI-ul aceste echipamente, ce date doresc să intercepteze şi cu ce autoritate vor analiza şi stoca datele şi informaţiile rezultate în urma acestei monitorizări?»
În analiza citată se mai arată: «Practic SRI îşi creează un sistem (unde s-ar putea ca şi alţii să aibă acces conform descrierii generale) unde ar putea căuta orice informaţie despre orice persoană fizică care apare într-o bază de date a autorităţilor publice, nerespectând în mod flagrant legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi neaplicând nicio măsură de protecţie a acestor date.»
Instituţiile statului trebuie să răspundă public de îndată acestor argumente şi critici aduse unui program de supraveghere potenţială în masă a românilor. Este îngrijorător să vedem tot mai des astfel de programe sau propuneri – cum a fost recent şi cea privind plăţile cu cardul – prin care se încearcă îngrădirea tot mai accentuată a drepturilor şi libertăţilor câştigate prin eliberarea de comunism în 1989.
18 noiembrie 2017

Viktor Orban: Bruxelles-ul trebuie oprit! Responsabilitatea deplină a guvernării trebuie păstrată în continuare în mâinile forţelor naţionale


Premierul ungar Viktor Orban a cerut, la începutul lunii martie, liderilor din Europa care luptă pentru valorile naţionale să se revolte împotriva „alianţei profane a birocraţilor de la Bruxelles, a media occidentală liberală şi a capitaliştilor internaţionali nesătui”.
Afirmaţiile lui Orban au venit într-un context zbuciumat pentru blocul comunitar, după ce Marea Britanie decisese să părăsească UE, anul trecut, iar alegerile din Olanda şi Franţa puteau trimite o nouă undă de şoc pentru Uniunea Europeană.
Bruxelles-ul trebuie oprit şi responsabilitatea guvernării trebuie păstrată în continuare în mâinile forţelor naţionale, a spus şeful guvernului de la Budapesta.
Trebuie să luptăm cu curaj pentru apărarea independenţei şi autonomiei noastre naţionale, trebuie să oprim Bruxelles-ul şi trebuie să ne apărăm frontierele”, a mai afirmat Orban, care le-a cerut liderilor europeni care luptă pentru valorile naţionale să aducă o „profundă dar paşnică transformare a Europei”.
Încă mai avem şansa de a ţine revoltele într-un cadru constituţional şi de a transforma imperiul european... dar într-o manieră paşnică şi disciplinată”, a continuat premierul ungar în faţa a mii de simpatizanţi.
Şeful guvernului de la Budapesta, care în ultima perioadă a intrat în conflict deschis cu liderii europeni, unul dintre motivele acestor ciocniri fiind criza refugiaţilor, spune că în toată lumea, în prezent, revoltele sunt în creştere din cauza provocărilor la adresa suveranităţii naţionale de către capitalul global şi birocraţii internaţionali. Oamenii îşi manifestă astfel nemulţumirea faţă de neputinţa care se observă în faţa imigraţiei.
Pentru a ne păstra independenţa trebuie să ducem cu curaj bătăliile care ne stau în faţă. Trebuie să oprim Bruxelles-ul, să ne apărăm graniţele şi să respingem relocările migranţilor”, a conchis premierul ungar.

yogaesoteric

18 noiembrie 2017

vineri, 17 noiembrie 2017

Deutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

 
Autorităţile române ţin să se diferenţieze de cele din Grupul de la Vişegrad, din mai multe motive de ordin politic. Între poziţiile oficiale şi societatea românească există însă condiţionări mai profunde.
Prin comparaţie cu vecinii lor de la vest, românii reacţionează pur şi simplu diferit la multe situaţii şi provocări ale momentului. Iată un exemplu edificator. În ţările Europei centrale se pune de vreo câţiva ani în discuţie calitatea mărfurilor vândute de marile lanţuri comerciale occidentale. Dar ideea divizării Europei după nivelul de competitivitate a readus subiectul în centrul atenţiei, probabil şi datorită caracterului său simbolic. În prima săptămână a lunii martie, cu ocazia unei reuniuni extraordinare a ţărilor de la Vişegrad, ministrul agriculturii din Cehia, Marian Jurečka, a reconfirmat preocupările în această direcție: „E o realitate: consumăm produse care, cel mai adesea, deşi sunt vândute ca produse identice, sunt de o calitate mai slabă”. În consecinţă, guvernele ţărilor asociate au cerut Comisiei Europene să elimine „dublul standard” în materie comercială.
Pentru români subiectul acesta nu a devenit încă problematic chiar dacă este în linii mari cunoscut. Principala cauză este, cu siguranţă, nivelul mult mai scăzut al puterii de cumpărare. Produsele analizate şi incriminate sunt oricum mai ieftine în magazinele din Est. Prin urmare este convenabil (într-o ţară care a devenit o piaţă largă a produselor second hand de toate categoriile, de la maşini la îmbrăcăminte) ca aparenţele să fie păstrate atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători. Dacă idealul politic clamat de la toate nivelurile (şi care a devenit un mobil intim) este prosperitatea şi egalitatea, atunci toate strategiile menite a conserva iluzia acestora funcţionează perfect cu complicitatea tuturor părţilor implicate. Nimeni nu are interesul să denunţe un produs „second hand” sau de calitate inferioară, căci principalul scop este să participe la iluzia egalităţii în prosperitate, a accesului egal la toate bunurile societăţii industrializate. Un comerciant ştie din instinct (în cazul în care nu a aflat prin studiu de piaţă) că nimeni nu vrea să cumpere un produs considerat inferior, chiar dacă, uneori, este mai bun decât altele, şi pe această constatare se construieşte o întreagă strategie de vânzare. Brandul contează şi nu calitatea intrinsecă a mărfii, ceea ce se poate uneori traduce şi prin situaţiile incriminate de miniştrii ţărilor din grupul de la Vişegrad.
Aşa cum „democratizarea” culturii a produs o cantitate impresionantă de reproduceri fotografice ale unor opere de artă faimoase, tot aşa democraţia economică a multiplicat mărfurile de „calitate superioară” cu preţuri scăzute. Mecanismul prin care calitatea este disimulată este cel mai vizibil astăzi la mărfurile etichetate „bio”. Iniţial foarte scumpe şi greu accesibile, fiind produse în condiţii sever supravegheate, „industria” a început să facă tot mai multe concesii, etichetând totuşi produsele cu indicativul „bio”. Au apărut fireşte şi aici „iniţiaţii” capabili să recunoască „originalele”, care îşi conservă preţul prohibitiv.
Prin urmare fenomenul falsei uniformizări (şi al diferitelor strategii de diferenţiere) este universal şi nu afectează ţările Estului decât în măsura în care consumatorii sunt aici mai săraci decât cei din Vest. Dar din clipa în care consumatorii se emancipează, apar revendicări şi proteste de tipul celor pe care le-am evocat mai sus. Ţările Europei Centrale sunt exact acelea care se apropie mai mult de Occident prin condiţiile de viaţă si de aceea ele ridică obiecţii mai mari decât România sau Bulgaria, care se găsesc pare-se în faza în care conservarea iluziei pare aranjamentul cel mai convenabil.
O dovadă puternică – care nedumereşte invariabil pe toţi autorii anchetelor sociale – este faptul că în România sărăcia a devenit din punct de vedere politic ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare. Dintre toate ţările foste comuniste, România cunoaşte cel mai mare decalaj dintre săraci şi bogaţi, diferenţe enorme între oraşele dezvoltate şi zonele rurale ca şi între diferitele provincii ale ţării. Dar dacă pentru observatorul din afară sărăcia sare în ochi, privită de aici este imperceptibilă. Este posibil ca ideologia egalitaristă a bunăstării, îmbrăţişată odată cu procesul integrării europene, să fi produs în România o dramatică desolidarizare a componentelor societăţii, căci cei ambiţioşi s-au văzut pe sine ca parte „egală” a Vestului, ca participanţi la profuziunea occidentală şi nu ca părtaşi la nereuşita Estului rural şi pauper. Se va fi produs astfel marea fugă către Vest, fie la propriu prin migraţia forţei de muncă, fie imaginar prin căutarea reperelor. Or, a observa şi problematiza sărăcia de acasă, transformând-o în temă politică, riscă să distrugă iluzia co-participării la prosperitatea de tip occidental.
Poziţia oficială a autorităţilor din România care refuză, din principiu, să discute despre o delimitare în cadrul Uniunii Europene poate fi privită în multe feluri, inclusiv ca ambiţioasă strategie de negociere, dar, din păcate, ea rămâne şi o componentă din acest imens mecanism de întreţinere a iluziei şi de obnubilare a realităţii.
yogaesoteric
14 noiembrie 2017
 

marți, 14 noiembrie 2017

Neoatlantismul dintre mări

Nu știu cât de mult s-a amestecat Rusia în alegerea Președintelui Donald Trump. Probabil mai puțin decât S.U.A. în alegerea Președintelui Boris Elțin. Și cu siguranță mai puțin decât Germania în alegerea Președintelui Iohannis. Cert este însă că binecuvântarea Summit-ului celor trei mări, de la Varșovia, a fost dată de Președintele S.U.A. – „invitat de onoare” – în cel mai autentic interes american. 

Formula „invitației” mi-a amintit de încercarea fostului ministru de externe grec, Theodoros Pangalos, de a crea un alt intermarium, și anume unul balcanic, cuprins între Marea Neagră, Marea Egee și Marea Ioniană, sub patronajul Rusiei; inițiativă zădărnicită atunci de o Românie cu vrednice ambiții de lider regional și opțiuni politice euro-atlantice. Inițiativa Pangalos, atent coordonată cu Moscova dar nu și cu Bucureștiul, a fost oficializată în vara lui 1997 (un Summit al șefilor de state și guverne din țările Europei de Sud-Est fusese convocat pentru toamnă în insula Creta), în timp ce, la începutul aceluiași an, România lansase la Varșovia, cu ocazia întâlnirii oficiale dintre președinții polonez și român, planul trilateralei România – Ucraina - Polonia, concretizată câteva luni mai târziu și extinsă prin includerea Republicii Moldova (prima întâlnire a celor patru șefi de state cuprinse între Marea Baltică și Marea Neagră, a avut loc în același an la Ismail).

Tot în 1997 și tot din inițiativă românească a fost creată trilaterala România - Bulgaria - Turcia, care, după expresia Secretarului de Stat american Madeleine Albright, urma să funcționeze „spate în spate” cu trilaterala, deja născută (din impuls grecesc) România - Bulgaria - Grecia. România devenea astfel piesa de articulare a unor structuri de cooperare regională care uneau Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee, mergând pe urmele unei idei interbelice lansată de mareșalul Pilsudsky, Președintele de atunci al Poloniei. 

În acest cadru se preconizau, printre altele, realizarea unui coridor de transport (o autostradă) care ar fi pornit de la Gdansk, pe malul Mării Baltice și s-ar fi terminat la Alexandropolis, pe malul Mării Egee, crearea unei rețele integrate de distribuție a energiei, profitând de existența conexiunilor deja existente de pe timpul CAER, și punerea la punct a unui sistem de consultări politice, incluzând domeniul apărării și securității. 

De menționat este faptul că la data la care acest proiect geo-strategic începea să prindă viață, pe tronsonul nordic (Marea Baltică - Marea Neagră) niciunul dintre participanți nu era membru UE sau NATO, iar pe tronsonul sudic (Marea Neagră - Marea Egee) numai Grecia și Turcia erau membri NATO, și numai Grecia membru al UE.

Observatorii timpului au putut sesiza, în măsura în care aveau acuitatea și onestitatea necesare, pe de o parte, entuziasmul SUA față de aceste aranjamente, iar pe de altă parte, rezerva Rusiei și răceala Germaniei. Într-adevăr, un intermarium pe direcția nord-sud, sprijinit de SUA, era una, iar o uniune balcanică tutelată de Rusia, era alta.

Proiectul românesc s-a stins treptat, pierzându-și suflul, așa cum observa fostul ambasador polonez în România, Bogumil Luft, în cartea sa Românii în goană după happy-end, odată cu schimbarea conducerii MAE în 1998. (Domnul Luft susține că nici în Polonia nu a fost bine înțeles, cu excepția Președintelui Aleksander Kwasniewski). Paradoxal, România l-a neglijat cu atât mai mult cu cât parteneriatul ei strategic cu SUA se transforma (la început tot din inițiativă românească) în vasalitate. O altă dovadă că America nu se poate sprijini decât pe o Românie care i se opune; adică o Românie verticală.

La începutul secolului XXI, analiști politici americani de prim rang (a se vedea lucrările lui Stratfor) au readus în atenția publică nevoia unei cooperări structurate și instituționalizate între statele Europei Centrale și de Est cuprinse între Marea Baltică și Marea Neagră, mergând eventual până la Marea Mediterană. Acești analiști avertizau că țările din regiunea respectivă nu se pot baza pe sprijinul unei Americi prea implicate în rezolvarea problemelor globale, decât dacă vor ști să își apere singure interesele, și că atât Europa germană, cât și tandemul germano-rus nu au nici capacitatea, nici interesul, nici voința de a le garanta stabilitatea și progresul, decât dacă ele însele se vor constitui într-un bloc demn de luat în seamă.

În ceea ce mă privește, de ani buni, scriu despre nevoia unei inițiative politice românești menite să creeze o structură de securitate geopolitică fie în cadrul UE, fie în afara acesteia (total sau parțial), de-a lungul frontierei estice, între Marea Baltică și Marea Neagră, cu posibilă ieșire spre Marea Egee. Aceasta devenea cu atât mai urgent cu cât America se depărta de Europa, Europa devenea tot mai germană iar Eurasia (sau Ruso-Asia) își reafirma vocația de putere imperială. Într-o Europă germană România este condamnată să rămână la periferia politică, ca simplă piață de desfacere, iar, în perspectiva unui nou Pact Ribbentrop-Molotov ea riscă să fie iarăși strivită de cleștele geo-strategic ruso-german. Evident, toate au fost vorbe în vânt la București.

Iată că acum proiectul intermarium se redeșteaptă sub impulsul politicii neoatlantiste a Președintelui Donald Trump; dar nu la București, ci la Varșovia. Nici așa nu este rău, atâta vreme cât și România se află acolo.

Noutatea principală se referă la mările vizate și spațiul cuprins între ele. Noul intermarium este ușor deplasat spre Vest, în așa fel încât să lase în afară fostele teritorii sovietice (inclusiv Moldova și exclusiv Ţările Baltice) și totodată să coincidă aproximativ cu aria fostului Imperiu Habsburgic (la care se adaugă Vechiul Regat al României și Bulgaria, probabil, ca substitut al Turciei cu rolul de avanpost atlanticist la Marea Neagră). 

Marea Egee este înlocuită cu Marea Adriatică, lăsând astfel în afară Turcia neo-otomană, împreună cu partea Balcanilor de Vest locuită de ortodocși și musulmani. Totul sugerează refacerea echilibrului de putere existent în Europa antebelică printr-o combinație a soluțiilor convenite la Congresele de la Viena (1815), Paris (1856) și Berlin (1878), sub monitorizarea și în profitul Washington-ului.

Să fie acesta preambulul unui conflict transatlantic sau al unuia ruso-american ? Câtuși de puțin. Deși lipsită de căldură, reacția Berlinului și Moscovei față de Summit-ul celor trei mări de la Varșovia a fost mai degrabă calmă.

Frontiera estică a acestui intermarium este aproape sigur agreată de Casa Albă și Kremlin. Rusia rămâne practic cu teritoriile fostului imperiu (inclusiv Ucraina), valoarea geostrategică a statelor baltice, nerecuperate, fiind pentru ea aproape zero, atât timp cât păstrează Kaliningradul, și cât proximitatea uriașei piețe rusești are o putere de atracție pentru economia lor mai mare decât piața europeană germanizată. 

Dacă nu vor fi formal ridicate, sancțiunile economice occidentale aplicate Rusiei după anexarea Crimeii vor fi cel puțin lăsate să cadă în desuetudine cât de curând. În fine, un bonus: Serbia și Macedonia rămân în afara unor aranjamente de securitate și deci disponibile pentru „protecția” rusă. Pe o atare bază, cooperarea ruso-americană în Orientul Mijlociu și în Pacific capătă perspective optimiste.

În ceea ce o privește, Germania înțelege, desigur, că „blocul celor trei mări” se interpune în calea unei antante ruso-germane (inacceptabilă pentru SUA) de care ar fi depins profilarea Europei germane ca putere globală, dar, la ora actuală, Berlinul este mai preocupat de realizarea Europei politice (Statele Unite ale Europei Mici) în cadrul UE cu mai multe viteze. Prin urmare, atât timp cât „statele dintre mări” rămân piața pe care exporturile germane nu se întâlnesc cu concurența americană (ceea ce nu este nici în interesul Americii), cât nu se revoltă împotriva apariției unui „nucleu dur” european și cât își rezolvă problemele de securitate cu banii SUA, Berlinul se poate acomoda cu realitatea geopolitică edificată în Mittteleuropa de neoatlanticismul american sau, mai bine-spus, trumpist.

Dacă această analiză este corectă, deocamdată România cade iarăși, oarecum, în picioare, dovedind, după cum observa P.P. Carp, că are atât de mult noroc încât nu îi mai trebuie și o politică bună. (Facem abstracție, desigur, de faptul că prin aranjamentul descris, prăpastia de destin dintre România, Basarabia și Bucovina de Nord se cască din nou). 

Chiar și așa, mai rămân două probleme de remarcat. Pe de o parte, se pune întrebarea: cât de durabilă este o comunitate de națiuni cu tradiții de rivalitate atât de solide precum cele (parcă prea multe) care intră în triunghiul geograficește destul de contorsionat al celor trei mări amintite? Cât timp vor fi capabile și doritoare SUA să le țină împreună, făcându-le insensibile la cântecele de sirenă național-populiste intonate la Moscova și la Berlin?

Pe de altă parte, securitatea geopolitică face posibilă bunăstarea, adică securitatea socio-economică, dar nu o și garantează. Or, securitate fără bunăstare (ca, de altfel, și fără libertate) este zadarnică; tot așa cum bunăstarea fără securitate (și fără libertate) este neviabilă. Pentru a le avea pe toate este nevoie de o politică românească autentică. Altminteri vom supraviețui dar nu vom ... viețui. Căci de la supraviețuire la subviețuire nu este decât un pas.
de Adrian Severin

P.S. În perioada scursă între redactarea acestui text și trimiterea lui spre publicare (aproximativ 10 zile), am primit informația că pe culoarele reuniunii de la Varșovia au circulat și niște hărți. Pe una dintre ele frontiera estică a teritoriului dintre cele trei mări trece pe undeva pe la Oradea (sic !!!). Măi să fie…! Deja? Din nou?



Citiţi şi:
O fantomă bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale
Ce înseamnă acum alegerea lui Trump pentru România




yogaesoteric
13 noiembrie 2016


 

Documente secrete publicate de WikiLeaks arată că Hillary Clinton a dat ordin să se fure ADN-ul secretarului general al ONU!

Pe 23 februarie 2016, WikiLeaks a publicat o serie de documente clasificate care arată cum NSA-ul american a spionat şi înregistrat întâlnirile dintre Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, şi cancelarul german Angela Merkel, dintre premierul Israelian Netanyahu şi premierul italian Berlusconi, între alţi esenţiali lideri ai UE şi omologii lor japonezi, precum şi întâlnirile private dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy, Merkel şi Berlusconi.
Potrivit site-ului, NSA-ul a folosit plasarea de microfoane spion la multe dintre aceste întâlniri, scopul fiind acela de a obţine informaţii în folosul statului american.
Astăzi am arătat cum întâlniri private precum cele ale Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, în care acesta a discutat despre modul de salvare a planetei, încercând stoparea schimbărilor climatice, au deranjat interesele celor mai mari companii de petrol din SUA. Am publicat anterior documente care arată că, din ordinul lui Hillary Clinton, diplomaţii americani trebuiau să fure ADN-ul secretarului general al ONU. Să nu uităm că Guvernul Statelor Unite a semnat acorduri cu ONU că nu se va angaja într-un astfel de comportament faţă de ONU. Va fi interesant de văzut cum vor reacţiona Naţiunile Unite, pentru că în cazul în care secretarul general al ONU poate fi interceptat fără consecinţe, atunci toată lumea, de la liderii mondiali şi până la cel care mătură strada este în pericol”, a declarat fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.
Aceste documente au avut clasificarea TOP-SECRET / COMINT-GAMMA şi la vremea respectivă au fost considerate de experţi ca fiind cele mai „grele” documente publicate vreodată de acest site.
Site-ul WikiLeaks şi fondatorul său Julian Assange au devenit faimoşi după ce au reuşit să acceseze mai multe documente secrete care demonstrează abuzurile efectuate de militarii americani în Irak şi Afganistan, precum şi mai multe informaţii despre pactul secret Trans-Pacific.
Poate cel mai ciudat aspect din aceste dezvăluiri este ordinul dat de Hillary Clinton de a se obţine ADN-ul Secretarului General al ONU. De ce ar fi avut nevoie serviciile secrete americane de ADN-ul unui lider global? Ce manipulări genetice doreau americanii să facă? Că doar nu voiau să îl cloneze!!!
yogaesoteric
12 noiembrie 2017

vineri, 10 noiembrie 2017

Austriecii, cei mai mari jefuitori ai României

 
România nu este jefuită doar de ieri-alaltăieri de austriecii care ne taie pădurile, ne exploatează petrolul, gazul metan și ne-au cumpărat pe mai nimic Banca Comercială a României. Toate palatele pe care le puteți admira în Viena și castelele risipite prin Alpii tirolezi au fost construite cu aurul jefuit din Transilvania și restul provinciilor românești pe care le-au stăpânit trecător. Nu întâmplător, finul Gauleiterului Klaus Werner Iohannis, Andreas Huber, deși cetățean german, este consulul Austriei la Sibiu și amândoi sunt membri într-o lojă masonică vieneză. Nu întâmplător, pădurile sunt defrișate de austriecii de la Holzindustrie Schweighofer într-un ritm mai mare după anul 2014 și nu întâmplător nu au fost renegociate redevențele pentru petrolul exploatat de austriecii de la OMV, deși contractul inițial a expirat tot în anul 2014!
Austriecii, prin Imperiul Habsburgic și Austro-Ungaria până în 1918, acum cu așa-zișii „investitori”, au fost și sunt cei mai mari jefuitori ai României din toate timpurile!
Iată o statistică interesantă despre jaful străinilor, chiar dacă nu este academică și nici rezultatul unui studiu științific riguros:
Cât aur s-a jefuit din cele trei țări românești?
România, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la răscruce de vânturi, între 3 mari imperii:
1. De la 1393 la 1877 (484 de ani) Muntenia, Moldova şi Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur (341 tone aur);
2. Imperiul Habsburgic austriac și Austro-Ungaria au ţinut sub ocupaţie Transilvania între 1687 şi 1918 (231 de ani), Banatul între 1718 şi 1918 (200 de ani), Oltenia între 1718 şi 1739 (21 de ani) şi Bucovina între 1775 şi 1918 (143 de ani) şi a stors aceste provincii de 2.450.000.000 lei-aur, sau 857.500 kg aur (858 tone aur);
3. În perioadele de ocupaţie rusească, între 1769 şi 1854 (85 ani), Moldova si Muntenia au fost stoarse de 200.000.000 lei-aur, sau 64.516 kg aur (65 tone aur).
Cu alte cuvinte, austriecii cu Imperiul Habsburgic și apoi Austro-Ungaria, stăpânind 231 de ani Transilvania şi 100 de ani Bucovina, au jecmănit de două ori mai mult decât turcii (484 ani) şi de patru ori mai mult decât ruşii (85 ani).
Fără a mai pune la socoteală tezaurul trimis spre păstrare ruşilor si nici uriaşele despăgubiri de război impuse României la sfârşitul WW2, înseamnă o pagubă de 1.264 tone aur, care astăzi ar fi valorat peste 63 de miliarde de euro.
yogaesoteric
31 octombrie 2017
 

O ţeapă americană

 
O știre senzațională publicată în Ziarul Financiar a dezvăluit o realitate cruntă. În anul în care România își consolidează poziția de grânar al Europei, întrecând în exporturi toate celelalte state, ea este expusă unui jaf fără precedent. Informația ca atare sună cât se poate de simplu. Unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România raportează al șaptelea an consecutiv de pierderi. Și asta la vânzări anuale de 746 de milioane de euro. Societatea aflată într-o asemenea nemaivăzută pagubă este ADM România Trading și este parte a uriașului grup american ADM Trading. Ce înseamnă, până la urmă, informația succintă prezentată mai sus?
Nu cu multă vreme în urmă, reprezentanții societăților economice din Statele Unite au oferit cu generozitate României o foaie de parcurs. I s-a sugerat României cât se poate de explicit că, dacă se conformează acestei foi de parcurs, care, în esență, va conduce la mai puțină corupție, atunci putem asista la intensificare semnificativă a investițiilor americane. Atunci cum se explică totuși că Statele Unite, pe care noi le considerăm cel mai important partener strategic al României, ocupă doar poziția a 14-a în rândul investitorilor în această țară. Cum de este posibil ca 13 state, între care locul de frunte este ocupat de Germania, să considere că pot face investiții masive în România fără ca acestea să fie puse în pericol prin gradul ridicat de corupție, iar Statele Unite, al căror Produs Intern Brut este mai mare decât cel al întregii Uniuni Europene, să rămână abia pe poziția a 14-a. De asemenea, cum este posibil ca, în state unanim apreciate mult mai corupte decât România, investitorii americani să vină cu un aport semnificativ mai mare, de zeci de ori mai mare, decât cele nici măcar 3 miliarde investite în România. S-ar putea ca o știre cât se poate de banală din Ziarul Financiar să ne ofere o explicație.
Cum este posibil ca ceilalți traderi ai pieței de cereale din România, în frunte cu unul dintre cei mai semnificativi, grupul elvețian Ameropa Grains, să raporteze an de an profituri în această țară, în timp ce traderul din Statele Unite, unul dintre cei mai mari și mai profitabili din lume, să afirme și să demonstreze scriptic că a avut 7 ani de pierderi? Cu alte cuvinte, compania americană pierde în România, an de an, fără să clipească, milioane de euro, dar nu se retrage, ci dimpotrivă, își consolidează pozițiile. În plan economic și financiar, un asemenea comportament este paranormal. În Statele Unite, dacă s-ar petrece așa ceva, Fiscul s-ar sui călare pe societatea respectivă, pentru a vedea dacă nu care cumva și-a ascuns profiturile. Pentru că nu există oameni de afaceri sănătoși la cap care să nu închidă o afacere care, după mai mulți ani, în loc să le aducă câștig, le aduce pierdere. Își poate cine imagina că vin americanii, an de an, cu bani de acasă de dragul menținerii în viață a unei afaceri falimentare în România?
Ei bine, pentru a găsi un răspuns, nu trebuie să căutăm prea departe. Ne uităm tot în raportările companiei, pe care Fiscul românesc, în mod straniu, le ignoră. În fiecare dintre acești ani, 7 la număr, în care raportează pierderi, compania ADM România Trading a realizat vânzări de circa 746 de milioane de euro. Adică grâu românesc exportat. Dacă înmulțim această cifră cu 7, numărul anilor cu pierderi, rezultă vânzări de circa 5 miliarde de euro. La ce ne poate conduce această ultimă cifră?
Orice investitor cu scaun la cap din industria de cereale știe că trebuie să se aștepte la un profit de minimum 10% din cifra de vânzări. În 7 ani, în mod normal, dacă prin diverse tertipuri sau șmecherii sau, mai simplu spus, ilegalități, compania americană nu și-ar fi exportat profiturile, ea ar fi ajuns la impresionanta cifră de 522 de milioane de euro. La un profit de 522 de milioane de euro, cei 16% datorați statului român sub forma impozitului pe profit înseamnă, în ultimii 7 ani, nici mai mult, nici mai puțin decât 83 de milioane de euro. 83 de milioane de euro pe care bugetul României ar fi trebuit să îi încaseze și nu i-a încasat.
Dacă nici aici nu vorbim despre corupție, atunci înseamnă că nu mai știm despre ce vorbim. Ce ar fi ca Fiscul și procurorii să își intre în atribuții și să aplice o lovitură pe cât de necesară, pe atât de dreaptă corupției de pe piața cerealelor, dând un exemplu concludent asociației investitorilor americani despre cum înțeleg autoritățile de la București să combată infracționalitatea economică, să-i sancționeze pe evazioniști, să recupereze în mod rapid și eficient sumele sustrase de la bugetul statului și să respecte, în litera și spiritul ei, foaia de parcurs care condiționează volumul investițiilor americane în economia din România.
yogaesoteric
9 noiembrie 2017